Album despre Mihail GAVRIL

Alte informatii:
http://www.e-galerie.ro/main.php/v/GAVRIL+MIHAIL/
http://www.mihailgavril.ro/
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1766309383391202&set=a.1766308920057915.1073742227.100000364728689&type=3&theater

https://mail.google.com/mail/u/0/#inbox?projector=1


MIHAIL GAVRIL
Nascut la 09.11.1961, la Falticeni, Suceava
Contact: tel 0722462982

Licentiat la Academia de Arta “Luceafarul”-sectia pictura
Licentiat la Universitatea de Arta –Bucuresti-arta monumentala
Membru al Uniunii Artistilor Plastici-Filiala Bucuresti


Expoziţii personale 2009 - JCC Bucuresti, expozitia "La pas prin ISRAEL" si lansarea albumului de arta MIHAIL GAVRIL de Marius TITA 2009 – Galeria GalAteCa, Bucureşti 2008-2009 – Galeria de artă a Hotelului Silva, Buşteni 2007 – Casa ONU, Bucureşti 2007 –“Dealuri la Antileşti“, T.C Gallery, Hanul cu tei, Bucureşti 2007- Caves Fonjallaz, Vevey, Elveţia 2006 – „Flori de măr”, Galeria de artă ANA, Bucureşti 2006 – Casa ONU, Bucureşti 2005 – “Riviers’Art”, Montreux, Elveţia 2005 – Galeria HT17, Hanul cu tei, Bucureşti 2005 – « Lumină din Ţara Sfântă », Caminul Artei –etaj, Bucureşti 2004 – « Hotarul nevăzut », Galeria de Artă Galateca, Bucureşti 2003 – “Espace Hogan”, Montreux, Elveţia 2002 – “Ferestre de Lumină”, Galeria ArTei, Hanul cu tei, Bucureşti 2000 – Galeria “Yaction”, Liege, Belgia 1999 – Club El Paraiqua, Barcelona, Spania 1999 – Gallery@49, New York, SUA 1999 – Eglise St Pierre de Villers-le-Temple, Belgia 1999 – Gallerie Dus’Art, Liege, Belgia 1999 – “Catedrale europene”, Cercul Militar Naţional, Bucureşti 1998 – Ramblas, Barcelona, Spania 1997 – Teatrul “Pygmalion”, Viena, Austria 1996 – Muzeul de artă, Piatra Neamţ 1996 – Muzeul de Artă “Ştefan cel Mare”, Vaslui 1996 – Galeriile de Artă “N.N.Tonitza”, Bârlad 1996 – Galeriile de Artă ale Municipiului Bucureşti, 1995 – Casa de Cultură “ Friederich Schiller”, Bucureşti 1994 – Bibliotek Haga, Wadkoping Sallen, Orebro, Suedia 1993 – Teatrul de Comedie, Bucureşti 1992 – Galeriile Municipiului, Bucureşti 1986 – Galeria de artă, Suceava 1984 – Galeriile de Artă, Suceava 1983, 1984, 1987 – Galeria de artă, Fălticeni 1981 – Casa Tineretului, Iaşi

2007 – Premiul Fundatiei Seymour-Obermer art Forum Montreux Elvetia
1996 – Diploma de excelenta, Concursul International de arta “N.N.Tonitza”, Barlad
1993 – Premiul Galeriei de Arta “ Avanpost “

Expoziţii de grup şi colective 2009 – «Ipostaze medievale», Galeria Orizont, Bucureşti 2008 – Galeria de artă ANA, Bucureşti 2007 – Art-Forum, Montreux, Elveţia 2006 – Tabăra de pictură, Antileşti, Suceava 2006 – Salonul Naţional de Artă, Palatul Parlamentului, Bucureşti 2006 –Salon International d`Art, Geneva, Elveţia 2005 – Galeria “Prestige », Montreux, Elveţia 2004 – Salonul de artă al UAP, Bucureşti 2004 – ShopArt, Sofitel, Bucureşti 2003 – “Riviers’Art”, Montreux, Elveţia 2000 – Salonul de desen, Barcelona, Spania 2000 – Saloanele Moldovei, Buzău 1999 – Galeria “Gast”, Bucureşti
1999 – Salonul bucureştean de pastel, Cercul Militar Naţional, 1999 – The 24-th Annual ARA Congress, Liege, Belgia 1998 – Salonul de grafica al U.A.P., Bucureşti 1998 – Casa Americii Latine, Bucureşti 1998 – Salonul de Artă, Orebro, Suedia 1998 – Salonul de Artă “Ion Andreescu”, Buzău 1997 – Salonul bucurestean de pastel, Cercul Militar Naţional, 1997 – Expoziţie de grup, Zalău , Cluj, Oradea 1997- Pastel, Bruxelles, Liege, Belgia 1997 – Pictură, Malmo, Suedia 1997 – Saloanele Moldovei, Bacău, Chişinău 1996 – Salonul Municipal al U.A.P., Bucureşti 1996 – Muzeul de artă, Piatra Neamţ 1996 – Galeria “Apollo”, Bucureşti 1996 – Dominus Z Art, Bucureşti 1996 – Expoziţie de grup, Veneţia, Italia 1995 – Pictură, Dominus Z Art, Bucureşti 1995 – Icoane, Teatrul de Comedie, Bucureşti 1995 – Expoziţie de grup – pictură, Atena, Viena, Marsillia 1994 – Salonul de Primăvară, Teatrul Naţional, Bucureşti 1994 – Pictură, Dominus Z Art, Bucureşti 1994 – Salonul de Pictură ‘Gheorghe Petraşcu”, Târgovişte 1994 – Icoane, Teatrul de Comedie, Bucureşti 1993 – Salonul Tineretului, Teatrul Naţional Bucureşti 1993 – Salonul de toamnă, pictură, grafică, U.A.P. , Bucureşti 1993 – Bucureşti – Concurs “Tânăra generaţie” - Dominus 1993 1993 – Pictură- “Europa vazută de pictori români” - Academia de Artă, Bucureşti 1993 – Tabăra Tineretului, Câmpulung Moldovenesc 1992 – Salonul de Pictură ,Grafica, Sculptura, UAP , Bucuresti 1981-1991- Participă la toate saloanele de grup si municipale din Bucuresti ,Suceava, Iasi, Ploiesti, Botosani.

Lucrari in colectii particulare sau publice din Belgia, Elvetia, Germania, Grecia, Italia, Israel, Japonia, Romania, Spania, Suedia, SUA.
Lucrari de arta monumentala – fresca, sgrafitto, mozaic – la Suceava, Targoviste, Tulcea, Antilesti, Liege(Belgia)


***

CU PICTORUL MIHAIL GAVRIL LA MUNTELE ATHOS

Pentru născutul în Bucovina şi artei dedicatul Mihail Gavril, debarcarea pe Sfântul Munte Athos a fost de un firesc fără de care nu se mai putea. S-a pregătit pentru asta prin tot ceea ce a făcut până atunci, colindul de Crăciun şi floarea de măr de Paşti la Antileşti, sfatul părintesc şi firescul împărtăşirii, curăţenia gîndului şi a credinţei.
Poartă în nume pe arhanghelii Mihail, preaîncuviinţatul mai-marele peste cetele puterilor celor fără de trup, şi Gavril, prea frumosul şi prea veselitorul, iar matricea prin care interpretează lumea este una de înaltă simţire creştină. Duce în pânzele sale acest cod artistic şi ne apropie, printr-o viziune curată, cu limpezime cromatică şi maximă deschidere admirativă, sensuri pe care de multe ori nu le vedem sau nu reuşim să le înţelegem. Pictura sa, însă, nu preia criptări specializate, ci construieşte direct şi deschis icoana de fiecare clipă din sufletul fiecăruia dintre noi, fără a monopoliza zona laică a discursului religios cotidian.
Drumurile sale de pelerin prin cele ale lumii, profane sau smerite, l-au dus pe ţărmul de argint de la Balcic, în faţa catedralelor vest-europene, pe caldarâmul Ierusalimului şi în evlavia sihăstrită a Athosului. Simţirile sale ni le-a spus de fiecare dată în limbajul său prin excelenţă, cel căruia i s-a dedicat prin fibră şi destin, pictura şi expunerea ei.
Expoziţia dedicată Athosului, în totalitate şi la superlativ, de pictorul Mihail Gavril este o premieră, dar nu avem loc de trufie şi mândrie, în acest subiect şi aceste zile când ne gândim la absolut din altă perspectivă. Şi astfel, compoziţia cu imagini de la Athos, pe care unii nu le-am văzut, altele nu le vor vedea niciodată şi mulţi dintre noi nu pot să le vadă, devine un dar de Paşti pentru noi toţi, un loc în care, cu neţărmurita-i şi bucovineana sa bunătate, ne invită Mihail Gavril să ne umplem sufletul de smerenie, bucurie şi recunoştinţă pentru Mântuirea renăscută.

Marius Tiţa

***

CALATORIA CA PRILEJ DE SINTEZA ARTISTICA

de Corneliu OSTAHIE

În octombrie 2004, pictorul Mihail Gavril şi-a văzut împlinită una dintre cele mai vechi dorinţe ale sale: aceea de a călători în Israel. Timp de trei săptămâni a străbătut Ţara Făgăduinţei în lung şi în lat şi s-a lăsat pătruns de fiorul mistic şi de vibraţia spirituală purificatoare care învăluie locurile naşterii şi pătimirilor Mântuitorului. Rezultatul acestui periplu care a inclus Ierusalimul şi Nazaretul îl constituie ampla sa expoziţie - intitulată „Lumină din Ţara Sfântă” - deschisă la Galeria „Căminul Artei”, sala Etaj.
Deşi continuă în linii mari preocupările mai vechi cantonate în sfera unei tematici religioase aflată într-un dialog sui-generis cu perspectiva profană asupra percepţiei sacrului, această expoziţie are, fără îndoială, o serie întreagă de caracteristici care o impun ca pe un moment de delimitare relativă, dacă nu chiar de cotitură, în creaţia artistului. În primul rând, atitudinea meditativ-analitică, specifică ciclurilor anterioare consacrate „anatomiei” lăcaşurilor de cult – porţi, clopote, altare, crucifixe, troiţe etc. – este înlocuită cu una frenetic-activă, tipică mai degrabă pentru un reporter sau cameraman decât pentru un profesionist al penelului. Etapele memorabilei călătorii sunt consemnate cu minuţiozitate, percepţia este fulgurantă, dar în acelaşi timp tăioasă şi pătrunzătoare, amănuntele sunt reţinute în mişcarea lor aparent haotică şi nesistematizată, în timp ce notaţia grafică suferă metamorfoze succesive pentru a putea ţine pasul cu fluxul copleşitor de informaţii vizuale şi de reacţii emoţionale irepresibile.
În al doilea rând, modul de a concepe şi articula imaginile se schmimbă şi el , aproape spectaculos aş spune, deşi trăsăturile de bază ce conferă identitate picturii lui Mihail Gavril – şi mă refer aici mai cu seamă la monumentalitatea care se păstrează indiferent de dimensiunile lucrărilor, aşa cum o oglindă spartă menţine în fiecare ciob al ei ansamblul chipului care s-a reflectat iniţial în ea – rămân în continuare perfect recognoscibile. Concret, am în vedere atmosfera liric-expansivă pe care o degajă cele două acuarele în care sunt imortalizate crâmpeie de peisaje de la Marea Moartă, dar şi instantaneele cvasifotografice de genul celor în care este reprezentată Bazilica Buna Vestire; consemnarea neutră a unor imagini convenţionale de la Zidul Plângerii, dar şi simbolistica sacralităţii, abundent invocată în lucrările care imortalizează Capela Îngerului, Calea Durerii sau Golgota.
Se vede din simpla enumerare a strategiilor compoziţionale pe care am reuşit să le identific mai sus că artistul nu a dorit ca, şi de această dată, să dea o interpretare acut personală, esenţializată, conţinutului concret al unei teme prestabilite anterior în plan conceptual, aşa cum credeam că se petrece la el ritualul actului creator, ci a ales, în deplină cunoştinţă de cauză, să se ofere „pradă realului”, după cum spunea extrem de sugestiv un poet inspirat. Acest abandon într-o lume a impresiilor imediate este însă dublat de o trăire spirituală cât se poate de vie, de o pioşenie neconjuncturală ce face parte din structura intimă, inatacabilă a sufletului artistului, ceea ce înseamnă că ar fi, totuşi, un păcat să considerăm că expoziţia „Lumină din Ţara Sfântă” nu este altceva decât un reportaj , fie el şi excepţional de bine realizat, despre nişte locuri şi nişte evenimente cu rezonanţă universală a căror semnificaţie poate fi, la un moment dat, abordată din perspectivă pur turistică. Legătura cu universul credinţei profunde şi necondiţionate este permanent menţinută în această suită de imagini caleidoscopice, Mihail Gavril fiind dăruit cu harul rar al sugerării transcendenţei şi a misterelor supreme, efect psiho-artistic pe care îl induce cu mijloace simple, dar cât se poate de convingătoare. La o „citire” empirică a acestora, aş semnala zonele policrome cu aspect de nebuloase stelare dense , folosirea auriului metalizat şi a culorilor care amintesc de consistenţa, dar şi de lumina alburie a frescelor, unghiurile neconvenţionale sub care sunt surprinse diferite elemente compoziţionale etc.
Tot din punct de vedere cromatic ar mai fi de observat şi de subliniat faptul că lucrările din această expoziţie unifică, într-un mod care este poate pentru prima dată elocvent de la sine, diferitele „reţete” ale paletei artistului: pe cea voit austeră din uleiurile cu subiecte religioase, pe cea solară şi nuanţată din peisaje şi pe cea rafinat-fantezistă din compoziţiile cu flori sau din pasajele abstracte care se dezvoltă uneori în zona de emergenţă a figurativului. Din acest motiv, dar şi din altele care ţin de amploarea viziunii picturale şi de maniera de structurare a acesteia, cea mai recentă expoziţie a lui Mihail Gavril poate fi considerată şi ca fiind un exerciţiu demonstrativ ( chiar dacă neintenţionat) de sinteză artistică, din interiorul căruia ni se relevă, în toată complexitatea lor, forţa şi originalitatea unei formule de expresie şi a unui stil pe deplin maturizate şi admirabil împlinite. (ECART, 12 mai 2005)

***

DE LA MONTREAUX LA ANTILESTI
Interviu cu pictorul Mihail Gavril


Având un nume predestinat, Mihail Gavril visează să ajungă cândva să picteze biserici şi icoane. A făcut-o şi până acum, dar cu totul întâmplător şi cu un sentiment al intrusului care încă nu este pregătit să păşească pe calea aleasă a celor cu adevărat iniţiaţi în reprezentarea tainelor credinţei. Deocamdată, aşa cum singur mărturiseşte, pictura lui – în care fascinaţia pentru locurile încărcate de dar dumnezeiesc este mereu prezentă – se opreşte la uşile şi la ferestrele sfintelor ctitorii .

- În multe din lucrările tale apar reprezentări de ansamblu ale lăcaşurilor de cult, precum şi ale unor elemente care ţin de arhitectura lor exterioară – porţi, clopote, troiţe. Nu este vorba despre o pictură cu subiect explicit religios, dar nici nu se poate spune că e lipsită de astfel de conotaţii. Care este, de fapt, miza artistică a acestei teme centrale a creaţiei tale?

- Cea mai simplă explicaţie ar fi aceea că sunt mereu urmărit de amintirile şi de spiritul locurilor mele natale, mai precis de frumuseţea unică a mănăstirilor şi bisericilor din Bucovina. În principiu, mă consider un peisagist, dar unul care nu se mulţumeşte să transpună pe pânză doar ceea ce vede la un moment dat şi îi place, ci şi ceea ce s-a aşternut temeinic în sufletul şi în sensibilitatea sa şi constituie imaginile interioare de la care se revendică propria lui identitate spirituală. Apoi, sunt un om credincios şi încerc să mă apropii de Dumnezeu folosindu-mi harul pe care el mi l-a dat. Sigur, rămâne întrebarea de ce nu pictez direct icoane sau biserici întregi. Răspunsul este ceva mai complicat, chiar dacă el poate fi concentrat în doar trei cuvinte: nu sunt pregătit.

- În ce sens nu eşti pregătit?

- Mai întâi de toate, este vorba de chiar viaţa mea de fiecare zi. Trăiesc sub presiunea pe care o resimţim cu toţii, sunt prea absorbit de lucrurile mărunte ale existenţei, cărora trebuie să le fac faţă în diverse moduri. Nu cred în moralitatea artistului care după ce îşi varsă focul pe necazurile cotidiene, intră în atelier, îşi aprinde o ţigară şi începe să picteze aureole de sfinţi. Ca să poţi face asta şi pentru ca lucrul tău să aibă cu adevărat valoare trebuie să amesteci în culorile de pe paletă şi un pic de suflet. Inutil să mai spun cât de curat trebuie să fie acel suflet! În al doilea rând, intră în discuţie câteva aspecte artistice şi profesionale. Pictura religioasă are nişte canoane foarte stricte care, într-un anume sens, îţi limitează foarte mult posibilităţile de exprimare. Practic, nu poţi inventa un alt limbaj plastic pentru acest gen de pictură. Dacă ţii neapărat să-ţi manifeşti originalitatea ai nevoie de mijloace de o subtilitate extremă, care să nu altereze spiritul canoanelor de care vorbeam mai sus. Ca să atingi o asemenea performanţă ai însă nevoie, pe lângă talent şi meşteşug, de o experienţă generală – de viaţă, dar şi de creaţie - pe măsură. De altfel, printre pictorii de biserici umblă o vorbă în această privinţă, anume că primii 65 de ani sunt mai grei. Eu mai am ceva de trăit şi de învăţat până atunci.

- Iar noi, până una-alta, mai avem de vorbit şi despre alte lucruri. Te-ai întors de curând de la Montreaux, unde ai participat la un festival internaţional de pictură…

- Da, este vorba mai degrabă despre un fel de tabără de creaţie pe cale să devină un festival. Ideea organizării unei manifestări de acest gen a apărut în urmă cu doi ani, când s-a desfăşurat prima ediţie, la care au participat artişti plastici – profesionişti şi amatori – din Franţa, Germania, SUA şi România. Aceştia au fost “distribuiţi” într-un rol decorativ, în sensul că pictau pe faleza lacului Leman, iar turiştii veniţi din diverse ţări ale lumii treceau pe lângă ei şi le admirau măiestria. Lucrurile au continuat la fel şi în acest an, însă, la propunerea mea, municipalitatea din Montraux a decis ca din 2006 participanţii să fie exclusiv profesionişti, iar lucrările realizate pe perioada festivalului să fie donate către o pinacotecă special creată în acest sens. De altfel, prima lucrare a viitorului aşezământ a fost oferită chiar de mine.

- Da, îţi recunosc stilul. Nu te mulţumeşti până ce nu transformi un fapt pasager într-un proiect durabil. Apropo de proiecte, în ce stadiu se află acum tabăra de creaţie de la Antileşti?

- Ca să înţeleagă şi cititorii la ce te referi, voi preciza că Antileşti este o localitate de lângă Fălticeni. Cu câţiva ani în urmă am cumpărat acolo o construcţie sau, mai bine zis, ruina unei construcţii, cu scopul de a o amenaja şi de a-i da destinaţia de tabără de creaţie. Am muncit enorm, împreună cu fratele meu, la reabilitarea clădirii şi la reamenajarea ei potrivit noii destinaţii. Anul viitor vor sosi deja primii invitaţi, artişti plastici din ţară, dar şi din Elveţia, Franţa şi Belgia. Locurile sunt superbe, sursele de inspiraţie aş spune că prisosesc chiar, aşa că sper ca proiectul să se bucure de succes. Spre toamna lui 2006 intenţionez să organizez la Bucureşti o expoziţie cu lucrările realizate în tabără şi, dacă Dumnezeu îmi va ajuta, să scot şi un album consacrat acestei prime ediţii.

- Mai ai şi alte proiecte la care lucrezi?

- Fireşte că da. Vreau, în primul rând, să continuu seria de expoziţii pe care le vernisez de zece ani încoace în preajma sărbătorilor de Paşte şi care reprezintă de regulă cicluri de lucrări realizate în urma unor călătorii tematice, aşa cum a fost cea din 1999, când am străbătut un itinerar amplu prin Austria, Germania, Franţa, Spania şi Portugalia şi am pictat marile catedrale existente în aceste ţări, sau pelerinajul din acest an prin locurile sfinte din Israel. Intenţionez deci să plec într-o călătorie la Muntele Athos, pe care urmează s-o fructific din punct de vedere artistic în primăvara viitoare printr-o nouă expoziţie de genul celor la care m-am referit. (ECART, 20 octombrie 2005)
Corneliu OSTAHIE

***

DINCOACE DE HOTARUL NEVAZUT

de Corneliu Ostahie

Licenţiat în pictură (Academia de Artă “Luceafărul”) şi în artă murală (Universitatea de Artă Bucuresti), Mihail Gavril şi-a vernisat de curând cea dintâi expoziţie personală organizată în ţară, precedentele, în număr de şapte, bucurâd privirile celor interesaţi în galerii din Suedia, Austria, Italia, Spania, Belgia, SUA şi Eveţia. Această primă întâlnire, în formulă “de autor”, cu publicul din Bucureşti a fost – se vede cu ochiul liber - îndelung gândită şi elaborată. Tematica, adaptată momentului premergător Sărbătorilor de Paşte, selecţia lucrărilor (asupra căreia un cuvânt greu de spus l-a avut criticul de artă Corneliu Antim) şi nu în ultimă instanţă galeria aleasă ( Galateca, de la Biblioteca Centrală Universitară) denotă faptul că Mihail Gavril a vrut nu doar să treacă în palmaresul sau profesional încă o “realizare”, cum din păcate fac mulţi confraţi ai săi care acceptă să improvizeze şi să expună oriunde şi în orice context, ci să producă un veritabil eveniment cultural, de care să-şi poată aduce aminte cât mai multă lume. În cea mai mare măsură se poate spune că a reuşit, “Hotarul nevăzut” (titlul expoziţiei) impunându-se încă de la vernisaj ca o provocare intelectuală şi spirituală neconvenţională.
Îmbinând pictura de şevalet cu arta monumentală, schimbând perspectivele clasice şi reperele identitare ale celor două modalităţi de expresie, artistul produce transformări majore şi în funcţionalitatea lor primordială. În esenţă este vorba despre o pictură cu caracter religios, dar nu neapărat sacru, aşa cum bine observa cineva. Subiectele tablourilor nu sunt scenele biblice, figurile sfinţilor sau prezenţa imaterială a îngerilor, ci clopotele, zidurile bisericilor, crucile, troiţele, uşile împărăteşti etc. etc. Toate aceste obiecte în jurul cărora gravitează adânci sensuri religioase şi funcţii ceremoniale devin în picturile lui Mihail Gavril elemente compoziţionale care îşi găsesc noi semnificaţii şi valenţe expresive în contextul unor imagini evocatoare, nu şi purtătoare directe ale mesajelor sacre. Aş spune că, din această perspectivă, expoziţia seamănă mai mult cu o “cronică” sau cu un “jurnal” ţinut de un pictor de biserici care, la un moment dat, se hotărăşte să coboare de pe schele şi să-şi contemple de la distanţă nu numai rezultatul muncii , dar şi locul în care acesta va rămâne drept mărturie a înzestrării şi devoţiunii sale.
În planul pictural propriu-zis, un asemenea mod de abordare produce efecte pe cât de previzibile, pe atât de spectaculoase. Culorile sunt “împrumutate” din paleta cromatică a frescelor sau mai clar spus imită opalescenţa specifică pigmenţilor dizolvaţi în apă sau în var, ceea ce presupune o tehnică deosebit de rafinată, care constă în manipularea foarte precisă a transparenţei straturilor de ulei. Apoi, obiectele înfăţişate fiind de regulă de dimensiuni mari, s-a impus necesitatea găsirii unor soluţii ingenioase de contracarare a efectului de aplatizare a imaginii şi de sugerare a profunzimilor spaţiale. Poate că şi în acest fel se explică prezenţa în expoziţie a celor câtorva picturi-obiect, la realizarea cărora artistul a simţit nevoia să folosească sfori, nuiele, împletituri vegetale etc.
Revenind asupra titlului expoziţiei – “Hotarul nevăzut” -, acesta poartă un mesaj provocator, nefiind o simplă exprimare metaforică. Vecinătatea sacrului, pe care pictura lui Mihail Gavril (ce nume predestinat!) îşi sprijină propensiunea spre o presupusă dimensiune transcendentă, este desigur ispititoare şi te îndeamnă să treci dincolo de aparenţe, în căutarea “nevăzutului”. Personal nu aş miza pe o astfel de suprastimulare a fanteziei, deoarece adevăratele virtuţi plastice ale creaţiei pictorului se regăsesc în întregime dincoace de bariera percepţiei mistice, în lumea certă a vizibilului. Iar aceste virtuţi nu sunt deloc puţine şi nici nu suferă de vreo fragilitate anume care să justifice neapărat prezenţa unui sprijin metafizic. (ECART, 8 aprilie 2004)

***
MIHAIL GAVRIL (Privire peste hotarul nevăzut)

de Corneliu OSTAHIE

În urmă cu vreo câţiva ani, când a cumpărat o clădire aproape ruinată a fostei Cooperative Agricole de Producţie din Antileşti – un loc de lângă Fălticeni, căci localitate nu se pot numi cele două case aşezate acolo – lumea din împrejurimi a crezut că lui Mihail Gavril i-a venit în sfârşit mintea la cap şi că, abandonând pictura, s-a decis să intre în rândul lumii şi să devină om de afaceri. Unii au început chiar să-l tragă de limbă în legătură cu profilul viitoarei fabrici, cu data la care vor începe angajările şi cu ce salarii ar fi dispus să-i plătească dacă vor bate palma să lucreze pentru el. Plictisit să tot dezmintă astfel de zvonuri, artistul şi-a pus ultimii bani la bătaie şi a cumpărat vreo cinci tone de cioate pe care le-a descărcat în curtea fostului C.A.P., le-a sortat după mărime şi după formă şi, ajutându-se de o toporişcă şi de nişte scoabe, a „plantat” în preajma dărăpănăturii cu pricina vreo duzină de sculpturi încropite după regulile hazardului, dar şi cu un evident har de meşter cioplitor. Har pe care localnicii din satele megieşe nu l-au prea apreciat, întrucât şi-au dat seama că acolo nu se va înfiinţa nicio fabrică din cele la care visau ei că-i vor scăpa de şomaj şi de sărăcie. În consecinţă, l-au categorisit ca fiind cam ciudat şi l-au lăsat în plata Domnului.
Povestea unei posibile tabere de creaţie care se va înfiinţa la Antileşti a început, aşadar, într-un mod anecdotic, cu toate că la mijloc se află o idee şi un proiect cât se poate de serioase, despre care Mihail Gavril nu ar prea vrea să vorbească însă până la deschiderea oficială a aşezământului. Poate din superstiţie, având în vedere piedicile pe care le tot întâlneşte în cale, poate pentru că simte că timpurile nu sunt faste, ci mai degrabă ostile ideilor îndrăzneţe şi generoase. Totuşi, câteva amănunte despre ce şi cum se va înfăptui cândva la Antileşti pot fi dezvăluite: ar putea fi un fel de Măgura Buzăului, o tabără profilată însă mai mult pe pictură, decât pe sculptură, artiştii invitaţi vor fi tineri şi vor proveni atât din ţară, cât şi din străinătate, iar fiecare ediţie se va finaliza printr-o expoziţie deschisă într-o galerie de prestigiu din Capitală şi prin publicarea unui album color conţinând reproducerile lucrărilor realizate în anul respectiv, alături de textele documentar-interpretative aferente acestora.

Călător întru credinţă

Indiscutabil, Mihail Gavril este un artist care nu se mulţumeşte cu lucrul în faţa şevaletului, oricât de intens şi de dătător de satisfacţii ar fi acesta. El gândeşte orice demers conceptual, estetic sau managerial într-o manieră integratoare şi imaginează mereu proiecte de perspectivă în perimetrul cărora să se poată desfăşura nestingherit. Tabăra de la Antileşti este unul dintre acestea, dar înaintea ei au fost călătoriile şi expoziţiile sale cu tematică religioasă. În 1999, de pildă, a pornit într-un lung periplu prin Austria, Franţa, Spania şi Portugalia. Scopul a fost acela de a vizita marile catedrale din Viena, Paris, Lourdes, de pe Valea Loirei, din Madrid, Barcelona, Valencia şi Lisabona. Au rezultat, pe lângă nenumărate desene şi notaţii grafice fulgurante, 30 de splendide pasteluri, pe care le-a reunit, în preajma sărbătorilor de Paşti din acel an, la „Galeria Artelor” de la Cercul Militar Naţional din Bucureşti. Trei ani mai târziu, tot înainte de Paşti, a deschis o nouă expoziţie, intitulată „Ferestre de lumină”, la Galeria „Hanul cu Tei” . De această dată, cele 30 de uleiuri pe pânză au imortalizat porţi şi ferestre de la mănăstirile din Bucovina şi Neamţ – Voroneţ, Probota, Suceviţa, Humor, Văratic, Agapia etc. Experienţa artistică prilejuită de investigarea secvenţială a arhitecturii lăcaşurilor de cult a continuat şi în 2004, când, în Săptămâna Patimilor, a deschis, la Galeria „Galateca”, expoziţia „Hotarul nevăzut”, expoziţie care a inclus 50 de pânze înfăţişând cupole, clopote, porţi împărăteşti, troiţe şi crucifixe de la tot atâtea biserici din ţară care poartă hramul „Sfinţii Mihail şi Gavril”. În sfârşit, anul 2005 a fost marcat de expoziţia „Lumină din Ţara Sfântă” (Galeria „Căminul Artei”), rezultat al unei călătorii extrem de interesante şi de pilduitoare pe care a făcut-o în Israel, mai precis la Ierusalim, Nazaret şi Haifa. Peste 50 de acuarele au dezvăluit atunci publicului vizitator imagini ale unor locuri marcate de puternice rezonanţe spirituale, cum ar fi Mormântul Sfânt sau Calea Durerii. Concepută ca un veritabil reportaj ilustrat, expoziţia a fost deschisă, de asemenea, cu câteva zile înaintea celebrării Învierii Domnului.

În aşteptarea sacrului

L-am întrebat pe Mihail Gavril de ce în atât de numeroasele sale lucrări cu subiect religios s-a oprit întotdeauna la zidurile exterioare, la uşile şi la ferestrele catedralelor, bisericilor şi mănăstirilor, ezitând să „intre înăuntru”, adică să picteze icoane sau chiar întregi lăcaşuri de cult. „Nu pentru că nu aş putea să fac acest lucru din motive de ordin profesional. Aici totul este cât se poate de clar: am specializarea necesară, fiind absolvent de artă monumentală. Altele sunt cauzele, iar dacă aş încerca să le sintetizez ar trebui probabil să spun că nu mă simt suficient de bine pregătit din punct de vedere spiritual. Viaţa pe care o duc este stresantă, tumultuoasă şi plină de tentaţii, dar mai ales de greutăţi şi capcane. Nu-i pot întoarce spatele, trebuie să mă lupt cu ea în fiecare zi şi aproape că nu-mi mai rămâne timp pentru meditaţie, pentru ceea ce este cu adevărat esenţial. Instinctiv însă, nu părăsesc teritoriul spiritual al aspiraţiei spre absolut şi desăvârşire sufletească. Îi tot dau ocol şi aştept să îmbătrânesc, să mă înţelepţesc şi să trec dincolo de zidurile, ferestrele şi uşile pe care le pictez acum. În lumea mică, dar extrem de bine aşezată, a zugravilor de biserici se spune, de altfel, că primii 65 de ani de meserie sunt mai grei, după care totul vine de la sine şi de la Dumnezeu. Eu mai am ceva timp de trăit şi de pătimit până atunci, dar cu siguranţă că va veni şi ziua în care îmi voi simţi sufletul şi cugetul suficient de curate pentru a pune mâna pe pensulă şi a picta aureole de sfinţi.”

Un refugiu utopic şi nu prea

Dintre genurile pe care le practică cel mai frecvent, peisajul şi natura statică se remarcă imediat în pictura figurativă a lui Mihail Gavril. Ele „sar în ochi”, ca să folosesc o expresie nu tocmai academică, dar cât se poate de adecvată în acest caz, datorită autenticităţii întotdeauna evidente a imaginilor („N-aş accepta pentru nimic în lume să fac un peisaj după o fotografie”) şi datorită paletei oarecum insolite, alcătuite după regulile specifice mai degrabă picturii murale decât celei de şevalet („Îmi repugnă tentele decorative prea evidente, care pot uşor obtura mesajul şi intenţiile artistului”). Cât priveşte pictura abstractă la care se încumetă, aceasta se dezvoltă din structurile intime ale frescelor şi din caligrafia seducătoare a viziunilor spaţiale cu mai multe dimensiuni, dintre care una este, în mod cert, cea spirituală. Aici poate fi identificată o zonă în care pictorul experimentează game coloristice eterice, de un rafinament discret, şi unde limbajul plastic reuşeşte să conecteze între ele secvenţe compoziţionale al căror înţeles depăşeşte în mod evident simpla decodificare a materialităţii vizibile, deschizând o paranteză suprasensibilă în care privitorul iniţiat îşi poate consemna propriile nelinişti metafizice, pe neaşteptate trezite la viaţă. Acesta este, de altfel, arealul ideatic şi estetic în care artistul se simte cel mai bine şi în care ar dori să rămână mereu, fără a mai fi deranjat de sâcâitoarele probleme cotidiene. Echivalentul real al unui asemenea spaţiu privilegiat rămâne însă, deocamdată, doar o reprezentare utopică şi anesteziantă, cu ajutorul căreia totul pare a fi mai uşor de suportat. Însă nu este exclus nici faptul ca acest refugiu conceptual să capete la un moment dat o identitate geografică indubitabilă. Iar când spun asta mă gândesc din nou la Antileşti, locul spre care par să conveargă nu numai aspiraţiile de statornicie ale lui Mihail Gavril, ci şi nevoia de obiectivare a tuturor amintirilor legate de lungile şi frecventele sale peregrinări iniţiatice. (Intercity Magazin, nr. 21/2005)

***

LICITATII SUB BRAD

...Pe Valea Prahovei Crăciunul şi Revelionul miros deja a sarmale şi pucioasă de petarde. La Buşteni se înalţă semeţ hotelul Silva şi cînd te urci şi tu spre recepţie, pe o scară fontainbleză, descoperi arta atît de direct încît te întrebi dacă nu cumva este o iluzie creată de obsesia pentru picturi, desene şi sculpturi. Acolo, cam sub scară, adunînd lumina în faţa unui zid cu un destin modest la naştere, a fost alcătuită o bijuterie de galerie de artă, o sală de expunere în care te simţi bine de cum intri. De vreo trei ani, patronul Alexandru Gică şi spiriduşul cel bun al artiştilor plastici, Mihai Precup, aduc de la Bucureşti, şi nu numai, creatori şi creaţiile lor, transformînd acest spaţiu furat de la destinaţiile casnice într-o galerie de artă foarte activă şi prezentă în biografia artistică. În preajma Crăciunului, eternul bucovinean Mihail Gavril ne aduce esenţa colindărilor sale într-o expoziţie intitulată simplu „Pelerinaje creştine”, pentru că picturile sale sînt rodul unor călătorii de-a dreptul iniţiatice în Ţara Sfîntă şi la Muntele Athos, totul într-un aer curat de albastru de Voroneţ. Interesantul cazului vine din faptul că multe hoteluri, de la munte, dar mai ales de la mare, îşi transformă holurile în depozite de rame cu pînze pictate, bune de luat acasă în rucsac sau portbagaj, dar niciunul nu şi-a creat o galerie de artă. Ca să nu mai vorbim de distanţa uriaşă dintre pictura de un kitsch profund oferită cu o majoritate descurajantă prin alte părţi şi arta de mare calitate, profesionistă, de la Silva din Buşteni.
Marius TITA - ziarul BURSA 19 XII 2008

***

SACRU SI PROFAN
Victoria Anghelescu - Adevarul literar & artistic - 22 apr. 2009

Expoziţia „Pelerin la Muntele Athos” este deschisă la Galeria Galateca. Pictorul Mihai Gavril, autorul lucrărilor, s-a făcut cunoscut, prin expoziţiile sale, nu numai în România, dar şi în Elveţia, Belgia, Barcelona, New York, Viena şi Suedia.
Deschisă în Săptămâna Patimilor, expoziţia de la Galateca este unul dintre puţinele exemple de artă autentic religioasă. Autenticitatea vine din sinceritatea artistului, din dialogul lui cu o zonă de exclusivă şi exclusivistă tradiţie ortodoxă, cum este Athosul.

Elementele iconografiei religioase contează mai puţin în picturile sale. Athosul este, desigur, un ţinut al bisericilor şi al mânăstirilor. Mihai Gavril îl suprinde însă şi în frumuseţea lui calmă, la întâlnirea dintre ţărmul stâncos şi întinderea mării.

Ciclul „De-a lungul muntelui” şi lucrarea „Linişte” au o dimensiune metafizică, dată de spectacolul vastităţii lumii, în primul rând, chiar dacă, undeva, în marginea tabloului, strivită aproape de masivul stâncos, desluşeşti o biserică.

Iconologie şi repere istorice

Iconografia sacră cunoaşte şi ea o interpretare, dorită sau nu, pe care ochiul artistului o operează în spaţiul înconjurător. Imaginea circulară a turlei la interiorul bisericii devine ochi, siluetele hieratice prezente ici şi colo au o dublă încărcătură, citatul artistic şi cultural ocupând un loc important.

Dispuse după o scenografie expoziţională inspirată, imaginile religioase devin semn filosofic. Dipticul, tripticul, rombul compun lumi complexe în a căror alcătuire misterul este însoţit, fără greş, de inteligenţă. Aurul decoraţiei se transformă în sursă de lumină, lumină exuberantă, irizată, descompunând imaginea de pe perete, construind o altă lume, pe cale să se structureze.

Uneori, repere istorice traversează discursul expoziţiei. Pisania lui Ştefan cel Mare îşi găseşte locul, transfigurată şi ea plastic, în compoziţia „Vatopedu, Athos”. Se desprinde de pe simeză o lume complexă, în care „Hrisoave vechi”, stihare numite „Ascultare”, interioare intitulate „Psalmi” stabilesc repere spirituale fără ostentaţie.

Lumina construieşte realitatea

Toată această contrucţie ideatică este servită de o remarcabilă stăpânire a meşteşugului. Gama cromatică, predominant caldă, surdinizată uneori de griuri, cu zone contrapunctice de albastruri intense sau de un verde rece, dau tonul expoziţiei.

Tuşele nervoase, împăstate alternează cu transparenţe prin care surprindem textura suportului, într-o mişcare continuă de apropiere şi depărtare de obiect.

Puse, de multe ori, în fulgurări, galbenul şi portocaliul transformă lumina în materie constructivă. O lume, în care suportul material se estompează, cuprinde siluete de călugări, transformate în accente compoziţionale. Artistul foloseşte şi litera, mai puţin ca sursă de informaţie, mai curând, ca simbol al Cărţii.

Câteva piese din expoziţie, cum ar fi „Insula Speranţei”, dar şi „muntele Athos” sau peisajul intitulat „Troiţă la mare” amintesc despre formaţia de monumentalist a artistului, prin gândirea în suprafeţe largi, prin capacitatea de-a reţine ochiul şi de a-şi comunica sensul plastic şi atunci când distanţa îl împiedică să desluşească detaliile.

Arta monumentală

Între 1981 şi 2009, Mihai Gavril a avut peste 20 de expoziţii personale şi a participat la un număr mult mai mare de expoziţii colective, în ţară şi în străinătate.

Să adăugăm şi lucrările de artă monumentală (frescă, sgrafitto, mozaic) de la Suceava, Târgovişte, Tulcea, Antileşti şi din Liege (Belgia). O activitate continuă, mărturisind un artist harnic şi aflat mereu în căutarea propriei desăvârşiri.

***

MARTIRI MODERNI SI PELERINI LA MUNTELE ATHOS

... O vreme, pictorul Mihail Gavril venea pe simeze în preajma sărbătorilor pascale cu o expoziţie din acest domeniu. Nu stîngace icoane pe sticlă sau alte manifestări manufacturale, ci pictură adevărată, de profundă simţire religioasă. Au fost „Catedralele europene”, redate într-o tehnică specială, după un drum apostolesc prin Europa încă închisă nouă, a fost „Hotarul nevăzut” din 2004, o minunată alcătuire de spirit creştin, şi a fost „Lumină din Ţara Sfîntă”, în 2005, de asemenea, imagini aduse în suflet şi pe paletă din locurile biblice.
În aceste zile, la GalAteCa BCU-ului, Mihail Gavril desfăşoară prima expoziţie de pictură dedicată la noi Athosului, Muntele Sfînt al ortodoxiei. Pictorul a mers de două ori la Muntele Athos, cu un grup de prieteni, români răspîndiţi în întreaga lume dar care s-au reunit într-o singură voinţă cînd s-a ivit gîndul căutării spirituale şi al divinităţii, acolo unde muntele se întîlneşte cu marea mediterană. De la Crăciun încoace, cel puţin, a lucrat ca într-o transă eremitică pentru a intra în Săptămîna Mare cu un gînd de împărtăşire şi mărturisire dăruit semenilor noştri. Densă şi complexă, expoziţia „Pelerin la Muntele Athos” ne oferă peisaje unice de la Muntele Sfînt, acolo unde mulţi dintre noi nu au ajuns încă sau semenele noastre nu vor ajunge niciodată, dat fiind interdicţia femeilor de a intra în republica monahală, dar şi scene din viaţa strict religioasă a comunităţii dedicate de aici. Din primele ne hrănim curiozitatea turistică şi ne clădim atmosfera, cu următoarele ne înălţăm deja spre profunzimea spirituală a Muntelui Athos. Marile mănăstiri ale acestui „arhipeleag" monahal apar pe pînză în perspective inedite sau în detalii înălţătoare prin smerenie. Dinspre mare şi spre mare, muntele şi cei de aici sînt personaje în expoziţie. Apoi se intră în biserică, în faţa catapetesmelor înegrite de vreme şi luminate de evlavie, lîngă uşi împărăteşti, sub cerul clopotelor. Un punct de forţă şi originalitate al expoziţiei „Pelerin la Muntele Athos” este dat de montajele în spiritul iconostaselor, cu imagini laice, realizate de artist cu picturile sale. În centru, toate au concentrarea turbionară de energie şi culoare ce a devenit „bolţile lui Mihail Gavril”, o marcă de înregistrat în sfera artistică.
„Pelerin la Muntele Athos” este prima expoziţie românească dedicată în totalitate acestei minuni a spiritualităţii ortodoxe de care au auzit doar cei cu ceva cultură, indiferent de cît de mare este credinţa sau afirmarea ei. În cel mai bun caz, Muntele Athos este o legendă la care nu ne-am pus niciodată problema că s-ar putea să fie reală. Pictura lui Mihail Gavril ne luminează că Muntele Athos este în fiecare altar ortodox de la noi, sub fiecare boltă spre care cu uimire ne ridicăm ochii, deşi ea a vegheat mereu deasupra noastră.
În prezent nutresc sentimentul plenar că pictorul Mihail Gavril este, probabil, cel mai potrivit să realizeze o astfel de întreprindere. S-a născut în Bucovina, în ziua următoare prăznuirii sfinţilor arhangheli ce se reunesc în numele şi prenumele său. A optat pentru pictură la o vîrstă la care nu se pune problema opţiunilor, iar drumul său în maturitatea artistică a mers tot timpul spre Damasc. Este un pelerin la locurile sfinte, un colindător care duce veşti pline de evlavie şi sinceritate cuminte de Bucovina, un descoperitor care a vizitat legende şi mituri, a mers la Balcic, la Ierusalim, la Muntele Athos.
Marius Tiţa - ziarul BURSA din 17 aprilie 2009