GHERASIM PAUL - LOGOS 2007 (detaliu)

Dan Hăulică - Purpură pentru Logos:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Paul_Gherasim

Spre sfârșitul anilor '80, printre injoncțiunile de care avură parte artiștii, la manifestări de grafică, una, acerb operativă, își tranșa scurt interdicția, ca un ukaz: „Tot ce are text nu poate fi expus”. Spaima de cuvânt, zguduind până în temelii eșafodul totalitar explica accesele de lugubră vigilență, pornirile intratabil bănuielnice, zelul bolnav care nu se dădea înapoi nici în fața vitalității trimfătoare din comediile lui Caragiale.
Delirul de suspiciune, culpabil întreținut, fără de scrupul, îi ieșea totuși în cale, imprevizibil, câte o inscripție proclamând curajos apartenența tăriile duhului, la ceea ce merită să ne fie, din înalt, în chip primordial, călăuză. Oricât ar fi părut expus unei condiții singulare, poetul Ioan Alexandru nu pregeta, în acei ani, să invoce Logos-ul, legănat în scrisuri și în zicerile lui, ca într-o spumegare inițiatică. Înțelesul acesta grav stăruie și în afirmările cărora li s-a devotat pictorul Paul Gherasim, atunci când a simțit nevoia, unui tipar active de solidaritate, între el și alți pictori, afini prin cuget și atitudine. Numele Grupului Prolog, ce figurează și în exerga actualei expoziții personale, deschisă la Muzeul Palatelor Brâncovenești Mogoșoaia, nu are o îndreptățire de tehnicism estetic, nu se revendica de la analogii din istoria spectacolului – cutare parte precedand intrarea Corului, la antici, ori articulând uvertura și primul act, în partiturile tragediei lirice, cum o elaborase clasicismul. Dacă adopta scriitura greacă, Prologos și o întipărește în suprafața efigiei pictate, ca urma a unei strădanii impavide, calm încrezătoare, este pentru că, astfel, devenite un soi de labarum al dreptei vestiri, tablourile să desfacă, mereu emergența din axul lor constructiv, o trimitere irezistibilă către Logos.
Nu la un preambul expozitiv conlucrează, deci, literele inscripției picturale, ci la o reiterată simbolizare a nașterii din vecie. Un dor de absolut infioară inefabil liniștea fosforescentă a suprafetelor, pictorul se face ecou, tainic, cutremurului din enunțul grandios al lui Ioan Evanghelistul: La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul… Orice întrezărire descriptivă ar fi neavenită, sub incidența unor asemenea postulate. Parcă spre a le pipăi întinderea, ce desfide măsurile pusilamine, penelul pictorului se exerseaza uneori rotunjind variabil scriitura, amplificând necanonic semnele de 'o micron, trecute în omega. Subjacent, acționează ca o incitație semnul de infinit, nodul lui aruncat între extremele totalizate, intre alpha și omega. Literele prinzând în acolada lor universalitatea timpului – marcând începutul și sfârșitul a toate - stau firesc in simbolica acestei picturi; unde se regăsesc deseori, structurate, crucea si monograma christica, precum altadata în faimosul standard al lui Constantin Imparatul.
Cât despre lambda, inițiala de la Logos, impostația literei în tablou o transforma intr-o veritabila cumpana, bine proptita vertical, care ar putea rostui, in chip fundator, versantii timpului. Ultimele panze, concluzia ansamblului care s-a decantat pe zidurile albe de la Mogosoaia, poarta aceasta secreta energie hieroglifica pana la culmi de radicala strictețe. Ii solicita privitorului un matur exercitiu spiritual, il cheama spre o intuitie care e densa si pura totodata. Ernst Jünger își imagina, intr-un rand, despre texte de adanc augur, ca nu-si dezvaluie inscriptiile decat aidoma unor transparente, lizibile doar in prezenta flacarilor. M-am gandit la aceasta fascinanta supozitie, langa panzele unde Paul Gherasim parea sa fi incorporate un foc subtil, devenit racoare cosmica: bogat fara scorii si fara emfaza materiala, vibrant, insa, desavarsit ca o entelechie. Mi le arata cu o bucurie neascunsa, proprie artistului lucid, de aleasa cultura. Dar le proiecta pe un ecran impersonal de impliniri, in care speta picturii se lasa, ea, sarbatorita, mai mult decat individual ce fusese in stare sa le izbandeasca. In Paul Gherasim picture nu-si voieste satisfactia unor orgolii de autor. Purpura pe care mi-o exalta, in cutare tablou, nu e acolo pentru vreo slava mundane, ci pentru a celebra ritualurile unei devotiuni obstinate, capabila de asprimi mortificatoare. Daca ii repugna planturoasa opulenta si intarzierea intr-o ipostaza artistica amenintata de confortul simplei manualitati, facil incantata de sine, Paul Gherasim nu intelege sa le opuna practica unui cerebralism provocator, de tip Marcel Duchamp, neantul cultivat cu delicii perverse. El isi poate speria confratii, prefacandu-se dornic de renuntari nemiloase, ca un Savonarola pus pe autodafeuri care sa pedepseasca epicureismul si superfetatia estetica. Rareori , insa, am intalnit artisti care sa sufere ca el pentru o veniala greseala de gust ori pentru o gafa, in alcatuirea sintezei. Cu acest apetit nestins , de propuneri expozitionale exemplar infaptuite, actiunea lui, vreme de cateva decenii, s-a inserat benefic in efortul de a insanatosi viata artistica. Osardia lui se recunoaste elocvent in pledoaria pentru calitate pe care o semnificau expozitii de rascruce Țuculescu, la Dalles, sub obladuirea ministrului Pompiliu Macovei , moment de fecunda ruptură in continuitatea plasticii noastre , sau Luchian înnoitorul, dusa la capat impreuna cu specialistul riguros care a fost Theodor Enescu . La fel, fervoarea indăratnică pe care Gherasim a arătat-o constant fată de Ion Andreescu, gasindu-i inaintasi pană departe, in Nicolae Polcovnicu și iconarii de demult, intră in achizitiile salubre ale gustului public. Un regim al adevărului sufletesc, peste conventii parazitare, se desprindea si in expozitiile Studiu, pe care le-am organizat impreuna la Timisoara, gazda entuziasta fiindu-ne Coriolan Babeti.Amestecul caracteristic lui Gherasim, de mansuetudine si originala determinare, avea să rodească și in alte initiative, in muzeele de arta comparată, de el „inchipuite” - cum ar fi spus Dinicu Golescu la Râmnicu-Valcea ori Suceava. Iată de ce expozitia din Palatul Brancoveanului citită ca un manifest al puritătii, dar si ca ocazia unui legitim rapel, care să ne fortifice memoria.
Sub aparența unui minimalism fără concesii, al unei reducții parcimonioase, inaintarea lui Paul Gherasim promovează un soi de acuitate eficace.Aș indrăzni să folosesc și in cazul lui, ca și in acela al lui Marcel Dechamp, o formulă pătrunzătoare, ceea ce s-a numit une strategie du peu. Putinătatea voluntară presupune insă, la el, nucleul unei interiorităti spirituale, ca o ascunsă făgăduintă de ordin radioactiv. Lambda, inițiala declanșând lectura numelui care e Logos, avea în Hellada și un echivalent numeric. Atunci când își afla sus accentul, litera răspundea valorii 30; dar coborât, accentul urca valoarea la 30 000. Oare, la prietenul nostru, sub cerul creștin care pogoară asupra exigenței sale neabătute, calita
tivul se poate lăsa elitar restrâns, înspre un coeficient retractil ? Cunoscându-l de ani lungi, încrucișându-ne nu o data pașii, în tensiuni cordiale, n-am reținut nicicând în figura lui Paul vreo oboseală care să-l refuze ofrandei, de timp și de elan. Îl văd mereu gata să acualizeze amplu calitate, să vizeze cifrul ei invidiat nu sub specie egoist restrictivă, ci dimpotrivă, genelos dăruit, întors fără alterare înspre vast și ubicuu.

[Triptic, de Dan Hăulică, Purpură pentru Logos, text reprodus în prefața Catalogului Paul Gherasim, Pro Logos, Palatul Brâncovenesc Mogoșoaia, 2005, p.16-19;]