Album despre ANDREI CHINTILA (1958-2007)

https://www.youtube.com/watch?v=-4ZsW68EHug
https://revistaniramart.wordpress.com/tag/andrei-chintila/
http://artindex.ro/2012/10/13/chintila-andrei/
http://www.artmark.ro/catalog/index.php/licitatia-de-arta-postmoderna-si-contemporana-79-2013/andrei-chintila-pace-si-ordine.html
http://www.artmark.ro/licitatii-in-curs/postwar-contemporary-sale-107-2013.html?p=7

***
ANDREI CHINTILA
S-a născut în Bucureşti la 6 august 1958; decedat in Bucuresti, 29 iunie 2007. A absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” secţia grafică, profesor Oclav Grigorescu. Între 1985 -1990 profesor de pictură la Şcoala Populară de Artă din Bucureşti. Din 1990 membru definitiv al Uniunii Artiştilor Plastici din România, secţia pictură.
Activitate:
1981 Expoziţia Republicană de Tineret, Sala Dalles – Bucureşti
1982 Expoziţia Municipală de Pictură, Sala Dalles – Bucureşti
1982 Expoziţie de pictură, Sala Dalles – Bucureşti
1983 Expoziţie de gravură, Muzeul Tulcea
1983 Expoziţia Municipala de Pictură, Sala Dalles – Bucureşti
1984 Expoziţia Naţională de Pictură, Sala Dalles – Bucureşti
1986 Expoziţia internaţională Arts of Today Budapesta, Ungaria
1986 Expoziţia Republicană de Pictură, Sala Dalles- Bucureşti
1986 Expoziţie personală de pictură, Sala 35 Orizont – Bucureşti
1987 Expoziţia Municipala de Pictură, Sala Dalles – Bucureşti
1987 Expoziţia de grup .Alternative”, Sala Orizont – Bucureşti
1988 Bienala de Pictură, Sala Dalles Bucureşti
1988 Expoziţia de grup „Cinci pictori şi un desenator”, Galeria Simeza Bucureşti
1988 Tineri pictori români Budapesta, Ungaria
1989 Expoziţia de grup „Atelier 35″, Sala Orizont – Bucuresti
1990 Expoziţia de Tineret. Muzeul Teatrul Naţional – Bucureşti
1990 Expoziţia de grup „5 pictori români”. Van der Geen Gallery Olanda
1990 Expoziţia de Tineret Budapesta, Ungaria
1990 Expoziţia Salonul de Iarnă, Teatrul Naţional – Bucureşti
1992 Expoziţie personală de pictură, Galeria La Source – Bruxelles, Belgia
1994 Expoziţia Lineart, International Art Fair Gent – Belgia
1998 Expozitia de grup, Centrul Cultural American – Bucureşti
Expoziţia de pictură „Chintila si Rasowski”, Galeria Simeza – Bucureşti
2000 Expoziţia de grup, tabăra şi simpozionul „Beretzhausen” – Germania
2000 Expoziţia de grup „Nudul” Teatrul Naţional Bucureşti
2001 Expoziţia de grup, tabăra şi simpozionul „Beretzhausen” – Germania
2008 – „Expozitie comemorativa Andrei Chintilă” la Galeria Simeza
2009 - „In Memoriam Andrei Chintilă” la Muzeul de Artă din Craiova, Palatul Jean Mihail,
2010 – „Expozitie Andrei Chintilă 14, 13, 12” la Galeria Simeza
2012 - „Artistul si puterea” la Biblioteca Nationala a Romaniei
Lucrări de pictură în muzee din ţară, Belgia, Franţa, USA, Germania, Ungaria, Italia etc.

***

“Testamentul lui Andrei Chintila”
de Iolanda Malamen
in “Luceafarul de dimineata” nr.23 /2010

Chiar dacă Galeria Simeza, eternizată în vecinătatea Teatrului „Nottara” şi în calea şuvoaielor de oameni care se scurg zilnic prin faţa ei, nu mai are éclat-ul de odinioară, iar seva unor evenimente curge tot mai rar pe „obrajii” ei de „fată bătrînă” şi neîngrijită, există, din cînd în cînd, cîte-o expoziţie care ne minunează şi ne răscoleşte. Deşi timpul oferit de U.A.P., numai darnic nu este (doar 14 zile de expunere), ne bucură că artele vizuale româneşti pot aduce în discuţie, atunci cînd îşi propun, valoarea.
Cele 14 tablouri, 13 schiţe şi 12 fotografii ale lui Andrei Chintilă, expuse între 17 aprilie şi 11 mai la Galeria Simeza şi avîndu-l curator pe fratele artistului, Matei Chintilă, reprezintă, cu siguranţă, un gest de firească admiraţie faţă de artistul dispărut în 2007, la doar 49 de ani. De altfel, expoziţia secvenţială de la Simeza vine la doi ani după cea comemorativă de la Apollo şi după cea de la Muzeul de Artă din Craiova (2009), comentate pe larg de critica de specialitate.
Provenind dintr-o cunoscută familie de pictori (Simona şi Spiru Chintilă i-au fost părinţi), Andrei Chintilă (n. 1958) absolvă în 1981 Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, Secţia Grafică, clasa Octav Grigorescu şi Ghe. Ivancenco. Participă între 1981 şi 1988 la expoziţii naţionale şi municipale de pictură şi grafică. Expune la Sala Atelier 35, Galeria Orizont-Bucureşti (1986), la Expoziţia de Grup internaţională Art of Today, Budapesta (1987), la Expoziţia de Grup Alternative, şi la „Expoziţia-manifest pentru ramura bucureşteană a generaţiei ’80” (1988), la Expoziţia de Grup „Cinci pictori şi un grafician” (1988), la „Tineri pictori români”, Budapesta (1990), la Teatrul Naţional şi la Galeria Orizont (1990), la „Expoziţia Romanian Painters, Van der GeenArt&Photography Gallery”, Westervoort, Olanda, 1992 şi 1994, la expoziţiile personale de pictură Bruxelles, Belgia şi Lineart, International Art Fair, Gent, Belgia, 1995. Participă la „Expoziţia de Grup My Own Private America”, Centrul cultural American-Bucureşti, la expoziţia colectivă „Studiu Nud” (1999). Participă la Simpozionul Internaţional de Pictură şi la expoziţia „Peisaj industrial”, Beratzhausen, Germania (2001).
Lucrări ale lui Andrei Chintilă se află în muzee şi colecţii particulare din ţară, Belgia, Franţa, Germania, Italia, SUA, Ungaria.
Expoziţia de la Simeza a fost centrată pe ideea gesticii care precede finalitatea artistică. În fapt, pregătirea în vederea fixării definite a actului artistic. Un martor care extrage punct cu punct din tumultul vizual, acel cîmp pe care îl transformă în conştiinţă de sine. Cei care au văzut expoziţia au putut să pătrundă în „încăperile” unui laborator metodic, în care ele au fost preparate, adică să vadă etapele reconstrucţiei şi reconstituirii conductului emoţional-vizual, desfăşurat prin forţe iradiante, către opera finită, adăugîndu-i o aşezare în limbaj, patetică. Fotografiile şi schiţele care duc una cîte una spre scopul final, făcînd ca pragul senzorial să fie depăşit de cel mental, sunt mărturiile unor momente în care artistul elimină sau adaugă, meditează, impune şi înlocuieşte convenţia cu adevărul propriu, exteriorizînd soluţiile pentru a arăta că arta nu pune piedici realului, ci îl desluşeşte prin har. Găsirea unor noi soluţii de aglutinare a spaţiilor între ele face din picturi un însemnat volum.
În expoziţia de la Simeza, efluviile cromatice au fost rare, de intensitate lucidă. Au primat, mai curînd, luminozitatea potolită şi concentrarea pe justificarea observării.
Anii optzeci au fost anii unor turbulenţe narative, adesea susţinute şi de imagini fotografice care pe Andrei Chintilă îl fac să-şi „consume” stările într-un crescendo pulsatil şi eliberator şi să vadă într-un ansamblul cotidian, plecînd de la fotografia iniţială, tensiunea spirituală a unei întregi generaţii. Din punctul ăsta de vedere, „Dorin ascultînd muzică” poate fi socotită o lucrare-program emblematică. Prietenul - surprins într-o stare de încordare aproape paroxistică, adîncită parcă de nuanţele reci de alb ale canapelei şi de ceea ce poate ascunde pătratul ferestrei din fundal, încadrată de un roşu înşelător. Palmele strînse într-un gest de o nervozitate reprimată, cît şi privirea pătrunzătoare fac din această lucrare, realizată în 1987, un tulburător manifest al unei epoci oprimante. „Good-bye mall” este o pictură care s-a născut, ca într-o scenografie minuţios asamblată, după fotografieri şi schiţe. Este o lucrare realizată într-un siaj neo-expresionist, însă fără violenţe cromatice căutate, şi care trăieşte prin însingurarea personajului în mişcare, pînă la ocultarea tuturor elementelor compoziţionale. Un instantaneu realizat cîndva la 2 Mai îl face să picteze, într-un registru compoziţional în mişcare şi atitudini diverse, o pînză de mari dimensiuni (100-120 m), intitulată „Băieţi pe plajă la 2 mai”. O lucrare fără pulsiuni dramatice, o calmă distribuţie a luminozităţii şi împăcării dintre imensitatea unei mări liniştite şi soarele care a înfierbîntat nisipul. Cele cinci personaje masculine, pline de vitalitate virilă, par a-i poza special artistului, care le surprinde cu sinceritate spontaneitatea gesturilor, descriindu-le sculptural atitudinile şi valorile anatomice. Fotografia şi schiţa unei ferestre întredeschise, văzute din interiorul unei încăperi, îl fac să realizeze în tuşe păstoase, impregnate cu alburi şi griuri de-o picturalitate intens somatică, o imagine vibrînd de naturaleţe şi vigoare. Interesantă este pictura „Dunărea revărsată” , lucrare care aduce în discuţie un alt artist, Val Munteanu, care a desenat supracoperta romanului lui Radu Tudoran, din ediţia 1961, acesta fiind unul dintre reperele intenţionale spre realizarea ei. Numai că, faţă de schiţele şi supracoperta care premerg finalizarea, pictura e încărcată de un simbolism cu accente multiple cromatice, care opun stării apăsătoare a naturii aflată în pragul unei dezlănţuiri starea artistului de împăcare cu destinul, ilustrat aici de un straniu personaj feminin, din semiprofil, ce pare rătăcit metafizic şi extatic, lipsit tocmai de partea cea mai pămînteană a trupului: picioarele. Este, de altfel, ultima lucrare a lui Andrei Chintilă înainte de moarte.
Peisajele, personajele, compoziţiile, fotografiile şi schiţele care au compus de la embrionar pînă la naştere acest excurs fragmentar, parte dintr-o creaţie lăsată postum de acest neconvenţional artist, ne arată că avem în Andrei Chintilă un reprezentant reformator şi energic al unui limbaj vizual copleşitor prin substanţa lui raţional-meditativă. O vie şi dramatică fugă de facil.


***

SIMEZE
LA FEREASTRA SPRE DINCOLO
Autor: Corneliu Antim | Data: 23 Mai 2008

Andrei Chintila a intors spatele acestei lumi acum un an. La o varsta la care nazuintele prind aripi de bronz. Trenul zilelor lui a stat in aceasta halta pamanteana mai putin decat s-ar fi cuvenit...

Intr-o exceptionala compozitie picturala din anul 2000, Andrei Chintila se autoportretizeaza, din semiprofil spate, cu palma dreapta proptita in dreptul capului de suprafata geamului, privind prin cuprinzatoarea deschizatura a ferestrei undeva, spre un Dincolo metafizic! Apasat parca de nevazute poveri si de valurirea intunecata a gandurilor. Din ancadramentul ferestrei se iteste un crampei de peisaj dominat de
zborul unor mari pasari negre, pe un cer turnerian prevestitor de furtuna, deasupra unor buruienisuri si frunzisuri pipernicite si calcinate de secete nemiloase. Atmosfera romatica intens introflexiva, notata insa in tonalitati grave de acorduri expresioniste.

Un tablou rascolitor prin incarcatura lui emotionala si confesiva, pe care il socotesc intru catva premonitoriu in suita experientelor artistice din ultimii sai ani de viata.

Cine a fost, pentru cei ce nu s-au aflat pana azi in contact cu arta si aparitiile expozitionale ale lui Andrei Chintila? Provine dintr-o respectabila familie de artisti - Spiru si Simona Chintila. Urmeaza cursurile Universitatii bucurestene de arta sub indrumarea unui distins si remarcabil carturar si pedagog al artelor - pictorul si graficianul Octav Grigorescu.

Dupa absolvire, intra repede in agora artistica, gratie prolificitatii, flexibilitatii lui stilistice si temperantei viziunilor si filosofiei lui plastice. Nu a fost ceea ce numim indeobste un experimentator. Dar stranietatea cautarilor sale in planul compozitiei - prin fragmentarizarea secvential-fotografica a imaginii sau amplificarea si exaltarea unor detalii purtatoare de sens, intr-un discurs pictural situat, in mare parte, in evolutia post-moderna a traditiei figurative - l-au facut repede "incorporabil" in fluxul de tendinte, reconsiderari stilistice si atitudini socioculturale ale promotorilor unei arte a asa-zisei "noi sensibilitati".

Meritul lui a fost acela de a nu se fi lasat prada reactivitatii negatoare a celorlalti si nici infatuarii novatoare exclusiviste, ce au marcat primele promotii artistice ale ultimelor doua decenii ale secolului abia trecut. Un anumit echilibru intelectual si temperamental, ca si temeinica sa formatie culturala si artistica, cu deschidere spre toate orizonturile, i-au forjat o conduita comportamentala rationala si un model matur de umanitate, neatins de frisoanele alienante ale gesticulatiei retorice si frustrante contemporanilor sai.

Sensibilitatea lui nativa, afinitatile sale culturale si artistice, propria carisma si sociabilitate, apreciate de toti ce i s-au aflat in preajma, i-au conservat prospetimea si tonusul comunicativ, chiar si atunci cand paleta sa coloristica resimtea involburarea erodanta a decadentei organice.

Pictura lui s-a aflat aproape permanent in aceasta fragila relationare empatica cu macro- si infrasistemele universului genuin din care era plamadit si care ii conditiona ocult existenta. Natura, in sensul realitatii peisagere imediate, nu are, in arta lui Andrei Chintila, nimic din exuberanta si rafinamentele coloristice ale impresionistilor, din lectia carora Chintila pare a cita uneori. Pictorul trece, contempland realitatea, intr-o metarealitate, cea a starilor launtrice!

Paradisul lui Chintila devine unul al penumbrelor si al formelor prinse intr-un soi de extaz al neclintirii. Fie ca surprinde o margine de oras, o silueta feminina pe o plaja sau intr-un interior sordid, ori cativa bulbi de nufar deasupra unui luciu glacial de apa!

Chiar si autoportretul sau, din anii din urma, prin incremenirea stranie de griuri severe si tente de alburi inghetate, sugereaza imaginea unei nordice Walhala, gata sa ne absoarba! Asa-zisul lui neo-expresionism postmodern, uneste, de fapt, expresia perfect constientizata a impacarii dintre gestul pictural si tensiunea irepresibila a materiei cromatice care i-a macinat existenta.


PICTURA, DINCOLO DE IMAGINE
de Victoria Anghelescu ( 2008-05-21)

Realizate între sfârşitul anilor ’80 şi 2006, operele expuse trasează, într-o oarecare măsură, evoluţia organică a unui artist conectat continuu la spiritul epocii sale.

Prima parte a creaţiei lui Andrei Chintilă se revendică de la viziunea optzecistă – asemănătoare cu tendiţele literare ale acelor ani – prin secvenţialitatea imaginii, printr-o apropiere de lume de tip neo-expresionist.
Există în lucrările acelei perioade ("Sărutul", "Despărţire", "Portretul unei blonde") ironie, umor, revoltă, gustul pentru esenţializarea gestului cotidian scos din matca lui şi propus ca subiect de meditaţie.
De altfel, aproape toate portretele din expoziţie sunt îmbibate de spiritul optzecist. Interesat şi de fotografie, Andrei Chintilă introduce în pictura lui tipul de decupaj specific acestei arte, cu rezultate surprinzătoare. Secvenţa cotidiană, umilă, dobândeşte prin acest procedeu un inedit care o recomandă ca artă.
O dezolare de sfârşit de lume
Treptat, gama preocupărilor estetice se diversifică, viziunea asupra lumii se nuanţează. Apare un alt fel de profunzime, o nelinişte exprimată plastic prin gama cromatică, prin tuşa nervoasă, prin împăstări, ca în "Zi de vară", de exemplu. Variaţii pe tonuri de griuri, de mare rafinament, albastrurile - violet se adaugă neliniştii gestului pictural.
Este o dorinţă de pătrundere a resorturilor intime ale materiei, ale universului. Ape şi ceruri se unesc în acelaşi vârtej al pastei ("Oglindire"), oglindirile elementelor sunt bidirecţionale, peisajele, mai ales cele industriale, văzute noaptea, au o dezolare de sfârşit de lume.
Artistul reiterează, asumânduşi-le, modalităţi de expresie plastică diverse. Elementelor expresioniste ("Nesomn") li se adaugă o nostalgie simbolistă ("Oglindire"), un gest romantic ("Lacul"), sugestii ale artei pop ("Cowboy pe micul ecran"), topite într-o viziune personală profundă.

Dominată de "Autoportret", expo¬ziţia seamănă cu o mărturisire a relaţiei artistului cu lumea. Complexă, cu proiecţii din interior către exterior, ca în peisajele de la jumătatea anilor ’90, cu un ecran între cele două lumi, alteori, ca în (probabil) autoportretul la fereastră.
Un echilibru armonic pare să se fi produs în ultimele creaţii. Două lucrări, "Nuferi pe lac" (2004) şi "Inorogi" (2005), surprind mai ales prin gama cromatică. Dacă simbolul din cel de al doilea vizează o puritate pe care autorul a căutat-o vizibil în creaţiile de după 2000, dacă modul de punere în pagină a nuferilor se revendică de la secvenţialitatea despre care aminteam, compoziţiile relevă un calm suveran, o împăcare în şi dincolo de dramă.
Materie şi spirit
Activitatea expoziţională a lui Andrei Chintilă începe în 1981. Personalele sau numai participările sale la expoziţii de grup atrag întotdeauna atenţia prin noutatea viziunii, prin seriozitatea meşteşugului, prin acordarea la spiritul timpului. Critica de specialitate i-a analizat creaţia, operele lui se află în colecţii din România, Belgia, Franţa, SUA, Germania, Italia.
În catalogul ce însoţeşte expoziţia de la Galeria Apollo, există un text semnat în 1986, de criticul Călin Dan, din care reţinem finalul: "Bucuriile furnizate de pictura sa sînt nuanţate de o melancolie ce înmoaie durităţile limbajului şi acea detaşată ironie, specifice generaţiei". Intuiţia lui Călin Dan s-a verificat în cei 20 de ani în care artistul a mai avut timp să creeze.


ZF Ziarul de Duminica UNDERGROUND
LA MOARTEA UNUI ARTIST
Autor: Tudor Calin Zarojanu | Data: 06 Iun 2008

Am intrat prima data in atelierul Simonei Vasiliu Chintila in urma cu aproape un deceniu, gratie unei relatii de familie. Am cunoscut astfel o doamna a carei caldura sufleteasca emana deopotriva in tablourile sale si in felul ei de a fi. Stiam dinainte ca face parte dintr-o adevarata "dinastie" artistica: regretatul sau sot, Spiru Chintila, a fost nu doar un pictor apreciat (tablourile sale se vand si azi, la preturi bune, prin licitatii), ci si presedinte al Uniunii Artistilor Plastici. Iar unul dintre cei doi baieti, Andrei, picta pe atunci cot la cot cu mama lui.

Am revenit in atelierul din Pangrati de mai multe ori, de regula in vizite amicale, impreuna cu sotia mea, apoi cu primul nostru baiat, apoi si cu al doilea... Pentru ei - dar si pentru mine - spatiul acela de creatie este un univers fascinant, in toata simplitatea si modestia lui, caci doamna mai are inca din culorile si pensulele economisite de Spiru Chintila...

O singura data am fost acolo in interes profesional, in scopul unui reportaj prin mai multe locatii similare, idee starnita tocmai de incursiunile in atelierul Chintila. Asa am putut sa constat ca, la fel ca hotelurile, spatiile creative sunt - material vorbind - de una, doua, trei, patru sau cinci stele, dupa posibilitati. N-o sa uit niciodata, de pilda, "pestera" sculptorului Joe (Ion) Minea, din curtea Universitatii Nationale de Arte, un spatiu amarat, bantuit de o hoarda de comunitari, dintre care unul era aureolat de legende...

Soarta a vrut sa nu-l intalnesc niciodata pe Andrei Chintila. La un moment dat, am aflat de la mama lui ca e bolnav. Grav. Toate eforturile medicilor - inclusiv ale celor din strainatate - aveau sa dovedeasca zadarnice. Simona Vasiliu Chintila a rezistat de necrezut acelei perioade, fara indoiala sperand pana in ultima clipa. Andrei s-a prapadit la nici 49 de ani.

Acum, cu sprijinul UAP, i-a deschis o expozitie retrospectiva la galeria Appollo. Am mers la vernisaj din drag de doamna Chintila. Acolo ne asteptau doua surprize. Mai intai, faptul ca au venit neobisnuit de multi oameni, aproape doua sute! Am mai fost la vernisaje si stiu ca e ceva iesit din comun. Apoi, daca intentionam sa scriu oricum despre soarta tragica a artistului, o fac acum cu inima deschisa pentru ca tabourile sunt, majoritatea, extraordinar de frumoase. N-am pierdut doar un tanar talentat, am pierdut cu adevarat un artist. Dumnezeu sa-l odihneasca!