Album despre DINU RĂDULESCU

alte informatii si in:
http://artindex.ro/2012/06/17/radulescu-dinu/

http://www.e-galerie.ro/main.php/v/Radulescu+Dinu/

http://sculpture.ro/fisa.php?id=652

http://artportfolio.ro/grafica-romaneasca-inedita-muzeul-national-al-satului-dumitrie-gusti/

***

Dinu RADULESCU
- sculptor si grafician, Doctor in arte vizuale al Universitatii Nationale de Arta Bucuresti

1947 - se naste in Bucuresti la 17 aprilie 1947
1971 - absolva ca sef de promotie pe tara Sectia de Sculptura a I.A.P. "Nicolae Grigorescu", Clasa Ion Lucian Murnu
1976 - isi face debutul expozitional. Din 1980 incepe o serie neintrerupta de expozitii in tara si strainatate, in Bucuresti la galeriile "Simeza", "Orizont", "Caminul Artei", "Galateea", iar in strainatate in Viena 1986, 1990, Roma, Belgrad 1981,1987, Budapesta 1982, Sofia 1985, Bratislava 1989, Venetia - personala la Casa Romania 1997, Moscova 1989, Ankara 1990, 1991, Sevilla 1992, Ravena 1983, 1985, 1988, 1990, 1992, Atena, Los Angeles 1992, Brest 1993, Pluescat 1995-1998, Locquenole 1995, Nantes 1995, Carantec 1995, Montivisian 1995 Franta.
1981 - devine membru al Uniunii Artistilor Plastici din Romania
1984 - Premiul II la tabara internationala de la Treavna Bulgaria
1989 - Premiu la Bienala de sculptura mica Arad
1990 - Medalia de argint la Bienala "Danteasca" Ravenna Italia
1990 - incepe o cariera universitara la Universitatea de Arte din Bucuresti
1981 - 2004 - calatorii de studii si tabere de creatie internationala in Franta, Italia (Ravenna, Fonano, Santa Giulia), Germania (Straubing), Bulgaria (Trevna), Olanda (Woerden), Ungaria (Villany), Marea Britanie. In tara tabere la Magura, Arcus, Piatra Neamt, Casoaia, Saliste.
1996 - Medalia de onoare al orasului Pluescat Franta
1997 – Premiul de sculptura al orasului Pluescat Franta
2002 - este distins cu Premiul de sculptura al Uniunii Artistilor Plastici din Romania pentru
ciclul “Ecvestra”
2005 - devine Doctor in Arte Vizuale al Universitatii Nationale de Arte cu lucrarea "Conceptul de forma in sculptura moderna", lucrare publicata in acelasi an la Editura Paideia
2006 - publica a doua carte de teorie a artei ("Manuscris" la Editura Paco)

***

Dinu RADULESCU (born 17 april 1947, Bucharest, Romania) - Sculptor and graphic artist, PhD in Visual Arts of Romanian National Academy Of Fine Arts
1971 - graduates with the highest grades nationwide The University of Fine Arts, Bucharest. He majors in Sculpture, under the directions of professor and sculptor I. L. Murnu
1976 - his artistic debut and his first exhibition in Bucharest
1981 - he is accepted as a member in the Romanian Union of Art
1990 - after the fall of communist dictatorship, Mr. Radulescu was able to start his career as a teacher, and he entered the Academic body at the University of Fine Arts in Bucharest
2005 - He gets his PhD in Visual Arts at the Romanian Fine Arts Academy and publishes his doctoral work "The Form Concept in Modern Sculpture" at Paideia Publishing House, Bucharest
2006 - His second book of art theory is published. "Manuscript" at Paco Publishing House, Bucharest
Ever since 1980, Dinu RADULESCU started a series of national and international exhibitions. Outside Romania, his works were seen in Viena, Rome, Belgrade, Budapest, Venice, Moscow, Ankara, Seville, Ravena, Athens.
Throughout his career, Dinu Radulescu travels to artistic study camps in France, Italy, Germany, Great Britain.
2002 - he is the recipient of the National Sculpture Award of Romanian Union of Art. This is only among the latest prizes won at competitions in Romania, Bulgaria, France, Italy.
Mr. Radulescu continues working in his studio in Bucharest and with the students of Romanian University of Fine Arts.


***

"Expresivitate controlată intelectual"

Autor: Maria Magdalena CRISAN - OBSERVATORUL CULTURAL nr.423-15 mai 2008

Expoziţia lui Dinu Rădulescu, de la Galeria Simeza, îmi dă prilejul să vorbesc despre o categorie de artişti tot mai rar de întîlnit astăzi, despre un sculptor a cărui creaţie este în primul rînd expresia cunoaşterii, a unei expresivităţi controlate intelectual şi mai puţin a instinctului. Nu este pentru prima dată cînd îi privesc lucrările, dar acum imaginea acestora îmi este completată de un substanţial studiu al cărui autor este Dinu Rădulescu. I-am citit lucrarea de doctorat Conceptul de formă în sculptura modernă, apărută la Editura Paideia, însoţită de studiile Despre sculptură, lucrări ce ar trebui să figureze ca bibliografie pentru studenţii Academiei de Arte.

Trebuie să precizez, de la bun început, că expoziţia lui Dinu Rădulescu nu am perceput-o ca pe un instrument didactic, ca pe o ilustrare a teoriilor lui. Ci mai degrabă am descoperit osmoza, subtilităţile gîndirii sale plastice prin care, de-a lungul anilor, el a adîncit problemele ridicate de tradiţia sculpturii mai ales în prima jumătate a secolului al XX-lea. Forma, mişcarea, raportul între gol şi plin, modelajul, sinteza, arhitectura volumelor, interesul pentru artă ecvestră, ca „formă sculpturală complexă“, aşa cum îşi intitulează unul dintre capitole. Toate acestea vorbesc despre o atentă cercetare pe care el o face în domeniul vizualităţii. În teza sa de doctorat, autorul are forţa de a-şi analiza cu mult spirit critic propria creaţie aşa cum s-a dezvoltat ea de-a lungul anilor, de a privi cu maturitate şi de a insista acolo unde rezolvările plastice nu-l mulţumesc. Aşa s-a născut una dintre temele sale preferate, Călăreţii sau Cavalerii, ce i-a adus o „claritate spaţială…, anatomia de tip expresionist ce favoriza preţiozităţi de materie…, dar forma era prea descărnată şi nestructurată“, conducîndu-l ulterior la „recuperarea consistenţei volumetrice“. Seria Duelurile, Cimpoierii, Nudurile îi pune noi probleme de expresivitate şi de înţelegere a volumetriilor, de testare a unor noi materialităţi, a raporturilor între gol şi plin, a repartizării tensiunii interioare în arhitecturarea formelor. La baza acestor continue cercetări stau studiile de desen unde „mîna traduce cu uşurinţă, spontan, direct aproape orice intenţie expresivă a Spiritului“, chiar dacă transpunerea în tridimensionalitate ridică multe alte probleme.

În expoziţia de la Galeria Simeza, Dinu Rădulescu ne-a demonstrat calităţile sale de bun desenator, felul în care el înţelege relaţia formă-culoare, sinteza, căreia ştie să-i dea expresie în raportul direct cu expresivitatea corporală.
Rar am citit analize atît de profunde ale artiştilor făcute asupra propriei creaţii. Dinu Rădulescu reuşeşte să se situeze în postura unui spirit critic, lucid, ştiind foarte bine ceea ce şi-a propus şi ce a reuşit de-a lungul diferitelor etape de creaţie. Dar niciodată schimbările nu au fost radicale, el a aprofundat cîteva direcţii pe care le-a urmărit încă din primii ani după terminarea studiilor, atingînd acum acea maturitate creatoare ce aduce cuvenitele roade.
Acest lucru l-am constatat şi în această recentă expoziţie personală. Sculptura şi desenele prezentate ilustrează teme cu care sculptorul ne-a obişnuit de-a lungul anilor. Un exerciţiu continuu, elaborat, care nu pierde farmecul spontan al gestului, sensibilitatea unei priviri îmbogăţită de consistenţa discursului cultural. Caii şi personajul uman imaginaţi în ipostaze variate amintesc bogata tradiţie a sculpturalităţii, a monumentului privit ca reper identitar. Sculptura lui Dinu Rădulescu se plasează întotdeauna în continuitatea unei tradiţii, pe o linie ce a asimilat consecvent dimensiunea clasică a tridimensionalităţii, integrînd acesteia sinteza modernităţii, jocul liber al formelor ce nu-şi pierd însă consistenţa. Este un exerciţiu pe care autorul îl înţelege şi îl stăpîneşte foarte bine. El ştie să dea modelului figurativ expresivitatea plastică necesară, să sugereze, să creeze acel complex imaginar în care ochiul percepe mişcarea, energia interioară a formelor, desenul interior al acestora, ajutînd privitorul să recunoască, să facă singur sinteza, eliminînd „balastul“ conţinut de particularitate.

Trebuie să vorbim despre linii de forţă, despre un desen aerian ce dă unitate compoziţiei, de jocul luminii şi al umbrei, de geometria formelor, de cizelarea suprafeţelor modelate sau a planurilor expresive în cele cîteva lucrări realizate în lemn şi marmură, alături de cele turnate în bronz. Pesonalitatea lui Dinu Rădulescu este pregnantă în tot acest amalgam de „surse“ bine strunite şi înţelese. Formele, în general efilate, au proporţii alungite, atît vertical, cît şi orizontal, surprinzînd imaginea în mişcare. Joc de forme, de gol şi plin, o materialitate care de foarte multe ori îşi pierde masa în vîrtejul mişcării, sculptorul eliminînd cu îndrăzneală şi păstrînd doar ceea ce ţine de discursul interior, de semnificaţiile profunde ale mesajului.

Lumea lui Dinu Rădulescu este cea descoperită în proximitatea existenţei imediate, a gestului intrat în obişnuit, dar a cărui particularitate el ştie să o descifreze şi să o transpună cu personalitate în imagine plastică, pentru a ajunge „dincolo de formă, la misterul fiinţei“ (Paul Klee), acesta fiind mottoul tezei sale de doctorat. Ultima expoziţie a lui Dinu Rădulescu reprezintă o întoarcere, din perspectiva lumii moderne, spre valorile tradiţionale ale tridimensionalităţii.

***

"Ideea de a face o expozitie pe teme muzicale nu mi-a venit anul acesta; este o idee veche pentru ca sunt un vechi meloman, iubesc mai ales muzica simfonica dar si orice alt gen de muzica de calitate. Am inceput sa lucrez, inspirat de acest subiect, inca de cand am terminat facultatea. Sunt adunate aici, intr-o expozitie pe care o putem numi "retrospectiva", toate lucrarile avand ca tema generala universul muzical, pe care le-am realizat pana acum. Sunt lucrari din anii `80 pana in prezent. Intre muzica si plastica au existat totdeauna legaturi foarte stranse. Muzicalitatea in opera sculpturala nu tine numai de subiect, nu tine numai de faptul ca reprezinti un compozitor sau un instrumentist sau un dirijor, de pilda. Tine de structura interna a operei de arta, de expresivitatea acesteia, de ritmul formelor, de efectul de armonie care exista si in artele vizuale si in muzica. Daca a existat o natura muzicala a lucrarilor mele, aceasta s-a manifestat si in statuile ecvestre si in nuduri, si in portrete sau peisaje, nu doar in sculpturile avand ca tema explicita "muzica". In compozitia oricarei lucrari exista un element muzical. Am fost preocupat si de modelul ecvestru, calul fiind o aparitie romantica, simbolul fortei, elegantei care predispune la visare. Un summum al armoniei, o intrupare a ei. In toate lucrarile mele am vrut sa vin cu acea traire armonica, integratoare, care apartine marilor ritmuri universale si care ne pot aduce atata frumusete." (Dinu Radulescu)

***

"Dinu Radulescu, dincolo de insertiile specifice in modernitate, ramane ca structura un clasic, ca spirit un apolinic vag melancolic, in ciuda compozitiilor dinamice, framantate. Prin increderea in rigorile arhitecturilor volumetrice rationale, in valoarea cuvantului si impresiei sonore, dar mai ales prin dimensiunea morala si taumaturgica a discursului sau artistic recuperator. Hazardul, aventura ce par sa-i rasfete sculptura,postuleaza inerent, pe toate planurile, ordinea." (Cornel Radu Constantinescu)
Sursa: Cronica Romana, 17 Iunie 2006
Autor: I. Airinei

***

"MUZICA" sculptorului Dinu Radulescu

Sculptorul Dinu Radulescu deschide cate o expozitie la doi ani. Fix. Nici mai devreme, nici mai tarziu. Omul are ritmul lui. Nu e de joaca cu o asemenea ordine de metronom. Precum faimoasele plimbari de la ora sase ale lui Kant, care nu banuia la vremea lui ca linistitul oras hanseatic Konigsberg va deveni Kaliningrad, linistita baza maritima a Flotei Militare Ruse din Marea Baltica.
Timpul linisteste si oamenii, si faptele. Dinu Radulescu a expus recent la "Simeza" sculptura si desene. De mici si medii dimensiuni, in acelasi registru al unui figurativ cu inflexiuni spre abstract care l-au consacrat. Pentru cunoscatori, meseriasii din breasla, criticii de arta, putini, cati au mai ramas, si prietenii care nu-l uita atat de usor. Succesul si gloria strica vechi amicitii si denatureaza frumoase relatii. Faptul ca Dinu Radulescu nu este cunoscut si admirat precum Tuca sau Andreea Esca ii ofera in schimb protectia anonimatului si pretuirea profunda a celor care chiar apreciaza opera lui. Caci deja putem vorbi de "opera" dupa 40 de ani de desenat, modelat, cioplit, gandit si meditat in diferite materiale. Si in diverse moduri. Artist cu o vasta cultura si fine unelte de reflexie, Dinu Radulescu si munceste si gandeste, daca ar fi sa adaptam filozofia IMGB-ista la lumea sculpturii, unde intervine si efortul fizic, pe langa cel psihic. Gasindu-si forma de expresie care sa-l reprezinte si sa-i traduca combustia interna in demers artistic intr-un anume fel, al lui, doar al lui, Dinu Radulescu si-a rafinat proiectul si l-a imbunatatit pana la a-i da un contur ca o marca inregistrata. Nu este nevoie sa citim numele autorului daca ar fi sa intalnim lucrari din seria de "Cavaleri" sau "Siluete" ca sa ghicim ca ii apartin. Precum "pattern"-ul care face imediat identificabila o lucrare de Giacometti, Moore sau Germaine Richier. Si nu intamplator am facut aceste asociatii, pentru ca o anume stilistica a celor trei se regaseste si in modul de a ciopli/ modela/ configura materia al artistului roman. Ca este vorba de lemn, piatra sau bronz. Extrem de laborios in tot ce face, extrem de riguros in modul in care trateaza atat materialul utilizat, cat si temele preferate. De aceasta data avem "Muzica", unde cateva lucrari noi se interpun cu mai vechi obsesii. Un "Violoncelist", un "Violonist" sau un remarcabil "Trombonist". Interpret si contorsionatul lui instrument creeaza armonie si o stranie neliniste deopotriva. Asa cum mai vechii "Cimpoieri", reluati si in alte materiale decat bronzul turnat, dau o extrem de concentrata impresie sonora.
Figurativul abstractizat spre irealitatea lumii materiale al artistului roman are o formidabila forta de expresie. Coleg de liceu, la "Spiru Haret", cu Andrei Plesu, avand aceeasi profesoara de engleza, regretata si mult apreciata Aurelia Voinea - care-l va impinge pe autorul "Limbii pasarilor" sa studieze istoria artei si sa renunte la filologie, iar pe Dinu Radulescu sa se consacre artelor plastice, spre disperarea parintilor care-l voiau arhitect, elev al aproape uitatului astazi, pe nedrept, I.L. Murnu la Institutul de arte plastice "N. Grigorescu", absolvit in 1971, sculptorul care expune si nervoase desene de mai mari dimensiuni decat cele obisnuite convinge prin omogenitatea structurala a mijloacelor sale de expresie artistica. Cineva obisnuit cu rigorile obsesiilor modernitatii, devenite deja punct de reper in istoria artei, are de ce sa se bucure. Lipsesc improvizatiile, lipsesc "gaselnitele" si "ideile-inovatii", nu neaparat original-nastrusnice, care fac azi furori si in artele plastice. Instalatiile si fel-de-fel-de-combinatii, care se gasesc din belsug si la Whitney Museum si la MoMA si la Kunsthalle si aiurea prin galeriile lumii, nu l-au atins/ atras pe Dinu Radulescu. Un anume abur de clasicitate a modernitatii se regaseste in aceasta expozitie dintr-un timp al tururor post-postmodernismelor. Dar noi, ramasi, poate, precum nenea Iancu Caragiale, iubitor de Beethoven, la stadiul lui "Sunt un vechiu...", apreciem in mod deosebit arta acestui sculptor, munca elaborata sub semnul densitatii formelor si al elegantei nervos-contorsionate. Ar merita mai mult decat aprecierile "meseriasilor" din breasla sau ale celor, "nemeseriasi", care ii primesc cu aceeasi incredere si satisfactie fiecare expozitie. Fiecare lucrare.
Bedros Horasangian - ZIUA 15 iunie 2006

***

DINU RADULESCU - 60

Se spune ca artistii nu au varsta. Framantarile legate de creatie oferindu-le un alt biochimism biologic si un alt mecanism al functionarii fiintei spirituale. Zice-se. Si in mare masura este si adevarat. Cu toate ca ei, artistii, sunt si la randul lor fiinte supuse tribulatiilor si avatarurilor existentei, de care nu scapa nimeni. Sa nu prelungim excesiv aceste vagi consideratii: sculptorul Dinu Radulescu implineste azi 60 de ani. Un mare artist este contemporanul nostru, un distins intelectual traieste printre noi.

Discret, cumva anonim, nu mai putin ferm si tenace in tot ce face. Cu o activitate de riguros sculptor si virtuos grafician, dar si de extrem de pretentios pedagog, de peste 40 de ani, Dinu Radulescu se inscrie, putem spune deja, in randul celor mai importanti sculptori ai Romaniei moderne.

Sa nu ne fie teama de cuvinte. Un adevarat "muncitor intelectual", in cel mai profund spirit camilpetrescian, dubleaza un artist de mare forta si multiple modalitati de expresie. Numeroasele sale expozitii si participari la manifestari nationale si internationale au reusit doar partial sa exprime valoarea unei opere ce asteapta, inca, sa fie pretuita si apreciata cum se cuvine.

Amestecul de figurativ si abstract in modelarea materiei sculpturale, ca este vorba de piatra, lemn sau bronz, ca avem piese cioplite prin "taietura directa" sau turnare, dau un farmec aparte lucrarilor sale. Un soi de "romantism intarziat", cum remarca si Andrei Plesu, implica un anume refuz al divagatiilor superficiale supuse unei postmodernitati in cautare de noi forme de expresie. Un abur de clasicitate a modernismului bine temperat de obsesia rigorii, disciplineaza materia compozitiilor sale, dincolo de senzatia unei nelinisti induse prin varietatea formelor in miscare.

Seriile lui de "Cavaleri" sau de "Instrumentisti", numeroasele nuduri sau portrete ale unor mari personalitati, precum Pallady sau Corneliu Baba, cu accentul pus pe trairea launtrica si viata interioara a personajelor, sunt o buna si frumoasa lectie de intransigenta artistica. Necedand cautarilor formale si, mai mult sau mai putin jucauseniilor spectaculoase de ultima ora, nedorind sa socheze sau bruscheze bunul simt si expresia artistica de dragul succesului si notorietatii, Dinu Radulescu a ramas consecvent siesi si marii arte pe care o serveste exemplar. "Un vechiu", cum se alinta si marele I.L. Caragiale, cand era vorba de muzica pe care o indrageste netarmurit si aniversatul nostru.

Absolvent al Universitatii de Arta din Bucuresti la clasa profesorului I.L. Murnu Dinu Radulescu si-a valorificat doar in parte extraordinarele sale abilitati de a desena. Tocmai pentru ca a vrut sa acceada la esente, in cel mai viguros mod posibil de a continua un crez si o tenace forta de a nu ceda conjuncturalului. Om si opera se completeaza si se armonizeaza reciproc intr-o exemplara si singulara combustie. Aflat la ceas aniversar si prag existential, cumpana si prilej de varii meditatii si nostalgice melancolii, ii uram junelui sexagenar multe bucurii si putere de munca in continuare. Avem nevoie de artisti precum Dinu Radulescu pentru a ne convinge ca vietile noastre chiar pot avea un sens.

Dincolo de cuvintele si aprecierile noastre raman lucrarile lui. Ceea ce ni se pare cel mai important.
Bedros Horasangian - ZIUA 17 aprilie 2007