Album despre PAULA RIBARIU

Paula RIBARIU (n. 07.10.1938, Brăila)
Absolventă a Universității Naționale de Arte București 1964. Expoziții personale: 1966 – Bucuresti, 1971-Barcelona și Cagnes-sur-Mer, 1973-Madrid, 1980 – Plovdiv, 1981 – Alger, 1985 – Szczecin, 1988 – Sofia, 1990 – București, 1993 – Aachen, 1998 – Buc. Artexpo, 2000 – Salonul Artelor București, 2008 – sala Ronda a TNB, 2015 – Muzeul Național al Țăranului Român; Este fondatoarea și realizatoarea proiectului „Ziarului Neconvențional”. Opera de o  deosebită profunzime, de o vizibilă înrădăcinare în tradiție, dar și cu noi forme de expresie. Este laureată in 2000 a prestigiosului premiu Hans Theo Richter, acordat de Academia Saxonă de Artă din Dresda, câștigătoarea Premiului de excelenţă de 5.000 de dolari obtinut la Salonul International de Pictură de la Baia Mare 2006 (premiu ulterior donat de artistă).


***


Observator cultural, Nr. 138 / 25-31 octombrie 2007

"Ziarul neconvenţional"
articol de Maria-Magdalena Crişan

Ziarul neconventional editat de Paula Ribariu apare de cinci ani. Tiparit la computer, difuzat din mina in mina, intre zece si douazeci de exemplare, trimis forurilor importante din domeniul cultural si unor personalitati, el a fost, inca de la aparitie, o formula de protest a unuia dintre cei mai importanti artisti plastici contemporani, in jurul caruia s-a strins un grup important de colaboratori.

Numele Paulei Ribariu este asociat intotdeauna cu pictura de buna calitate, cu investigatiile intr-o zona profunda a spiritului uman, ce nu tine cont de mode si atractii trecatoare. Altfel spus, tot ceea ce face Paula Ribariu este atitudine, o reactie grava in fata impactului direct cu viata. Astfel, ea nu poate ramine doar artistul inchis in atelierul sau, preocupat de propria creatie, ci demonstreaza de mai multi ani o atitudine civica, priveste fenomenul artistic in ansamblul evolutiei sale, fara a trece cu indiferenta, ca marea majoritate dintre noi, pe linga aberatiile institutionale, degradarea vietii culturale si a institutiilor menite sa se ingrijeasca de ea. Privita de foarte multi in mod ciudat si curios, incercind sa nu tina cont de aceasta atitudine inconfortabila pe care o provoaca, ea are puterea de a reactiona la lucruri care practic nu au nici o sansa de a fi schimbate. Paula Ribariu a avut si are tenacitatea sa reziste si sa creada in aceasta modalitate de protest. Cum altfel sa reusesti ca, pe banii tai, sa redactezi lunar aceasta foaie, sa faci anual o expozitie si sa acorzi unui artist Premiul „Raul Rosei“?

La Galeria Galateca s-au reunit intr-o expozitie cei care sint alaturi de Paula Ribariu, scriind lunar materiale in ziarul ei. Este cea de a sasea expozitie a Ziarului neconventional si a colaboratorilor, artisti, critici de arta, literati. O utopie, vor spune multi, de care nu mai putem face abstractie si care ramine deocamdata singura forma de protest continuu, chiar daca efectele pozitive nu au aparut. Trebuie sa spunem ca mesajele critice fac trimiteri catre statutul general al artistului roman, al institutiilor ce coordoneaza fenomenul artistic. Responsabilitatea Uniunii Artistilor Plastici din Romania este majora in ceea ce priveste conditia si statutul artistului. O institutie care la inceputul anilor ’90 avea o importanta valoare patrimoniala a ajuns astazi, printr-o proasta politica manageriala succesiva, sa piarda mare parte din propriul patrimoniu, colectia de arta, atelierele artistilor, galerii, iar in acest moment si propriul sediu. O institutie care, desigur, nu mai poate functiona ca inainte de 1990, dar care ar fi putut administra un patrimoniu mostenit in favoarea artistilor, tocmai pentru a putea face mai usoara trecerea prin aceasta perioada de tranzitie.

Pierderea celor mai importante spatii expozitionale, faptul ca in momentul de fata nu exista in Bucuresti o sala care sa poata gazdui mari manifestari artistice face ca in acest moment sa nu putem vorbi despre o viata artistica normala. Acestui lucru i se adauga lipsa unui muzeu in care sa fie prezentata creatia plastica a ultimilor saizeci de ani, astfel incit putem spune fara a exagera ca sintem singura capitala europeana care nu se implica in promovarea creatiei artistilor contemporani la nivel institutional. Remarcabila in acest sens este activitatea citorva galerii private, care, partial, au preluat acest rol. Sint lucruri grave, acceptate tacit de majoritatea dintre noi, dar fata de care Paula Ribariu si colaboratorii sai vor continua sa protesteze.

***

Ileana Pintilie Teleaga

"Laudatio auf Paula Ribariu
zur Verleihung des Hans-Theo-Richter-Preises am 6 September 2000 in Dresden"

Meine Damen und Herren,
es ist für mich eine besondere Ehre, hier in Dresden über eine rumänische Künstlerin zu sprechen.
Ich danke der Sächsischen Akademie der Künste für diese Einladung.
Meine Aufgabe ist schwierig, weil die Kunstfreunde in Dresden die Werke von Paula Ribariu nicht kennen und wahrscheinlich auch mit dem gegenwärtigen Kunstschaffen in Rumänien nicht vertraut sind. Deshalb will ich mich nicht auf Paula Ribariu beschränken, sondern möchte mit drei anderen Künstlern das Umfeld andeuten, in dem die Kunst Paula Ribarius sich entwickelte.
Diese drei Künstler, deren Arbeit ich skizzieren möchte, gehören ungefähr derselben Generation wie Paula Ribariu an und arbeiten ebenso in Bukarest.
Die rumänische Kunst zeichnete sich als eine Synthese zwischen zwei Kulturtypen aus, und zwar die östliche, unter dem Imperativ des nachbyzantinischen religiösen Kanons, und die westliche, offen für Innovation seit dem Anfang von der italienischen Renaissance. Aus der östlichen Kultur stammt eine Neigung zum Organischen und zur Figuration, während die westliche Kultur besonders die Form bot, in welcher der Inhalt veranschaulicht wurde. Einen beträchtlichen Einfluß auf die rumänische Moderne hat die lebendige heimatliche Folklore, die auch in der Gegenwart einige neue Formen
hervorbrachte. Die Folklore stellte für viele Künstler eine Inspirationsquelle dar, im Sinne einer Annäherung an das Archetypische nach dem Vorbild des Bildhauers Constantin Brancusi, aber auch nach den unerschöpflichen künstlerischen Formen in der Malerei von Ion Tuculescu.
Bis etwa 1965 spricht man vom sozialistischen Realismus in Rumänien, aus dem sich danach zwei verschiedene Richtungen entwickelten: die offizielle vom Staat geförderte Kunst und die private, zum Teil im Geheimen agierende freie Kunst. Die Künstler, die in meinem Vortrag vorgestellt werden,
gehörten dieser Kunstrichtung an.
Wenn in den 60er Jahren die rumänischen Künstler mit Konstruktivismus, Kinetismus, op art experimentierten, so war das nächste Jahrzehnt eine Wendung zu traditionellen Mitteln, eine aufsehenerregende Rückkehr zur Malerei. Symptomatisch ist dafür Constantin Flondor, der in
Timisoara zur ersten experimentellen Gruppe in Rumänien zählte, der Gruppe 111, die sich im Jahre 1970 "Sigma" nannte.
Die kinetischen Experimente, eine Art von land art mit Aktionismus und die Verwendung von Foto und Film führten diesen Künstler gegen 1978 zur "Wiederentdeckung" der Malerei mit einer Kraft intensiven Ausdrucks. So gründete Flondor ein eigenes Universum der Malerei, das sich zwischen
zwei Polen - Erde und Himmel - entfaltet. Der Künstler widmet Reihen von Arbeiten dem Himmel und den Wolken in einer „individuellen Meteorologie“ mit dem Aufzeichnen der Zeit des Malens als Koordinate aus einem persönlichen Tagebuch.
Seine Himmelsbilder sind manchmal eine verwischte Unendlichkeit, manchmal metallisch und schwer, von einer seltsamen Materialität. Der andere Pol, die Erde, erscheint in Arbeiten, die dem "Mehl"gewidmet sind, ein urspüngliches Material mit symbolischen Funktionen. Experimentelle Aktionen, in denen er die plastischen Merkmale dieses Stoffes hervorhebt, modellieren das Mehl bis zu "Reliefs",
die geographischeAssoziationen wecken.

***

Tot un fel de „arheologie spirituala“ intreprinde si Paula Ribariu, laureata in anul acesta a prestigiosului premiu Hans Theo Richter, acordat de Academia Saxona de Arta din Dresda, dar utilizind alte surse de inspiratie decit cele amintite mai sus. Artista descopera arhetipalul in traditia folclorului romanesc in ceea ce priveste tipul generic al arhaicitatii, al omului primordial. Demersul sau artistic se desfasoara dinspre idee spre pictura si obiect, tinzind spre o sinteza de natura spirituala, in care forma, volumul, culoarea sint elemente complementare, contribuind la alcatuirea unor configuratii ideatice complexe.
Aparitiile sale in spatiul public, rare dar marcante prin gestul artistic bine definit din punct de vedere al conceptului, au surprins de fiecare data printr-un demers de natura filozofico-ideatica. Astfel seriile de expozitii din anii ’80 si de la inceputul lui 1990 continind lucrari din ciclul Kogaion, dedicat filozofului Constantin Noica, revelau o gindire arhetipala, in care, potrivit lui Jung, arhetipul defineste o stare potentiala, este „ca un recipient care nu se poate nici goli, nici umple“. In acest ciclu expozitional artista a lansat prima data conceptul de arheu, concept preluat din straturile culturale, lansat de poetul Mihai Eminescu si explicat mai tirziu de Constantin Noica. Arheul ar fi deci o structura care este pe punctul de a deveni realitate, daca i se ofera conditii favorabile realizarii lui. Aceasta definire extrem de supla ii permite artistei sa conceapa diferite forme simbolice complexe care reunesc mai multe alte simboluri consacrate, cum ar fi muntele purtind un continut alveolar, pestera, insula, iar alaturi de acestea include si prezenta umana reprezentata de o urma sau de o silueta vazuta din spate. Aceste concepte artistice au luat forma picturii realizate in moduri variabile si dispuse spatial astfel incit sa creeze un ansamblu unitar. Cromatica este subordonata functiei simbolice pe care pictura o indeplineste in primul rind si de aceea foloseste mai mult clar-obscurul iluminat din cind in cind de o lumina aurorala delicata sugerind impliniri in momente speciale ale timpului. Aceasta lumina nu este cea ordinara, ci una speciala, care poate fi asociata cu momentul creatiei sau cu unul de rascruce.
Ultima sa expozitie, din 1998, a dezvoltat aceste motive sub genericul Intruchipari, Arhei, Taine, motive care s-au cristalizat mai concludent intr-o viziune minutios elaborata. Arheii continua seria inceputa anterior, concretizindu-se intr-un ansamblu de suprafete pictate, de dimensiuni si forme variabile. Continutul ramine unul emblematic, legat in special de fiinta umana si destinul ei in devenire, exprimat prin imaginea unui embrion uman, dar si a aceleiasi siluete vazute din spate. Astfel Arheii aduc o configuratie mai complexa la care se adauga texte si schite ca ale unor trasee initiatice, oferind o pictura de tip conceptual.
In completarea imaginii oferite de aceste entitati se adauga Intruchiparile si Mumele, pe care le realizeaza ca pe niste aparitii fantastice, emblematice, fie sub forma unor pinze de dimensiuni impresionante, fie a unor figuri sculptate in lemn sau in carton si pictate ulterior. Aceste figuri indeplinesc functii multiple si misterioase, devenind cind un fel de ursitoare care hotarasc soarta oamenilor, cind niste aparitii faste/nefaste care vegheaza asupra momentelor esentiale din viata omului, insotind aceste „ritualuri de trecere“. Prin asemenea aparitii artista pare sa incerce sa aduca la suprafata, dupa cum s-a observat deja in discursul critic, elemente ale unei „culturi scufundate“ de care scria Frobenius.
Tainele completeaza seria de obiecte ce figurau in expozitie prin prezenta lor de relicvarii care contin energii sacre. Aceste misterioase cutii o data deschise lasa sa se intrevada in ele elemente slujind unui cult necunoscut si par sa se transforme in adevarate altare.
Amestecarea genurilor si a tehnicilor creeaza o impresie de polifonie; artista imbina pictura de mari dimensiuni cu obiectele, realizind un ansamblu spatial ce recompune un spatiu magic.
Utilizarea tridimensionalului devine astfel o conditie importanta in realizarea acestui plan de evocare a sacralitatii.
Arta Paulei Ribariu este una a memoriei, o forma de recuperare a conceptelor si simbolurilor „uitate“ intr-o epoca care si-a pierdut reperele initiale. Este o forma de recuperare a unui timp mitic si de creare a unei punti de legatura intre om si cosmos.
Valoarea acestei opere consta in evidentirea continutului moral alaturi de cel artistic. Din punct de vedere artistic Paula Ribariu realizeaza o performanta unica in arta romaneasca, imbinind rafinat formele culturilor arhaice si populare cu formele artei contemporane prin transpunerea lor intr-un limbaj actual.
(Text prezentat cu ocazia festivitatii de premiere a Paulei Ribariu cu prestigiosul premiu Hans Theo Richter, acordat de catre Academia Saxona de Arta din Dresda.)

***

ARTE VIZUALE. "O mitologie personala pentru intelegerea problemelor civice"

Maria-Magdalena CRISAN - OBSERVATOR CULTURAL, Nr. 34 (291) / 20 - 26 octombrie 2005

Paula Ribariu, cu ultima expozitie inca deschisa la Sala Ronda a Teatrului National, lanseaza iarasi o provocare de ordin spiritual, moral si, nu in ultimul rind, pune problema atitudinii noastre civice. Nu stiu in ce masura am avut capacitatea de a inregistra semnalele pe care ea ni le-a dat in anii din urma. Ma gindesc la marea expozitie deschisa la sala Dales, prin care ea a donat propria creatie muzeelor, institutiilor culturale. Raspunsul a fost dezamagitor, ridicind bariere ce tin de birocratie, comoditate si incapacitatea de a gestiona un astfel de gest.

Tot asa cum sint putini, probabil, cei care stiu ca de peste cinci ani Paula Ribariu editeaza lunar, pe spese proprii, o publicatie de „atitudine“, raspindita de la om la om. Miza acestui demers porneste de la convingerea ca „oriunde inteligenta e stinjenita de o colectivitate agresiva sau de mai multe“. In paginile publicatiei, Paula Ribariu invita artisti, critici, scriitori sa-si exprime in cea mai deplina libertate opiniile fata de problemele pe care realitatea noastra le ridica, mai ales in domeniul culturii plastice. De-a lungul anilor, au fost semnalate aici situatia dramatica generata de pierderea salilor de expozitii, atitudinea conducerii Uniunii Artistilor Plastici in raport cu viata artistica si conditia artistului, felul in care sint amplasate lucrarile de arta monumentala in spatiul public si, nu in ultimul rind, modul in care Muzeul National de Arta Contemporana reflecta realitatea fenomenului plastic contemporan din ultimii patruzeci de ani. Toate acestea sint fenomene majore, cu repercusiuni importante in viata noastra artistica, ce trec in general pe linga noi, fara a ne provoca vreo reactie. Pare un gest aproape desuet astazi sa fii preocupat de problemele colectivitatii, sa gindesti intr-o perspectiva spirituala mai larga. Paula Ribariu o face cu consecventa, cu aceeasi profun-zime cu care isi construieste propriul demers spiritual.

Expozitia deschisa la Sala Ronda este un argument, iar modul in care reuseste sa invinga o proasta politica manageriala, revigorind un spatiu pierdut in plan expozitional, o caracterizeaza. Pe ultima suta de metri, Paula Ribariu demonstreaza cit de important ar fi trebuit sa fie acest loc pentru breasla noastra, lipsita de o adevarata sala de expozitii in centrul Capitalei.
Lumea creata de Paula Ribariu ne introduce intr-un spatiu spiritual, intr-un „univers in cautare de sens“. Asemenea expozitiei deschise in anul 1998, in acelasi loc, discursul ei sta sub semnul unei conventii dinainte stabilite: o anume organizare, o scenografie ce patroneaza logica, coerenta discursului desfasurat in planul ideilor, rezolvat ca expresie intr-o conceptie plastica foarte personala.

De la bun inceput as spune ca expozitia Paulei Ribariu nu inhiba. Chiar daca dezlegarea simbolurilor comporta o citire pe mai multe niveluri, universul ei cu siguranta fascineaza. Inca de la intrarea in sala, impresia de sacralitate a locului este evidenta. Spatiul spiritual este recuperator, o intoarcere in ancestralitatea existentei, o regasire a „urmelor“ ce le purtam in noi. Lumea ei se defineste prin motto-ul expozitiei: „tara din care venim“, „lumea in care traim“ si „lumina din care plecam“, intr-un cuvint KOGAION, muntele magic al geto-dacilor, de care vorbeste Strabo, simbolul in jurul caruia ea isi construieste de mai multi ani spatiul spiritual. Substratul ideatic al lucrarilor sale se plaseaza intr-o sfera culturala de mare amploare, cu trimiteri in zona antropologiei culturale, in istoria si miturile unei lumi. Fara a marca neaparat individualitatea locului, gindirea ei se concentreaza in sfera reperelor majore ale existentei: viata, moarte, spirit, materie. In centrul acestei creatii se afla omul, ca descendenta, ca radacini, ca spiritualitate. Intruchipari, arhei, taine populeaza acest univers aflat intotdeauna la granita dintre aici si dincolo, dintre cunoscut si mister. Ofrandele, scara cu mici paznici, urmele, pasarea si scarile stramutarii, padurea sint doar citeva dintre deschiderile ce ne conduc in acest „univers in cautare de sens“, cum noteaza ea undeva.

Extraordinara este logica ce stapineste aceasta constructie spirituala. Metodica alcatuirii o putem cunoaste oprindu-ne la cele patru puncte de documentare, caiete cu schite, texte, desene, unde vizitatorul se familiarizeaza cu trecerea din sfera cunoasterii teoretice in planul expresiei plastice. Paula Ribariu se afla la cea de-a noua intilnire cu „spatiul spiritual“. Toate expozitiile precedente au fost de mare amploare, adevarate evenimente culturale, in cadrul carora a pornit intotdeauna de la o mitologie personala catre intelegerea celei colective. Este foarte interesant cum plastica sa, atit de personala, face intotdeauna trimiteri la colectivitate, la un fond comun, la om ca determinare istorico-mitica. Regasim aici expresia complexa a personalitatii, atitudinea constanta prin care ea incearca sa semnaleze pericolul lumii in care traim, aflata indeobste numai sub determinarea prezentului. Lipsa reperelor, a memoriei colective saraceste mult o lume ce traieste doar sub imperiul evenimentului cotidian. Ochiul, ca principiu creator, ca simbol al cunoasterii, ochiul apotropaic guverneaza in ansamblu creatia Paulei Ribariu. In expozitie, forta lui magica este extraordinara. O instalatie realizata din aproximativ cincizeci de picturi, semne ale trecerii, memorie fara de care nu putem fi, sugereaza, prin dispunerea lucrarilor, forma unui ochi urias.
O asemenea atitudine nu reprezinta doar o „performanta“ in planul ideilor, ci ridica o problema mult mai importanta: cea a responsabilitatii morale a artistului, clarvazatorul, a carui datorie este de a se implica, de a semnala intr-un fel chipul lumii in care traieste. Solutia o gaseste printr-o jonctiune intre prezent si trecut, prin cunoasterea reperelor fundamentale, ce nu inseamna dezavuarea modernitatii.

Paula Ribariu este unul dintre artistii ce ne-au surprins intotdeauna cu prospetimea limbajului sau. Firescul cu care se misca intre bi si tridimensional, intre picturalitate si forma, capacitatea de a imagina, de a crea o simbolistica extrem de personala sint doar citeva dintre calitatile ce au situat-o in zona avangardei artistice. In planul imaginatiei, al inventivitatii simbolice, prin felul in care ea transfera o mitologie personala sau a locului in sfera universalitatii, opera ei capata cu fiecare noua expozitie consistenta. Este surprinzatoare prin capacitatea de cuprindere, prin elaborarea extrem de riguroasa a discursului, prin performantele tehnice ce tin de punerea in pagina a acestui demers si nu in ultimul rind prin strategia ce mediaza intilnirea noastra cu universul sau.
Fiecare expozitie a Paulei Ribariu este un spectacol complex, o scenografie, o arhitecturare a spatiului, o intilnire cu forme, cu expresii ce ne trimit acolo unde artista doreste, intr-un context cultural, pe care constatam ca il respiram inainte de al descifra. Expozitiile sale dezvolta o poveste construita pe concepte, pe repere fundamentale, un joc de imagini ce induc sentimentul ca sint de aici, dar si de pretutindeni, semnifica un fond comun aflat la indemina noastra, dar pe care trebuie sa-l citim.

***

"Arheii Paulei Ribariu la Galeria etaj 3/4 a TNB"

La Sala Ronda de la Galeria etaj 3/4 a TNB mai poate fi vizitata o expozitie de mare anvergura intelectuala apartinand unei artiste unice in plastica noastra. Este vorba despre Paula Ribariu, care lucreaza cumva impotriva suprafetelor ce nu spun nimic si al caror mesaj - daca exista totusi unul - se rezuma la un simplu vertij cromatic.

Desi si acest gen de lucrari are importanta sa si in nici un caz nu se cuvine sa remarcam meritele unui artist printr-o comparatie care sa-i dezavantajeze pe ceilalti confrati, unicitatea Paulei Ribariu, faptul ca ea nu ataca lumea formelor, ci coboara de fapt intr-un asemenea spatiu ca un herald al unui taram celest, ne face sa o deosebim puternic de alti plasticieni si sa-i acordam un rang aristocratic intr-o societate a celor multi, doar vrednici artizani.
Expozitia de la Sala Ronda este dominata de un singur tip de lucrare. Tema centrala este aceea a arheului sau a inaintemergatorului. Artista vede nevazutul si aproape tot ceea ce face poarta amprenta unei viziuni de dincolo de lume. Daca am impinge mai departe acest gand, am putea spune ca ea picteaza de fapt icoane, dar nu in canonicitatea cunoscuta, fiindca munca ei nu mai are nici o legatura cu trecutul, ci prin vizionarism cunoaste viitorul. Ca in Apocalipsa Sfantului Ioan, in care e vorba despre un pamant si un cer nou, si aici ne apropiem de premi-sele unei mari si minunate geneze. Spun premise deoarece, nefiind vorba de ceva bine definit sau inchegat, ceea ce primim reprezin-ta doar o potentialitate, o virtualitate, asadar ceva aflat intr-o fericita indeterminare cand apele nu
s-au despartit de pamant, pamantul nu s-a separat de cer, cu atat mai putin oamenii nu s-au autonomizat si formeaza impreuna cu ingerii o entitate misterioasa.
De aici, tocmai din aceasta miza suprema pe care si-a propus-o si probabil si-o va propune cat va trai, pleaca si o fireasca nemultumire a artistei. Vorbind cu domnia sa, ne-a marturisit ca are intentia de-a organiza un fel de discutie la care va invita critici de arta, scriitori, ziaristi, oameni de cultura pentru a le explica intr-un mod bland si amical ca tot ceea ce a facut si face nu are si nu va avea absolut nici o legatura cu conceptul foarte utilizat in arta contemporana, acela de "instalatie". "Nu sunt o instalationista, ne-a spus Paula Ribariu. Lucrarile mele au o alta miza, nu se inspira din aleatoriul formelor sau dintr-un combinatorism facil". Perfect adevarat. Poate tendinta abuziva de-a o inregimenta intr-un curent en vogue, dar cu care mintea si sufletul ei nu comunica deloc, nu reprezinta la urma urmei decat actiunea aceluiasi "pattern" schematic si uniformizator, specific vremurilor noastre. Individualitatea exceptionala a unui artist este sacrificata de dragul triumfului unei dogme profane si toata opera sa ajunge astfel la discretia unor intepretari gresite.
Intreaga expozitie de la Sala Ronda a TNB a Paulei Ribariu este un tipat autentic in favoarea unei arte care nu se supune modelor, o arta nonconformista in cel mai bun inteles al cuvantului, o arta vizionara despre ceea ce nu e vazut de ochiul celor multi, dar mintea celor putini poate sa gandeasca.
Un articol de Dan Stanca

***

http://www.romlit.ro/paula_ribariu_ntre_nazca_i_baikonur
Romania literara 2005 Numarul 41

"Paula Ribariu, între Nazca şi Baikonur"
de Pavel Şuşară

Deşi am sugerat-o de mai multe ori pînă acum, n-am spus-o niciodată pe şleau: Paula Ribariu este extraterestră! Primul şi cel mai la îndemînă argument, unul de natură somatică, este starea ei de agregare bizară, care o face translucidă, iar dacă eşti cumva mai grăbit, şi ea îţi iese în cale, incapabilă de cea mai firavă precauţie, aşa cum se întîmplă deseori să o facă în spaţiul public, rişti să o zdrobeşti fără să lase nici o urmă vizibilă, în afara unei pulberi sidefii, un fel de polen selenar, care ţi-ar rămîne, eventual, o vreme, pe haine. În al doilea rînd, ea funcţionează în cu totul alţi parametri decît aborigenii tipici, probabil în virtutea unei programări abisale şi irevocabile, şi crede, aşa, de una singură, că lumea se coagulează în jurul unor principii, că în măruntaiele ei palpită încă, abia ascuns privirilor vulgare, un inalterabil zăcămînt paradisiac, gata oricînd să reinstaureze în fapt ordinea şi frumuseţea dintîi. În al treilea rînd, ea este convinsă că oamenii sunt cu totul altceva decît simple carcase ambulante, că ei au nelinişti, frămîntări, aspiraţii, că tînjesc după înalte valori morale şi că sunt incapabili să trăiască altfel decît într-o comuniune adîncă şi indestructibilă. În al patrulea, al cincilea, al etc., etc? rînd, Paula Ribariu nu are nici o îndoială că adevărata existenţă este aceea a spiritului, că funcţia majoră a acestuia este interogaţia căreia i se răspunde prin fapte, că arta este un regulator al existenţei şi un argument decisiv în negocierea cu eternitatea, că fiinţa noastră nu este pasageră şi că esenţa ei nu este alterabilă. Şi pentru a susţine toate astea, ea şi-a dezvoltat atît de utila funcţie a ubicuităţii şi, conform proiectului, instrumentează totul: merge la atelier, trezeşte conştiinţe, activează memoria, provoacă imagini, încheagă discursuri de forme, îşi animă colegii, dă telefoane, scrie, îşi plastifiază revista, o distribuie, crede, se revoltă, speră, visează şi, din cînd în cînd, organizează expoziţii mari şi decisive. De data aceasta, în Sala rondă de la Etaj ž, dacă s-o mai numi aşa, adică în inima MNAC-ului, şi asta pentru că Paula Ribariu este singurul artist de care MNAC-ul se teme, pentru că Paula Ribariu este adevăratul MNAC, pentru că Paula Ribariu este extraterestră!

Sindromul Nazca?

Aşezate în spaţiul amplu al Sălii ronde, lucrările Paulei Ribariu îşi reconfigurează abrupt prezenţa. Cu toate că, în mare parte, sunt deja cunoscute, dacă nu strict, ca obiecte, oricum ca tipologie, puse aici, într-un spaţiu continuu, fără nici o fisură în desfăşurare, nici măcar una cu efect scenografic, ele îşi suspendă orice funcţie individualizatoare, ies din regimul de unicat, şi se înscriu ca elemente constitutive într-un discurs, într-o mare demonstraţie, care intră în alt registru de semnificaţie decît lucrările propriu-zise luate în sine. Prin instituirea unei noi sintaxe, nivelul decorativ, bine camuflat, dar mereu prezent în natura obiectelor, dispare cu totul, mesajul estetic se resoarbe şi el, pentru ca, finalmente, ambele să se transfere într-un cîmp de semnificaţii care părăseşte simpla şi convenţionala codificare artistică. Agregarea de forme, substanţe, geometrii, tonuri, semne, tehnici etc., în spaţiul căreia se afirmă puternic interesul pentru diversitate, dovedeşte, prin chiar construcţia finală, care este expoziţia însăşi, că ideea fundamentală este mai curînd una din domeniul cosmogoniei decît al artei; anume afirmaţia că orice structură, unitară ca mecanism văzut din afară şi perfect coerentă ca metabolism intern, este armonizarea înaltă, după modelul cosmic, a unui număr infinit de entităţi particulare. Astfel, arhitectura de forme şi de imagini a Paulei Ribariu, sprijinită pe un repertoriu halucinant de semne şi de reprezentări, în care lemnul, textila, hîrtia, efigia magică, ornamentica populară, însemnul eclezial, citatul sacru, mai mult prin enunţul axiomatic decît prin conţinut, instituie un tip de civilizaţie şi un sistem spiritual, sincretice ca morfologie, dar tocmai prin aceasta disponibile şi deschise pentru orice tip de experienţă. Acest complex de imagini, aşezat într-un spaţiu circular, o reproducere la scară mică a circularităţii universului, capătă, în mod spontan, o funcţie majoră, de semnal şi de receptacul pentru lumile paralele. Într-un anumit fel, sistemul de semne pe care îl propune Paula Ribariu seamănă, ca utilitate prezumtivă, cu misterioasele şi încîlcitele desene de la Nazca, ilizibile pînă la opacitate privite de aproape, adică din chiar interiorul grafiei lor, dar fascinante şi cutremurătoare văzute de sus, din spaţiul aerian, de acolo de unde funcţia lor începe să se precizeze şi să devină eficientă. Semnele încetează a mai fi ornamente şi devin, subtil, instrumente.

Si efectul Baikonur

Instrumente care nu sunt, neapărat, pasive, pentru că ele pot părăsi efectul simplu de semnalizare şi de comunicare spre a trece dincolo, în zona de investigaţie şi de provocare. Dacă Paula Ribariu nu sistematizează semnale de-a gata, un alfabet inteligibil pentru un partener scontat, atunci ea inventează limbaje proiective, lansează capcane simbolice pentru interlocutori imprevizibili. Dar cum artista manipulează memoria, creînd lumi actuale din straturile succesive ale unor posibile existenţe adormite, cum timpul reprezintă, într-o măsură impresionantă, materia ei primă, în mod fatal ea îşi caută parteneri sau noi ipostaze în straturi succesive ale spaţiului, în lumile sublimate în Cosmos. Discursul devine, astfel, un telescop uriaş, o lentilă gigantică prin care ochiul priveşte spre transcendenţă ca spre o realitate plauzibilă. Expoziţia este un agregat, un mecanism de propulsie, o complicată cabină pentru teleportare, iar Paula Ribariu un astronaut solitar care investighează universul pentru că tocmai îşi cercetează limitele. Instalaţia de la Sala rondă, amenajată cu atîta acribie şi cu acea convingere, care, pe nesimţite, devine voluptate, că prin stăpînirea detaliului este imposibil ca ansamblul să nu funcţioneze, seamănă cu maşinăria magică a unui cosmodrom, cu acel spaţiu în care se adună întreaga memorie a neliniştii pentru a face din visul incert un episod verosimil. Complexul de obiecte al Paulei Ribariu este un fel de Baikonur, un efect al însingurării într-un spaţiu pe care cercetarea îl face din ce în ce mai vast, o consecinţă a tăcerii pe care nevoia de comunicare o adînceşte tot mai mult. De ce Baikonur? Simplu, pentru că are o sonoritate impenetrabilă şi pentru că spaţiul rus încă nu şi-a epuizat misterul!

***

"Donatia S. Rosei si Paula Ribariu"

Autor: Maria-Magdalena CRISAN

http://www.observatorcultural.ro/Donatia-S.-Rosei-si-Paula-Ribariu*articleID_877-articles_details.html
Observator cultural   2001  Noiembrie Numarul 90  

Nu putem decit sa regretam ca un eveniment precum cel organizat de Paula Ribariu in spatiul de la Sala Dalles s-a scurs intr-un anonimat aproape perfect. Donatia S. Rosei si Paula Ribariu, expusa pentru doar cincisprezece zile, a stat sub semnul originalitatii, nu doar prin opera expusa aici, ci mai ales prin ceea ce ni se propunea. Paula Ribariu isi oferea intreaga creatie spre a fi donata muzeelor si altor institutii. Fapt aproape incredibil pentru zilele noastre, dar care, surprinzator, nu a avut darul sa scoata din amorteala cotidiana o anume elita a culturii noastre.
Timp de doua saptamini, intr-un spatiu destul de degradat, dar, cu toate acestea, unul dintre cele mai bune spatii de expunere, Paula Ribariu si-a asteptat cu stoicism potentialii beneficiari. In final, citeva mari muzee din tara au constientizat oferta, fara insa ca gestul sa poata fi dus pina la capat. Multe dintre lucrari isi reiau locul in atelierul artistei. Ce sa insemne acest lucru? O lipsa de intelegere a gestului, o expresie a apatiei generale in care ne aflam, o proasta organizare a evenimentului? Intrebarile se pot succeda, explicatiile pot fi multiple, dar un lucru este sigur: numele Paulei Ribariu ar fi trebuit sa fie suficient pentru ca toate aceste potentiale impedimente sa dispara. Avem aici imaginea unei creatii considerate un fenomen singular in plastica romaneasca, depasind prin semnificatii zona stricta a limbajului. O arta de sinteza, a carei lectura implica trepte diferite ale cunoasterii. O sinteza vizuala ce porneste de la explorarea unei mitologii colective, cu elemente de antropologie culturala, de misticism, un lexic arhaic, lecturat intr-o conceptie moderna.
Regasirea in sacru, in mit este provocarea pe care Paula Ribariu ne-a facut-o de-a lungul anilor. De la pictura la obiect, de la tablou la ansambluri scenografice, ea ne-a propus sa constientizam semnul, semnificatia, misterul universal.
Ceea ce nu am constientizat pe deplin este generozitatea unui gest. Cei care au dorit sa cunoasca o parte din creatia Paulei Ribariu au avut aceasta ocazie in perioada 4-13 noiembrie, la Galeria de arta „Sabina si Jean Negulescu“.

***

"Artista Paula Ribariu si-a donat premiul de 5.000 de dolari obtinut la Salonul International de Pictura"
03.12.2006

Expozitia-concurs este o premiera in Baia Mare si a avut un succes neasteptat atit in ce priveste numarul si calitatea picturilor, cat si reactia publicului care s-a inghesuit din prima zi sa vada lucrarile.
Mircea Bochis, curatorul Muzeului Florean, a explicat ca, pentru atragerea pictorilor straini, concursul a fost lansat si pe internet. Peste 300 de lucrari din Japonia, SUA, Elvetia, Polonia, Africa de Sud, Danemarca, Cehia, Slovenia, Ungaria si Grecia au fost inscrise imediat dupa lansarea competitiei.
Criticul de arta bucurestean Pavel Susara a spus la vernisaj ca expozitia este ”o cale reusita de comunicare intre spiritele din diferite colturi ale lumii, un dialog construit in jurul principalului coagulator care este omul, o radiografie care exprima exact dinamica formelor mentale, dar si fizice ale omului”.

Elementul ”forte” al expozitiei il constituie operele pictoritei Paula Ribariu din Bucuresti. Ansamblul ”Spatiu spiritual” reuneste circa 190 de lucrari pline cu simboluri crestine, mitologice ori idei filozofice. Picturile acesteia ocupa aproape jumatate din spatiul expozitional, iar criticii au recunoscut ca se ridica mult deasupra celorlalte lucrari, atat ca si expresie, cat si ca volum de munca.
Juriul i-a acordat, de altfel, premiul cel mare Paulei Ribariu. Initial s-au pregatit trei premii de 5000, 3500 si 2000 de dolari, insa, din cauza diferentei valorice dintre lucrarile pictoritei bucurestene si celelalte, premiile doi si trei nu s-au mai acordat.
Paula Ribariu a mai primit din partea organizatorilor si materiale de pictura de cea mai buna calitate pentru toata viata. Actrita s-a bucurat mai mult de acest din urma dar decat de bani, pe care i-a si donat Danielei Chirion, o tanara talentata care promite mult in arta plastica. Dintre participanti doar Adriana Butaru a mai fost printre premiati.
Organizatorii sunt de parere ca Salonul International de Pictura, alaturi de celelalte proiecte initiate de Muzeul Florean va face ca Baia Mare sa devina un punct cultural de interes in lume.

***

vezi si:
http://www.sadk.de/preis_ribariu_wittig.html
http://www.revistaluceafarul.ro/index.html?id=781&editie=39
http://www.bcub.ro/continut/expozitii/galateca/Expo140ct08/expo2008.html
http://muzeulflorean.mm.ro/florean_museum/paintings_2006_expo3.php
http://www.romlit.ro/paula_ribariu_ntre_nazca_i_baikonur
http://www.romlit.ro/cine_este_paula_ribariu
http://www.observatorcultural.ro/Donatia-S.-Rosei-si-Paula-Ribariu*articleID_877-articles_details.html
http://www.emm.ro/Stiri/Tipareste-Stire.aspx?NewsID=4417
http://ziarullumina.ro/paula-ribariu-pictura-semnelor-78311.html
http://carturesti.ro/carte/album-paula-ribariu-233919
http://bursadearta.blogspot.ro/p/paula-ribariu.html
Paula Ribariu la vernisajul expozitiei Ziarului Neconventional de la galeria Galateca 2011
https://www.youtube.com/watch?v=3b8HtiHZhIQ
http://www.modernism.ro/2015/03/01/paula-ribariu-spatiul-spiritual-brazda-mtr/