Jacques Hérold - "Compozitie suprarealista" reprodusa in "Observator cultural" 909 / 2018

https://www.observatorcultural.ro/articol/jacques-herold-suprarealist-romano-francez/

„Observator cultural” Nr. 909 din 09-02-2018 de Petre BANUȘ

În mod paradoxal, Jacques Hérold este mai cunoscut amatorilor de artă francezi decît celor români. Ca şi Victor Brauner. Amîndoi sînt născuţi în România, la Piatra Neamţ, Hérold, în 1910, Brauner, în 1903. Amîndoi au plecat de tineri din ţară, la Paris. Amîndoi fac parte, la loc de cinste, din patrimoniul artistic al Franţei.
Soarta a fost destul de capricioasă cu Jacques Hérold (Blumer, la naştere, a adoptat numele de artist): pe de o parte, prin buzunarele lui a suflat vîntul vreme îndelungată, iar pe de altă parte, a reuşit să intre destul de repede în boema artistică pariziană din care făceau parte André Breton, Yves Tanguy, Brâncuşi, Picasso şi multe alte nume, mai mult sau mai puţin ilustre.
Prilejul de a aşterne cîteva rânduri de­spre Hérold este oferit de un dublu vernisaj, din 25 ianuarie, concomitent, la două galerii şic, vecine, Le Minotaure, 2 rue des Beaux-Arts, şi Les yeux fertiles (Ochii rodnici), 27 rue de Seine. Expoziţia Hérold va fi deschisă pînă pe 3 martie. Galeriile sînt situate pe Rive gauche, pe malul stîng al fluviului, opus Luvrului, în inima cartierului împănat de mici şi mijlocii buticuri-prăvălii-ateliere, care expun mai ales arta sub diverse forme. Amplasamentul este ideal (fără ironie).
Chiar dacă motivarea omagierii memoriei artistului decedat nu este numai pur artistică, ci mai curînd mercantilă, aceasta are meritul de a readuce în amintirea publicului figura un pic estompată a celui ce a fost un actor activ, fecund, inconturnabil al suprarealismului francez. Cele două galerii au avut fericita iniţiativă de a edita un amplu pliant dedicat lui Hérold, într-o excelentă realizare grafică.

Portrete superbe, dar puține
Prin puţinele portrete în ulei, Premonitoriu (din 1933), Sonia V., Violette H., din 1934,  Hérold demonstrează, neîndoielnic, că este un pictor modern, cu mult talent, original ca manieră, cu un ochi viu, cu o mînă sigură. Un colorist remarcabil.
Galeria anunţă 35.000 de euro pentru portretul Soniei. Este un preţ destul de piperat, dar nu astronomic. Sumele cerute dau o indicaţie despre cota artistului. Decente în cazul acesta, încă abordabile pentru punga unui amator cu venit mediu, comparat cu Picasso, Miro, etc.
Multe alte tablouri de Hérold sînt interesante, unele derutante, cu titluri exotice, destule fără titluri, dar şi fără un sens prea clar, dacă nu sînt însoţite de o exegeză complexă. De altfel, aparatul critic nu lipseşte, volume întregi i-au fost consacrate cu pagini savante despre motivele temelor sale absconse.

Ocuparea Franţei, prieteni asasinați
Invazia Franţei i-a condus pe Hérold şi pe Brauner, ca şi pe nenumărați alţi artişti, intelectuali, la Marsilia, în 1940, în zona încă neocupată de nemţi. Tot în sudul Franţei s-au refugiat Tristan Tzara, poetul Claude Sernet (Ernest Sprit, născut la Tîrgu Ocna, în 1902, mort la Paris în 1968), poetul René Char, Greta Knutsson, pictoriţa suedeză divorţată de Tzara. Deşi au trăit perioade dramatice de foamete, teama de a fi denunţaţi, arestaţi, torturaţi, în toţi acei ani, au avut totuşi şansa de a scăpa cu viaţă, spre deosebire de Benjamin Fondane (Fundoianu, nascut Wechsler), în 1898, la Iaşi, care şi-a încheiat existenţa la Auschwitz, în octombrie 1944.
Alte cunoştinţe – amici cu care fuseseră în contact prin activitatea literară, publicistică, cum ar fi poetul, desenatorul de afişe, caricaturistul Robert Rius, creatorul Caietelor de Poezie, Charles-Jean Simonpoli şi tînărul poet Marco Ménégoz – au fost executate cu mitraliera, în iulie 1944, în pădurea de la Fontainebleau, deci după debarcarea aliaţilor în Normandia, împreună cu 20 de patrioţi angajaţi în acţiuni contra nemţilor. Nu este de mirare că o fiinţă sensibilă, traumatizată, ca poetul devenit francez în 1938, Ilarie Voronca (născut Eduard Marcus, la Brăila, în 1903), fondator, alături de Victor Brauner, al revistei de avantgardă 75HP, s-a sinucis la Paris în aprilie 1946. Și el se refugiase la Marsilia, şi el intrase în Rezistenţă. Sylvain Itkine, actor, autor, cofondator în 1941 al întreprinderii de zaharicale de la Marsilia, care le-a permis lui Jacques Hérold şi altor artişti să supravieţuiască financiar şi să aibă o acoperire juridică, a fost omorît, în luna august 1944, de Gestapo, lîngă Lyon. Jucase în Visul unei nopţi de vară, pus în scenă de Marcel Lupovici (Bucureşti 1909 – Paris 2001). Marcel Lupovici pribegise în 1941 la Aix-en-Provence, unde a creat compania teatrală Mantaua lui Arlechin. Ce magnet fusese Franţa interbelică pentru talentele româneşti! Cum au căzut în capcană, în iunie 1940, fără multe şanse de scăpare!
Elvire Popesco, româncă get-beget, actriţa adulată a teatrului de bulevard, n-a avut, pare-se, de suferit prea mult de pe urma Ocupaţiei.
Nici tînărul Eugène Ionesco (încă Ionescu), viitorul dramaturg şi academician, n-a fost nevoit să se ascundă. El ajunsese în 1942 ca ataşat de presă pe lîngă ambasada română de la Vichy, capitala aşa-zisei zone libere. La sfîrşitul războiului, după ce şi-a pierdut slujba, a petrecut puţin timp la Marsilia. A avut ins­piraţia de a rămîne în Franţa. Fapt mai puţin cunoscut, Eugen Ionesco a devenit, prin anii ’80, un desenator de talent.

După război
Jacques Hérold capătă treptat statura unui pictor instituţionalizat, făcînd parte integrantă din grupul persecutat al suprarealiştilor, redevenit la modă, creator de o artă pe care naziştii o clasaseră şi o interziseseră ca „degenerată“, deci tentantă ca orice fruct oprit.
Ilustrează, între alte cărţi, volume de poezie ale lui Gherasim Luca (născut Salman Locker, Bucureşti, 1913 – Paris, 1994), un alt protagonist al diasporei artistice atras de mirajul parizian. Victor Brauner participă, de asemenea, cu gravuri la publicațiile lui Gherasim Luca. Hérold ia parte, prin operele sale, la zeci de expoziţii colective şi personale, nu numai în Franţa, Europa (Helsinki, Praga, Wuppertal, Florenţa, Bruxelles, etc.), dar şi la New York, Tokyo, Seoul, Guatemala, Santiago de Chili, Sao Paulo, Beirut.
Să nu uităm sculpturile realizate, opuse celor simple, minimaliste, sintetice, admirabile ale lui Brâncuşi. Sculpturile, personajele lui Hérold, ca şi majoritatea picturilor sale sînt încărcate, baroce, dar seduc, au o semnificaţie, au o personalitate afirmată, nu te lasă indiferent. Surîzi, te amuză, parcă îţi spun ceva, nu prea desluşit, dar te atrag, aproape te fascinează.
O trăsătură cvasiconstantă a picturii lui Hérold, ceea ce i se poate reproşa ca fiind prea repetitiv, este folosirea aşa-zisei „pensulaţii“ curbe, în zeci, sute de mişcări pe pînză. Multe sînt decorative, cele mai reuşite utilizează o paletă restrînsă de culori. Preferinţa subsemnatului merge spre acele cîteva care sînt compuse de o singură culoare (albul, după gustul meu, pe fond gri deschis). Trebuie amintit ceea ce ce este subliniat de comentatorii experţi, criticii de artă: perioada cu „germinarea“ cea denumită „écorchés“, adică „jupuituri“, care se înrudesc prin acumulări excesive, manieriste de „pensulaţii“. Ele constituie tehnica proprie prin care Hérold se singularizează.
Majoritatea tablourilor lui Hérold sînt dominate de imagini explozive, de pete organizate într-o dezordine minuţios studiată, unele viscerale, altele cubiste, ascuţite, numeroase seamănă cu faimoasele înfăţișări-viziuni ale psihanalistului Rorschach folosite la teste pentru angajare.
Multe desene, schiţe, studii grafice sînt nostime, pline de umor, de fantezie, de efecte neaşteptate. Răsfoind documentatul catalog editat cu ocazia sărbătoririi centenarului naşterii lui Hérold, la Muzeul Cantini din Marsilia, în 2010-2011, îți dai seama că te afli în faţa unui adevărat artist, eclectic, foarte înzestrat, cu multiple coarde. Centrul Pompidou, buricul parizian al artei moderne, expune cîteva lucrări de Hérold şi îi acordă spaţiu în prezentarea sa pe internet.Hérold, fără a fi cucerit un loc chiar de prim‑plan în areopagul artistic al Franţei, rămîne o figură remarcabilă, deosebită, admisă, recunoscută,  prin prezenţa, asocierea, cooptarea sa la zeci de manifestări colective, prestigioase, ca o personalitate aparţinînd unui număr restrîns de artişti, un nume care contează în evoluţia artei.