1929 Societatea "Boema" de la Cluj str. Piezisa nr.17 cu Eugen Gasca, Stefan Gombosiu, Tasso Marchini, Romulus Ladea

23 mai – 1 iulie 2011
Expoziție BOEMA. Tânăra artă clujeană interbelică

În 1925 se înfiinţează la Cluj Şcoala de Arte Frumoase, ai cărei tineri profesori – Anastase Demian, Catul Bogdan, Aurel Ciupe şi Romul Ladea – se întorseseră de curând de la Paris. Cunoaşterea îndeaproape a artei moderne şi entuziasmul lor încadrat în marea efervescenţă culturală de după Unire, au permis ca în câţiva ani -sub îndrumarea lor – să ia naştere o nouă generaţie de artişti, iar Clujul să devină unul dintre centrele artistice de prim rang ale ţării. Aceşti artişti – avându-l ca figură tutelară pe pictorul carismatic de origine sârbo-italiană Tasso Marchini, care moare prematur în 1936 la doar 29 de ani – s-au prezentat în 1933 cu o expoziţie colectivă şi cu deviza de „tineri ardeleni”. Momentul în care această generaţie s-a manifestat a coincis în mod nefast cu închiderea şcolii clujene şi culminarea Marii Crize. Câţiva ani mai devreme, în 1929, o parte dintre aceşti studenţi la Arte Frumoase au încercat închegarea unei grupări artistice. Ei s-au adunat la „sediul” – chiria de două camere a unora dintre ei – de pe strada Piezişă nr. 17, înfiinţând aşa-numita societate Boema.

Ce a fost Boema? Aparent era o societate în toată regula: avea preşedinte (Ghiţă Naghi), „secretar” sau „decan” (Ştefan Gomboşiu), responsabil cu aprovizionarea (Eugen Gâscă), bucătar (Ştefan Gomboşiu), Mecena (Romul Ladea). Cu toate acestea nu a reprezentat o grupare instituţională, ci semăna mai degrabă cu acel spirit ludic al curentului Dada conform căruia artiştii îşi încărcau propria viaţă transformând-o într-un spectacol autoironic, folosind formule pompoase, care mascau şi accentuau deopotrivă mizeria cotidiană. Ironia şi umorul au fost instrumentele de bază folosite de tinerii nevoiaşi pentru domolirea greutăţilor zilnice, deşi pâinea de pe masă care apare în naturile lor statice era de fapt doar o coajă, iar chiriaşii au învăţat să facă supă şi din coaja de cartofi.

Idealismul, talentul şi aspiraţiile lor au născut acea prietenie, solidaritate şi etos menite să înfrunte condiţiile grele. Dedicarea pentru arta modernă s-a împletit cu un solid cult al prieteniei, ce se poate citi în lucrările lor.

Privită printr-un filtru existenţial, în care sărăcia era compensată de o mare libertate spirituală, arta acestei generaţii va defini pentru mult timp caracteristicile acestui centru artistic regional: limbajul modernist temperat şi înclinaţia spre valorile umane şi existenţiale – un crez adesea religios al vieţii. Este şi un moment de sincronizare, în care aceste tendinţe comunicau cu necesitatea generală a artei moderne de a reinstaura imaginea şi preocuparea pentru om. Expoziţia de faţă – prima care îşi propune prezentarea artei clujene interbelice – aduce în faţa publicului lucrările emblematice ale acestei generaţii, alături de câteva lucrări ale profesorilor, cei care au adus disciplina artei moderne la Cluj. Multe dintre opere sunt expuse pentru prima oară după 80 de ani. Astfel, printre cele peste 60 de lucrări, se pot vedea şi Dejunul de Tasso Marchini – prezentată în expoziţia din 1933 –, Iréne de Fülöp Antal Andor sau Hristos pe cruce de Eugen Gâscă, capodopere ale artei din România.