Paula CRAIOVEANU in revista Contact international vol. 32 217-219 2022 pag. 242
https://www.facebook.com/groups/332196837111929/?multi_permalinks=1821401878191410¬if_id=1659796285886422¬if_t=group_activity&ref=notif
Textul de prezentare al expozitiei este semnat de Liliana Popa (preluare din postarea de pe Facebook din 22.02.2022)
Onorată să pot vorbi azi, 22.02.2022, la ora 18,00 despre lucrările panotate pe simezele Galeriei ORIZONT din bulevardul Nicolae Bălcescu, nr.23A.
Centrul de greutate al expoziției ce se va deschide peste 7 ore la Galeria Orizont este "FEMEIA", tema - nudul femeii, ce se transformă într-un vector al interogației și al miracolului propriei alcătuiri. NUDUL prezentat ca topos aici, ca idee, naște un sumum de întrebări interpretative.
Numitorul comun este DESENUL. Precum în Renaștere, un artist care stăpînește desenul poate fi un bun pictor, sculptor. Paula Craioveanu trece, cu mare finețe de la clasicism la modernism și o face neîndoios de frumos . Vă veți convinge astă seară sau în următoarele săptamîni dacă veți ajunge la Galeria Orizont din bulevardul Nicolae Bălcescu, nr.23A.
Artista își permite să treacă de la figurativ la nonfigurativ, abordarea prin care artista realizează tema propusă - mediul arhitectural și eternul feminin - denotă inteligență artistică și o mînă și o minte care stăpînesc desenul.
Geometrizarea potretului nu deranjează, autoarea are o reală autoritate artistică.
Starea de personalitate a artistei este deja clară, înclinația spre realism portretistic sau peisagistic traversînd variate registre de culoare și luminozitate cu mare rafinament.
La Paula Craioveanu există un sincretism al artelor, pictura și arhitectura au multe puncte de întilnire, deci domeniile sînt congenere, înrudite.
IN MEDIAS REX cum spunea Horațiu, în esență, sînt alterități rare, antonimii. Să ne amintim că Michelangelo și Rafael Sanzio au fost arhitecți șefi ai Romei
***
PAULA CRAIOVEANU - o artistă de care m-am îndrăgostit de la prima lucrare
Am cunoscut-o pe Paula Craioveanu exact acum 3 ani, 21 februarie 2019 în Sala de PICTURĂ CONTEMPORANĂ a Castelului Cantacuzino din Bușteni, într-o expoziție intitulată “Expoziția celor 110 pictorițe din România”. Am fost atrasă de un portret peste care cădea o lumină blîndă, bizară, ce parcă vroia să-l ascundă.... Fără să știu cine este autorul, îi împărtășeam domnului Puiu Peka impresia lăsată de redarea acelui portret din tușe puține, dar sigure, încercînd să înțeleg ce mă fascina.
Cred și azi că prin concretețea și pregnanța plastică dar și prin darul coloristic al artistei compozițiile sale au...verbialitate.
“Expoziția celor 110 pictorițe din România deschisă la Castelul Cantacuzino” din Bușteni a fost una fără precedent, lucrările multor colecționari de artă fiind expuse atunci.
Iată ce scriam atunci:
Atîtea minuni adunate într-un castel !
Dacă nu ați văzut “expoziția celor 110 pictorițe din România” deschisă la Castelul Cantacuzino din Bușteni trebuie neapărat să mergeți pentru că lucrările reunite aici nu le veți mai întîlni în alte muzee sau alte expoziții.
Și iată ce scriam atunci, la Bușteni: Paula Craioveanu este prezentă cu excepționale lucrări de grafică la castelul de la Bușteni. Două nuduri care trădează mîna precisă a arhitectului care a desenat primordial, pentru că Paula Craioveanu este și absolventă a Universității de Arhitectură Ion Mincu din București. Sînt desene transpuse în compoziții de o mare expresivitate. Unul dintre nuduri, amintește de corpul unei femei într-o ipostază pastorală, așezată pe o pajiște, ce se sprijină în mîna dreaptă, mînă ce iese din spatele personajului și pare să curgă precum o apă. Există o fină armonie între poziție, ipostaza aleasă și mesajul pe care și -a propus să îl transmită.
Darul ei coloristic vine din faptul că poate să construiască legături spirituale, albastrul pur și intens pe alocuri te atrage și întîrzii cu privirea și de fapt îl mîngîi cu privirea. Tonurile de turcoaz, galben - ocru viețuiesc într-o armonie bine studiată pînă la capăt.
Celălalt nud, un nud modernist pe care apar umbre și lumini, degete pe umăr, pe încheietura mîinii, pe gleznă, pe șold, îl lasă pe privitor să viseze, să își imagineze silueta silfidă, mîngîierile efemere, fragilitatea acelei femei....
Se simte fluxul trepidant, fascinant, emotiv al lucrărilor, verbialitatea sa plastică ce îl face pe spectatorul privitor să revină asupra fiecărei lucrări aproape.
***
Miracolul feminității pare tema predilectă în expoziția ce se va deschide mîine, 22 februarie 2022, la Galeria ORIZONT, femeia fremătând de senzorialitate, de sexualitate, are o ascunsă sensibilitate prodiguă, care se întrezărește, creativitate și forță și adunând laturile acestei alterităţi rezultă un univers fascinant....
Figurile feminine amintesc persuasiv rolul preponderant al femeii în centrul societății de la începuturi și până astazi, etern miracol al fantasmei si al dorinței....
Pictura ei aparent spontană se structurează pe o compoziție plastică riguroasă, chiar dacă privirea îți e atrasă mai întîi de jocul si lnia spontană, fluidă.
Paula Craioveanu este arhitectă, absolventă a Universității de Arhitectură din București (2000) și Doctor în arte vizuale, a Universității de Arte București (2013). Membră a Ordinului Arhitecților din România, fililala București și a Uniunii Artiștilor Plastici din România.
Paula Craioveanu: “Pictura mi-a schimbat viaţa”
Liliana Popa
istoric de artă, scriitor
21 februarie 2022
|
Dimensiune originala:
370x550
|