portret de artist roman - interviu Laurentiu MIDVICHI in Adevarul 2020
https://adevarul.ro/cultura/arte/portret-artist-roman-interviu-laurentiu-midvichi-1_5fc7cb575163ec427177cf75/index.html?fbclid=IwAR18x5MD9vrmlpO9xITPEtvoTf2FSRG6Y7qpRpTzQbp3gPwtX086AjM3sJk
Unul dintre cei mai prolifici pictori contemporani care continuă să creeze şi expună în România este Laurenţiu Midvichi. Pe lângă activitatea de pictor, artistul desfăşoară o activitate prodigioasă în domeniul book-design.
Recunoaşterea valorilor culturale este primul pas către o identitate naţională solidă, această serie de articole îşi propune să aducă în atenţia românilor acei artişti autohtoni ale căror nume şi opere merită cunoscute şi apreciate.al Uniunii Artiştilor Plastici din România din anul 2003.
Laurenţiu Midvichi s-a născut în 1979 la Tulcea, unde a urmat cursuri de pictură şi desen încă din liceu. Este absolvent al Universităţii Naţionale de Artă din Bucureşti – Secţia Artă Murală, clasa profesorului Viorel Grimalschi (2002) şi membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România din anul 2003. Pictorul debutează cu expoziţia Lumină şi culoare, Palatul Parlamentului, Sala de Expoziţii „Constantin Brâncuşi”, Bucureşti, unde a expus 90 de lucrări de pictură. Continuă să îşi dezvolte stilul personal ajungând să aibă o importantă activitate expoziţională, atât în România cât şi în străinătate. Printre cele mai importante expoziţii se enumeră Fibras de silêncio, Clube Literário do Porto, Portugalia, 2010, Studii despre orbire, pictură, Galeria Millennium, Lisabona, 2013, ETAPE, pictură 2004-2014, Muzeul de Arta Tulcea, Distel Und Dornen, pictură şi grafică, CART-Galerie Pregarten, Linz, Austria, 2016, Organische Mechanismen, pictură, FIVE PLUS Art Gallery, Viena, Austria, 2018, RETINARIUM, pictură, Sala Brâncuşi, Palatul Parlamentului, Bucuresti, 2018 şi cea mai recentă, DESTRUCTURARE, E.M. Art Gallery, Deva, 2020.
Pe lângă activitatea de Pictor, Laurenţiu Midvichi desfăşoară o activitate prodigioasă în domeniul book-design în cadrul editurii Polirom între anii 2008 – 2013 şi este autorul coperţilor seriilor de autor Ernest Hemingway, Vladimir Nabokov, Mika Waltari, Henry Miller, Samuel Beckett şi José Saramago. A creat identitatea vizuală pentru Festivalul Internaţional de Literatură de la Bucureşti şi pentru Festivalul Internaţional de Literatură de la Timişoara între anii 2011 – 2020. Este graficianul Librarăriei Independente La Două Bufniţe din Timişoara din anul 2016. Laureat al unui important număr de premii naţionale pentru pictură şi grafică, amintim Premiul Special la Bienala de Arta Contemporana Aegyssus, Muzeul de Arta Tulcea, 2015, Premiul Fundatiei “Arta” Concursul National de Grafica “Urme si semne – Repere ale umanului”, 2009, precum şi Medalia de argint, Arte e Cultura, Salerno, Italia, 2006.
Cum ai găsit drumul spre artă? Sau te-a găsit el pe tine?
Drumul meu catre pictură a început la Tulcea unde, în vremea liceului, am urmat cursuri de desen şi pictură la Şcoala populară de Artă Ludovic Paceag şi m-am înscris la Liceul de Artă George Georgescu din Tulcea unde l-am avut profesor pe pictorul Traian Oancea. Apoi a urmat perioada studiilor superioare, sunt absolvent al Universităţii Naţionale de Artă din Bucureşti – Secţia Artă Murală, clasa profesorului Viorel Grimalschi. Îmi amintesc că eram încurajaţi să facem şi pictură liberă în afara temelor care ţineau strict de arta monumentală şi pot spune că încă de atunci am ştiut ca vreau să fac pictură de şevalet, odată ce aş fi terminat studiile aprofundate. După o scurtă perioadă, în care am facut pictură de biserică şi artă monumentală, m-am îndreptat către viaţa de atelier iar din 2005 m-am mutat în Bucureşti unde continui să lucrez. Pictor în România - care sunt părţile bune, care sunt părţile rele? Fac pictură de aproape 20 de ani, timp în care am reuşit să expun lucrări în expoziţii personale şi de grup şi am construit o relaţie bună cu fiecare galerie sau spaţiu în care am expus. Am avut ocazia să lucrez şi cu galerii din străinătate, Portugalia, Austria, şi am fost impresionat de profesionalismul celor din afară. Vizitez de câte ori am ocazia muzee şi galerii de artă din afara României, dar nu am fost niciodată tentat să părăsesc ţara. În tot acest timp am fost martor la dispariţia unor spaţii dedicatei artei dar totodată ma bucur că apar mereu galerii de artă private - cel puţin în Bucureşti unde lucrez - dar urmăresc şi ce se întamplă pe plan artistic în Cluj, Timişoara, etc. Cu toate acestea, nu consider că avem o piaţă de artă stabilă şi deşi se fac paşi mici în această direcţie, lucrurile nu stau aşa cum ar trebui.
Ştim că încerci să aduci mereu ceva nou la fiecare expoziţie, însă, cum ţi-ai defini stilul personal?
Este adevărat că la fiecare expoziţie am încercat sa aduc pe simeze lucrări noi şi ceva nou de fiecare dată, o altă tematică, o altă abordare stilistică, subiecte diferite însă cred că există un numitor comun în toate seriile mele. Poate fi modul în care abordez tuşa şi materia picturală sau o anumită forţă a imaginii pe care o caut de fiecare data deoarece eu caut să transform în limbaj pictural subiectele, să transpun pe pânză energia pe care o emană materia. Prefer pânza de in sau bumbacul cu granulaţie mare - am lucrat şi pe pânză de iută exact din acest motiv iar în ultima vreme folosesc ca suport inclusiv panoul din lemn datorită rigidităţii acestuia.
Sunt cel puţin două componente de care ţin cont in realizarea unei picturi: mai întâi etapa grafică în care desenul direct pe pânză mă ajută să înţeleg mai bine construcţia subiectului, apoi etapa picturală unde încep să apară treptat straturile de culoare. Ca medium folosesc culorile de ulei pentru că materialitatea lor, dincolo de faptul că mi se potriveşte cel mai bine, îmi oferă posibilitatea de a urmări echilibrul între zonele transparente şi cele împăstate.
Care este cea mai mare provocare artistică?
În afara atelierului simt câteodata nevoia de a mă exprima şi pe spaţii mari, avand în vedere formarea mea ca muralist mi-ar plăcea să pot transpune pe perete sau în spaţii interioare teme pe care le abordez în seriile mele de picturi, imi imaginez de pildă, la scară mare o compoziţie cu ciulini sau un labirint gigant.
Cum şi în ce îţi găseşti inspiraţia?
A nu şti ce să pictezi face parte din munca de pictor. Nu întotdeauna ai o idee clară despre ceea ce vrei să aşezi pe pânză, de multe ori e necesar un dialog interior cu tine însuţi şi chiar cu pânza albă din faţa ta. Nu cred în inspiraţie, nu sunt un artist static, sunt convins că a acţiona este mult mai important - actul de a picta presupune o stare anume. De obicei am un aparat foto cu mine şi caut să surprind elemente care pot deveni la un moment dat subiecte pentru picturile mele. Îmi plac filmele, îmi place să citesc, autori precum Jose Saramago sau Alasdair Gray sunt foarte vizuali, aşa am realizat seria Studii despre Orbire, pornind de la romanul scriitorului portughez. O documentare sau o serie de desene mă ajuta la fel de mult, odată lucrul început, ideile pentru viitoarele lucrări încep să apară.
Ai vorbit despre peşte ca un motiv recurent în operele tale, datorită semnificaţiei lui şi legăturii cu oraşul natal. Ce alte astfel de motive te inspiră şi ajungi să le integrezi în artă?
Peştele a devenit un subiect constant încă de la prima expoziţie personală. Atunci am expus seria de portrete-peşti pe dimensiuni mari, atât pictură cât şi desen, atras de cromatica şi textura acestuia dar şi de rezonanţa simbolistică.
Alte teme care au urmat firesc după debut au fost Trupul, Labirintul, Ciulinii, Grădinile imaginare. În 2014 la Muzeul de Artă din Tulcea am avut o expoziţie personală, numită Etape,care apoi a devenit itinerantă, în care am expus subiectele care m-au inspirat vreme de aproape 10 ani. Unele dintre operele tale exprimă subiectul foarte clar, altele sunt mai interpretabile.
Cât de importantă este simbolistica în tablourile tale?
Am început să lucrez la seria dedicată labirintului încă din anul 2011, fiind hotărît la acea vreme să revin la un gen compoziţional pe care îl abandonasem de câţiva ani şi totodată din nevoia de a adăuga elemente geometrice şi construcţii arhitecturale labirintice care să intre în dialog cu personajele sau figurile care alcătuiau scenografia lucrărilor. Şi, desigur, din dorinţa de a picta din imaginaţie, de a mă folosi de simboluri şi de un bestiar personal populat cu figuri imaginare.
Nu ştiam atunci că tema pe care o descoperisem va rămâne o constantă în creaţia mea şi că aceasta se va dezvolta pe parcurs, că dincolo de planul iniţial de a realiza o serie de lucrări cu acelaşi subiect, fiecare lucrare terminată va conduce către următoarea în mod firesc şi neprogramat. Aşa au apărut pe rând alături de labirint, figuri bizantine, oraşe cu formă de peşte, trupuri dezgolite şi alungite ce amintesc de manierism, ciulini, animale din manuscrise medievale, îngeri cu aripi căzute, pe fondul unei cromatici vii, de inspiraţie iconografică.
Nu te voi ruga să ne spui care este tabloul de care eşti cel mai mândru însă care ar fi colecţia/expoziţia pe care o consideri de referinţă pentru tine? Şi de ce?
Seria „Studii despre orbire“, numită astfel după „Eseu despre orbire“, titlul unuia dintre cele mai faimoase romane ale lui Saramago. Seria a fost expusă în 2013 la Galeria Millenium Lisabona în prezenţa lui Pilar del Rio, preşedinta Fundaţiei „José Saramago“. Cele 14 tablouri ale expoziţiei au fost special pictate ca omagiu adus premiului Nobel portughez cu ocazia împlinirii a trei ani de la moartea sa.
Daniel Nicolescu, preşedintele ICR Lisabona, spunea despre serie: ”Lucrările reprezintă un dialog cu faimosul text al lui José Saramago, care îi potenţează propriile reflexii despre condiţia omului contemporan, despre refuzul înţelegerii celuilalt, despre toate formele posibile de cecitate, de la cea fizică la cea morală, tablouri animate de un dramatism visceral, cu încolăciri de trupuri şi de obiecte, de mâini care se caută şi nu se găsesc niciodată, de violenţă oprită în pragul exploziei. Un şir de sfredeliri ale inconştientului, de interogaţii anxioase şi nerăbdătoare.” Consider că fiecare expoziţie şi fiecare serie nouă de lucrări expusă a reprezentat o bază importantă, o fundaţie care sprijină tot ce am reuşit să lucrez in aceşti ani. În mod absolut firesc, treptat am fost atras de o abordare mai abstractă iar figurativul a început să dispară sau mai bine zis sa fie înlocuit de un alt tip de construcţie plastică. Deşi mă consider ancorat în continuare de figurativ, modul în care îl abordez este altul decât cel de acum câţiva ani, subordonat tehnicii de lucru şi într-o nouă relaţie cu compoziţia geometrică. Aici aş aminti cea mai recentă expoziţie personală, Destructurare, care a fost găzduită de E M Art Gallery din Deva.
Succesul în pictură: ai reuşit, de-a lungul anilor să îţi cultivi o bază de colecţionari/clienţi? De unde pot achiziţiona pasionaţii tablourile tale?
Mi se pare dificil să defineşti ce înseamnă succesul pentru un artist plastic. Nu întotdeauna ce este pe placul criticilor de artă se regăseşte şi în gustul colecţionarilor. Personal, nu mi se pare ca se reflectă în cantitatea vânzărilor, deşi nu le neg importanţa. Consider necesar ca arta mea să mă satisfacă în primul rând pe mine şi să reflecte mesajul pe care vreau să-l transmit şi totodată sunt sigur că există iubitori de artă, colecţionari, care sunt pe aceeaşi frecvenţă cu informaţia pe care o prezint.
Din fericire am cunoscut oameni de calitate care apreciază arta şi care o pun la loc de cinste, care şi-au dorit în colecţia lor lucrări semnate de mine. Expoziţiile personale sunt un prilej de a intra în contact cu iubitorii de artă, apoi există şi reţelele de social media, din fericire în zilele noastre poţi fi uşor de găsit.
Cât timp durează să pregăteşti o expoziţie şi când o vom putea vedea pe următoarea?
Având în vedere noile măsuri cauzate de răspândirea virusului, cele mai multe expoziţii şi vernisaje s-au mutat în online, deşi 2020 a adus câteva expoziţii şi bienale de artă importante. Amintesc aici, spre exemplu, Bienala de Artă Contemporană de la Galaţi, cea de la Buzău, Salonul de Artă Contemporană 2020, la care am participat cu picturi noi realizate chiar în pandemie. Ceea ce lipseşte este relaţia cu oamenii care, din motive lesne de înţeles, vizitează mai rar expoziţii de artă.
Perioada de izolare a adus de la sine o relaţie mai legată cu atelierul, sunt multe lucrări în pregătire, expoziţii de grup planificate pentru anul viitor, şi, de ce nu, o nouă expoziţie personală în 2021.
Cea mai recentă expoziţie a pictorului este intitulată DESTRUCTURARE şi a fost prezentată anul acesta la E.M. Art Gallery în Deva.
Operele lui Laurenţiu Midvichi se găsesc în colecţii publice şi private (colecţia de artă a Galeriei Millenium, Portugalia, colecţia de artă a Camerei Deputaţilor, Muzeul de Artă Tulcea, Muzeul Judeţean Olt), Germania, Norvegia, Bulgaria, America, Franta, Spania, Grecia, Portugalia, Peru, Italia si Australia.
|
Dimensiune originala:
646x404
|