Album despre NICAPETRE (PETRE BALANICA) (1936-2008)

vezi si:
https://centrunicapetre.wordpress.com/
https://www.facebook.com/CentrulCulturalNicapetre
http://sculpture.ro/fisa.php?id=585
https://ro.wikipedia.org/wiki/Nic%C4%83petre
(De la Wikipedia, enciclopedia liberă)

NICĂPETRE (Petre Bălănică) (1936-2008)

Nicăpetre, pe numele lui civil Petre Bălănică, (n. 27 ianuarie 1936, Brăila — d. 21 aprilie 2008, Canada) a fost un sculptor român.

Repere biografice
A absolvit Institutul de arte plastice Nicolae Grigorescu, în 1964. Prin calitățile artistice de excepție ale lucrărilor, s-a afirmat de la debut ca desenator și sculptor original, de mare valoare. Pînă în 1980 a trăit și a creat în România.
A publicat desene, încă din studenție, în revistele Luceafărul, România Literară, Săptămâna, Viața Românească, Albina, Ifiumuncacs. A ilustrat volumele: Poeme de Theodor Balș, Libertatea de a trage cu pușca de Geo Dumitrescu, Veșmânt și culoare de Cristina Anghelescu, Coloana fără sfârșit de Mircea Eliade.
Prima expoziție personală, de sculptură și desen, Cariatide, a fost realizată în anul 1969, la Galeria Simeza. I-au urmat expozițiile de sculptură din anii 1970, 1972, 1974, la Galeria Apollo; 1975 expoziția de desen la Galeria Amfora; 1976 expoziția de sculptură la Galeriile de artă ale municipiului București; 1979 expoziția de sculptură și desen la Galeriile de artă Bacău; 1980 expoziția de desen la Galeria Galateea.
Sculpturi monumentale din această perioadă se află la Măgura Buzăului: A fost aici, odată... (1971), Zăbală și paloș (1979), iar la Tîrgu-Jiu a realizat decorația exterioară de la sediul primăriei (32 capitele).
La 15 iulie 1980, data la care Nicăpetre a părăsit România, creația sa de desenator și de sculptor, realizată între 1962 - 1980, a rămas în atelierul din Bariera Vergului, Intrarea Mieilor nr. 10, atelier devastat după refuzul artistului de a reveni în țară. Plecarea din România i-a fost favorizată de invitația la Simpozionul de sculptură în marmură de la Skironio (Grecia), organizat de soția sculptorului Costas Polichronopoulos, în memoria acestuia. După o scurtă perioadă petrecută în Grecia și în Italia, în iulie 1981 Nicăpetre emigrează în Canada, la Toronto. Deși a fost obligat să lucreze ca dulgher sau vopsitor pentru a supraviețui, în ascuns a continuat să deseneze (ciclul Artistul și Natura), să picteze (ciclul Livezi înflorite), să scrie (volumul autobiografic Brăilița - Downtown - via UAP) și să cioplească în parcuri, în locuri izolate, trunchiuri de copaci răsturnați de furtună și din ce în ce mai rar, în piatră. Din 1982 a reușit să expună în Toronto, pictură și sculptură la Columbus Center, iar în 1985, a deschis expoziția personală de sculptură la Goethe Institute. Acesta a fost începutul unei intense activități expoziționale care îi va aduce recunoașterea internațională.
Nicăpetre s-a impus prin varietatea tehnicilor, a genurilor și prin complexitatea operei sale, prezentată în galerii și în alte spații culturale de referință din Canada, SUA, Japonia, Grecia, Germania, Austria.
În 1991 a fost distins cu Marele Premiu la Concursul Internațional de Sculptură Henri Moore de la Hakone (Japonia). Lucrarea premiată, Adam și Eva, sculptată în marmură, a intrat în colecția Muzeului Regal din Tokio.
În 1993 a obținut Premiul Juriului la a II-a ediție a Concursului Internațional de Sculptură organizat de Universitatea din Birmingham - Alabama, SUA. Lucrarea Invocație, sculptată în lemn, a fost cumpărată pentru colecția Universității.
În 1995 a participat cu lucrarea în lemn, Devenire, la Expoziția Trienală de Sculptură de la Osaka. Alte lucrări monumentale sculptate de Nicăpetre sînt instalate în parcuri culturale și spații publice din lume: Iubirea mea... despre tine (1974), marmură, la Villany (Ungaria), Marea Umbră (1980), marmură, la Skironio (Grecia), Orgă de liniște (1988), granit, la Straubing (Germania), Acrotiri (1993), marmură, la Krastal - St. Paul (Austria), Devenire, lemn (1994), la Saint-Jean-Port-Joli (Quebec), Păstaie (1996), lemn, la Kirkfield (Ontario) ș.a.
Pentru Centrul Cultural Românesc din Hamilton (Canada) a sculptat portretele lui Mihai Eminescu (în 1989) și Nae Ionescu (în 2000), ambele în marmură, bustul lui Horia Stamatu (în 2001) în marmură, portretele lui Aron Cotruș (în 2002) și Mircea Eliade (2005), în bronz.
În vara anului 2004, Nicăpetre s-a reîntors pentru un stagiu de lucru la Brăila. A desenat alte variante ale temei Artistul și Natura, a modelat în lut bustul filosofului Petre Andrei și a publicat Nicăpetre despre Nicăpetre, volum alcătuit din fragmente selectate din autobiografia Brăilița - Downtown via U. A. P.
S-a stins din viață pe la 72 de ani, în dimineața zilei de luni, 21 aprilie 2008.

Repere critice
Petru Comarnescu a intuit cel dintîi valoarea sculptorului Nicăpetre. În 1969, în cronica primei expoziții personale de sculptură, criticul scria, despre autorul ei, că "va deveni un foarte original și mare sculptor". Încă de la debut, Nicăpetre și-a afirmat atașamentul la modernitatea clasică, așa cum a fost ea definită de Brâncuși, prin adoptarea cioplirii directe, prin urmarea modelului formelor artei arhaice și prin subordonarea materialului față de idee. De atunci, din 1969, Nicăpetre și-a urmat cu tenacitate destinul, afirmînd un tip de atitudine care nu admite compromisul în artă și un stil despre care cronicarii au scris că îmbină două estetici: una tradițională, prin modelul lui Michelangelo, și una modernă, prin Brâncuși. Din această conciliere a rezultat, remarca Tudor Octavian, "o operă îndatorată în mod superior celor doi părinți și, deopotrivă, liberă de orice datorie, cu o matrice stilistică originală".
În ianuarie 1980, Nicăpetre a deschis ultima sa expoziție în țară, o expoziție de desen - crochiuri după model - ce atingea o culme a artei sale de desenator. Călin Dan remarca, cu acel prilej, preferința pentru grafică a sculptorului Nicăpetre, "domeniu unde el reușește să-și creeze o notă aparte, mai constantă poate decît în sculptură". Perceperea, cu toate simțurile, a mișcării nudului de femeie și încremenirea ei fluidă și voluptoasă într-o imagine, dau măsura înzestrării sale ca desenator. Sculptura și desenul sînt, pentru Nicăpetre, aparent paralele, dar complementare. Sînt mijloace prin care caută să redea expresia directă a ideii inițiale (sculptura) sau expresia directă a formei esențiale (desenul). Prin motivul cuplului, numit succesiv: Adam și Eva, Faun și Nimfă, Artistul și Natura, exaltă bucuria de a trăi, cu mintea clară, mîna sigură și sufletul luminos, asemenea unui artist al barocului. Sculptorul își asociază trăirea cu "bucuria lui Dumnezeu, cînd a creat cerul cu stelele, cînd a împrăștiat întunericul și s-a făcut lumină, cînd a creat totul din nimic".
Nicăpetre afirmă aceeași concepție în sculptura în lemn. Comentatorii canadieni ai operei sale au remarcat că în trunchiul de copac pregătit pentru lucru el vede forma viitoarei sculpturi și întreaga ei mișcare. Intenția este să-l ridice, să-l facă să zboare. Astfel, forma se naște dintr-un bulb sămînță, ca dintr-o "casă a vieții", singurul punct de sprijin al stîlpului care crește, din el însuși, ritmic spre cer. După Virgil Untilă stîlpii lui Nicăpetre par să vorbească despre același principiu ca și Coloana lui Brâncuși, dar poartă în carnea lor amprenta particularului, accidentele unei biografii sever determinate. Deși treptele inegale, tăiate în fusul coloanelor de Nicăpetre, trezesc vaga amintire a formei ideale, recuperate de coloana brâncușiană, ele avertizează asupra dificultății spre împlinirea ființei.

Opera
Există trei etape de referință în creația lui Nicăpetre, stadii ale devenirii ideii, ale dezvoltării registrului expresiv într-un repertoriu formal constant.
Prima etapă, 1965 - 1980, cuprinde lucrări cioplite în piatră, realizate în România. În ele se reflectă atașamentul sculptorului pentru geniul pietrarilor țărani și pentru frumusețea formelor arhaice. Prin arhitecturi de volume simetric articulate, dinamizate de accente decorative exprimă unitatea dintre formă și structura materialelor. De asemenea, anunță viitoare forme de expresie non-figurativă.
Etapa a doua grupează sculpturile cioplite în marmură, realizate în Grecia, în perioada 1987 - 1988. Reflectă atașamentul pentru idealul clasic de reprezentare, înțeles ca armonie, echilibru, proporție. Exprimă frumusețea plastică a formei prin amplificarea detaliului semnificativ. Anunță intenția de a crea în sensul naturii. Etapa a treia, (1982 - 2001), cuprinde sculpturile cioplite în lemn, realizate în Canada. Impune forme simbolice, inepuizabile ca sens și expresie, exprimate monumental, printr-o metodă proprie, care îmbină ordinea arhitecturii cu libertatea sculpturii.
Muzeul Brăilei, prin secția de artă, și-a fixat ca obiectiv crearea unui loc în care opera sculptorului să se întregească. Întrucît o parte din lucrările rămase în țară au putut fi salvate de sculptor și expuse, din 1998, în grădina Casei Colecțiilor de Artă, sub genericul "Sculpturi recuperate", am propus ca această clădire să devină sediul Centrului Cultural Nicăpetre. Centrul a fost inaugurat în 6 decembrie 2001, cu expoziția de desene "Nulla diaes sine linea". Cu acest prilej sculptorul a acceptat propunerea noastră de a organiza expoziția retrospectivă la Brăila, în noiembrie 2002 și a comunicat intenția de a dona muzeului o parte din lucrările realizate în Canada împreună cu materialul documentar referitor la perioada canadiană a creației sale. A treia etapă a proiectului, realizarea albumului monografic Nicăpetre, s-a desfășurat în 2003 și s-a încheiat cu lansarea cărții la București (Muzeul de Istorie și Artă a Municipiului - 27 noiembrie) și Brăila (Centrul Cultural Nicăpetre - 2 decembrie).
Proiectul de înființare a Centrului Cultural Nicăpetre la Brăila, inițiat în Anul Internațional Brâncuși, este primul caz de recuperare, pentru patrimoniul cultural național, a operei unui artist român de talie internațională, din diaspora. Donația sculptorului cuprinde 763 desene, 85 sculpturi și materiale documentare.

Bibliografie
Nicăpetre, Brăilița - Downtown - via UAP, Muzeul Brăilei, Biblioteca Istros, 1994
Nicăpetre, Nicăpetre despre Nicăpetre, Muzeul Brăilei, Biblioteca Istros, 2004.
www.muzeulbrailei.ro
http://www.alternativaonline.ca/nicapetre.html
http://www.campulromanesc.ca/culturale.html

***

Sculptorul Nicăpetre
In Radio Romania International (2011-02-05)

In 1969, cand Nicapetre a realizat prima expozitie personala de sculptura si desen, binecunoscutul critic de arta Petre Comarnescu a intuit cel dintai valoarea artistului plastic, afirmand ca “va deveni un foarte original si mare sculptor”. Nascut la 27 ianuarie 1936 in Braila, pe numele sau Petre Balanica, a absolvit Institutul de arte plastice “Nicolae Grigorescu” din Bucuresti.

Inca din studentie, Nicapetre a publicat desene in diverse reviste de cultura si a ilustrat volume semnate de Theodor Bals, Geo Dumitrescu, Mircea Eliade. A realizat o serie de expozitii in galerii de arta si in spatii libere, precum cel de la Magura Buzaului.

In 1980 a plecat definitiv din Romania, iar atelierul sau din Bucuresti a fost devastat dupa refuzul artistului de a reveni in tara, risipindu-se astfel toate desenele, si sculpturile realizate in perioada 1962-1980.
Dupa o scurta perioada petrecuta in Grecia si Italia, in 1981 emigreaza in Canada. Aici a continuat sa lucreze la ciclul de desene “Artistul si natura”, la cel de picturi “Livezi inflorite”, a scris volumul autobiographic “Brailita – Downtown – via U.A.P.” ( U.A.P. = Uniunea Artistilor Plastici). Dar, ceea ce l-a reprezentat in mare masura sunt sculpturile in aer liber, pe care le-a realizat din trunchiuri de copaci rasturnati de furtuna si, uneori, din piatra.

Din 1982 a inceput sa expuna in Toronto, la Columbus Center, pictura si sculptura. Momentul care a marcat inceputul unei intense activitati expozitionale, ce ii va aduce recunoasterea internationala, il constituie anul 1985, cand a deschis o personala de sculptura la Institutul Goethe.

Nicapetre s-a impus prin varietatea tehnicilor, a genurilor si prin complexitatea operei sale, prezentata in galerii si in alte spatii culturale de referinta din Canada, S.U.A., Japonia, Grecia, Germania, Austria, Ungaria.

Sculptura sa in marmura intitulata “Adam si Eva” , care a obtinut Marele Premiu la Concursul International de Sculptura “Henri Moore” de la Hakone, Japonia, a intrat in patrimoniul Muzeului Regal din Tokio. De asemenea, la a doua editie a Concursului International de Sculptura, organizata in 1993 de Universitatea din Birmingham, Alabama, SUA, Nicapetre a obtinut Premiul Juriului cu sculptura in lemn “Invocatie”, achizitionata ulterior pentru Colectia Universitatii din Birmingham.

In cea de-a doua sa patrie, Nicapetre si-a fixat radacinile in Campul Romanesc din Hamilton, situat la jumatatea distantei dintre Toronto si cascada Niagara. Aici au fost inaugurate o serie de portrete ale unor personalitati culturale romanesti, ale unor scriitori care au facut istorie in exilul romanesc.

In acest spatiu atat de “eminescian” – padure, rau, salcii – romanii din Hamilton s-au gandit sa realizeze o alee a scriitorilor din diaspora. Dar aceasta nu putea sa existe fara “luceafarul poeziei romanesti”, asa incat cel dintai inaugurat a fost bustul lui Mihai Eminescu., in 1989, la implinirea a 100 de ani de la moartea poetului.

Intr-un interviu acordat emisiunilor in lb. rom. de la RRI, Nicapetre declara: “Eminescu a fost pentru mine o preocupare foarte romanesca, de inalta tinuta artistica. Vizavi de Eminescu aveam o foarte puternica atractie. “

Bustul filozofului Nae Ionescu este cea de-a doua lucrare din Campul Romanesc de la Hamilton: “Nae Ionescu a fost o mare surpriza pentru mine cand am putut sa-i citesc opera si la Hamilton s-a hotarat ca Centrul Cultural sa se cheme Nae Ionescu. Si atunci s-a ajuns si la ideea sa avem chipul lui in marmura langa Eminescu, pe care l-am cioplit acum 11 ani” declara, in anul 2000, Nicapetre.
Un bust al lui Nae Ionescu, cioplit in lemn, se afla si la Centrul Cultural Nicapetre din Braila. Inaugurat in anul 2001, acest centru cultural a fost realizat ca urmare a donatiei generoase din partea sculptorului, patrimoniul muzeal fiind alcatuit din cea mai mare parte a creatiei lui Nicapetre, insumand peste 100 de sculpturi, peste 600 de desene, mult material documentar adus din Canada si donat Muzeului Brailiei, din care Centrul Cultural Nicapetre face parte integranta.

Sefa sectiei de arta a Muzeului Brailei, dr. Maria Stoica, ne-a vorbit despre un moment emotionant, care inchide, asemenea unui cerc luminos, destinul lui Nicapetre, a carui creatie apartine spiritualitatii universale: “L-am putut aduce, intr-un fel, acasa. Ultima dorinta a lui Nicapetre a fost sa fie incinerat, iar cenusa sa-i fie adusa la Braila. O parte sa fie depusa la Centrul Cultural Nicapetre, iar o parte sa fie risipita in Dunare. Faptul ca pe 14 nov. 2010 s-a putut intampla lucrul acesta la Braila, pe noi ne-a implinit si ne-a dat convingerea ca lucrurile s-au rotunjit intr-un mod frumos.”

Nicapetre a incetat din viata in 2008, la Toronto.

El a fost, insa, o prezenta in emisiunile RRI si ramane, prin inregistrarile din fonoteca noastra.
Marius Titza, redactorul sef al RRI, ne marturiseste: “L-am vazut pe Nicapetre prima data in birourile noastre, la serviciul roman de la RRI, fiind un obisnuit al emisiunilor noastre. O personalitate a romanilor din diaspora, Nicapetre avea toata admiratia noastra. Este un sculptor urias, aplecat mult asupra filonului romanesc, dar este universal prin propunerea sa filozofica. Nicapetre a fost fost foarte atasat de Braila, locul nasterii sale, de aceea a avut o mare bucurie in dec. 2001, la inaugurarea Centrului Cultural ce-i poarta numele. Iata ca Nicapetre are un loc al lui, o vatra a lui in Romania.”
(Nicoleta Dandu)

***

NICAPETRE (Petrica Balanica, n. 27 ian. 1936, Braila - m. 22 apr. 2008, Toronto, Canada) Sculptor si grafician. Debuteaza la Bucuresti in 1968.
"Practica o sculptura figurativa, la inceput sub dubla influenta a lui Paciurea si Mendrea, indreptandu-se apoi spre o esentializare de tip arhitectural apropiata de spiritul artei populare romanesti." (Octavian Barbosa - Dictionarul artistilor Romani Contemporani).

***

“Intoarcerea lui Nicapetre sau rememorari sub cer deschis”

( “Noi nu ne gasim nici in apus si nici la soare-rasare; noi suntem unde suntem: cu toti vecinii nostri impreuna, pe un pamant de cumpana... “)

Lucian Blaga- “Apriorism romanesc”

Dincolo de cercul ingust al consideratiilor protocolare, Nicapetre ramane un temperament prin excelenta solar. Un clar principiu extatic, fundamentand o putere de expansiune si cizelare specifica firilor lucide conduce demersul artistului spre apropierea esentelor vietii.
Acest creator ivit din spatiul legendar, cu ample sonoritati istratiene, al Brailitei, refacand la fiecare pas, cate o clipa din calendarul orelor lui Adrian Zografi-propune o alta relatie cu absolutul si o noua integrare a sensibilitatii autohtone, post-brancusiene, mult mai aproape de lumea gesturilor pasionale, definitive, in descendenta baroca.
Asceza formelor, fascinatia inceputului de lume( v. tema fertila a germinatiei universale, realizata in peste patru decenii de creatie, din anii ’60, pana in 2006) este exprimata cu o emotionanta comprehensiune, ca si la Brancusi de altfel; artistul are revelatia stravechii culturi populare, ce-i ofera nu atat o suma de morfologii, ci, mai ales, o structura morala coerenta; avand vocatia teluricului, creatorul e atras de acea “clipa edenica” a nasterii, imaginand-o in tot atatea oracole in lemn sau in piatra.
Opera lui traieste sub zodia monumentalului, fiind deschisa gestului auroral, in termeni barbieni; sculptorul reface puntea adesea naruita dintre sensibilitate si ambient. Se observa dorinta sa de a sacraliza un loc, un fragment de destin, unde timpurile se unifica, fara rupturi, fara contradictii, fara dislocari ( de altfel, artistul a realizat- pentru Centrul Cultural “Campu’ Romanesc “ din Hamilton, Canada- o veritabila “confesiune” in marmura si bronz a unor sigilii culturale precum: Eminescu, Nae Ionescu, Aron Cotrus, Mircea Eliade sau Vintila Horia ).
Altadata, magul de la Hobita incorpora in ideatica sa motivele ancestralului, sublimandu-le semnificatia ( v.geneza unor lucrari precum: “Inceputul lumii”, “Cocosul”, “Maiastra”, “Leda”, “Pestele”sau “Foca”). Peste timp, Nicapetre oficiaza o alta liturghie a semnelor umanului; artistul nu ramane prizonierul acelei gandiri plastice in spirit clasic, newtonian, ci se revendica de la structurile relativitatii. Moore afirma ca rostul lui Brancusi a fost acela “ de a ne face constienti de forma si implicit, de semnele vremii noastre”. Pe de alta parte, Nicapetre ( incluzand si intervalul exilului sau canadian, la Toronto, din anii”80) este un alt post-bizantin grefat pe o gandire si o gestualitate de ordin baroc ( v. ciclurile sculpturale in piatra sau in lemn, din deceniile 7-8 ale secolului trecut –“Invocatii”, “Priveghi”, “Samanta”-, asociate seriei “Cariatidelor”, martore ale debutului sau, impreuna cu mega-desenele apartinand temei “Artistul si natura” ). Autorul portretelor unor braileni celebri ( v. triada A.Dumitriu, V.Bancila, Nae Ionescu) sau al unor prototipuri spirituale ( Eminescu, Cotrus, Eliade) nu poate monologa insingurat intr-un alt Babel al formelor: metafizicianul materiei e astfel “dublat” de acel spirit fertil al lui Amphion.

Pentru el stilul inseamna intoarcere la origini, la acel teritoriu oracular al materiei, nerobit efemerului. Exista aici o anume prelungire a sunetelor firii; un chip, o samanta, o invocatie sunt fiecare un poem in miscare, careia ritmicitatea universului i-a stat de veghe, ferindu-l de destramare. Lucrarile sunt astfel salvate de la acea teama ovidiana de abis, de gol al fiintei.
Motivele arhaice statueaza un corpus de semne prin care transpare un intreg spatiu mitic( v. semnificatia luminii sau a biblicului arbore al vietii). Ele sunt incluse intr-o ordine superioara, supraindividuala, netulburata de vocile “idolilor” istoriei.
Pentru un “lector” lucid al tipologiei sculpturale nicapetriene, creatia sa apropie, glorifica puterile luminii ( expozitia deschisa in spatiile Bibliotecii Universitare “Carol I” nu este decat o alta marturie a dimensiunii romanesti a existentei; la reintalnirea cu opera artistului ratacitor au participat critici , plasticieni si jurnalisti precum: P.Susara, V.Marinescu, V.Marginean, O.Barbosa, M.Tita, D.Ghibernea, E.Surdu-Stanescu, I.Rosianu, D.Craciun, V.Petrovici, C.Dedu, I.Grigore, D.Dragusin).
Ea seamana poate, cu o alta Antigona- intrupare a perpetuarii vietii dincolo de stingerea celui ursit. Trupul sau reflecta lumina, pana cand devine el insusi iradiant, “farama” din soare.
Dincolo de “zgomotul si furia” timpului artistul si-a ocupat jiltul intrebarilor , care, nu intamplator, e si cel al unicitatii sale.

Armand Steriadi

***

facsimil din Articol Anii şi banii artei româneşti de Marius Tita
preluat astăzi 21.01.2011, de pe www.bursa.ro, BURSA On Line

Cînd ni s-a făcut cunoştinţă, mă uitam deja la el cu admiraţie. Ştiam cine este şi aprecierea mea merge spre modestia atitudinii personalităţii sale uriaşe în mijlocul unui muşuroi de jurnalişti foarte ocupaţi. Era chiar Nicăpetre, marele nos­tru sculptor, al cărui glas era prea uşor acoperit de Atlanticul care ar trebui să fie un fel de mare nostrum pentru românii europeni. Se stabilise în Canada şi ca tot ce nu se află în Bucureşti îl predispuneam la uitarea noastră suverană. În schimb, el venise în România să ne dea un muzeu cu lucrările sale, nerostind însă atît de potrivitul, aici, crez brâncuşian conform căruia nu ştiam noi ce ne lasă el acolo. În 2001, Centrul Cultural Nicăpetre de la Brăila a început să funcţioneze, cu un fond consistent de sculpturi, desene şi material documentar. În 2007 a venit în România pus pe fapte mari, mai ales în cadrul deja funcţionalului Centru Nicăpetre, dar care intrase în obişnuita perioadă de ralanti pe care o cu­nosc marile proiecte lansate în Româ­nia. În schimb, avea o mare expoziţie la Silistra, rod al colaborării cu Muzeul Dunării de Jos din Călăraşi. Sănătatea lui era, însă, de altă părere, aşa că a trebuit să se întoarcă de urgenţă în Canada. De acolo, pentru un timp, ne-a mai trimis semnele sale de dragoste şi rămas bun. În aprilie 2008 am primit, în schimb, vestea dispariţiei sale. În mod normal, acum ar trebui să amintim de opera sa, pe unde se află sculptura lui monumentală tăiată direct în lemn sau piatră, ce premii şi expoziţii a avut. Nu ar fi suficient şi listele, oricît de lungi şi detaliate, ar fi tot incomplete. Nicăpetre rămîne o imagine vie, o personalitate puternică şi caldă, care trăieşte prin tot ce a făcut, grafică şi pictură, prin tot ce a scris, prin tot ce ne-a vorbit. Joia viitoare, pe 27 ianuarie, ar fi împlinit 75 de ani.

***

NICĂPETRE (BĂLĂNICĂ Petre), 27.01.1936, Brăiliţa – 21.04.2008, Canada.
1953–1956, scenograf la Teatrul de Păpuşi din Brăila.
Studii: 1958–1964, IAP Bucureşti, cu Boris Caragea şi Costin Ioanid. 1966–1968, bursa „Cecilia şi Friedrich Storck”. În 1981 se stabileşte în Canada. În 2004 revine pentru un timp la Brăila.
Premii: 1991, marele pr. la Concursul intern. de sculptură „Henry Moore”, Hakone, Japonia, pentru lucrarea Adam şi Eva; 1993, pr. juriului la a II-a ediţie a Concursului intern. de sculptură, Universitatea din Birmingham, Alabama, SUA, pentru lucrarea Invocaţie.
Evoluează cu egală uşurinţă în sculptura realistă ca şi în cea abstractă, păstrând, nu odată, o minimă referinţă la real. Este mai ales cioplitor, încercând să pună în valoare materialul ales, de preferinţă, structuri ordonate, simetrice. Expune în numeroase rânduri, alături de sculptură, desene, cu o grafie dinamică, barocă. Din 1982 şi 1984 datează ciclurile Inovaţie,
Farmec liniştit, urmate în 1988 de Acrotiri şi Altare păgâne.

Exp. personale: Bucureşti, 1969, Gal. Simeza; 1970, 1972, 1974, Gal. Apollo; 1975, Gal. Amfora; 1976, Gal. Municipiului; 1982, Toronto, Columbus Center; 1985, Toronto, Goethe Institut; 1993, Hamilton, Ontario, Centrul Cultural Român; 1996, Toronto, Centrul Societăţii Sculptorilor; 1997, White Point Gallery.
Exp. colective: 1970, Piatra Neamţ, Festivalul de artă plastică „Lascăr Vorel”; 1971, Praga, exp. Tineri artişti români [cat. prefaţă de Iulian Mereuţă ]; 1975, Barcelona, Concursul intern. Joan Miro; Berlin, exp. Plastik und Blumen; 1976, Bienala de la Veneţia (cat.); 1995, Osaka, Trienala de sculptură.
Artă publică: 1971, Costineşti, Tabăra de tineret, Formă sculpturală.
Simpozioane: 1971, 1979, Măgura; 1974, Villany, Ungaria (Iubirea mea... despre tine, marmură); 1977, Iocitelije, Iugoslavia; 1978, Antalya, Turcia; 1980, Skironio, Grecia (Marea umbră, marmură); 1987–1988, Kifissia, Grecia; 1988, Straubing, Germania, (Orgă de linişte, granit); 1993, Akrotiri, Grecia; 1994, Krastal-St. Paul, Austria (Devenire, lemn).
Muzee: Brăila, Centrul Cultural „Nicăpetre” (înfiinţat în 2001, conţine o bogată donaţie de desene şi sculpturi ale lui P.N.); Bucureşti, MNAC; Galaţi, Muz. de Artă Vizuală; Tokio, Muz. Regal.
Scrieri ale autorului: Brăiliţa – Downtown – via UAP, Muzeul Brăilei, Biblioteca Istros, 1994;
Nicăpetre despre Nicăpetre, Muzeul Brăilei, Biblioteca Istros, 2004.
Bibl.: Barbosa 1976;
Tabăra de sculptură Măgura, Bucureşti [cat.]. – Florea 1982; Grigorescu 1991, p. 33; Ion Mircea Enescu, Arhitect sub comunism, Paideia, 2006, p. 287.
I.V. (DICŢIONARUL SCULPTORILOR DIN ROMÂNIA SECOLELE XIX–XX, VOL. II, LIT. H – Z, EDITURA ACADEMIEI ROMÂNE Bucureşti, 2012, Pagina 170)
http://www.arhiva-brezianu.ro/resources/files/dictionar_h_z.pdf
https://www.modernism.ro/2021/01/31/monumentul-eminescu-de-nicapetre-hamilton-campul-romanesc-august-1989/?utm_source=feedburner&utm_medium=email&utm_campaign=Feed%3A+modernismro+%28Modernism%29