Vioara DINU - Jurnal vizual 22

https://www.modernism.ro/2019/03/03/vioara-dinu-sticla-si-adaosuri-obiectuale/?utm_source=feedburner&utm_medium=email&utm_campaign=Feed%3A+modernismro+%28Modernism%29

Vioara Dinu: Sticlă şi adaosuri obiectuale
Mar 3, 2019
Jurnal vizual – Ion Bogdan Lefter

În vecinătatea ceramiştilor, tot cu arderi în cuptoare, dar cu altă materie – sticlarii. La Mogoşoaia – Vioara Dinu: Memoria obiectului (vernisaj: 8 decembrie 2018).
Artistă reputată, cu palmares serios, dar poate prea discretă, Vioara Dinu (n. 1956 în Bocşa, Caraş-Severin, absolventă de Liceu de muzică şi arte plastice la Deva şi de „decorative” la Institutul de la Cluj, actuala Universitate de Artă şi Design) trăieşte şi lucrează în Bistriţa, punct important pe harta creativităţii vizuale autohtone. Nu e o „sticlăriţă” cuminte, experimentează în cîteva direcţii foarte interesante – dar care „artişti aplicaţi” se mulţumesc cu limitele impuse de tehnicile lor de atelier?! Obsedată de fluiditatea pastei de nisip topit, Vioara Dinu toarnă şi fixează sticla în forme arareori colţoase, cu unghiuri drepte: preferă curburile, prelingerile, aspectul de curgere încremenită ca-n nişte „stop-cadre” fotografice, căci materia sa predilectă aşa e la origine, aşa se formează, ca lichid gros, scurs în forme şi solidificat acolo prin răcire. Şi – în plus, foarte important – alcătuieşte aproape întotdeauna compoziţii mixte, cu lemn şi cu metal; n-o satisface „obiectualitatea” inerentă a sticlei, simte nevoia s-o integreze în „obiecte” mai complexe, cu mai mari posibilităţi de semnificare, şi anume ca depozitare de informaţie, de mici – ori mai mari – istorii. Materialele au şi ele destine, parcurg etape de constituire şi de extragere sau de prefacere, poartă – deci – cu sine poveşti, „amintiri” personale, dar asamblajele vin cu forme suplimentare, îşi sporesc gama de referinţe, unele dintre componentele bric-à-brac-urilor, „reciclate” din alte contexte, au chiar provenienţe identificabile. Pe scurt şi în sinteză: poate fi astfel explorată „memoria obiectelor”, ca ansamblu de relatări certe sau doar ca sugestii obscure dar preţioase, în măsură să ne stimuleze reveriile, propriile amintiri, sentimentele, imaginaţia.
Aşa au prins corp – citeşte „obiectualitate”! – seriile pe care Vioara Dinu le-a dezvoltat tenace, prin variaţiuni răbdătoare, subtil-reflexive: Ferestrele şi Sertarele, Portalurile, Altarele, Duminicile, Glossele şi Memoriile însele, numite ca atare. Cu completările de rigoare în titluri: Memoria materiei sau …fluidă, şi cu o Scară spre memoria fluidă, apoi …a germinaţiei, …sacră, …a trecutului, …a transformării, …rustică, …a scrisorii, Fereastra cu peisaj, …cu măr, …cu personaj, Sertarul cu memorie fluidă, …cu secrete, …cu fereastră, …cu peisaj, …cu flori, …cu culori, …pentru părinţi. Bucăţi de sticlă curgătoare, prelinsă, cîteodată modelată, transparentă sau cu coloranţi incluşi în compoziţie sau aplicaţi pe suprafeţe, sînt integrate în straturi sau rame de lemn, uneori şi cu ştraifuri de oţel sau alamă şi – cel mai sesizant – primesc adaosuri de piesete sau subcomponente metalice, cu precădere uzate, dezasamblate şi „înşurubate” (la propriu sau la figurat) în Ferestre, în Sertare şi-n celelalte. Ciudat, ele nu par recoltate din talciocuri, n-au aspect de vechituri lepădate: se „resemantizează”, fără să poţi spune exact la ce slujesc exact bucăţile de unelte agricole sau meşteşugăreşti, balamaua, foraibărul, butonul ori inelul de prindere, expresive dar aproape-„abstractizate”, ai zice acum că solemne, mai apoi că jucăuşe, eminamente ludice. Forme de clopote de sticlă, cu – iarăşi – adaosuri şi mici postamente, au Duminicile, cu trimitere la Ziua a şaptea, a slujbelor din biserici. Şi mai sînt şi un Împărat roşu, o Rochie de aur a împărătesei, o Germinaţie a seminţei sau o Arcă a seminţelor, într-o defilare de obiecte mici, arareori ceva mai crescute-n dimensiuni, ivite de undeva din adîncuri, din „memoriei obiectelor”, a materiei, a sticlei mariate cu lemnul şi cu metalul, a naturii care le naşte şi a istoriei care le încarcă progresiv cu amintiri. Pînă să te-mpingă astfel pe gînduri, mignonele obiecte te vor mai cuceri şi prin expresivităţile lor de materiale mixate, suficiente fiecare în parte pentru artişti de specializări diferite, pentru – bunăoară – sculptori în lemn ori în metal, armonizate aici cu fineţe bijutierească de către rafinata Vioara Dinu. La urma urmei, artizanii de podoabe lucrează cu cristale preţioase pe care le şlefuiesc şi ei, le modelează şi le plasează în „montúri”, precum sticlarii, precum sticlăriţele…
*
După care, după o serie de cronici despre artişti „nordici”, din Baia Mare, Cluj şi Bistriţa, ceramişti şi din alte zone „aplicate” (precum sticlăria, de fapt cu mai mult decît materia transparentă, translucidă, uneori şi opacă…), mă voi întoarce în episodul următor în Sud, pentru expoziţia Galateea Group, a ceramiştilor şi mai ales a ceramistelor din puternicul grup bucureştean care, de ani buni, susţine programul fără pereche al miraculoasei galerii de pe Calea Victoriei…
Text apărut (print) în revista Reporter global
(franciză The Economist),
Nr. 30, 18-24 ianuarie 2019
(fragment)