Album despre POPESCU CLAUDIA

Alte informatii in:
http://artpeka.ro/v/claudia+popescu/


***
n. 17.10.1960 Negreni, judetul Olt
1983 - absoventa a Academiei de Arta ,,N. Grigorescu’’- Bucuresti, specializare scenografie
Membra UAPR, UNESCO, Visarta, activitate profesionala in domeniul scenografic, teatru si film, pictura, moda, grafica.
Expozitii personale:
1990, 2005, 2006, 2008 - Bucuresti, Galeria Galateca - BCUB, Bucuresti, 1995-Galeria Caffe-Tacles-Viena, 1996, 2002, 2003-Galeria Orizont, Bucuresti, 1997-LE Club – Bucuresti, 1998-reprezentanta ONU, Bucuresti, 2001, 2007, 2009-Galeria Simeza, Bucuresti, 2005, 2006, Galeria Caminul artei-parter, 2007- Galeria GoldArt - Hotel Hilton, Bucuresti, 2009 – Galeria Sala Cavour-Bolsena, 2006, 2013, 2015-Galeria Cercului Militar National, Bucuresti,
Expozitii colective
1985-2013 - participări cu lucrări de pictura, grafica, design vestimentar la expozitii nationale, municipale, trienale de arta decorativa, precum si la expozitii internationale de pictura, grafica: 1990 Berlin, Pomero, 1996-97 Sinaide Ghi – Roma, 1999 Viena, 2009 Frosinone, 2010 Tivoli, Bolsena, Anticoli Corrado, 2012 Palazzo Valentini - salla Egon von Furstenberg-Roma, 2012-2013-2014 Centrul olimpic Fijlkam-Roma -Ostia, 2012 Istorii rescrise" la Muzeul National de Istorie a României, 2012 expoziție SCAR la Muzeul Municipiului Bucuresti, 2012, 2014, 2015, 2016 Muzeul National Cotroceni, 2014 "Tutti i colori dell'acqua" din Ostia, Italia, 2014, 2015, 2016,2017 „Temeiuri” la Palatul Parlamentului, Sala „Constantin Brâncuși’’ Bucuresti, 2015, 2016 Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, 2017 "Medievala" la Biblioteca Nationala a României, 2018 – „În alb, în negru” la ARCUB, 2018, 2019 "Salonul de carte si arta medievala" la Biblioteca Nationala a României, 2018,2019 expozitia internatională de pictură "Visioni d'Orient" Roma, 2019, 2020 "Women Power in Art", „Books and Arts” la Castelul Cantacuzino Busteni, 2020 Salon National Miniaturi Textile, Galeria Orizont, 2021 Zestrea” de la Muzeul Național al Țăranului Român
Pictura in patrimoniu – Muzeul Civico de Arta Moderna si Contemporana – Anticoli Corrado – Italia, in Centro Olimpico Fijlkam - Ostia – Roma, Sombor, Serbia.
Premii:
2007 - Premiul 2 pictura - “12 Salon Mercosur Diogenes Taborda 2007”, Argentina
2011 - Trofeu ,,Citta di New – York”, -Concurs international de pictura
Prezenta in publicatii de arta:
Enciclopedia de arta contemporana , vol. 2 Editura ,,ARC 2000’’-2000, Personalitati romane si faptele lor –editie 2005, Vip magazin, Biz Magazin-2003, Start magazin- 2004, Catalog UAP- 1996, Catalog de arta–Sala Parlamentului, Catalog TIAV, Empire magazin –album SUA -2012, Mostre d’arte ,,Le sport e il Mito’’- Centro Fijlkam –Roma-Ostia 2012, Glob EXPRESS-magazin 2012, Catalog “Casa in pictura romaneasca” MMB, 2013 “Grafica in pictura romaneasca” MNCotroceni, 2014 “Portretul in pictura romaneasca” MNCotroceni, 2014 “Temeiuri - Arborele – Pomul Vietii” Palatul Parlamentului, 2019 "Women Power in Art" de la Castelul Cantacuzino Busteni, 2020 Salon National Miniaturi Textile, Galeria Orizont

***

"POVESTI FARA PERSONAJE"
de Viorica Anghelescu (Adevarul, 2008-09-03)

Trecând pe Calea Victoriei, privirea mi-a fost atrasă de o expoziţie... de vacanţă. O serie de peisaje, cu un aer de voioşie calmă, este expusă pe simeza Galeriei Galateea.
Claudia Popescu este, ca formaţie, scenograf. Paralel cu activitatea în acest domeniu, a fost atrasă, întotdeauna, de grafică şi pictură.

Între 1982 şi 1986 îşi punea semnătura pe costumele folosite în programele muzicale şi de balet pentru copii şi în emisiunile de divertisment ale televiziunii române. Şi tot atunci, a creat costumele pentru serialul "Lumini şi umbre" de Andrei Blaier.
După ’90, remarcăm, pe lângă filmul "Peter Pan" al lui Gheorghe Nagy, activitatea de designer de modă, realizarea copertei şi graficii revistei "Lettre Internationale", inclusiv a variantei italiene, dar şi prezenţa cu creaţii la RAI 1. În toată această perioadă, participă la expoziţii naţionale şi internaţionale (Tokyo, Berlin, Pomero – Italia, Roma, Viena).
Mai multe personale jalonează activitatea ei între 1990 şi 2008: "Fashion Design" (Galeria Galateea, 1990), "Metamorphosis’s Temptation" (Viena, 1995), "Metamorphosis" (Galeria Orizont, 1996), "Roman Dancers" (Clubul Francez din Bucureşti, 1997), "Confluenţe" (Sediul ONU din Bucureşti).
Arhitecturi tranzitorii
Pictura Claudiei Popescu trădează, în modul de punere în pagină, scenograful. Chiar în ulei, prospeţi-mea schiţei pentru decor, alegerea unui peisaj ale cărui laturi construiesc "scena", liniile formând arhitecturi stabile sau, de multe ori, fluide, tranzitorii, dovedesc ochiul obişnuit să creeze un spaţiu pentru o poveste. Şi "povestea" există în toate picturile artistei, în care personajul uman este aproape inexistent.
Ea constă în sentimentele autoarei în faţa spectacolului lumii. Uneori, forme şi culori se armonizează, se înlănţuie într-o contemplare calmă, senină. Alteori, albastrurile puternice aşezate lângă tonuri de verde sau de violet nasc tensiuni, e drept, niciodată violente.
O năvală de flori pictează un zid cu exuberanţă, un palmier înclinat pune pe zidul aparent masiv, fragilizat prin reflexele ocru şi roz pe albul varului, o notă melancolică. Şi exemplele se pot multiplica. Fiecare lucrare este o nouă mărturisire a bucuriei, a nostalgiei, a elanului vital, a momentului de melancolică oboseală.
Opacitatea albului, transparenţa acuarelei
Expoziţia de la Galateea prezintă piese realizate în Italia. Titlurile sunt prin ele însele evocatoare: Ischia, Castel San’Angelo... Claudia Popescu reuşeşte cu brio captarea luminii, a culorilor mării, a reflexelor soarelui pe valuri, pe case, pe bărci. În pictură, albul cretos serveşte la echivalarea atmosferei, chiar dacă modularea lui nu excelează de fiecare dată.
Există în expoziţie câteva lucrări fermecătoare. Sunt acuarele, în care Claudia Popescu excelează. Ele păstrează prospeţimea impresiei, a trăirii, artista ştie să se joace cu transparenţa culorii şi grain-ul pânzei, să vibreze suprafaţa cu verticalele negre ale liniilor, să opereze treceri suave între zidul solid şi apă, între apă şi cer la linia orizontului.
Pe de altă parte, două piese surprind în contextul general prin rigoarea aproape geometrică a motivului. Una se numeşte "Linişte". Este un portic solitar, rupt parcă din contexul peisajului. Celălat este imaginea unor case plasate în dreapta imaginii, ocupând prim-planul, formând centrul de greutate al lucrării. Ambele mărturisesc o gravitate a abordării, o aplecare către solitudine. Dialogul se poartă între artistă şi frumuseţea sau neliniştea lumii, fără ingerinţe exterioare. Nici umane, nici declarat intelectuale. Sentimentul este direct, sincer, frust.

***

"O MARE NARCISISTA"
Autor: Sebastian Amza |Ziarul Financiar ZD Data: 30 Mai 2008

Exista si in arta, ca si in psihologie, un mecanism secret de recunoastere a unor prevalente din fondul subteran al subiectului. Ce actioneaza cu varsta. Un fel de pattern aflat in adancul insondabil, o dominanta care, la omul obisnuit, cand si cand iese la lumina, intr-o emergenta turbionara cu durata foarte scurta. Trebuie doar sa fii atent cand are loc aceasta tasnire. Si sa te intampli pe acolo, spre a o inregistra. Artistul, mai ales el, are insa, o data, privilegiul de a-si prelungi aceasta durata si, dupa aceea, harul de a o desemna. De a o consemna. Sau, pur si simplu, de a o semna.

Claudia Popescu isi descopera, cu fiecare varsta, cate un vector al semetiei de a privi. Aflata la a saisprezecea personala*, abia acum pare ca si-a descoperit tihna, in sfarsit, de a se autoadmira in liniste. Absolventa de scenografie, in 1983, a peregrinat ani buni printr-un univers schimbator, marcat de spectacole de muzica si balet, de scenografie si costume pentru lungmetraje si seriale TV, de fashion design si de ilustratie si grafica pentru publicatii literare. Apoi, din anii '90 incoace, a calatorit mult (Italia, Germania, Austria, Japonia, Grecia). Ceea ce i-a facilitat intoarcerea, incet-incet, la usurinta de a-si regasi pornirea narcisista pe care poate ca doar si-o banuia. Mai intai, prin viziuni abstracte incarcate de sensibilitatea explicita a pregnantei feminine (Metamorfoze, Femeia cu vioara, Interferente, Geneza sau Femeia-forum).

Acum, lucrarile expuse ne conving ca artista se afla intr-un teritoriu nou. Cel al introspectiei reflexive. Chipul sau capata o precizie vitalista si se oglindeste in fiecare tablou. In fiecare peisaj, in fiecare marina, in fiecare stralucire a cate unui minuscul port grecesc, in maretia fanata a fiecarui palazzo din laguna veneta. Desi ciclul se intituleaza Mare si pamant, elementul neptunic precumpaneste. El dizloca htonicul si-l trimite intr-un posibil trecut mitologic al filiatiei (acolo unde troneaza, arhetipal si omnipotent, maestrul Ion Popescu-Negreni, a carui stranepoata este artista!). De aceea, poate si dintr-un soi de sfiala, poate si din nevoia de a se redefini in alt fel, Claudia Popescu se simte atrasa acum de mare. Cu o usoara aplecare spre decadentul venetian. Dar el nu este nicidecum nevrotic, ci carnavalesc, zglobiu, festivalier, dracos, zurliu. In plus, de fiecare data, ochiul nu e singur in mijlocul apei. Legatura cu tarmul (abia acum vorbim de "mare si pamant"!) o fac barca, luntrea, gondola, ce apar negresit in fiecare peisaj.

Daca Marcel Proust spunea ca "felurile de mancare se citesc, iar cartile se mananca", atunci putem sa ne lasam dusi de aleanul simturilor si sa afirmam ca tablourile Claudiei Popescu au un parfum anume. Fiindca ele sunt produsul varstei de creatie la care artista se simte, in sfarsit, ocrotita de alint.

Asadar, trebuie sa ni-l inchipuim pe Narcis un rasfatat? Da. Pentru ca avea darul de a-si "flera" propria rasfrangere.

"MARE SI PAMANT",
la Galateea de Veronica Marinescu in Curierul National

În Galeria Galateea din Calea Victoriei 132, s-a revărsat, pentru două săptămâni ( din 20 mai până în 4 iunie), bucuria întâlnirii între apă şi pământ. Un "foşnet" de albastruri şi ocruri, alburi şi griuri transparente sau păstoase, care tresaltă în apropierea roşului temperat - toate adunate într-un veritabil poem plastic semnat de pictorul-scenograf Claudia Popescu. Sub titlul generic "Mare şi pământ", expoziţia artistei cuprinde lucrări de pictură şi grafică circumscrise "călătoriilor", una din temele sale predilecte. În faţa privitorului se deschid, asemenea unor ferestre spre muzica albastrului "curgător", privelişti din Roma, Veneţia, Insula Corfu, dar şi din Bucureştii vechi - străzi şi case-monumente istorice, din Lipscani, Şelari, Covaci. Amintirile unui trecut la care se încumetă să viseze, încă. Şi nu oricum, ci desluşindu-le frumuseţea în armonii cu parfum de epocă.

***

DINCOLO DE CEEA CE SE INTELEGE

Sebastian Amza Ziarul Financiar ZD 17.04.2009

„Important nu e atât ceea ce spui, cât ceea ce se-nţelege" – remarcă misterios un nuvelist şi romancier francez contemporan, la modă rău pe cheiurile Senei. In special, urmare a unui „minimalism pozitiv", care s-a descoperit in profunzimea cărnii prozei sale. Dar nu despre el vrem să facem vorbire acum (conform teoriei sale, nu e important ceea ce se spune!), ci despre un artist plastic. Care, de fiecare dată când ii vedem lucrările, ne face oferta lipicioasă de a pricepe mai mult decât ceea ce inţelegem la prima vedere.
La prima vedere, acum aproape un an, Claudia Popescu se răsfăţa oglindindu-se in lumina propriei viziuni, aidoma lui Narcis in luciul apei. Se răsfăţa pe malul mării, admirând cu penelul peisaje din Veneţia, Corfu, Ischia sau Salonic. Remarcam atunci o anumită canonizare incomodă a picturii sale, o retorică un pic de alcov, inversă de cum este regula. Ea nu spiritualiza peisajul, nu-i transfera din sensibilitatea sa creatoare, nu-l transfigura, ci il dezlipea de acolo, de sub ochi, il inşfăca şi il aducea spre sine. Il transfera, destul de ilicit, in folosul propriu. Ca un succedaneu al elixirului la care visează in secret ego-ul oricărui artist. Ca să se admire. Să se incânte.
In cea mai recentă expoziţie a sa*, Claudia Popescu se lasă convinsă de o necesitate interioară severă şi diseminează atât tematica peisajului, cât şi tehnica de realizare.
Pe de o parte, rămân, indiscutabil, pânzele – aceeaşi pictură fermă, sigură, cu o cromatică sustenabilă, foarte „iute" (ţinta este pe senzaţia de rece a apei!), dar fără să atingă pragul truculenţei – cu marea in diverse ipostaze (subzistă, totuşi, pasiunea irepresibilă pentru marine!). Pânze in care, uneori, din păcate, datorită unei suficienţe care o sufocă, recurge la exprimări inovatoare extraestetice (şi atunci forţează limitele!). Cum ar fi ferestrele reale care se deschid către peisaj, gratiile de bambus aplicate pe tablou, ce coboară brutal decodarea peste buza prăpastiei (viziunea interzisă etc.!), ori la soluţii semantice facile, precum, de pildă, oraşul văzut ca ieşind dintr-o vioară (sugerând muzicalitatea etc.) sau nudul albastru ce ocupă, cam abuziv, fereastra dincolo de care imaginea expiază. Altminteri, atunci când uită de aceste artificii (ludic-feministe?!), totul emană putere: culoarea are forţă, pensula nu tremură, iar ochiul este pus cu chibzuinţă la treabă (amintind, repet, de omnipotenţa regretatului ei strămoş, maestrul Ion Popescu-Negreni!).
Pictura este insă complinită (iar tema dublată de tehnică!) de o serie consistentă de acuarele foarte reuşite. In care predomină de astă dată, indrăznim să spunem, raţionalul perceptibil. Fiindcă aplicaţia se simte mult mai viguroasă, culorile nu mai sunt lăsate la voia sugestiei, a privirii deliberat inceţoşate. Paradoxal, deşi, in general, acuarela oferă destul loc pentru evanescenţa culorii, pentru difuzia conturului, privitorul rămânând, prin urmare, captiv intr-o semantică nesigură şi imprăştiată, lucrările din această secţiune ale Claudiei Popescu sunt de o acurateţe, de un bun simţ (a se slăbi de inţelesul celălalt, da!) şi de o rodnicie a travaliului cu totul remarcabile. Cu atât mai notabile, cu cât ele sunt realizate (aşa mi-a mărturisit ea insăşi!) sur place. O piaţetă din Florenţa, o curte interioară din Roma, un gang intunecos de nu ştiu unde, „umbrit" de o pânză de lumină fantomatică, un palazzo ruinat de soarele amiezii ori poarta monumentală de la intrarea intr-un parc – toate sunt, de fapt, adevăratele autoportrete (nici nu mai contează că europene sau nu!). Atât prin minuţiozitatea detaliului, cât şi prin policromia austeră, ele rămân acolo. Sunt urme ale trecerii artistei printr-o lume fabuloasă, incărcată de fastul obosit şi decadent al vremii (foarte ciudată sau, dimpotrivă, elocventă, absenţa personajului uman din lucrările ei!). Sunt semnele unei lumi pe care, nota bene, ea nu şi-o mai insuşeşte, spre a se infrumuseţa pe sine (cine ştie oare dacă imaginea văzută de Narcis in oglinda apei nu era, de fapt, un artefact?!). Ci o ornează, o impodobeşte cu unduirea aripii propriului ei spirit.
Dincolo de ceea ce se poate inţelege din „spusele" ei, un lucru e limpede: Claudia Popescu s-a lăsat, in sfârşit, sedusă de un dialog sincer cu timpul. Fortis est, qui se vincit. In plus, savoarea unui astfel de taifas poate fi uneori mai mare decât mulţumirea provocată de o rapidă cosmetică interioară. De cele mai multe ori autistă şi, din nefericire, ingrijorător de mincinoasă.


*) Claudia Popescu, Popasuri europene, pictură şi grafică, Galeria Simeza

amza_sebastian@yahoo.com