Album despre sculptorul Mircea ROMAN

Adresa Atelier: Combinatul Fondului Plastic, Str. Baiculesti nr. 29, Bucuresti

Reper: Bd-ul Poligrafiei, Casa Presei Libere

Email: doruroman@yahoo.com

Mircea ROMAN (n. 1958 in Baiut, Maramures), sculptor. In 1977 a absolvit Scoala de Arte din Baia Mare, in 1984 a absolvit cursurile Academiei de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj. Este membru al Uniunii Artistilor Pastici din Romania si Presedintele Filialei de Sculptura. In 2008 a castigat Medalia de Aur a Uniunii Artiștilor Plastici din Republica Moldova, in 1988 a castigat premiul "Atelier 35" pentru sculptura. In 1992 a castigat Marele Premiu al Trienalei de la Osaka, iar in 1993/1994 premiul "Delphine Studio" din Londra. In anul 2000 a primit Ordinul Serviciul Credincios in Grad de Ofițer. A participat la numeroase expozitii individuale si de grup, saloane de arta nationale si internationale.

http://www.mircearoman.com/
http://sculpture.ro/fisa.php?id=567

Mircea ROMAN (n. 1958 Târgu Lăpuș, Județul Maramureș) - este un sculptor român, personalitate marcantă a artei plastice românești și europene. A câștigat Premiul pentru Sculptură al Trienalei de la Osaka, cel mai mare premiu de acest fel din lume. Mircea Roman trăiește și lucrează la Londra și București. Mircea Roman a fost unul dintre cei mai buni prieteni ai sculptorului Paul Neagu
Studii
 1977 Școala de Arte din Baia Mare
 1980-1984 Academia de Arte Plastice „Ion Andreescu”, Cluj
 Membru al Uniunii Artștilor Pastici din România, Secția Sculptură

Expoziții-selecție

 2010 Salonul Municipal de Arta – Galeria Centrului Artelor Vizuale (Caminul Artei) (expoziție de grup), București
 2010 Depozitul la vedere,(expoziție de grup), Galeria Recycle Nest, București;
 2010 Inducții ale sacrului în sculptura contemporană românească, Iași, curator Corneliu Antim
 2009 Umbria - Mitologii subiective, Rocca Paulina Perugia,
 2008 Expoziție personală, Bistrița
 2007 Expoziție personală, Almeolo, Olanda
 2006/2008 Expoziție de grup, Palatul Mogoșoaia
 2006 Dezorient Expres Muzeul Țăranului Român București
 2005 Expoziție personală Muzeul de Arte Vizuale din Galați
 2004 Renaissance Muzeul Renasterii Kobe
 2003 Leave to Remain BBC Londra
 2002 Expoziție personală Fabrica de Ciocolată Meunier Londra
 2001 Trienala Osaka
 2000 Expoziție personală Riverside Studios, Londra
 1999 Fin de Siecle, Riverside Studios, Londra
 1998 Expoziție personală, Centre Point Gallery ACAVA, Londra
 1998 Trienala de Sculptură de la Osaka
 1996 Expoziție personală, Teatrul Național,București
 1995 Bienala de la Veneția
 1995 Trienala de Sculptură de la Osaka
 1995 Deventer, Olanda
 1992 Trienala de Sculptură de la Osaka
 1992 Expoziție de grup 9+1, Sala Dalles, București
 1989 Expoziție personală, Galeria Orizont-subsol, București 2010 Depozitul la vedere,(expoziție de grup), Galeria Recycle Nest, București;
Premii și Titluri
 2008 Medalia de Aur a Uniunii Artiștilor Plastici din Republica Moldova
 2000 Ordinul Serviciul Credincios în Grad de Ofițer
 1993/1994 Delphine Studio Londra
 1992 Marele Premiu al Trienalei de la Osaka
 1988 Premiul Atelier 35 București
Colecții publice reprezentative
 Centrul de Cultură și Artă Contemporană Osaka
 Muzeul Național de Artă Contemporană București
 Muzeul Național de Artă București
 Muzeul de Arte Vizuale Galați
Lucrări publice de mari dimensiuni
 2002 Cupa lui Ovidiu Constanța
 2000 Omul-Barcă Hammersmith Londra
 1999 Memorial Sag România
Legături externe
 http://www.mircearoman.com/
Bibliografie
 Mircea Roman, Ateliere de artiști plastici din București, p.113-119, Editura Noimediaprint
 Mircea Roman, Catalogul Expoziției personale Muzeul de Arte Vizuale din Galați, 2005
 Catalogul expoziției "Dezorient Expres" a sculptorului Mircea Roman, Muzeul Țăranului Român din București
 Catalogul Expoziției Umbria: Terra d'incontri- Mitologie Soggettive, Rocca Paulina Perugia, Mircea Roman p.48-59, 2009
 Mircea Roman, Generația '80 în artele vizuale, autor Adrian Guță, Editura Paralela 45, 2009
 Mircea Roman, Aoky Auka, Londonzok, mai/iunie 2002
 Luiza Barcan, Catalogul Expoziției personale Mircea Roman, Muzeul de Arte Vizuale din Galați 2005
 Luiza Barcan, Tragedia contemporană, Ziarul „Adevărul”, 2005
 M. Magdalena Crișan, Observatorul Cultural, nr.64, 2006
 Mircea Roman, Catalogul Osaka Trienale Sculpture, 1995
 Catalogul Expoziției Artă și Sacralitate, Mircea Roman, p.12, Galeriile de Artă Focșani, 2009;
 Mircea Roman, Dicționar de artă modernă și contemporană, Constantin Prut (ediție imbunătățită) Ed. Univers Enciclopedic 2002
 Mircea Roman, Lexiconul: Pictori, Sculptori și Desenatori români, de Mircea Deac, Ed. Medro 2009


***

“Vocatia globalista a unui artist din Est”
Corneliu Antim ZF ZD 06.02.2009

Mircea Roman (n. 1958 in Targu Lapus) a patruns in lumea sculpturii cu o timbratie a propriei rostiri plastice atat de raspicat conturata, incat, la vremea aceea, prin anii '80, dupa debutul expozitional din subsolul Galeriei „Orizont" din Bucuresti, acolo unde era fieful Cenaclului „Atelier 35" al tinerilor artisti, viziunea sa sculpturala devenise un fel de blazon identitar al mai multor generatii de artisti, ce si-l revendicau drept fanion al propriilor aspiratii estetice si exhibitive.
Inca de atunci, el optase pentru explorarea si reconsiderarea conceptelor traditionale ale antropomorfismului sculptural. Mai mult decat atat, el avea sa desluseasca vizionar o linie stilistica de un sintetism si o modernitate a mijloacelor de expresie ce marca o deschidere fara echivoc spre universalitate, pornita dintr-un suflu (ethos) de inconfundabila sorginte autohtona. El este creatorul absolut, la noi, al personajului arhetipal, intruchipand elanul nazuitor si suferinta deznadejdii, aflat in postura de entitate fundamentala si definitorie a intregului destin uman.
De aceea, „Creatura" romaniana (trebuie sa acceptam aceasta licenta denominativa pe cale de consacrare) ni se dezvaluie ca o cavitate matriciala – lacas al spiritului – edificiu si tabernacol, in acelasi timp; cariatida si templu surpat, prezenta si abandon, extaz si umilinta, totodata; afirmatie si negare, inaltare si damnatiune mutilanta intr-o aceeasi plamada corporala. Iata enumerate doar cateva ipostazieri paradoxale ale „omului-generic", asa cum si-l inchipuie, fabulos si tragic, Mircea Roman in aceasta neo-mitologie a re-„Facerii", pe care ne-o propune de aproape trei decenii, cu o indrazneala luciferica si sub infatisarea umil-hieratica, mereu reluata, a unui involuntar si obsesiv autoportret!.
Il consider, in consecinta, pe Mircea Roman printre cei dintai care au impus in plastica noastra actuala simbolul angelic, de o inefabila, ascetica expresie (si smerenie induratoare, as adauga) umana, extras din misterele, legendele si zestrea etnologica si mitologica a spatiilor pastorale din arealul piemonturilor sud-est europene. Un spatiu de civilizatie genuina, preponderent crestina, inca viu, conservator, care ingaduie aventura reevaluarii postmoderne a spiritului locului, personajele sale fiind inrudite ontogenetic cu marile arhetipuri ale antichitatii mediu-asiatice, egiptene, etrusce, amerindiene.
O abordare cu anvergura globalista, tradusa intr-un limbaj plastic natural, cu vocatie universala, desi el se intemeiaza constant pe realitatea modelelor arhitecturale si arhetipale, ce inca dainuie in alveola propriei bastine spirituale si existentiale.
Spre deosebire de alti colegi de breasla, multi congeneri, care au relevat in creatia lor sculpturala, pe o aceeasi linie a reconsiderarilor antropomorfice postmoderne, filonul sacru al apartenentei la un distinct model de spiritualitate artistica (Laurentiu Mogosanu, Aurel Vlad, Silvia Radu, Hariga, Zidaru, Silviu Cravitzan sau Liviu Mocan, de exemplu), Mircea Roman se mentine in limitele alegoriei si simbolismului antropologic profan. „Ingerii" lui sunt invariabil flagelati, injugati, rastigniti.
Receptarea creatiei lui in alte orizonturi de lume – altfel, rezervate si circumspecte la oferte excesiv „exotice", indiferent ca se refera la substratul ideatic, etno-filosofic sau la poetica formelor si a imaginilor – este motivata de rafinamentul cu care artistul a inteles sa amalgameze originala (dar, fatalmente, periferica) lui zestre culturala cu voluntarismul insatiabil al nevoii de dialog al celorlalti. Un efect, asadar, al lipsei lor de prejudecati, dar si al unei curiozitati de o cuceritoare candoare!
Dar pana si acolo, in delirul globalizant al altor lumi, Mircea Roman a ramas ceea ce este: un artist din Est, caruia nivelul de adresabilitate expansiv nu ii altereaza coloratura timbrala si originalitatea vizionara. Sculptura lui Mircea Roman, conceputa in spiritul traditiei lui Paciurea, prin expresivitate tipologica si limpezime in modelajul formelor, este unul dintre argumentele ce pledeaza pentru instaurarea unui soi de „republici" artistice a valorilor autentice si esentiale, ce se dezvolta si se impun, emancipate de tirania conventiilor restrictive, eliberand spiritul si topind fervorile individualismului localist in primitorul creuzet al culturii universale.
Pentru ca, dupa cum se stie, patria artistului, dintotdeauna si de oriunde, este umanitatea insasi, in infinitatea dimensiunilor si formelor ei de manifestare.


“MIRCEA ROMAN - 3 întrebări pentru... Erwin Kessler”
Curatorul ne vorbeşte despre expoziţia 50 ± 1 , deschisă de Mircea Roman la Galeria Anticariat Curtea Veche, între 7 octombrie şi 22 noiembrie 2008.
Mircea Roman a avut o activitate bogată mai mult pe plan internaţional decât local. Priviţi această expoziţie ca o revenire pe scena artistică autohtonă?
Mircea Roman a avut o activitate expoziţională susţinută în România, pe tot parcursul ultimilor ani, care au fost împărţiţi între Londra, Bucureşti şi Tîrgu Lăpuş, locuri în care artistul deţine ateliere. E suficient să amintesc impresionanta instalaţie cu sculpturi “Dezorient Expres”, de la MŢR, sau cuprinzătoarea expoziţie “Neted”, de la Palatul Mogoşoaia, de acum doi ani. Mircea Roman nu a părăsit, de fapt, niciodată scena artistică locală.

Unde l-aţi putea încadra pe Mircea Roman în raport cu alţi artişti contemporani de pe scena internaţională?
Pentru Mircea Roman influenţa experienţei occidentale a însemnat o progresivă atenuare a zgomotului retoricii expresioniste a subiectelor şi a suprafeţelor sculpturilor sale. Impactul cu minimalismul şi conceptualismul occidental i-a netezit, treptat, patosul, grandilocvenţa stărilor şi a materialelor. Netezirea nu a însemnat diminuarea incisivităţii, a acuităţii existenţiale a sculpturilor sale, ci o progresie marcantă către concizie. Fără a fi la fel de tensionate ca cele dinainte, sculpturile sale de acum sunt mai eficace vizual.

Artistul se bucură atât de un succes de critică, cât şi de unul de piaţă. Este un pas înspre atingerea unei normalităţi artistice la noi?
Succesul de critică şi succesul de piaţă nu trebuie neapărat să se suprapună. Dar atunci când sunt concomitente, ele caracterizează o normalitate care face, printre altele, ca un artist internaţional precum Mircea Roman să se simtă la locul lui şi în largul său chiar şi acasă.

Andra Chiţimuş , 2 oct 2008

***

“Mircea Roman, o simplitate complex”

Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 20 Mai 2009 | Ioan T. Morar http://www.catavencu.ro/mircea_roman_o_simplitate_complexa-7957.html

Voi continua o plăcută mirare din numărul trecut, tot de la această rubrică, referitoare la Librăria Cărtureşti de pe Magheru. Abia acum am văzut şi celelalte spaţii, în afara subsolului, unde am fost la lansările de la Cotidianul, în afara podului, spaţiile de dincolo de zidul iniţial, în următorul corp de clădire (unde, în paranteză fie spus, se găseşte un colţ de pivniţă cu vînzare de vinuri premium româneşti şi străine!).

Am fost copleşit de noile dimensiuni ale acestui Centru Cultural şi încîntat de expoziţia de sculptură Mircea Roman aşezată pe pereţi, cu lucrări prinse în chingi într-un acroşaj foarte inspirat.

Artistul care a onorat aripa cea mai recentă a Cărtureştiului este unul dintre cei mai mari sculptori români în viaţă, premiat şi recunoscut în lume, actualmente locuind şi lucrînd la Londra (după ce a uimit cu cîteva lucrări lumea artistică de acolo!). Mă bucur să-i ştiu evoluţia încă de pe la începuturi (acum vreo 20 de ani!), atunci cînd a fost consacrat de un premiu foarte important la Trienala de la Osaka.

Lucrările lui vin dintr-o vînă tradiţională excelent adaptată la modernitate, dintr-un instinct artistic puternic, original, rafinat prin racordarea la filosofia artei şi asezonat cu o ironie de substrat. Cu o putere totemică, lucrările lui Mircea Roman fac trimitere la o lume primordială, încă nedesprinsă din formele originare, cu semne de sînge şi întuneric desprinse din triste poveşti fondatoare. Dacă ar trebui să definesc într-o frază simplă arta lui Mircea Roman, aş spune că are, oximoronic, o simplitate complexă, iar această caracteristică este, cred eu, apanajul marilor artişti. Şi da, Mircea Roman e un mare artist!



***

“Omul pe dos”

Autor: Victoria Anghelescu Adevarul literar & artistic 12 nov 2008
Sculptorul Mircea Roman construieşte în lemn o lume plină de întrebări. Galeria Anticariat “Curtea Veche” de pe strada Franceză din Bucureşti, loc binecunoscut pentru ştiinţa curatorului său de a propune publicului întotdeauna piese rare şi perfect argumentate estetic, găzduieşte, până la 22 noiembrie, expoziţia de grafică şi sculptură a artistului Mircea Roman.

Stabilit din 1992 la Londra, sculptorul Mircea Roman este unul dintre artiştii foarte apreciaţi din Marea Britanie, reuşind, ca şi prietenul său mai vârstnic Paul Neagu, să-şi atragă entuziasmul criticii şi publicului.

S-a născut în Târgul Lăpuş, în 1958, a absolvit Academia de Arte Plastice “Ion Andreescu” din Cluj în 1984 şi s-a remarcat imediat, în cadrul Atelierului 35 din Bucureşti, prin forţa expresivă a lucrărilor, prin ineditul folosirii lemnului şi culorii în sculptură.

Omul pe dos şi ipostazele sale

Subiectul preferat al artistului este omul şi, de multe ori, propria imagine. Nu imaginea copiată după natură, ci aceea interioară, cu toate naivităţile, întrebările, neliniştile şi strigătul de disperare. Din lemn vechi, dar mai ales din jelutong, lemn malaezian colorat şi uşor, în combinaţie cu stejar sau mahon, se întrupează personajele sale paralelipipedice, cu capete hieratice amintind de monumentalitatea artei egiptene, cu picioare mari, de obicei fără braţe, în poziţii expresioniste.

Există o întreagă galerie de personaje, de la “Omul Barcă” la “Omul Alb”, la “Autoportret la 30 de ani”, la “Omul cu braţele întinse”, “Nevinovatul”, “Un om întreg”, la personaje feminine cu coafuri egiptene şi rochii trapez, transparente (“Fusta”) sau “Omul pe dos”… O mulţime de ipostaze ale umilinţei, ale nimicniciei condiţiei umane. Nu o dată, “portretizarea” este realizată cu umor, ca în cazul “Rochiei roşii”, sculptură având deschiderea de clopot la picioare, nu la cap, ca o vagă şi amuzată sfidare a obsesiei sexului.

La vedere, părţile sunt fixate cu pene de lemn, iar culoarea, roşie întotdeauna, mai nou şi albă, pune semnul pasiunii peste alcătuirea sculpturală. Uneori, mai ales în Autoportrete, capul personajului devine un fel de pâlnie de megafon, o gaură neagră, dreptunghiulară, aspirând cu nesaţ realitatea sau strigându-şi cu disperare nevoia de comunicare (“Autoportret la 30 de ani”). Prinse de zid, îndoite, uneori peste o bară, personajele lui Mircea Roman par desprinse dintr-o eternă tragedie umană. Repere spirituale, abstractizate, ale complexei alcătuiri omeneşti.

Vârstele autoportretului

În expoziţia de la Curtea Veche, Mircea Roman expune, de această dată, şi grafică. Acuarelă, laviuri, în cea mai mare parte mărturii ale căutărilor sculptorului, drumul artistului de la idee la întruparea ei în forma tridimensională. Figuri-mască, îngeri, personaje strigându-şi angoasa prefigurează formele sculpturale. Au, faţă de acestea, un plus de ingenuitate, de emoţie, de sensibilitate.

Bucureştiul are însă prilejul acum să cunoască operele recente ale artistului nu numai la Curtea Veche. O selecţie de sculpturi, printre care şi un “Autoportret la 50+1”, de data aceasta cu chip, este expusă la Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti de la Mogoşoaia, într-o expoziţie ce grupează patru artişti născuţi în Târgul Lăpuş: Viorel Marton, Dorel Petreuş, Laszlo Valovits şi Mircea Roman.

Selecţia de sculpturi de acolo şi piesele de la Curtea Veche conturează momentul actual din creaţia artistului ce-şi duce existenţa între Londra şi Bucureşti şi care, aşa cum se întâmplă mai întotdeauna la noi, a trebuit să treacă graniţa pentru a fi cu adevărat apreciat şi cunoscut. A fost nevoie să obţină Marele Premiu la Trienala de Sculptură de la Osaka (1992), Premiul Delfina Studio Londra (1994), să i se comande “Omul Barcă” de pe malul Tamisei pentru a deveni unul dintre artiştii importanţi ai artei contemporane româneşti.

Într-o introducere la catalogul expoziţiei din 2006 a artistului, de la Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti, criticul de artă englez, John McEwen, scria: “Simplitatea, demnitatea şi un sentiment al atemporalităţii rămân semnele distinctive ale artei sale, asociate cu o conştientizare modernă, armonizată psihologic, a comediei şi tragediei condiţiei umane.

Este un privilegiu pentru Marea Britanie ca un artist de talia lui Mircea Roman să trăiască şi să lucreze la Londra, dar aceasta este doar o întâmplare. Aşa cum mărturisesc cu putere lucrările sale, arta nu cunoaşte graniţe naţionale sau temporale”.


***

“Carnet de licitatii”
Autor: Aurelia Mocanu Data: 06 Iun 2008

A trecut un an de cand Casa de licitatiae Monavissa a avut initiativa laudabila de a introduce artistii contemporani romani in mecanismul de cotatie al pietei….
Mircea Roman ( n.1958) este un artist de mare originalitate formala si de un adanc dramatism, artist pe care se sprijina acum scoala romaneasca de sculptura. Tara Lapusului - Cluj - Bucuresti - Osaka - Londra - Bucuresti, iata traseul unei cariere exemplare. Autoportretul (vezi foto) lasat in culori de apa sangerande poate ramane o valoroasa efigie a artistului atunci cand nu poti concura muzeele lumii sa-i achizitionezi bronzurile sau marile instalatii cu oameni franti. Mircea Roman este un personaj atat de modest, de retractil si de absorbit de patima talpicii de lemn cu care zideste oameni, incat e bine sa-l surprindem cum isi cerceteaza chipul.

***

"Muzeul Taranului Roman"

Erwin Kessler - Arta Sport
http://www.revista22.ro/muzeul-taranului-roman-2748.html
Fereasca Domnul sa lipseasca a din a! Roman vine de la Mircea Roman, sculptorul a carui expozitie este atat de firesc instalata la Muzeul Taranului Roman, incepand din 3 mai. Fireasca pare prezenta unui artist reprezentativ (castigatorul Marelui Premiu la Trienala de la Osaka din 1992) intr-un muzeu reprezentativ, distins cu titlul "Muzeul European al Anului" in 1996. Ambele premii fac parte dintre cele autentice si remarcabile, ravnite de artisti si institutii internationale. Ele nu sunt "merite culturale" autohtone, cu spade, spagi si tepe. La prima vedere pare, asadar, o potrivire admirabila a doua povesti de succes cultural, lucru atat de rar la noi.
Dar ce reprezinta MTR si ce reprezinta Mircea Roman? In conceptia originara a lui Horia Bernea, conservata cu sfintenie de catre discipolii sai, MTR apare drept adevaratul templu al spiritualismului autohtonist, locul in care se oficiaza un cult perpetuu dedicat matricei rurale a natiunii romane. El nu este un muzeu etnografic, nu este dedicat nici satului, nici mestesugurilor, nici artei populare sau folclorului. MTR este un muzeu dedicat esentelor, chiar esentei, insusi taranului roman, adica unei entitati antropologice atemporale, un construct mental in raport cu care exponatele constituie o simpla diafragma prin care se intrevede miezul spiritual, crucea, credinta ortodoxa ce pulseaza in lucrurile si faptele de zi cu zi ale taranului roman. MTR este un muzeu militant, un muzeu care impune o anumita perspectiva asupra profilului antropologic al natiunii, asa cum Biserica Ortodoxa Romana este o biserica ce impune o dogma asupra profilului religios al romanului. Ca si ortodoxismul, MTR a avut un succes fulminant in ultimul deceniu, fiind una dintre putinele institutii culturale ce a castigat public, in loc sa-l piarda. Numai ca acest lucru s-a petrecut intr-o conjunctura sociala paradoxala. Asa cum succesul ortodoxismului s-a derulat pe fundalul abrutizarii crescande a populatiei "zapante" in fata MTV (manele-telenovele), asa cum ridicarea de biserici si manastiri a fost concomitenta cu ridicarea de vile si mega-buticuri, iar boom-ul pelerinajelor este contemporan cu elogiul consumismului, cu somajul, demonstratiile de strada si extazul tribunelor in stadioane, la fel si "moda" MTR este concomitenta cu exodul taranilor moroseni in Franta, al celor moldoveni in Italia si al celor banateni in Austria si Germania, reprofilati de la papusoi la capsuni sau de la tapina la ciocanul pneumatic. Ca si regasirea credintei, recursul la ruralism (autohtonismul de consum cultural) este o forma de decompensare simbolica, concomitenta cu o pierdere istorica de substanta antropologica nationala, cu o hemoragie a specificului local. Este un evazionism elitist si paseist, ce gaseste raspunsul la dilemele unei identitati labile in Taranoland, parcul de divertisment spiritualist autohton.
Sculptura lui Mircea Roman, asa cum se prezinta ea in actualul Dezorient Expres, in containerul metalic gigantic instalat in curtea MTR, vine dintr-o cu totul alta lume. Figurile sale de lemn, umane si sexuate, prada unei voluptuoase retorici a vidului sufletesc, stau agatate de peretii de fier ai unui vagon care nu este de dormit, ci de trezit, de zdruncinat, expunandu-si tarele previzibile pentru orice constiinta culturala citadina: dezorientare, dezradacinare, disperare, fragmentare, alienare. Personajele sunt puse la zid, frante, sparte, golite. Prin ele patrunde privirea ce le rascoleste iscodindu-le, infruptandu-se din intimitatea lor expusa cu nesat in containerul ce seamana atat de mult cu o scena sau cu culisele unui teatru, cu locul cultural al penumbrei in care rolurile si mastile sociale sunt imbracate si dezbracate cu infrigurare. Intreaga experienta plastica si semiotica a operei lui Mircea Roman este esentialmente urbana. Figurile sale, formele si gesturile lor provin din vocabularul muzeului interior al experientei culturale livresti, din teatrul (hiper)sensibilitatii educate, cultivate. Chiar si containerul enorm, ca un tunel, face parte din arhitectura spiritului urban, ca orice gang intunecos, cu toate conotatiile sale angoasante sau lubrice, de coridor matricial sau "vagina dentata" sculpturala ce toaca ritmic inaintarea privitorului.
Se va spune ca intre spiritul MTR si sculptura lui Mircea Roman exista o incompatibilitate de fond. Ca miezul cruciform al vietii taranului roman este cea mai clara imagine a deplinei asezari in lume, a bunei randuieli statornice, in timp ce miezul nebulos al sculpturii lui Mircea Roman este expresia cea mai pertinenta ("dezorienta") a neasezarii in lume, a raului de a fi. Se va crede ca intre Arcadia in itari saltareti si gangul cu masti ale perplexitatii si incertitudinii exista o tensiune irezolvabila, polarizata, care reflecta sciziunea lumii actuale intre urban si rural, intre "nou" si "vechi". Lucrurile ar sta poate astfel daca cele doua povesti culturale ar fi cu adevarat de succes si daca aceasta sciziune ar mai avea o relevanta maxima. Sunt insa deja ani buni de cand semnificatia polarizarii urban-rural s-a estompat, iar relevanta ei culturala a disparut. Chiar si MTR este parte a acestui proces, prin atentia marita pe care o acorda (sub)culturii suburbane sincretice (care nu este nici rurala, nici citadina), devenita reprezentativa, adevarata paradigma a timpului nostru. Succesul comercial crescand al MTR nu trebuie sa oblitereze adevarul crud, acela ca miezul cruciform creator al vietii actuale s-a travestit si diluat pana la disparitie, in ciuda proliferarii semnelor exterioare, rituale ale credintei si in ciuda fidelizarii publicului. Muzeu al esentelor pure, MTR a ajuns in cele din urma sa cucereasca doar aparentele pentru a ramane in pas cu vremurile ale caror valori (impermanenta, nomadismul, eterogenul, consumismul etc.) ii sunt de fapt nu doar straine, ci de-a dreptul opuse. La randul ei, experienta culturala urbana din care se hraneste sculptura lui Mircea Roman nu mai reprezinta de mult "noul". Ea este redevabila genului de traire al anilor ‘70-’80, dominati de euri hipertrofiate cultural, cu aspiratii majore consumate depresiv in sfere minore, la un pahar de vorba in apartamente de bloc sau pe strazile marilor orase, pustiite de suspiciuni si delatiune.
MTR si Mircea Roman nu sunt incompatibili, iar aceasta expozitie nu este un accident. Ea este schita informala a ceea ce va deveni treptat Muzeul Taranului Urban, al acelei paturi intelectuale si sociale care, inca vie si dispusa la adaptare, reprezinta deja trecutul nostru cultural imediat, ce incepe sa-si conserve profilul, punand laolalta, intr-o combinatie doar aparent paradoxala, ortodoxismul si existentialismul, ordinea ritual-decorativa si deriva angoasanta, credinta in rostul lumii si exasperarea in fata nemanifestarii sale, certitudinea si dubiul. MTR este locul in care, pentru taranul urban actual, se produce intalnirea cu alteritatea sa proxima, taranul istoric a carui stirpe tocmai s-a stins, lasand la vedere frumoase ruine antropologice prin care flaneaza destins, consumandu-si nevoia de fictiune identitara, de autoproiectie intr-un exotism la indemana, autohton. Dezorient expresul lui Mircea Roman pune in scena drama similara a unei elite culturale ale carei valori, desi curente inca, sunt pe cale de disparitie. Este vorba despre elita trairilor profunde, aceea a marilor experiente intelectuale si sufletesti deplin estetizate, propagatoare de gesturi si cuvinte electrizante, devenite insa tot mai ininteligibile. Ele sunt chiar inutile pentru un public ce nu mai detine acele aparate spirituale si culturale pe care sa le conecteze la curentul continuu produs de generatoarele de forme simbolice ale unui timp resimtit deja ca revolut. Ca si in cazul MTR, privitorul actual realizeaza ca este vorba de "un caz de cultura", dar nu se mai simte vizat de el. Il trateaza cu respect. Iar respectul este prima forma a distantarii.
Pentru actualitatea virtuala, opozitia urban-rural si-a pierdut sensul, la fel ca si valorile statorniciei sau cele ale angoasei, ale comuniunii mistice cu natura sau cele ale alienarii exasperante. La ora actuala pentru depresii se ia Prozac, iar pentru infratirea cu natura se intra in Greenpeace. Miorita si Crima si pedeapsa sunt doua mituri la fel de datate intr-o lume a speculatiei bursiere si a terapiei multilaterale. Intalnirea dintre MTR si Mircea Roman reprezinta, asadar, o foarte previzibila alianta, cu relevanta culturala si sociala. Este alianta pentru supravietuirea idealurilor, a sensurilor si rosturilor intr-o lume a scopurilor, mesajelor si utilitatii. Este alianta disperatilor de succes, a celor mai proaspeti inactuali.


“Mircea Roman – Dezorient Expres”
Autor: Maria-Magdalena CRISAN - Observator Cultural Nr 321 mai 2006
Mircea Roman
Nascut in 1958
Studii: Academia de Arte Plastice „Ion Andreescu“, Cluj-Napoca
Premii:
1988 – Premiul „Atelier 35“, Bucuresti
1992 – Marele Premiu la Trienala de Sculptura de la Osaka
1993-1994 – Delfina Studio Londra

In curtea interioara a Muzeului Taranului Roman este deschisa, pina pe 15 iunie, expozitia sculptorului Mircea Roman. Asa cum imi spunea autorul, expozitia reprezinta proiectul propus si respins de catre Ministerul Culturii pentru prezenta romaneasca la ultima Bienala de la Venetia. Ma gindesc care au fost criteriile culturale ce au determinat optiunea pentru ceea ce ne-a reprezentat, la o manifestare a vizualului, prin absenta acestuia?

- O arta in care rolul principal revine obiectului
Nu este prima data cind spun si nu sint singura, sculptura romaneasca ofera si in acest moment o calitate plastica de mare consistenta. Despre Mircea Roman s-a vorbit destul de mult, mai ales dupa 1992, cind a obtinut Marele Premiu la Trienala de sculptura de la Osaka. Au urmat apoi mai multi ani petrecuti la Londra, iar acum, Mircea Roman a revenit si are un atelier in Bucuresti.
El apartine generatiei ’80, generatie de artisti pentru care alternativa intre mijloacele traditionale de expresie si noile medii capata consistenta. Nu este cazul lui Mircea Roman. El ramine angajat unei arte in care rolul principal revine obiectului, materialitatii, dar ceea ce face ca el sa nu iasa din „trendul“ generatiei sale este felul cum gindeste, cum dezvolta relatia imagine-spatiu.

Cunoscind lucrarile lui Mircea Roman, in expozitia de la Muzeului Taranului Roman surprinzatoare este prezentarea. O constructie paralelipipedica din otel, un spatiu complet obturat, un coridor pe care vizitatorul este invitat sa-l parcurga. Pe ambele parti, suspendate pe acesti pereti, strajuiesc personajele lui Mircea Roman, in atitudini ce capata mai multe intelesuri. Comentariile au mers, in general, spre expresia dramatica, tragica a unei lumi damnate. Atitudinea, fragmentarea corporalitatii, interventiile cromatice pe lemn, zidul de care sintem dominati, toate conduc in acest sens.
Cred, totusi, ca ar mai putea exista o alternativa a acestei interpretari, ce induce si o alta perspectiva semnificatiilor creatiei sale. Sculptura lui Mircea Roman, cultural, ne trimite in mod direct spre Egiptul antic. Spre o lume in care viata este aservita unui sens, unei forte ce merge spre o forma de viata superioara si libera. Legatura cu aceasta lume, trecerea dintre aici si dincolo devine fireasca. Astfel inteleasa, lumea lui Mircea Roman este suspendata in aceasta realitate ireala.

Trecerea noastra, coridorul ingust al acestei lumi este strajuit de lumi trecute, de prezente ce ne ajuta in incercarea de a reusi sa facem pasul. Sculptorul semnaleaza, ne aduce in preajma repere, aceste obiecte tip carcasa ce strajuiesc, absorb, devoreaza implacabil tot ceea ce numim viata. Sint semne ale umanitatii, cu trimitere directa la o imagine antropologica a ei, siluete eliberate de trup si suflet. Sint semnale ale unor lumi invizibile, dar prezente, ramase asemenea amprentelor pe peretii tunelului pe care fiecare il parcurgem. Aspectul lor este impozant si hieratic, expresia lor impasibila, unele poarta chipuri, fara a fi portrete, dar ele par intotdeauna bintuite de o prezenta. Fiecare este purtatoarea unui atribut, un semn al aducerii-aminte, aflat sub povara tragicului, a misterului, a necunoscutului, de care incercam sa ne apropiem.

- Sculptorul fructifica expresivitatea lemnului ce tine de derizoriu
Creatia lui Mircea Roman se construieste in zona unor teritorii de granita. Atit in plan cultural, in care ea dezvolta un registru ce isi gaseste sursele in clasicitatea imaginii si stie sa exploateze traditia cioplirii lemnului, cit si pe alte planuri, unde sculptorul fructifica expresivitatea lemnului ce tine de derizoriu, de ambalaj, de element purtator. De asemenea, in zona cromatica, face trimiteri la lumi diferite, astfel incit nu putem trece cu vederea faptul ca, pentru egipteni, rosul si negru erau culori mult folosite, cu o simbolistica pe care, probabil, sculptorul nu a scapat-o din vedere. Lumea lui Mircea Roman apartine insa acestui timp. Sinteza la care el ajunge este proprie intelegerii lumii noastre din perspectiva postmodernismului. Apelul la fragment, la felul in care isi asuma traditiile altor culturi din timpuri si spatii diferite, un tip de vizualizare perceput ca o instalatie, un ansamblu ce propune o intelegere scenografica atit a intregului, cit si a fiecarui obiect in parte, toate acestea tin de modernitatea gindirii plastice.
Dezorient Expres este un loc al cautarii, al incercarii de regasire, el poarta insemnele unei spiritualitati a carei identitate nu apartine unui spatiu anume, ci umanitatii. Creatia lui Mircea Roman are si un registru afectiv, o poetica ce face sa putem asuma esenta dramatica, chiar tragica, a operei sale ca pe un dat al conditiei umane.

***

”SCULPTURILE PICTATE ALE LUI MIRCEA ROMAN”
http://stiri.kappa.ro/magazin/03-05-2006/sculpturile-pictate-ale-lui-mircea-roman-93658.html
Cosmina I. IONESCU
La Muzeul Taranului Roman din Bucuresti se deschide astazi, la orele 18.00, expozitia "Dezorient Expres" a sculptorului Mircea Roman. Stabilit la Londra, artistul roman modeleaza lemnul si apoi isi picteaza lucrarile, obtinand astfel efecte de mare intensitate emotionala, dramatica, tragica.
Reputatul curator scotian Richard Demarco descrie expozitia de la Bucuresti ca pe o "instalatie sculpturala (...) plasata intr-un loc ideal (...), intr-un tunel construit in acest scop, cu lungimea de optsprezece metri, latimea de trei metri si inaltimea de cinci metri...". Despre sculptura lui Mircea Roman, criticul de arta britanic John McEwen nota: "Simplitatea, demnitatea si un sentiment al atemporalitatii raman semnele distinctive ale artei sale, asociate cu o constientizare moderna, armonizata psihologic, a comediei si tragediei conditiei umane. Este un privilegiu pentru Marea Britanie ca un artist de talia lui Mircea Roman sa traiasca si sa lucreze la Londra, dar aceasta este doar o intimplare. Asa cum marturisesc cu putere lucrarile sale, arta nu cunoaste granite nationale sau temporale".
Expozitia, organizata in colaborare cu Institutul Cultural Roman, ramane deschisa pana pe 15 iunie 2006.

***


 "La zid"

Mircea Roman este unul dintre puținii care au câștigat Marele premiu pentru sculptură al Trienalei de sculptură de la Osaka, Japonia, cel mai mare premiu de acest fel din lume. În Anglia, unde locuiește din 1992 când a câștigat prestigiosul premiu Delfina, este probabil cunoscut cel mai bine pentru lucrarea Omul-Barcă - o figură monumentală ce pare a se lupta pentru a se elibera, lucrare fixată pe un ponton pe Tamisa, astfel încât se îneacă și revine în fiecare zi odată cu fluxul și refluzul. (...)Noua sa lucrare este gândită astfel încât să se încadreze în spațiul înconjurător. Astfel, sunt 12 lucrări pe ambele părți ale unui coridor de 3 metri înălțime și 18 metri lungime. Coridorul ar putea fi un pasaj îngust între clădiri, dar neavând un asemenea loc Roman a construit pentru această expoziție un spațiu de oțel. În aproape toate cazurile figura umană este îndoită peste o bară invizibilă, continuând sentimentul de frustrare. Concepția este evolutivă- fiecare piesă crește din cea anterioară- și acest lucru este scos în evidență de desfășurarea lineară a instalației. Fiecare piesă există în sine, dar când toate douăsprezece interacționează impactul se schimbă, devine mai complex.
Deși multe dintre lucrări au partea de sus în formă de tunel- cu gurile închise sau deschise- și nici una nu are brațe, nu este nici o îndoială că sunt siluete umane, oricât de abstracte. În opera lui Roman abstractul reprezintă elementul spiritual, iar figurativul partea fizică a corpului. Nu contează ce formă ia abstracția, rămâne spiritul lucrării, ideea. La fel de emoționantă este utilizarea roșului, sub forma cleiului roșu P V C sau, mai dramatic, ca vopsea, în lucrarea Inima mare și Rochia roșie. Nu există sculptură fără roșu, spune Roman. Roșul înseamnă pasiune.
Roman folosește diferite tipuri de lemn pentru sculpturile sale: refolosibil- de exemplu navete de vin- dar și nou. Îi place îndeosebi lemnul malaiezian jelutong, lemn ușor și colorat, ca balsa, pe care îl cumpără în cantitate mare . Pentru detalii folosește uneori stejar și mahon. Tinde să folosească lemn reciclat pentru interior și pentru părțile nevăzute ale lucrărilor, la fel ca și suruburile, dar pentru exterior preferă penele de lemn. Folosirea lemnului îl pune pe Roman alături de cei mai cunoscuți sculptori români pentru publicul britanic- Brâncuși și prietenul lui Roman, răposatul Paul Neagu .(...) Simplitatea, demnitatea și un sentiment al atemporalității rămân semnele distinctive ale artei sale, asociate cu o conștientizare modernă, armonizată psihologic, a comediei și tragediei condiției umane.
- text de John McEWEN, Ateliere de artiști din București, Mircea Roman, p. 113, Editura Noimediaprint 2007

vezi si:

http://www.mircearoman.com/index.html
http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/2006-05-08/containerul-tunel-al-lui-mircea-roman.html

http://www.palatebrancovenesti.ro/ro/content/view/42/62/
http://www.revista22.ro/muzeul-taranului-roman-2748.html
http://www.opendemocracy.net/content/articles/2731/images/man-in-white_Micea-Roman.jpg&imgrefurl

https://evz.ro/atelierul-sculptorului-mircea-roman-spatiul-de-creatie-al-unui-premiant.html?fbclid=IwAR0qLLzI2xAyYgJBymUE7tdL908k0Nq1WROGxiJ9BY_cMEaLP1ONzXx5qfo

https://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Roman