Album despre MINU MOVILA

http://www.stdb.ro/arta/RMINU.HTM
http://hk.youtube.com/watch?v=yJLgr5UPcxY
http://artportfolio.ro/simeza-expozitia-cvartet-cercul-militar-national-galeria-artelor/
http://www.fightingforart.ro/arta/arta/RMINU.HTM

Minu Movila s-a nascut in localitatea Brusturi-Draganesti, judetul Neamt la 26 octombrie 1956. Absolvent al Academiei de Arte Bucuresti, sectia pictura, promotia 1995, clasa profesorului Grigore Vasile. Din 1996 este membru al Uniunii Artistilor Plastici din Romania.

Expozitii personale:
- 1994 - Brasov;
- 1996 - Bucuresti, Birlad, Vaslui, Piatra-Neamt;
- 1997 - Bucuresti;
- 2000 - Bucuresti.

Expozitii de grup:
- 1991 - Sibiu;
- 1993 - New York;
- 1993 - Galeria Academiei Nationale de Arta - Bucuresti;
- 1993 - Salonul Tineretului - Bucuresti;
- 1994 - Salonul municipal - Bucuresti;
- 1994 - Palatul Culturii - Ploiesti;
- 1995 - Muzeul "Nicolae Grigorescu" - Cimpina;
- 1995 - Galeriile "Rotary" - Bucuresti;
- 1995 - Salonul municipal - Bucuresti;
- 1996 - Muzeul "Stefan Cel Mare" - Vaslui;
- 1996 - Muzeul de arta - Piatra Neamt;
- 1997 - Salonul de acuarela - Bucuresti;
- 1998 - Bienala "Ion Andreescu" - Buzau;
- 1999 - Saloanele Moldovei - Chisinau, Bacau;
- 1999 - Galeria "Artelor" - Bucuresti;
- 2000 - Birlad;
- 2000 - Salonul de acuarela - Cercul Militar National - Bucuresti;
- 2000 - Salonul de pastel - Cercul Militar National - Bucuresti;
- 2001 - Salonul National - Bucuresti;
- 2001 - Salonul municipiului - Bucuresti.

Premii:
- 1995 - Premiul III - Galeriile "Rotary" - Bucuresti.

Vizite de documentare in strainatate: Suedia.

Lucrari in colectii private in: Romania, Franta, Germania, S.U.A., Austria, Anglia, Japonia, Suedia, Italia.

FIGURATIVUL ATOTCUPRINZATOR

Cu ani în urmă, în atelierul pictorului Minu Movilă a intrat un domn care dorea să-i cumpere o lucrare. Văzuse într-o expoziţie câteva pânze semnate de artist şi-i plăcuse maniera simplă, dar pregnantă, în care acesta folosea culorile pentru a compune imagini ce lui i se păreau pline de prospeţime şi autenticitate. Nu voia însă orice fel de lucrare, ci un peisaj. Şi nu un peisaj oarecare, ci unul care să-i amintească de satul său natal şi de anii copilăriei. Nu avea nici o poză, nici o descriere de alt gen, aşa că s-a ajutat de propriile cuvinte pentru a-şi comunica în termeni cât mai exacţi „comanda”. Minu Movilă l-a ascultat cu atenţie, l-a pus să-i povestească cu lux de amănunte diverse întâmplări legate de acele locuri, în speranţa că va desluşi în cele din urmă ce vrea domnul cu pricina, iar la câteva zile de la vizita acestuia s-a apucat de lucru. După vreo două săptămâni, potenţialul cumpărător s-a prezentat din nou la uşa sa, nerăbdător să vadă ce a ieşit de sub pensula artistului. N-a avut obiecţii de natură estetică, poate şi pentru că nu părea competent să formuleze astfel de observaţii, dar a fost total nemulţumit de modul în care erau amplasaţi copacii, de înălţimea ierbii, de consistenţa norilor şi aşa mai departe. Era clar, imaginea din mintea sa nu se suprapunea nicidecum peste cea din tablou. A fost prima şi ultima dată când Minu Movilă a lucrat la comandă. „Nu m-am supărat pe acel om şi nu m-am simţit jignit de faptul că el văzuse în persoana mea un executant inabil care nu-i respectase indicaţiile. M-am supărat însă pe mine pentru că mi-am dat atunci seama că nu am reacţionat după cum îmi este firea. Eu sunt eminamente spontan. Surprind clipa de graţie a locului sau obiectului pe care vreau să-l pictez şi o reţin imediat într-o schiţă pe care o utilizez ulterior pentru lucrări mai elaborate, de genul uleiurilor pe pânză. Îmi place să lucrez direct în natură, folosind tehnici rapide, cum ar fi acuarela uscată sau pictura cu culori acrilice. Rareori îmi folosesc imaginaţia, iar atunci când o fac nu sunt mulţumit de rezultate. Natura, realitatea în ansamblul său conţin toate secvenţele vizuale, toate elementele compoziţionale şi toate imaginile de care un pictor are nevoie pentru a se exprima. Depinde doar de el să le descopere şi să le asammbleze după criteriile esteticii proprii. Şi aici însă am de făcut o observaţie, în sensul că mie îmi este suficientă sintaxa realului, motiv pentru care nu simt nevoia să inventez altceva. În astfel de circumstanţe, faptul că am acceptat la un moment dat să lucrez după viziunea şi după criteriile altcuiva mi s-a părut o prostie. Pe care, evident, n-am mai repetat-o niciodată”.

Lecţie dură în Herăstrău

Simplitatea este, fără nici o îndoială, una din caracteristicile cele mai evidente ale picturii lui Minu Movilă, cu menţiunea că acest lucru este valabil doar în măsura în care realitatea pe care el se mulţumeşte s-o transpună pe pânză fără intervenţii personale majore în structura ei intimă ni se pare la rândul ei simplă, datorită faptului că suntem mult prea obişnuiţi cu ea. Nici din punct de vedere stilistic lucrurile nu par a fi mai complicate. Artistul aplează cu dezinvoltură la lecţiile impresionismului, fovismului, expresionismului şi taşismului, fără a fi preocupat în mod vădit de reasamblarea sugestiilor care provin din sfera acestor tipuri de discurs plastic după un algoritm propriu. Adevărata problemă cu care se confruntă şi care constituie, de altfel, „structura de rezistenţă” a picturii sale o constituie cea a culorii. „Am avut multă vreme convingerea că sunt un colorist înnăscut. Mă bazam pe spontaneitatea cu care găseam întotdeauna tonul cel mai potrivit, pe frenezia cu care puneam petele de culoare una lângă alta în alcătuiri cromatice curajoase, puternice şi pline de vitalitate. Lucrul acesta era însă valabil în cazul acuarelei. După ce am intrat la Academia de Arte şi am încercat să fac acelaşi lucru cu uleiurile, mi-am dat seama că am o problemă, că viram involuntar spre griuri terne, spre imagini şterse, spre banalitate cromatică. Îmi amintesc chiar de o întâmplare care a avut rolul ei în corectarea acelei platitudini care mi-a dat atât de mult de furcă. Eram cu colegii mei şi cu maestrul nostru, Vasile Grigore, în Herăstrău, unde pictam cot la cot peisaje. După vreo două-trei ore de lucru, profesorul a venit la mine, s-a uitat cu nedumerire la ceea ce era pe pânza mea şi mi-a desfiinţat pur şi simplu lucrarea. M-a mustrat pentru că nu vedeam frumuseţea din jurul meu şi pentru că aplatizam culorile până la limita totalei inexpresivităţi. Nu pot să vă spun ce a fost în sufletul meu. O jumătate de oră am rămas cu privirile aţintite asupra şevaletului, cu mintea golită de orice gând. Asta nu a fost însă nimic pe lângă ceea ce a urmat. A durat un an până când am reuşit să ies din acea stare. Am izbutit însă, şi chiar am făcut-o în mod strălucit, reabilitându-mă complet în ochii lui Vasile Grigore. Cred că am devenit în cele din urmă cel mai bun student al său din acea serie, notele, toate de 10, cu excepţia unui singur 9, fiind argumente cât se poate de concrete în această privinţă”.
Mărturia pictorului stă şi ea sub semnul simplităţii. A avut o problemă, a muncit, s-a străduit şi a rezolvat-o. În realitate însă, s-a petrecut ceva care în mod cert înseamnă mai mult decât atât. Minu Movilă şi-a reformulat însuşi modul său de a fi pictor. Spun asta bazându-mă pe faptul că dincolo de înzestrarea nativă şi de abilitatea de a armoniza într-o manieră validă din perspectivă estetică elementele morfologice şi cromatice ale imaginii picturale, artistul şi-a reorientat întregul demers, poate fără a-şi da seama în permanenţă de metamorfoza prin care trecea, spre scoaterea culorii din zona decorativului şi spre aşezarea ei la temelia expresivităţii structurale a fiecărei lucrări. Cu alte cuvinte, el a parcurs drumul de la colorarea unei construcţii plastice intermediate de desenul prealabil, fie el şi imaginar, la edificarea aceleiaşi construcţii exclusiv prin mijloace cromatice. Asta explică şi afinitatea sa pentru utilizarea petei cromatice, şi avântul său fovist, şi reticenţa faţă de acuarela udă, în cazul căreia culorile difuzează, diluându-şi identitatea vizuală.

Arlechini şi balerine

Natura nu este singura sursă de inspiraţie pentru Minu Movilă, deşi în mod cert ea rămâne zona din care îşi extrage subiectele preferate. N-o să vedeţi însă în expoziţiile sale peisaje de iarnă. Are un singur tablou de acest fel, iar faptul că nu s-a încumetat să mai facă şi altul vorbeşte de la sine despre lipsa sa de apetenţă faţă de frumuseţile anotimpului hibernal. Motivele? Pe de o parte, „oferta” cromatică extrem de sărăcăcioasă a iernii, iar pe de altă parte disconfortul pe care îl implică lucrul în peisaj la temperaturi scăzute. O explicaţie simplă, omenească, de înţeles. Aşa că, în aşteptarea fiecărei primăveri, artistul se menţine în formă pictând arlechini şi balerine. Făcând, cu alte cuvinte, exerciţii de culoare şi de interpretare a mişcării. În împrejurări similare, alţi confraţi ar trece probabil la registrul abstract, ale cărui tentaţii se dovedesc adesea irezistibile pentru marea majoritate a pictorilor. Nu şi pentru Minu Movilă: „Figurativul este a doua mea natură şi nu simt nici o ispită, din nici o parte, de a a-i trece graniţa. Cred că realitatea este superioară imaginaţiei în ceea ce priveşte diversitatea şi subtilitatea provocărilor de ordin estetic. Apoi, am văzut destui colegi care s-au desprins de figurativ, au parcurs traiectorii mai mult sau mai puţin elocvente prin teritoriile diverselor structuri plastice artificiale, născocite, pentru a se întoarce de unde au plecat. Poate că au făcut bine, poate că nu. Nu este treaba mea să judec astfel de situaţii. Pentru mine e important să rămân unde mă aflu, să nu dau ocazia de a fi întrebat de unde şi de ce m-am întors”. (Intercity Magazin, nr. 22, martie 2006) Corneliu OSTAHIE