Album despre Ion Lucian MURNU (1910-1984)

mai multe despre Ion Lucian MURNU pe
http://www.e-galerie.ro/main.php, respectiv:
http://www.e-galerie.ro/main.php/v/MURNU+ION+LUCIAN/

http://www.fightingforart.ro/arta/arta/RIMURNU.HTM

***


"Omagiu la Centenarul Ion Lucian Murnu"

Galeria Orizont, vernisaj sâmbătă 13 august 2011, orele 18, cuvânt de deschidere Dan Hăulică, preşedinte de onoare al Asociaţiei internaţionale a criticilor de artă.

Cel mai dăruit profesor de sculptură pe care l-a avut şcoala românească, Ion Lucian Murnu (1910-1984) s-a născut la Bucuresti, ca fiu al graficianului Ary Murnu, al cărui frate, George Murnu, era un reputat elenist (traducator al integralei Homer in limba romana) poet, arheolog, profesor de istoria artei.
Ion Lucian a studiat la Bucuresti, la Şcoala de belle arte , (1930-1936) desenul cu Ressu şi sculptura cu Oscar Han, discipol, la rindul lui, al lui Antoine Bourdelle. Ca tinar sculptor, l-a pretuit pe Mac Constantinescu, sculptor modern, in oprera caruia clasicul este receptat ca o sursa de infinite glosse formale in spirit decorativ.
Artistul s-a format, asadar, intr-o atmosfera in care modernitatea insemna, inca, un profund respect pentru valorile perene ale artei antice. Sederea sa la Roma, (oct.1938, iunie 1940) aprofundează o larga cunoastere anterioara, adaogându-i pe linga experienta directa a artei antice, medievale si renascentiste descoperirea etruscilor. Arhaismul greco-latin a devenit pentru Murnu, ca si pentru congenerii sai italieni, Marino Marini si Giaccomo Manzu, corifei ai şcolii romane, filonul unei perene modernitati, al unui etern, dar acut actual umanism.

Asumata in profunzime, cu acea luciditate fervida care-l va caracteriza pina la sfirsitul vietii, optiunea sa plastica pentru arhaism si umanism, infaptuita la Roma, i-a tutelat auroral intreaga opera, in mod fertil, tinindu-l departe si de imperativele si conjuncturalele comenzi politice ca si de experimente formale nascute din experiente straine formatiei sale spirituale. Acest fapt nu a insemnat însă, pentru Murnu, o ancorare placida intr-o formula plastica fixata, ci menţinerea in orizontul fertil al perenităţii şi atunci când, sub ameninţările comunismului, etosul operei s-a schimbat radical, devenind, din senin- meditativ, de expresie clasicizantă, unul dramatic, ascetic, de tip expresionist, proclamând ultimativ şi, plastic riguros, autoritatea spiritului asupra lumii, a legilor eterne, implacabile şi eliberatoare, asupra imediatului constrângător.
Astfel, dinspre antic, sculptorul Murnu evolueaza pe o traiectorie Bourdelle, apoi, asemeni lui Giacometti, spre valorile expresivitatii plastice ale spatiului şi formei, investite de el nu cu forte exterior devoratoare, ci interior revelatoare, expresii ale acţiunii spiritului asupra trupului. Asceza formală manifestă în sculptura sa din anii 60, în total contratimp cu arta româneasca oficială a vremii, dar si cu formele plastice ale artei abstracte practicate în Europa vremii, exprima distanţa autorului faţă de tot ceea ce, contingent, l-ar fi putut constrânge, afirmând cu rigoare spiritualul pînă la evadarea din teritoriul sculpturii, în care volumele se efilaseră prin consumpţie interioară, în cel al picturii. Şi aici, spiritualitatea impune asceza plastică, simplificând planurile fără a le elimina, ci reducânduţle dupa formula bizantina. Astfel, ca şi în fresca bizantină, în spatele formulărilor plastice învecinate celei mai bune picturi metafizice a vremii (de Chirico, Magritte), clamează misterul unui mesaj ascuns, accesibil doar initiatilor.
Sunt aici ecouri ale lecturilor sale biblice si platoniene, ale sf. Augustin şi ale lui Plotin (din Eneade), cum si a operei danteşti, cunoscute pînă la majore asumari. Ades, artistul isi repeta, chiar şi in fericita epocă romană, resemnat şi însingurat: “ Non raggiona di loro, ma guarda e passa”. A fost deviza sa si pentru anii de insingurare si izolare ai comunismului.

In timpul vietii, desi a avut doar două expoziţii personale la Bucureşti şi alte două în Germania şi la Roma (1967, galeria Felucca), a cunoscut un mare succes în presa italiană şi în rândul publicului. Două premii au marcat în Italia singulara sa pictură.

După 1990 artistului i se consacră mai multe expoziţii la Bucureşti, Constanţa, Galaţi şi la Roma, în care desenele sale expresioniste, alături de picturile metafizice şi ultimele sculpturi, multe intrate în patrimoniul şi expunerile pemanente ale muzeelor româneşti, au constituit revelaţia unei suferinţe interioare cu totul singulare în arta românească postbelică. Tot atunci este publicat şi jurnalul său de idei, Idee şi meşteşug, un document unic despre rezistenţa prin spirit şi cultură afirmată de maestru în toată activitatatea sa de patru decenii la catedra de sculptură de la Academia de arte bucureşteană.
Figurativ şi umanist atunci când arta oficială căpătase libertatea exprimărilor abstracte, metafizic, pe când pictura românească practica formulele postimpresionismului sau ale sintezelor postcubiste, Murnu a fost permanent în contratimp cu vremea sa, având însă mereu convingerea că singuratătea sa este a unui precursor şi deloc a unui epigon.
Ceea ce cursul ulterior al artei româneşti, prin revenirea studenţilor săi la figurativ în cadrele unui umanism modern, a demonstrat-o. Amintim aici o valoroasa pleiadă care-i numără pe: George Apostu, Vasile Gorduz, Ion Condiescu, Elena Hariga, Silvia Radu, Viktor Roman, Dinu Rădulescu, Liviu Russu. Astăzi, cei mai mulţi dintre studenţii lui Murnu expun alături de maestru o lucrare la galeria Orizont, omagiu adus lecţiei de înaltă cultură şi umanism a celui mai preţuit dintre profesorii care au slujit catedra de sculptură de la Academia bucureşteneană.

Doina Mândru

***

MURNU Ion Lucian, 15.11.1910, Bucureşti – 12.04.1984, Bucureşti.
Studii: 1936, Bucureşti, Şcoala Naţională de Arte Frumoase, cu Oscar Han. A fost profesor de sculptură la IAP ucureşti.
Premii: 1938, pr. Anastase Simu; 1940, pr. Şcolii Române de la Roma; 1946, pr. la SO; 1967, medalia de aur a oraşului Cerveteri şi Zodiacul de aur.

Sculptura lui I.L.M. are ca punct central figura umană. Limbaj expresiv obţinut prin modelaj dar şi prin stilizări ale formei anatomice. În opera sa se simte influenţa statuarei greceşti atât în operele de tinereţe (seria torsurilor feminine din anii ’40) cât şi în cele de maturitate sau târzii. În paralel recurge la simplificări accentuate ale siluetelor umane.

Exp. personale: 1940, Roma; 1946, Bucureşti, Sala Dalles; 1966, Bucureşti, Gal. Orizont; 1967, Roma; 1970, Arnsberg, Dortmund; 1985, Bucureşti, Gal. Orizont; 1985, Bucureşti, Gal. Municipiului; 1993, Constanţa, Galaţi.
Exp. colective: 1937, 1938 Bucureşti, SO; 1941, 1942, 1945, 1947, Bucureşti, TA; 1969, Roma, Biblioteca Română; 2011, Bucureşti, MNAC, exp. Funeraria; 2011, Gal. Orizont, exp. Murnu şi elevii săi [curator Doina Mândru].
Muzee: Bucureşti, MNAR (Orfeu, bronz; Omagiu lui Chopin, bronz).
Artă publică: Câmpulung Moldovenesc, Mihai Eminescu, bust.
Scrieri ale artistului: Ion Lucian Murnu, Idee şi meşteşug. Prefaţă Pavel Şuşară, Bucureşti, 1994.
Bibl.: Barbosa 1976; Deac 2000. – Petre Popescu Gogan, Ecouri eminesciene în arta plastică, Bucureşti, 1973; ***, 50 Contemp. Sculpt. 1979; D. Mândru, P. Şuşară, D. Radulescu, Inscripţii pentru oamenii mei [cat.], Bucureşti, 2004.
C.T. (DICŢIONARUL SCULPTORILOR DIN ROMÂNIA SECOLELE XIX–XX, VOL. II, LIT. H – Z, EDITURA ACADEMIEI ROMÂNE, Bucureşti, 2012, pag 160)
http://www.arhiva-brezianu.ro/resources/files/dictionar_h_z.pdf