Album despre VASILE KAZAR
Alte informatii:
http://www.romlit.ro/portretul_unui_alexandrin_vasile_kazar
http://www.icr.ro/bucuresti/resurse-media/comunicate/dialog-cu-himera-expozitie-omagiala-vasile-kazar.html
http://www.galeriadearta.com/albume/thumbnails.php?album=82
http://www.answers.com/topic/vasile-kazar-1
http://sigheteanul.ro/graficianul-sighetean-vasile-kazar-a-murit-la-21-martie-1998/
http://www.telegrafonline.ro/in-memoriam-vasile-kazar-and-8221
https://www.artsy.net/nasui-collection-and-gallery/artist/vasile-kazar
„In memoriam Vasile Kazar” expozitie la Constanta organizata în 2014 de elevele maestrului, constănţeanca Gabriela Nicolaescu, bucureşteanca Casia Csehi si Johanna Kovacs din Budapesta.
***
KAZAR, VASILE – grafician – gravor.
Născut în 30 iulie 1913, la Sighetul Marmaţiei. A murit la Bucureşti în 21 martie 1998.
A făcut studii libere de pictură în Baia Mare, Budapesta, apoi la "Academie de la Grande Chaumiere" din Paris. A fost muzeograf, şef de secţii, la Bucureşti la Muzeul de Artă. În 1950 este numit profesor la Institutul de Arte Plastice. Participă la expoziţii de grafică. A expus la Paris (1938), Budapesta, Bucureşti, Cluj – Napoca.
Publică desene – gravuri în reviste şi broşuri, cele mai multe favorabile ideologiei comuniste. Organizează mai multe expoziţii personale. Este recompensat cu Premiul de stat şi numit Artist al poporului. Majoritatea desenelor sale sunt inspirate din viaţa socială şi obiceiuri, cat şi din peisajul din Maramureş.
În artă evoluează spre sinteză, păstrând un desen activ, virulent în parte constructiv şi adesea obținând o atmosferă de suprarealism, de fabulos mitologic.
Mircea Deac - in „LEXICON critic si documentar Pictori, sculptori si desenatori din Romania secolele XV-XX” Editura MEDRO 2008 pag. 263
***
Home CULTURA
"95 de ani de la naşterea graficianului Vasile Kazar"
Joi, 31 Iulie 2008 07:49
În aceste zile, Vasile Kazar ar fi împlinit 95 de ani, dar, din păcate, se împlinesc şi zece ani de la dispariţia sa. Cel mai de seamă grafician pe care l-a dat Maramureşul, Vasile Kazar, s-a născut la Sighet, la 30 iulie 1913, într-o familie înstărită de intelectuali evrei, ceea ce-i permite ca după studiile liceale din oraşul natal să-şi continue studiile în Baia Mare, Budapesta, apoi la "Academie de la Grande Chaumiere" din Paris.
După colaborări cu ilustraţii la revistele vremii şi expoziţia personală de la Cluj (1932), în anul 1936 publică, la Oradea, "Pita de mălai", un album cu 12 desene reprezentând scene din viaţa ţăranilor din Maramureş, lucrări care vor fi expuse anul următor şi la Galeriile de Artă Contemporană de la Paris. În anul 1944 este deportat în lagărele de concentrare naziste, unde îşi pierde părinţii. Supravieţuitor al Holocaustului, din 1950 şi până în 1976 este lector şi apoi conferenţiar la catedra de grafică a Institutului de Arte Plastice "Nicolae Grigorescu" din Bucureşti.
"Vasile Kazar este autorul unei opere de o suverană coerenţă care cartografiază un teritoriu imaginar ce-i aparţine în exclusivitate", scria criticul de artă Gheorghe Vida.
Vasile Kazar a murit la 21 martie 1998, lăsând în urma sa o valoroasă operă ce cuprinde cicluri de ilustraţii precum cele pentru "Elegiile duineze. Sonete către Orfeu", de Reiner Maria Rilke, "Craii de Curtea Veche", de Mateiu Caragiale, sau poemele lui Catullus, alături de sute de desene, care fac mândria galeriilor şi colecţiilor particulare din întreaga lume. Mare iubitor al Maramureşului natal, a lăsat moştenire un mic muzeu la Vadu Izei, o casă din secolul al XVIII-lea, cu obiecte vechi şi textile, devenită azi Muzeu Memorial.
Autor: Ioan J. Popescu Sursa: Informatia Zilei
***
HIMERELE LUI KAZAR
Autor: Luminita Batali | Data: 04 Apr 2008
Expozitia "Dialog cu himera", un inspirat omagiu adus memoriei artistului Vasile Kazar (1913-1998), de la ICR urma sa fie deschisa pana pe 21 aprilie. Dar poate proiectul va fi reluat, aceasta initiativa fiind prea valoroasa.
Cei care au "prins" evenimentul si-au putut aminti de ce arta lui Vasile Kazar este pe de-o parte singulara in contextul istoriei artei romanesti si, pe de alta, de ce a placut studentilor sai de la sectia de grafica a Institutului "Nicolae Grigorescu" atat de mult, incat au continuat (niciodata imitat!) acele coordonate spirituale care duceau la estetica sa aparte. Fara Kazar, nu am putea poate vorbi la fel despre arta lui Octav Grigorescu, Ion State sau despre Tudor Jebeleanu, Casia Cehi, Done Stan sau Dan Erceanu.
Inspiratul titlu al expozitiei este ca un fel de cheie de lectura a creatiei artistului, marcata de un univers de fiinte himerice. In lucrarile sale, privitorul intalneste parca un adversar care invita nu la reverie, la seninatate, la catharsis, ci la o incrancenata calatorie in inima unui fantastic care da adesea seama despre dimensiuni abisale si intunecate ale realului.
Acest fantastic al lui Vasile Kazar, abscons si nelinistitor, e construit cu mare virtuozitate artistica si estetica; punctele sale de contingenta cu realul sunt minime, imaginile sunt evanescente intr-un mod special - scapa acelei posesii a privirii date de recunoastere, contururile si atributele care fac identificabil un corp sau un chip omenesc se compun si decompun in alte contururi si umbre.
Tehnica plastica a lui Vasile Kazar da, intr-un fel, ea insasi seama de anumite dimensiuni proprii poeticii sale: pata de acuarela, de culoare, sau de griuri de tus peste care vine semnul ferm, ca o incizie, al penitei artistului, in suprapuneri, hasuri si contururi de negru.
Marele istoric de arta Nikolaus Pevsner arata in "The Sources of Modern Architecture and Design" ca sculptorii si pictorii s-au rupt de public inca din secolul XIX, tintind scopuri estetice care nu-l (mai) implicau. Comentand un documentar despre Pablo Casals si anume o imagine in care magicianul violoncelului canta, complet singur, intr-o capela alba, Vasile Kazar spunea: "Asta inseamna pentru mine arta". Creatia acestui artist stabileste niste raporturi foarte speciale cu privitorul, cu publicul si arta sa isi asteapta exegetul. Acela care sa inteleaga afinitatea lui Kazar cu Rilke, Mateiu Caragiale, autori pe care i-a comentat grafic in carti (Elegiile duineze s.a.m.d.) sau in opere separate.
***
Art Encyclopedia: Vasile Kazar
http://www.answers.com/topic/vasile-kazar-1
(b Sighetul-Marmatiei, 30 July 1913 – d Bucharest 21 March 1998). Romanian draughtsman, prmaker and illustrator. After a short period studying art in Baia Mare and in Budapest, he provided illustrations in the early 1930s for such left-wing magazines as St ânga and Cuva ntul liber. In 1932 he had a one-man exhibition in Cluj, and in 1937 he published in Oradea the album Pita de malai ('Corn bread'), which includes 12 drawings of the peasant life of Maramures; these were dramatically detailed, showing the influences of Pieter Bruegel I and of Japanese prints. In Paris in 1938 Kazar studied at the Academie de la Grande Chaumiere and exhibited at the Contemporaines gallery. In 1944-5 he was imprisoned in Nazi concentration camps, a nightmarish experience that appears only rarely in his drawings. From the late 1940s until c. 1958 he tried to conform to the aesthetic and ideological precepts of Socialist Realism, but in the early 1960s he reverted to the expressionism that had characterized his work of 1945-7, producing drawings that displayed a dreamlike touch in their scratchy line and biomorphic imagery. He developed this style in the 1970s and 1980s in such series of drawings as Apparitions at the Old Court and From my Bestiary. He subsequently evolved a very subtle use of colour, which became much harsher. He was an outstanding illustrator, for example of editions of the poems of Catullus (Bucharest, 1969) and of Rainer Maria Rilke's Duino Elegies (Bucharest, 1978). He occasionally made prints. From 1950 to 1976 he was a professor at the Institute of Fine Arts 'N. Grigorescu' in Bucharest, where he influenced a younger generation of illustrators and designers. In 1992 Kazar donated 103 drawings, 7 prints and 6 sketchbooks to the Museum of Art in Bucharest.
***
DIALOG CU HIMERA
Vernisaj Vasile Kazar
http://www.icr.ro/bucuresti/resurse-media/comunicate/dialog-cu-himera-expozitie-omagiala-vasile-kazar.html
Dialog cu Himera - Expoziţie omagială Vasile Kazar
Vineri, 21 martie 2008, de la ora 13, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru nr. 38, Bucureşti) va avea loc vernisajul expoziţiei omagiale Vasile Kazar, intitulate Dialog cu Himera.
„Sub acest generic, care reia titlul unuia dintre cele mai cunoscute cicluri ale maestrului Vasile Kazar (1913-1998), expoziţia omagială pe care o propune Institutul Cultural Român, readuce în atenţia publicului opera unui mare desenator, şef de şcoală al noilor generaţii de graficieni al căror profesor a fost timp de decenii (1950-1976), influenţa sa benefică resimţindu-se până astăzi. Vasile Kazar este autorul unei opere de o suverană coerenţă, unde cartografiază un teritoriu imaginar, ce-i aparţine în exclusivitate. Această lume se recompune din frânturi ale unei memorii figurative fabuloase, în care se amalgamează amintiri din Maramureşul natal, restituit într-o cheie proprie, precum şi secvenţe vizionare, din istoria tragică a secolului XX.
Supravieţuitor al Holocaustului, Vasile Kazar aduce în opera sa una din mărturiile cele mai autentice despre un destin dramatic asumat cu luciditate. Desenul său traversează mai multe etape, de la asimilarea linearităţii decorative a stampelor japoneze şi humorul breughelian, în evocarea personajelor, trăsături caracteristice începuturilor sale, până la autonomizarea desenului ca limbaj atotcuprinzător, din ultimii ani de creaţie, ani pe care actuala selecţie îi prezintă cu precădere.
Este o încercare de restituire, chiar dacă fragmentară, a creaţiei unui artist carismatic, una din marile conşiinţe artistice ale secolului trecut.”
Gheorghe Vida, critic de artă
„Spirit răzvrătit, copil legitim al unei istorii răzvrătite, însetat de experienţe culturale dar şi victima a unui timp generator el însuşi de experienţe-limită, Vasile Kazar a cunoscut în aceasta viaţa cam tot ceea ce omeneşte se poate imagina (...). Între timp a făcut şcoală, a desăvârşit demnitatea graficii româneşti ca artă autonoma şi ca limbaj de sine stătător şi a lăsat în urmă multe generaţii de graficieni. Şi aproape că nu este un nume important din grafica noastra de astazi care să nu se revendice, într-un fel sau altul, de la şcoala lui Vasile Kazar, de la gândirea lui plastică ori de la universul sau artistic în care forţa, rafinamentul şi un umanism profund, oricât ar părea de prafuită această sintagmă, fuzioneaza inconfundabil.”
Pavel Şuşară, „Portretul unui alexandrin: Vasile Kazar”, România literară, septembrie 2006
Vasile Kazar s-a născut în 1913 la Sighetul-Marmaţiei. După colaborări cu ilustraţii la reviste ale perioadei şi expoziţii la Cluj, publică, în 1936, "Pita de mălai". Cele 12 desene din album, reprezentând scene din viaţa ţăranilor din Maramureş, sunt expuse, în 1936, la Gleria Contemporaines din Paris, unde artistul frecventează atelierele de la "Grande Chaumière". În 1944-45 este deportat de autorităţile horthyste în lagăre de concentrare naziste. Părinţii săi pier în Shoah. Din 1950 până în 1976 este lector şi apoi conferenţiar la catedra de grafică a Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti. În 1985 i se decernează Premiul Uniunii Artiştilor Plastici pentru întreaga activitate. Opera sa include valoroase cicluri de ilustraţii, precum cele pentru "Elegiile duineze. Sonetele către Orfeu" de Reiner Maria Rilke, "Craii de Curtea Veche" de Mateiu Caragiale, "Atelierele/Les Ateliers" de Mariana Marin.
Expoziţia este deschisă în perioada 21 martie – 21 aprilie 2008.
Contact media: Serviciul de presă al ICR, tel. 031 7100 625, e-mail: biroul.presa @ icr.ro
***
PORTRETUL UNUI ALEXANDRIN: VASILE KAZAR
de Pavel Şuşară - Romania literara nr. 40 / 2006
Anul acesta, Vasile Kazar ar fi împlinit 93 de ani, dar, din păcate, se împlinesc şi opt ani de la dispariţia sa. Plecarea lui dintre noi a lăsat pe planşetă un desen neterminat, iar în muzee şi în casa devenită un vast laborator o operă perfect definită, una dintre cele mai fascinante pe care arta românescă le-a cunoscut în acest secol. Spirit răzvrătit, copil legitim al unei istorii răzvrătite, însetat de experienţe culturale dar şi victimă a unui timp generator el însuşi de experienţe-limită, Vasile Kazar a cunoscut în această viaţă cam tot ceea ce omeneşte se poate imagina: copilăria lipsită de griji într-o familie înstărită, de intelectuali evrei din Maramureş, o adolescenţă şi o tinereţe petrecute în mediile artistice româneşti şi pariziene, o maturitate plină de capcane şi o senectute încărcată de melancolii şi de izbînzi spirituale. Victimă a holocaustului, a trăit direct infernul lagărelor naziste, scăpat ca prin minune - singurul, de altfel, din familia sa - şi socotind această întîmplare drept miracolul celei de-a doua naşteri s-a convertit la creştinism şi a îmbrăţişat confesiunea catolică, a crezut, apoi, pentru o clipă, în pseudomesianismul comunismului incipient pentru ca, nu după multă vreme, dezamăgit şi revoltat să se retragă în atelier, în singura sa lume adevărată, aceea a închipuirii şi a visului neîntrerupt. între timp a făcut şcoală, a desăvîrşit demnitatea graficii româneşti ca artă autonomă şi ca limbaj de sine stătător şi a lăsat în urmă multe generaţii de graficieni. Şi aproape că nu este un nume important din grafica noastră de astăzi care să nu se revendice, într-un fel sau altul, de la şcoala lui Vasile Kazar, de la gîndirea lui plastică ori de la universul său artistic în care forţa, rafinamentul şi un umanism profund, oricît ar părea de prăfuită această sintagmă, fuzionează inconfundabil. Toate aceste episoade, care pentru mulţi ar fi rămas doar evenimente exterioare, cu un impact mai mare sau mai mic asupra memoriei individuale, au căpătat, în conştiinţa şi în sensibilitatea artistului, anvergura şi profunzimea unor experienţe ale speciei, ale omului însuşi. Din întîmplări născute înlăuntrul unei istorii aburite şi discontinue ele au devenit momente ele unui lanţ strict de necesităţi şi etape ale unui la fel de riguros scenariu de iniţiere. Kazar şi-a interiorizat necontenit istoria exterioară, a spiritualizat pînă la transfigurare faptul nemijlocit şi a stocat totul într-un continuu discurs imagistic, într-o mărturisire care avea toate aparenţele (şi funcţiile) actului vital. Urmărită în timp, citită din aproape în aproape, arta sa este perfect solidară cu vîrsta biologică şi spirituală a autorului. Lucrările din tinereţe sînt, în cea mai mare parte, univoce, fără contexte perturbante şi fără subtexte care să relativizeze lectura. Există în percepţia lui Kazar din această perioadă o lăcomie denotativă şi o încredere mărturisită discret în natura ireductibilă a faptului concret. Observaţia este mai puternică decît interogaţia, după cum, în expresia plastică, linia fermă, ductul continuu, haşura energică şi, în ultimă instanţă, conturul niţel arogant nu lasă nici un loc îndoielii, nesiguranţei de orice fel sau doar privirii sceptice în faţa lumii materiale inevitabil vulnerabile. în etapa următoare siguranţa dispare încetul cu încetul, contururile se frîng, haşura se risipeşte pe spaţii mai mari. De la obiectul determinat şi de la imaginea sa explicită se ajunge la un obiect vag şi la o imagine generică. Linia nu mai este instrumentul eficient al unei definiţii, ci parte din natura intimă a formei. Ea nu mai vine din exterior, nu mai delimitează forma în spaţiul vid care o înconjoară, pentru că tocmai a descoperit ce imensă forţă generatoare poartă în sine însăşi. între linie şi imagine se naşte acum, mai mult decît o simplă solidaritate, o absolută identitate. Şi tot acum Vasile Kazar descoperă, compoziţional, ceea ce s-ar putea numi imagocentrism, adică acea supremaţie a imaginii în raport cu neantul din jur şi acea capacitate a aceleiaşi imagini de a se autogenera, de a se înmulţi prin înmugurire asemenea drojdiei de bere. Şi asta fără ca imaginea şi compoziţia să-şi piardă coeziunea şi fără ca natura lor centripetă să fie în vreun fel ameninţată. în absenţa oricărei pete de culoare, desenele lui Kazar sînt acum intens policrome pentru că insesizabilele vibraţii ale liniei transmit centrilor optici sugestii atît de diferite încît mental începe o subtilă selecţie tonală. Prin toate aceste elemente, pornind de la organizarea imaginii şi sfîrşind cu luarea în posesie a privitorului, Kazar se manifestă încă asemenea Creatorului, asemenea unei instanţe care îşi asumă deplin responsabilitatea propriilor acte şi gesturi.
În etapa următoare, însă, totul se modifică radical în esenţă, chiar dacă aparent continuitatea este neîndoielnică. Centrul imaginii dispare sau, mai bine zis, el poate fi identificat oriunde şi un elexandrinism sui generis se instalează tacit, nu atît ca o formă de organizare a imaginii, cît ca o problemă de conştiinţă şi de filosofie a existenţei. Forţelor centripete li se substituie cele centrifuge. Melancolic şi sceptic, artistul aboleşte ierarhiile, exclude factorii de putere şi anulează toate efectele născute din conflicte previzibile. Linia nu se mai naşte nici ea simultan cu naşterea formei, ci comentează, mai degrabă, disoluţia acesteia, aneantizarea ei prin pierderea gravitaţiei, prin explozia elementelor care nu mai au putere de coeziune. Dacă în tinereţe Kazar descria obiecte şi jubila mocnit în faţa măreţiei lor, la senectute el reconstruieşte simboluri, recuperează naraţii şi se adînceşte neîntrerupt în ordinea ascunsă a lumii. Spiritul curţii vieneze şi autoritarele mituri imperiale se întîlnesc în imagine cu viziunile lui Guenon şi cu visul austerităţii franciscane. De altfel, ultimii ani, Vasile Kazar şi i-a petrecut într-o rasă de călugăr franciscan, vorbind cu semnele sale explicite sau obscure de pe planşetă aşa cun Sf. Francisc însuşi vorbea cu animalele pămîntului şi cu păsările cerului.
http://www.romlit.ro/portretul_unui_alexandrin_vasile_kazar
***
KAZAR Vasile (1913 - 1998)
https://galeriaquadro.ro/dictionary_of_artists/artist/kazar-vasile-151
Născut Katz László, fiu al unei familii înstărite de intelectuali evrei. Își începe studiile artistice la Școala Liberă de Pictură din Baia Mare, continuându-le la Budapesta și la Paris, la Academie de la Grande Chaumiere, începând din 1938. Este deportat împreună cu părinții în 1944, fiind singurul supraviețuitor. Lector și profesor al Institutului de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din București, în perioada 1950-1976. Opera sa bogată conține serii de ilustrații de carte (la opere semnate de Rainer Maria Rilke, Mateiu Caragiale sau Catullus), respestiv sute de desene de o atmosferă mitică și suprarealistă. Limbajul său grafic caracteristic se formează în cursul anilor șaizeci, artistul devenind unul dintre personalitățile de marcă ale graficii contemporane românești.
|
Data: 26.06.2009
Dimensiune: 17 obiecte
|