Album despre Valeriu PALADI

mai multe informatii despre VALERIU PALADI pe:
http://www.e-galerie.ro/main.php/v/PALADI+Valeriu/

VALERIU PALADI

Născut in 3 martie 1968 în Sărata Veche, Republica Moldova

Studii:
2010 - 2014 – Accademia di Belle Arti, Bologna, prof. Rinaldo Novali
1990 - 1996 – Academia de Arte Plastice, Bucuresti, clasa prof. Horea Paştina
1984 - 1988 - Scoala Republicană de Arte Plastice din Chisinău

Membru al UNIUNII ARTISTILOR PLASTICI din ROMANIA

Contact:
https://www.facebook.com/paladi.valeriu.1?fref=ts
valeriu.paladi@live.it

Expozitii personale până in 2014: Pentru activitatea de dupa acest an a se vedea https://www.e-galerie.ro/main.php/v/PALADI+Valeriu/

2009 Torre Civica Santo Stefano, Molinella (BO), Italia
2004 Mirabello, Ferrara, Italia
2003 Casa Vernescu, Bucuresti, România
2000 Galeria Nova, Bucuresti, România

Expozitii colective
2014 “Portretul in pictura românească” - Muzeul National Cotroceni, Bucureşti
2013 Galleria FaroArte, Marina di Ravenna, Italia
2013 Bienala Internatională de Artă, Chisinău, Moldova
2012 Museo della Civilta Romana, Roma, Italia
2012 “Casa in pictura românească” - Muzeul Municipiului Bucuresti, Palatul Sutu
2011 Galleria d’Arte Artebates Dozza (BO) Italia
2011 Bienala Internatională de Pictură, Chisinău, Moldova
2010 Galeria de Arta, Palatele Brâncovenesti, Mogosoaia, România
2010 Auditorium, Molinella (BO) Italia
2009 Bienala de Arta, Chisinău, Moldova
2009 “Interferente” sau “Punct, a patra poveste” - Galeria VeronikiArt, Bucureşti
2008 "Foamea de pictură, specialitatea casei: noima fără nume" - Galeria Helios Timisoara
2007 Galeria Galateca - Biblioteca Centrală Universitară Bucureşti
2007 "In grădina Palatului Cotroceni"- Muzeul National Cotroceni, Bucureşti
2007 "A treia poveste a punctului" – Galeria Căminul Artei etaj, Bucuresti
2006 "A doua poveste a punctului" – Galeriile Apollo Bucuresti si Galeria Anticariat Curtea Veche Bucuresti
2003 "Never Ending Painting" - Galeriile Apollo Bucuresti si UAP Brasov
2002 Salonul National de Arte Vizuale, Focsani, România
2002 Salonul Municipal, Sala Dalles, Bucuresti
2001 Galeria din Muzeul National al Literaturii Române, Bucuresti
2001 Galeria Orizont, Bucuresti
2001 Simpozionul National de Pictură Bistrita, România
2001 Salonul Municipal, Galeria Căminul Artei, Bucuresti
2001 Salonul Municipal, Galeria Eforie, Bucuresti
2000 Salonul de Artă Contemporană, sala Constantin Brâncuşi, Palatul Parlamentului, Buc.
1999 Galeria de Artă Alba Iulia, Romania
1999 Galeria de Artă Brăila, Romania
1998 Galeria de Artă a Municipiului Bucuresti
1998 Salonul Municipal, Galeria UAP Galla, Bucuresti
1998 Bienala de Arte Vizuale “Gheorghe Petrascu”, Targoviste, Romania
1996 Salonul Municipal, Galeria Art Expo, Bucuresti
1996 Studio di Peratologia bizantina, forme e immagini, Centro Culturale Romeno, Venezia (Studiu asupra peratologiei toposului bizantin – formă şi imagine, Centrul Cultural Român, Veneţia, Italia)
1995 A VI-a Expozitie de pictură, Galeria Rotary, Bucuresti
1995 131 de ani de la înfiinţarea Academiei de Artă din Bucureşti, Galeria Etaj 3/4, Bucuresti
1994 Bienala de Arte Vizuale “Gheorghe Petrascu”, Târgoviste, România
1994 Clasa de pictură Horea Pastina, Galeria Academiei de Arte, Bucuresti
1993 Concursul tinerilor pictori, Galeria Dominus, Bucuresti
1992 Concursul tinerilor pictori, Galeria Dominus, Bucuresti

2011 PREMIUL Institutului Cultural Roman “Mihai Eminescu” din Chisinau, Moldova
2008 II° PREMIO AL CONCORSO DI PITTURA, s. Martino in Argine, Italia
1993 PREMIUL I° Galeria DOMINUS, Bucuresti, România

2009 Participant la Tabara de creatie din Comana, Giurgiu, România
2002 Participant la Tabara de creatie din Tescani, Bacau, România
2001 Participant la Tabara de creatie din Alba Iulia, România
2001 Participant la Tabara de creatie din Tescani, Bacau, România
1994 Participant la Tabara de creatie din Caciulata, Vâlcea, România

***

NEVER ENDING PAINTING
Expoziţie de grup, iulie 2003, Galeria Apollo

Florica Peia, Marian Dobre, Cristian Diţoiu, Valeriu Paladi şi Nicolae Badiu au expus împreună pentru prima dată în 1996. Asocierea lor de atunci n-a fost o întâmplare. Convingerile şi aspiraţiile comune i-au transformat într-un grup, chiar dacă însăşi ideea de grup pare acum ¬revolută.
Au continuat să picteze şi să expună împreună în 1999 (de două ori), în 2000 (de două ori) şi, după cum se vede, o fac mai departe, fiindcă le place pictura. Nu e însă plăcerea unor amatori de artă ci a unor profe¬sionişti. Spre deosebire de majoritatea îndrăgostiţilor, cei cinci tineri artişti ştiu exact ce iubesc. Arta lor e, în contextul actual, o mărturisire de credinţă şi, într-un anume fel, un gest de frondă.
După trei ani de la avertismentul voalat, primit de la un critic şi profesor faimos, că ştiu a picta, dar nu contează, fiindcă trăiesc în afara lumii, ei îşi continuă drumul spre desă¬vârşirea meseriei pe care şi-au ales-o, cunoscând foarte bine şi consecinţele opţiunii lor.
Sunt cinci personalităţi distincte în ale căror tipuri de abordare se contopesc ecouri ale mai multor direcţii şi stiluri, de la impresionism şi postimpresionism până la rezolvările plastice contemporane ale grupului Prolog şi ale Şcolii (neoficiale) de la Tescani. Cea din urmă înrâurire este cât se poate de firească, dat fiind faptul că patru dintre ei i-au fost studenţi lui Horea Paştina.
Fiecare dintre cei cinci pictori este frământat în felul lui de relaţia directă dintre privire şi lumea înconjurătoare. Artistul trebuie să înveţe să-şi selecteze motivele şi apoi să le (re)dea sensul în noua lume, cu alte legi, ¬născută pe pânză. În această direcţie se îndreaptă, în prezent, căutările ¬grupului.
Florica Peia se distinge de colegii ei printr-o relaţie tensionată, neli¬niştitoare cu vizibilul şi cu motivele abordate. Peisajele ei nu sunt, de aceea, câtuşi de puţin idilice, dez¬văluindu-se ca pasaje dintr-o realitate supusă traumelor civilizaţiei moderne. În bună măsură, neliniştea proprie fiinţei pictoriţei se transferă asupra fiinţelor şi a naturii din imediata ei vecinătate. Peisajul exterior nu este, în compoziţiile Floricăi Peia, decât o transcriere a unui peisaj interior. Deşi e atrasă de studiul după natură, artista refuză perspectiva liniară. Planurile picturale se juxtapun, iar imaginea finală este rezultatul unui îndelungi confruntări cu materia picturală.
Nicolae Badiu este cel mai atipic dintre cei cinci autori. Patru dintre ei iubesc culoarea, Badiu se opune tentaţiei acesteia prin compoziţii pictate în tonuri de gri şi negru. Artistul alege la rândul lui peisajul ca subiect de investigat, însă atracţia lui către peisajul crepuscular sau nocturn este evidentă. Misterul nopţii pare să fie mai degrabă, motivul pânzelor lui Nicolae Badiu, fiindcă, în pofida echilibrului lor compoziţional, aceste lucrări dezvăluie fascinaţia pentru faţa necunoscută a lumii.
Cristian Diţoiu îşi supune arta unui travaliu intelectual care-i disciplinează sensibilitatea şi percepţia. Peisajele lui, privite direct sau încadrate de o fereastră, palpită sub acţiunea directă a luminii. Artistul iubeşte culorile vii, calde, acea lume solară în care nici un fel de umbră sau de adumbrire nu are sens. Compoziţiile lui Diţoiu se ordonează după secţiunea de aur şi se dezvoltă în profunzime, indiferent de unde se inspiră fragmentul de peisaj, cadrul decupat dintr-un spaţiu mai vast. E o pictură a fragmentarului, ca şi cea a colegilor de grup, însă diferită de a lor prin puterea detaliului de a evoca ansamblul.
Pictura lui Marian Dobre, ca şi grafica lui, îşi trage seva din taina Duhului care însufleţeşte lumea vie. Dintre toţi cei cinci artişti, el pare să fie cercetătorul cel mai pasionat al vieţii, în multitudinea formelor ei de manifestare. Şi totuşi, ca şi în cazul Floricăi Peia, fiecare lucrare a sa se întemeiază pe o poveste care aş¬teaptă să fie descifrată. Marian Dobre descoperă cu privirea detalii subtile ale formei vegetale, se emo¬ţionează când le află şi nu-şi ascunde trăirile. Grădinile şi florile pictate de el trăiesc într-o secretă comuniune cu întreg cosmosul. Vocaţia picturii este atât de transparentă şi în cazul lui, încât i-ar fi cu adevărat imposibil să şi-o ¬trădeze.
Valeriu Paladi are două motive preferate: peisajele vaste şi copacii. Aceştia din urmă devin în pânzele lui adevărate obiecte ale contemplării. Ştiinţa de a privi poate începe de aici, de la a şti să vezi un copac. Peisajele lui Paladi nu sunt tulburate de nici o furtună, nici exterioară, nici interioară. Percepţia lui e serenă, iar imaginea aproape idilică. Singura frământare a artistului rămâne păstrarea acordului între viziune şi transpunerea ei pe pânză. Iar culoarea are prospeţimea renaşterii ¬naturii.
Nici Paladi, nici prietenii lui, nu sunt în căutarea unui anume stil, care să-i facă inconfundabili. Dimpotrivă, toţi cinci se află, probabil, în cea mai frumoasă etapă a vieţii lor artistice: cea în care îşi trasează reperele, îşi definesc opţiunile, îşi conştientizează limitele. Vârsta lor nu e vârsta la care artiştii dau naştere capodoperelor, dar e momentul-cheie al asumării unui destin creator. Şi cum sinceritatea, cre¬dinţa şi speranţa într-o lume mai prielnică artei adevărate nu le lipsesc acestor cinci artişti, e sigur că, în timp, se vor îndestula de nişte roade coapte mai lent, dar a căror dulceaţă nu are pereche.