Despre desenul lui Gheorghe ILIESCU-CALINESTI in Romania literara Nr. 14 din 2002

Romania literară Nr.14 din 2002 Gheorghe Iliescu-Călineşti de Bogdan-Alexandru Vişan

http://www.romlit.ro/index.pl/gheorghe_iliescu-clineti
„... Nu întâmplător, desenul ocupă un loc foarte important în creaţia sa, un inventar al tuturor desenelor sale fiind pe cât de greu de făcut, pe atât de relevant în privinţa genezei operei sale. In schiţă, ca şi în sculptura monumentală a lui Călineşti, importante sunt accentele; întotdeauna detaliul semnificativ este acela care e reţinut de cărbunele sau peniţa aşezate pe hârtie. Dreptele sau curbele proprii desenului sunt mai mereu încadrate în contururi puternice, bine delimitate. Ductul tăios al liniei indică fără îndoială vocaţia sculptorului obişnuit să taie în planuri mari materia. Şi în desen, ca şi în sculptură, Gheorghe Iliescu-Călineşti acordă multă atenţie modului în care forma poate recepta fasciculul luminos, desenele sale fiind brăzdate de numeroase haşuri ce indică planuri de reflexie sau de refracţie a luminii. Multe dintre schiţe sunt rodul unor pulsiuni interioare, nu al observaţiei directe. Ceea ce rezultă este o îngemănare de linii sau, din contră, un duct continuu care nu reprezintă altceva decât exteriorizarea unor stări proprii artistului. Desenele sale sunt în general compoziţii non-figurative sau portrete, sculptorul exersându-şi prin desen spiritul de observaţie, dar şi ironia. Robusteţea sculpturii sale, influenţată de fondul genetic al autorului, dar şi de duritatea materialului avut la dispoziţie, se nasc înainte de toate din rigoarea compoziţională impusă unor opere în care, indiferent de subiect, ambiguităţile sunt refuzate din start. Planurile sunt conturate clar încă de la primele schiţe în cărbune iar principalele axe compoziţionale, puternic reliefate, creează echilibrul din care se naşte însuşi dinamismul intern al lucrării...”