Album despre Ion IRIMESCU (1903-2005)

http://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Irimescu
http://ionirimescu.wordpress.com/
http://judetulsuceava.ro/locuri/muzee/muzeul-de-arta-ion-irimescu-falticeni/
http://ro.wikipedia.org/wiki/Muzeul_de_Art%C4%83_%E2%80%9EIon_Irimescu%E2%80%9D_din_F%C4%83lticeni
http://www.artmark.ro/arhiva-rezultate-licitatii/licitatia-de-fotografie-si-benzi-desenate-117-2014/ion-irimescu-i-reveriile-sale-1987-cu-dedica-ia-olografa-a-sculptorului.html
http://www.formula-as.ro/2005/657/cultura-9/un-artist-la-apusul-vietii-maestrul-ion-irimescu-5823
http://ziarullumina.ro/reportaj/pomul-vietii-si-pasarile-mostenirea-de-la-falticeni-sculptorului-ion-irimescu
http://sculpture.ro/fisa.php?id=309

Ion (Nicu) Irimescu (n. 27 februarie 1903, Arghira, comuna Preutești, Suceava - d. 28 octombrie 2005, Fălticeni, Suceava).

Sculptorul Ion Irimescu s-a născut la 27 februarie 1903 în satul Arghira, comuna Preuteşti, aflată în imediata vecinătate a Fălticenilor.
După cele patru clase primare, urmează cursurile medii la Liceul ,,Nicu Gane“ din localitate (1915-1924), alături de Jules Cazaban, actorul şi vărul său, fraţii Vasiliu - Vasile (Falti) sculptorul şi Grigore (Birlic) actorul, scriitorul Vasile Lovinescu şi academicianul Petre Jitaru, unde a participat si la punerea în scenă a unor piese de teatru, pictând decorurile..
Între 1924 și 1928 este student al Școlii Naționale de Arte Frumoase din București, unde i-a avut ca profesori de sculptură pe Dimitrie Paciurea și Oscar Han. Tânăr talentat, remarcat de profesorul său, Irimescu nu întârzie să-şi facă debutul ca artist, fiind prezent cu lucrări la Saloanele oficiale de pictură şi sculptură din Bucureşti. În timpul studenției, a pictat biserica cu hramul Sf. Arhangheli Mihail și Gavril din Oprișeni-Fălticeni.
În 1928, după absolvirea Şcolii de Belle Arte, este numit profesor de desen la Şcoala Normală din Fălticeni, iar în 1929 câştigă, prin concurs, o bursă de studii la Paris, la Şcoala Românească de la Fontenay aux Roses, înfiinţată de Nicolae Iorga, pe atunci ministru al Culturii.
În 1930, obținând o bursă de studii a școlii române din Fontenay-aux-Roses, pleacă la Paris și se înscrie la Académie de la Grande Chaumière, unde lucrează sub îndrumarea profesorului Joseph Bernard, fiind în special influențat de sculptura lui Antoine Bourdelle.
În 1932 i se acordă Mențiunea de onoare a Societății artiștilor francezi, pentru lucrarea Autoportret, expusă la Salonul de primăvară de la Paris.
Din 1933, anul întoarcerii în România, Ion Irimescu participă la toate expozițiile organizate, atât în țară cât și în străinătate.
În 1940 este numit profesor la Academia de Belle Arte din Iași, mai târziu (1950) la Cluj, iar din 1966 funcționează ca profesor de sculptură la Institutul de Arte Plastice "Nicolae Grigorescu" din București.
În 1956 participă la Bienala din Veneția, expunând la pavilionul românesc 15 lucrări, iar în 1961 expune la Expoziția de sculptură contemporană, organizată pe lângă Muzeul Rodin din Paris. Expune de asemeni la Berna, Helsinki, Budapesta, Dresda, Moscova, Varșovia, Praga, Paris, Stockholm, Londra, Roma, Berlin, Bonn, Istanbul, Ankara, Tel Aviv, Damasc, Cairo, Alexandria.
În 1975 donează muzeului orașului Fălticeni un mare număr de sculpturi și desene, cu care se inființează Colecția "Ion Irimescu". Este ales în 1978 președinte al Uniunii Artiștilor Plastici din România, unde activează până în 1989.
A primit numeroase premii si distincții cum sunt: Mențiunea de onoare a Societății Artiștilor Francezi (1932), Premiul Fundației Elena și Anastase Simu (1935), Meritul Cultural în grad de Cavaler clasa I, Premiul Ministerului Culturii și Artelor (1942), Maestru emerit al artei (1954), Premiul de Stat clasa I (1955), Artist al Poporului (1964), președinte al Uniunii Artiștilor Plastici (1978-1990), membru de onoare al Academiei Române (1992), Premiul pentru Excelență în Cultura Română (2001), a fost decorat de doi preşedinţi ai României cu „Ordinul Steaua României în grad de Mare Ofiţer“ şi „Serviciul Credincios în grad de Mare Cruce“, iar Academia de Artă din Iaşi şi Cluj-Napoca i-au conferit titlul de Doctor Honoris Causa.
La 27 februarie 2003, Academia Română îl sărbătorește cu prilejul împlinirii vârstei de 100 de ani.
La sfârșitul vieții, s-a retras la Fălticeni, unde s-a ocupat de muzeul care adăpostește jumătate din operele sale și pe care Irimescu le-a donat orașului (314 sculpturi și peste 1000 desene, un valoros fond documentar de 1.350 volume de artă), dând naștere astfel celei mai mari colecții permanente de autor din România. În corpul B al muzeului pot fi admirate, în special, bronzuri, foarte multe lucrări având ca temă muzica, religia, filosofia, mitologia, frumuseţea feminină şi dragostea maternă. „Este singurul muzeu unde este expusă grafică Ion Irimescu, puţină lume ştiind că Ion Irimescu a şi desenat foarte mult şi chiar a pictat.”, dupa cum subliniază Gabriela Curtui, apropiată a sculptorului şi autoare a cărţii „De vorbă cu maestrul Ion Irimescu“, in http://ziarullumina.ro/reportaj/pomul-vietii-si-pasarile-mostenirea-de-la-falticeni-sculptorului-ion-irimescu
Una dintre lucrările lui, statuia prințului cărturar Dimitrie Cantemir, se află la Biblioteca Ambrosiana din Milano, între statuile lui Dante și Shakespeare.
La 28 octombrie 2005 marele sculptor moare și este îmmormântat în cimitirul parohiei Oprișeni.