Album despre ALMA REDLINGER (08.03.1924 - 01.02.2017)
Alma REDLINGER
(08.03.1924, Bucureşti – 01.02.2017, Bucureşti)
A absolvit Academia liberă de artă și Academia de Artă Guguianu, având ca profesor pe pictorul M.H. Maxy. Din 1951 este membră a Uniunii Artiștilor Plastici din București UAPR şi a Academia Italia delle Arti e delle Lavoro, din 1980. Primește Premiul Anastase Simu pentru tineret 1945, premiul Ministerului Artelor 1946, Premiul III la Festivalul Mondial al Tineretului în 1953, mențiune la Festivalul mondial al tineretului 1959, Medalia de Aur a Academiei Italia delle Arti e delle Lavoro si “Oscar d’Italia” în 1985, Premiul “Marcel Iancu” pentru arte plastice 2003-2004, acordat de Federaţia Comunităţii Evreieşti din România. În 2004 i s-a decernat Ordinul “Meritul Cultural” în gradul de Comandor, categ. C Arte Plastice, iar în 2011, MS Regele Mihai i-a acordat Decoraţia Nihil Sine Deo.
Alma Redlinger a participat pentru ultima dată la un eveniment cultural în decembrie 2016, la Muzeul Naţional de Artă al României, unde a avut loc simpozonul dedicat Şcolii de Pictură a lui M.H. Maxy, unde artista le-a avut colege, între alţii, pe Eva Cerbu, Maria Constantin, Yvonne Hasan.
Uniunea Artiștilor Plastici din România
http://www.almaredlinger.com/https://www.facebook.com/uapdinromania/?fref=ts
ALMA REDLINGER
08.03.1924 - 01.02.2017
“S-a stins o stea a picturii româneşti”
“Seria neagră a marilor artişti care ne părăsesc, rând pe rând, a mai adăugat un nume de referinţă pentru arta românească modernă şi contemporană. Noaptea trecută s-a stins, la vârsta de 93 de ani, pictoriţa şi graficiana Alma Redlinger. Prezenţă activă, tonică, mereu la curent cu viaţa culturală, neîngenuncheată până la această venerabilă vârstă, Alma Redlinger a pictat şi a desenat până aproape de sfârşitul vieţii cu fervoare şi bucurie, transformându-şi atelierul de creaţie într-un adevărat altar al artei. Creaţia ei s-a impus de-a lungul vremii ca expresie personală şi originală, dar şi ca o punte între marea şcoală de pictură interbelică şi pictura secolului XXI. Artista a iubit natura dar şi-a îndrăgit în egală măsură universal intim al studioului de creaţie, a excelat în tehnica uleiului pe pânză dar şi în grafica de şevalet. Ca genuri, natura statică, cu predilecţie, dar şi portretul ori peisajul i-au fost preocupări constante de-a lungul carierei. Investigând fiecare dintre aceste teme clasice cu viziunea artistului modern, artista a creat o operă de sinteză, originală şi unică.
Alma Redlinger s-a născut pe 8 martie 1924, la Bucureşti, a urmat Academia Liberă Guguianu între anii 1940-1944, unde l-a avut profesor pe M.H. Maxy, a expus pentru prima oară în 1945, la Salonul oficial de toamnă. A fost membră al Uniunii Artiştilor Plastici din România din 1951 şi a Academia Italia delle Arti e delle Lavoro, din 1980. De-a lungul prodigioasei sale cariere, artista a deschis zeci de expoziţii personale în România şi peste graniţe, multe dintre ele chiar în ultimii ani, a participat la prestigoase salone naţionale şi internaţionale, a primit numeroase premii, printre care se cuvin menţionate: Premiul Ministerului Artelor în 1946, Premiul III la Festivalul Mondial al Tineretului în 1953, Medalia de Aur a Academiei Italia delle Arti e delle Lavoro în 1985, Premiul “Marcel Iancu” pentru arte plastice 2003-2004, acordat de Federaţia Comunităţii Evreieşti din România. În 2004 i s-a decernat Ordinul Cultural în gradul de COMANDOR, categ. C Arte Plastice, iar în 2011, MS Regele Mihai i-a acordat Decoraţia Nihil Sine Deo.
Alma Redlinger a participat pentru ultima dată la un eveniment cultural în decembrie 2016, la Muzeul Naţional de Artă al României, unde a avut loc simpozonul dedicat Şcolii de Pictură a lui M.H. Maxy, unde artista le-a avut colege, între alţii, pe Eva Cerbu, Maria Constantin, Yvonne Hasan şi Lelila Zuafu David.
Alma Redlinger s-a bucurat întrega-i viaţă de o familie solidară şi iubitoare, care i-a înţeles menirea şi i-a fost alături. Cel mai bine îi descrie demersul soţul şi partenerul său de o viaţă, Ladislau Redlinger, în aceste cuvinte, desprinse din prefaţa albumului „Alma Redlinger – Grafica” (Bucureşti – 2015), semnat de Ileana Redlinger şi Daria Simion: „În drumul ei spre Frumuseţe mai foloseşte nişte instrumente: Adevărul şi Iubirea. Când Ileana şi Daria, fetele noastre, au început să desfacă mapele cu desene din documentări, am simţit o mare bucurie să revăd tinereţea noastră! Fiecare desen, acuarelă, detaliu e o lume, un colţ din ţara noastră şi fiecare arată adevărul lumii şi iubirea pictoriţei pentru ea”.
Alma Redlinger va fi incinerată vineri, 3 februarie 2017, ora 11.00, la Crematoriul Vitan Bârzeşti.
Sincere condoleanţe familiei îndurerate!”
Text de Luiza Barcan
***
Alma Redlinger - Atelier
13 iulie 2006 articol de Maria-Magdalena CRISAN in OBSERVATORUL CULTURAL nr.72 (329)
Atelierul Almei Redlinger se afla la etajul al saselea al unui bloc situat pe unul dintre bulevardele centrale ale Bucurestiului. Este greu de explicat cum, traind in inima unui oras agitat, pictorita reuseste sa pastreze ritmul si sa redea starea unei existente normale, detasate de agresivitatea cotidiana, sa ne convinga, prin creatia ei, de farmecul lucrurilor, atunci cind coborim privirea asupra lumii "marunte" din jurul nostru.
Pictura Almei Redlinger - o putem spune acum, fiind vorba de o mare experienta in fata sevaletului - ne invata sa privim, sa observam ambianta in care traim.
Ea reda o anume calitate a existentei, pe care privitorul o sesizeaza imediat, bazata pe o fina observatie, pe descoperirea atit a obiectelor din jur, cit si a naturii ce reuseste sa intre pe ferestrele unui apartament. Ea priveste oamenii eliberati de povara indatoririlor zilnice, surprinsi in momentele de ragaz, de meditatie sau conversind, in atitudini proprii pentru personalitatea lor.
O vizita in atelierul Almei Redlinger aduce bucuria iesirii pentru o clipa din agitatia lumii din afara. Este momentul in care orice lucru intrat in cimpul privirii atente devine altceva, capata particularitate, se personalizeaza. Pictura Almei Redlinger ne invata cit de repede putem descoperi clipa "magica", bucuria, relaxarea, arta de a iesi din cenusiul cotidian, atunci cind lasam privirea sa alunece pe suprafata obiectelor, cind avem rabdarea sa observam oamenii, sa le citim gesturile, sa sesizam detaliile micii lumi in care traim.
Asa am putea explica "secretul" acestui tip de picturalitate, constant in principii, dar care continua sa ne surprinda, de mai bine de o jumatate de veac, prin spiritul viu, prin schimbarea accentelor cu care opereaza.
Pictura si desenele Almei Redlinger au la baza rigoarea impusa de ratiune, sistemul. Un desen puternic, cu planuri rupte si linii ferme, construieste compozitia. Gestul este rapid, sigur, capabil sa desprinda esenta, sa descopere ipostaza optima a fiecarui lucru supus analizei. Este surprinzator cum de-a lungul anilor, in acest dialog continuu dintre linie si pata de culoare, Alma Redlinger a stiut sa armonizeze privirea rece cu puterea emotionala a perceptiei. Farmecul picturalitatii ei il descoperim in acest dialog ce stie sa fructifice posibilitatile diverse ale expresiei plastice. Este o infruntare blinda intre severitatea constructiei si culoare, intre analiza lucida si momentul particular al perceptiei. Individualitatea creatiei Almei Redlinger o gasim in acest joc subtil, echilibrat, dintre desen si culoare, in sonoritatea cu totul speciala a cromaticii sale, in ritmul compozitiilor, ce dezvolta o puternica forta interioara.
Gestul Almei Redlinger este energic, riguros. Artista controleaza pina la ultimul detaliu suprafata tabloului, atenta la varietatea expresiva, la compunerea obiectelor, preocupata de a reda starea, senzatia unui moment. Asa se explica marea varietate a acestei picturi, in contextul unor subiecte relativ restrinse. Temele preferate de pictorita vin din mediul familiar; atelierul, persoanele din apropiere, fami-lia sau prietenii, obiectele din preajma ii ofera prilejul de a alcatui continuu alte compozitii sau naturi statice. Cu aceasta "recuzita" ea si-a construit opera pe parcursul a mai bine de cincizeci de ani. Prospetimea lucrarilor ei este data de capacitatea ei de a inregistra acel moment special, lumina noua in care vede un vechi obiect, farmecul unei flori, felul in care se compun lucrurile din preajma. Cele mai multe imagini sint din propriul atelier. in unele compozitii ea descrie colturi sau imagini ample ale atelierului, in altele se restringe la citeva obiecte sau carti, dar totul este privit astfel incit prezenta umana exista.
O intuim in felul de organizare a obiectelor, in floarea asezata intr-o vaza, in cartea deschisa sau in lucrarile aflate pe peretii atelierului. Alma Redlinger are o mare placere de a picta sau desena oameni, in general femei surprinse in diverse atitudini, in clipele de relaxare, citind, privind sau conversind. Ea nu face portrete, caci identitatea e doar sugerata, ci descopera personalitatea prin expresia de ansamblu a corpului. Ea stie citi foarte bine expresivitatea gestului, "decupind" personalitatea din atitudinea celui sau a celei reprezentate. Tot asa se intimpla si in cazul obiectelor sau florilor: detaliile sint neglijate, insistindu-se asupra expresiei, a senzatiei avute intr-un moment anume.
Pictura si desenele Almei Redlinger sint efectul unor indelungi observatii. Asa se explica forta ei de a sintetiza, de a elimina orice surplus, dar in acelasi timp de a nu pierde identitatea momentului. Aflata sub semnul armoniei, creatia Almei Redlinger demonstreaza o profunda intelegere a problemelor de limbaj. Artista nu se abate de la principii, fara insa a fi didactica.
Fina observatoare si cunoscatoare a personalitatii umane, a unui anume context existential, ea inoveaza prin felul de a privi si a intelege lumea din jurul ei, prin modul in care asociaza lucrurile. Asa ne explicam de ce aceste subiecte, inspirate mereu din acelasi univers, sint intotdeauna atit de proaspete si de pline de viata, cucerind privitorul.
Indiferent de tematica, o particularitate a lucrarilor sale o descoperim in dialogul contrapunctic dintre desen si culoare, in armonia ansamblului. Pictura ei ne indeamna sa vorbim despre sonoritati cromatice, despre ritmuri aproape muzicale, despre compozitii ce au rigoarea structurilor matematice, tinind intr-un atent echilibru perceptia senzoriala. Spontaneitatea pe care o degaja pictura sa este bine studiata. Ea stie foarte bine sa sugereze, sa puna in valoare relatia dintre elemente, miscarea, vibratia lor interioara. Aflata zilnic in fata sevaletului, ea utilizeaza un instrumentar complex, opereaza cu un larg univers cultural.
Am putea considera pictura ei un jurnal ce si-a propus sa puna in valoare starea de gratie, sa ne convinga de frumusetea aflata in apropierea noastra. Ea iubeste timpul si lumea in care traieste, fara a neglija insa citeva dintre metodele invatate de la bunici pentru a putea trai micile bucurii zilnice. Una dintre ele, si poate cea mai importanta, ar fi ragazul aplecarii asupra lumii din preajma, cultivarea propriului eu, placerea "lucrurilor inutile", bucuria si sprijinul pe care ni-l da cultura. Aceleasi principii le aplica si in domeniul picturalitatii, asumindu-si modernitatea limbajului din perspectiva rigorilor clasice.
Sinceritatea discursului Almei Redlinger este cuceritoare. Pictura ei este nu doar credibila, ci, as spune, chiar benefica, prin capacitatea ei de a transmite privitorului bucuria momentului si o imagine noua, reconsiderata, a universului in intimitatea caruia traim.
(Observator Cultural 13-19 iulie 2006, nr. 329)
vezi si:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Alma_Redlinger
http://www.artnet.com/artists/alma-redlinger/past-auction-results
http://www.stdb.ro/~vasile/muzeua.htm
http://www.youtube.com/watch?v=Mgry0yDVsWY
http://www.observatorcultural.ro/Expozitie-ALMA-REDLINGER*galleryID_48-photogallery_details.html
http://www.teenpress.ro/rubrici/arte-si-artisti-alma-redlinger/
http://www.arcadja.com/auctions/en/redlinger_alma/artist/352727/
http://www.artmark.ro/catalogsearch/result/?q=Alma+Redlinger
http://www.sensotv.ro/arte/Clipa-de-arta-1884/alma-redlinger#/0
http://patzeltart.ro/v/REDLINGER+ALMA/
http://jurnalul.ro/calendar/astazi-e-ziua-ta-alma-redlinger-26185.html
http://www.thechronicle.ro/arts-culture/alma-redlinger-%E2%80%93-bucuria-detaliului/
http://galeriadeartafrezia.webs.com/apps/photos/photo?photoid=101895050
|
Data: 19.04.2008
Dimensiune: 50 obiecte
|