Album despre Vitalie BUTESCU
http://www.butescuart.ro/
http://www.eliteart-gallery.com/autori/vitalie-butescu/
http://artportfolio.ro/vernisaj-reverberatii-cromatice-vitalie-butescu/
http://artportfolio.ro/portofoliu-vitalie-butescu/
S-a născut la 3 octombrie 1972, în localitatea Ștefan Vodă, din Republica Moldova.
1990 – absolvent al Colegiul de Arte Plastice ”Alexandru Plămădeală” din Chişinău, secţia pictură, clasa Sergiu Fusu.
1997 - licenţiat al Academiei de Arte “Ioan Andreescu” din Cluj-Napoca, lucrarea de licenţă fiind executată sub indrumarea profesorului Ioan Nica.
Membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România.
In perioada 1996-1998 a participat la expoziţiile bienale organizate de UAP și a expus în galerii private din Germania, Olanda, Belgia, Ungaria, Grecia, Japonia.
În 1999 artistul s-a stabilit la Londra, unde este acreditat de Bayswater Road Artists Gallery pentru expunere şi vânzare lucrări profesioniste.
In martie 2005 a participat la ShopArt la Hotelul Sofitel, iar in iulie şi august a participat la Tabăra Internaţională de Artă Plastică “Nicolae Grigorescu” Medgidia şi la Tabăra Internaţională de Artă Plastică Inter-Art Aiud. In septembrie 2005 a participat la cea de-a IV-a ediţie a atelierului de creaţie “Pictori peisagişti in grădina Palatului Cotroceni”, finalizat in perioada ianuarie – februarie 2006 cu o expoziţie de grup.
2005 -2006 - colaborează cu Maestrul Bogdan Pietriş. În august 2006 a participat la Tabăra Internaţională de Artă Plastică Inter-Art Aiud, iar in decembrie la expoziţia de grup ”Ateliere Bogdan Pietris”.
In luna mai 2007 a participat la cea de-a IV-a ediţie a Taberei de Creaţie ”Pictori de azi la Balcic”, finalizată cu o expoziţie de grup ”Pictori de azi la Balcic” la Institutul Bancar Român (iunie) şi la Muzeul de Artă din Constanţa (august). Cu ocazia deschiderii Festivalului şi Concursului Internaţional George Enescu (1-22 sept. 2007), a fost selectat să participe cu lucrări la expoziţia “Europa în sunet şi culoare” (foaierul Sălii Mari a Palatului).
In februarie 2008 a avut lucrări selectate la expoziţia de grup « Balcic. Şcoala de la Marea Neagră » la Galeriile Arcade din Bistriţa (5-25 februarie), iar in perioada 29 aprilie – 4 mai a participat la Europ’Art Geneve International Art Fair, proiect continuat în luna mai cu o expoziţie de grup “Elite Art Gallery @ Europ’Art 2008” la Galeria Artelor a Cercului Militar Naţional. In iulie a participat la expoziţia “O inimă cât o ţară” dedicată personalităţii Reginei Maria şi moştenirii sale artistice, iar in septembrie a avut lucrări selectate la expoziţia de grup “Culorile feminităţii”.
In septembrie 2009, cu ocazia Festivalului şi Concursului Internaţional George Enescu, a fost selectat să participe cu lucrări la expoziţia organizată in foaierul Sălii Mari a Palatului.
Expoziţii personale:
1997 septembrie - "Art" Gallery, Timişoara
1997 decembrie - Galeria Bibliotecii Centrale Universitare, Cluj Napoca
1998 decembrie - Art Gallery, Timişoara
2005 februarie - Comisia Naţională Română pentru UNESCO
2005 mai - FRACCU, Paris - Franţa
2006 februarie - Comisia Naţională Română pentru UNESCO
2006 septembrie - Galeria Silva Buşteni
2006 nov.-dec. - City Gallery, Botoşani
2007 februarie - ArtJazzClub Bucureşti
2007 martie – Galeria Artis, Bucureşti
2007 iulie - Galeria Artis, Muzeul Judeţean Olt, Slatina
2007 octombrie - Ambasada SUA la Chişinău, Rep. Moldova
2008 august – spaţiul expoziţional ACVAL, Ploieşti
2008 octombrie - Galeria Artis, Muzeul Judeţean Olt, Slatina
2008 decembrie – Galeria Atelier Hanul cu Tei, Bucureşti
2009 martie – Galeria Ana, Bucureşti
2009 martie – Centrul Cultural Habitus, Sibiu
2009 mai-iunie - „Raiul din ograda“, Elite Art Gallery, Bucureşti
2009 septembrie – Primăria Municipiului Bucureşti
2009 oct.-dec. – Ceainăria Greentea, Bucureşti
2009 noiembrie - Galeria Artis, Muzeul Judeţean Olt, Slatina
2009 decembrie - Holul Ateneului Român
2010 februarie – “Peregrin in paradisul culorilor” Galeria Galateca BCU
Lucrări in colecţii particulare din România, Germania, Olanda, Belgia, Ungaria, Grecia, Slovenia, Japonia, Marea Britanie, SUA, precum şi în muzee de artă contemporană din Bucureşti - Cotroceni, Aiud, Medgidia, Constanţa, Slatina.
Contact: tel. 0726 117 293,
email: butescu_art@yahoo.com
www.butescuart.ro
http://www.eliteart-gallery.com/autori/vitalie-butescu/
Referinte:
„....basarabeanul Vitalie Butescu, a cărui expoziţie dedicată Bucureştiului şi celor 550 de ani de atestare documentară s-a deschis marţi chiar pe holul central al Primăriei lui Oprescu, la uşa ce stă mereu închisă şi priveşte la Cişmigiu. Intrarea în parc ce se vede de acolo este, de altfel, una dintre imaginile pe care ni le propune, în ulei pe pînză, pictorul, care nici el nu este născut în Bucureşti, şi nici în Oltenia. Numit cu “escu” în coadă, cam de neiertat în Basarabia ocupaţiilor din ultimele decenii, Vitalie Butescu s-a născut în localitatea Ştefan Vodă, alt nume periculos, de după Prut. De mic a fost atras de arta plastică iar căderea comunismului de ambele părţi ale rîului despărţitor de fraţi i-a dat voie să vină în România, să înveţe meşteşugul şi cele sfinte ale artei. Dar nici atunci nu Bucureştiul i-a ieşit în cale, ci Clujul. Mai face o şedere de ani buni la Londra şi apoi vine la Bucureşti deplin ca să îi spună, ca în vremurile bune, “mon amour”. Declaraţia sa de dragoste înseamnă imagini ale Bucureştiului aşa cum nu l-a mai privit nimeni, deşi am fi tentaţi să îl încadrăm pe artist la clasici. Este o întreprindere pe care am refuzat-o mereu şi recomandăm să luăm seriozitatea pictorului ca pe un gest de respect faţă de public şi mai ales faţă de subiect, faţă de acest Bucureşti care are mare nevoie de dragostea şi respectul nostru.”
Marius Tiţa - ziarul Bursa 18 sept. 2009
« Lumea lui Butescu cel de azi e populată de regi si bufoni, o aristrocatie a deghizării, de femei si bărbati, o erotică a deghizării, de clovni travestiti in bufoni pentru a masca arlechinii ce zac in adancurile lor. Ei poartă măsti si costume, evantaie si umbrele: el ocultează si exhibă .» (Victor Nitelea)
***
Vitalie Butescu
(De la impresie la arta atmosferei)
de Corneliu OSTAHIE
Cu toate că abia îşi cumpărase o casă într-un cartier pitoresc al Londrei situat chiar pe malul Tamisei, fapt care dezvăluia limpede, credeau apropiaţii, planurile sale de viitor, Vitalie Butescu a decis brusc, în 2004, să se întoarcă în România. Îi mersese bine printre englezi, venise iniţial la studii, cu o bursă, dar taxele suplimentare erau prea mari pentru buzunarul lui, aşa că a început să caute soluţii alternative de supravieţuire. A încercat să nu se îndepărteze prea mult de preocupările sale obişnuite şi cum auzise că exista un loc în Londra unde pictorii se puteau duce cu lucrările lor pentru a le vinde amatorilor de artă, a întreprins demersurile necesare pe lângă autorităţi cu scopul de a obţine un permis în baza căruia să aibă acces în acel perimetru. Aşa se face că timp de aproape cinci ani, din cei şapte petrecuţi în metropola britanică, Vitalie Butescu a stat la fiecare sfârşit de săptămână şi în toate zilele declarate sărbători legale, pentru că acesta era programul de funcţionare al târgului de artă, cu şevaletul aşezat pe trotuarul unei străzi din vecinătatea Green Park, unde, încet-încet, s-a făcut remarcat atât de către obişnuiţii locului, cât şi de către turişti. Executa portrete la comandă, expunea peisaje după natură, dar şi citadine, unele cu desenul ferm şi contraste puternice, ca pentru gusturile anglo-saxonilor, altele în culori vesele şi vii destinate grecilor şi italienilor care se „rătăceau” prin zonă, ba oferea chiar şi lucrări cu tentă cubistă pentru turiştii americani care erau convinşi că arta nu poate fi decât abstractă. Câştiga destul de bine, lucra susţinut şi cu evidentă plăcere, însă nu se putea declara mulţumit. Îi lipsea ceva, nu ştia ce anume, dar bănuia că ar putea găsi soluţia problemelor şi frământărilor sale interioare doar dacă s-ar întoarce în ţară. Drept urmare, a lăsat totul baltă şi a pornit spre Bucureşti. Ajuns aici, l-a cunoscut după numai câteva zile pe Bogdan Pietriş care, ascultându-i confesiunile şi înţelegându-i dilemele, l-a lămurit pe loc: „Dragă, în Occident, dar mai ales la Londra, oricât de mult şi oricât de bine ai lucra, nu poţi depăşi stadiul de meseriaş sau, dacă vrei, de mare meseriaş, pe când în România, la un moment dat, ai şansa să te simţi pictor.”
„Iluminat” de Bogdan Pietriş
Ce-a vrut să spună atunci Bogdan Pietriş, Vitalie Butescu avea să înţeleagă pe parcurs, în timpul frecventelor lor ieşiri la peisaj, fie în deltă, fie la munte, sau din discuţiile purtate în atelier. Când pictau în aer liber, îşi aşezau şevaletele unul în apropierea celuilalt. Vedeau acelaşi orizont, aceiaşi nori, aceiaşi copaci şi acelaşi câmp cu flori sălbatice, dar pe pânzele lor apăreau lucruri total diferite, Pietriş sublimând, în felul lui unic, farmecul priveliştii în mijlocul căreia se aflau, în timp ce amicul său se concentra asupra peştilor din râuleţul ce le curgea pe la picioare sau desena din memorie siluete de arlechini, dansatoare ori catedrale gotice. Atunci când venea momentul să-şi inspecteze reciproc şevaletele, Pietriş nu avea mare lucru de comentat, mulţumit fiind de faptul că Vitalie era „încăpăţânat” şi nu-l copia, aşa cum făceau cei mai mulţi dintre cei cărora le acorda privilegiul de a lucra cot la cot cu el. Uneori însă se arăta deranjat de câte o linie prea evident trasă, de gamele prea reci sau de contrastele prea apăsate şi izbucnea aproape patetic: „Oare ce facem noi aici? Zoologie? Anatomie? Arhitectură? Nu, noi suntem pictori şi de aceea noi facem atmosferă, noi căutăm poezia!” Deci, asta era! Datorită atmosferei, poeziei, dacă te dovedeai în stare să înţelegi ce sunt ele, în România te puteai simţi pictor! Fără a-i fi dator în vreun fel în ceea ce priveşte eventualele „împrumuturi” stilistice, Vitalie Butescu îi va rămâne mereu recunoscător lui Bogdan Pietriş pentru faptul că l-a ajutat să se regăsească, arătându-i calea pe care trebuia s-o urmeze. Care este această cale, aşa cum poate fi ea identificată în pictura de astăzi a lui Vitalie Butescu? Răspunsul vine clar şi imediat: estetica impresionismului. Nu a diverselor mişcări postimpresioniste, care oferă un evantai mult mai generos de soluţii celor ce caută originalitatea cu orice preţ, ci a impresionismului originar, aşa cum a irumpt el din celebrul tablou al lui Monet intitulat „Impresie, răsărit de soare”, devenind ulterior unul dintre cele mai importante curente din întreaga istorie a picturii universale. Prin urmare, Vitalie Butescu face o pictură în primul rând „frumoasă”, o pictură care nu mai este doar un mijloc de ilustrare a unor doctrine sau, după caz, prejudecăţi estetice, ci un prilej în sine de a bucura sufletul şi de a determina vibraţia corzilor sensibile ale acestuia. Poezia, atmosfera predominant lirică din pânzele sale sunt rezultatul, pe de o parte, al tematicii alese (peisaje cu mare potenţial pitoresc, naturi statice în care subtilitatea modului de alegere şi aranjare a obiectelor componente ţinteşte zona nostalgic-evocatoare a afectivităţii noastre, „portrete” de clădiri atinse de patina vremii, flori etc.), iar pe de altă parte al cromaticii atent supravegheate, îndelung căutate şi inspirat găsite: culori pastelate obţinute prin degradarea în înălţime a unor culori spectrale sau prin amestecarea altora cu culori de pământ; game în general calde; modulare ton în ton sau prin trecere dintr-o gamă în alta; culoare dominantă stabilită întotdeauna prin contactul vizual direct (nicidecum intermediat de imagini reproduse) cu peisajul sau obiectele ce urmează să fie pictate etc.
Balcicul pictural
Absolvent de grafică (domeniu în care nu a ţinut însă mai deloc să se afirme), pictorul Vitalie Butescu s-a deprins să lucreze serii de pânze reprezentând cicluri tematice. Cel puţin aşa explică el faptul că se apucă simultan de mai multe lucrări, gândindu-se, probabil, la modul în care exersa în facultate tehnica acuarelei: din cauza rapidităţii pe care o presupunea procesul de colorare, începea zece desene deodată ca să fie sigur că-i reuşesc vreo patru. Fireşte, procentul de reuşite nu s-a transferat odată cu acest obicei şi asupra picturilor, în cazul cărora este mult mai mare, cu toate că dacă un fundal sau un contur trasat cu pensula nu-i ies din prima nu pierde niciodată timpul cu corecturi, ci dă pânza deoparte trecând la alta, imaculată. Privind în urmă, din perspectiva acestui posibil criteriu de analiză a structurii operei de până acum a artistului, putem defini ca de sine stătătoare câteva mari cicluri tematice: „Arlechini”, „Dansatoare”, „Peşti şi raci”, „Bucureşti” (peisaje urbane), „Balcic”. În legătură cu Balcicul trebuie spus că, asemenea multor pictori români de azi, Vitalie Butescu a redescoperit celebrul (în perioada interbelică) oraş de la Marea Neagră, adevărat magnet pentru artiştii plastici din acea vreme, şi şi-a propus să interpreteze într-un mod personal acest subiect devenit extrem de sensibil şi riscant din cauza supralicitării lui în ultimul deceniu. A fost acolo de zeci de ori, în toate anotimpurile, uneori nu a pictat nimic, alteori a făcut experimente de tip impresionist mergând la acelaşi peisaj dimineaţa devreme, apoi pe la prânz, pe urmă pe la cinci după-amiaza şi în cele din urmă aproape de căderea nopţii etc.
Toate acestea au avut un singur scop: determinarea adevăratei (din punctul său de vedere) identităţi cromatice a locului. În cele din urmă, a conchis că Balcicul pictural există doar la vremea amiezilor din anotimpul torid. În rest, oraşul este, asemenea oricărei alte aşezări pitoreşti, un loc pentru vacanţe romantice, pentru odihnă sau pentru trăit pur şi simplu. Convins de importanţa acestei concluzii, la care a ajuns, cum spuneam, pe căi proprii şi pe care el însuşi şi-a permis s-o încalce uneori (probabil pentru a-i întări veridicitatea!) pictând apusuri de soare sau peisaje primăvaratice, a trecut la o adevărată ofensivă menită a impune în pictura românească de azi Balcicul său, dacă putem numi aşa impresionantul efort de a picta în 2010 nu mai puţin de 80 de pânze cu această temă, lucrări oferite publicului într-o expoziţie mult mai amplă (192 de titluri) care a fost deschisă la sala „Constantin Brâncuşi” de la Palatul Parlamentului României. Ceea ce ştie însă puţină lume este faptul că în atelierul său din cartierul bucureştean Militari mai sunt încă vreo 20 de „Balcicuri” începute. În aşteptarea momentului în care va relua lucrul la ele, artistul se bucură deja considerând că a izbutit să dea de capăt uneia dintre cele mai mari provocări din întreaga sa carieră. Cu siguranţă are dreptate, iar când spun asta mă gândesc la faptul că el a abordat (şi a rezolvat) subiectul Balcic, aşa cum l-a îndemnat să o facă Bogdan Pietriş, cu sensibilitatea unui impresionist autentic, dar şi cu erudiţia celui care a văzut aproape toate muzeele de artă din Europa, inclusiv pe cele din Moscova, Sankt Petersburg şi Kiev, putând adăuga în consecinţă acestui demers conceptual, vizual şi afectiv în acelaşi timp, note complementare sugerate de creaţia unor pictori excepţionali, chiar dacă astăzi mai puţin ştiuţi, afirmaţi înaintea apariţiei impresionismului francez sau contemporani cu acesta, cum ar fi, de exemplu, Arhip Kuinji (1842-1910), fost elev al lui Ivan Aivazovski. (Literatorul, nr. 140-141, ianuarie-februarie 2011)
|
Data: 26.02.2010
Dimensiune: 12 obiecte
|