Album despre Florin CIUBOTARU (1939-2022)

http://ro.wikipedia.org/wiki/Florin_Ciubotaru
http://www.modernism.ro/2011/11/14/florin-ciubotaru/
http://www.modernism.ro/2009/11/30/turnurile-lui-henry-mavrodin-si-florin-ciubotaru/
http://www.biblacad.ro/Ciubotaru.html
https://www.youtube.com/watch?v=wEoSSG2W7iI
http://www.romlit.ro/aurelia_mocanu_i_pavel_uar_n_dialog_despre_florin_ciubotaru
http://a1.ro/timp-liber/evenimente/premiu-pentru-albumul-florin-ciubotaru-la-targul-international-de-carte-librex-id92732.html

Florin Ciubotaru (9 august 1939, la Focșani, România - 12 decembrie 2022, București) a fost un artist plastic și profesor universitar român.
Studii:
Absolvent al Institutul de Arte Plastice„Nicolae Grigorescu” din București în 1963, (profesori Corneliu Baba, Ștefan Constantinescu).
Din 1964 participa la majoritatea saloanelor oficiale din București, precum și la expoziții românești în străinătate.
Membru al Grupurilor de artiști: Grupul 9+1 și Grupul 8 Art+; Intre 1969-1979 a realizat tapiseria (174 mp) de la Teatrul Național București, în colaborare cu Șerban Gabrea.
Activitate universitară
Din 1990-2009 profesor la Universitatea Nationala de Arte Bucuresti, Catedra de pictură.

Expoziții personale
1971 – Bruxelles/Belgia;
1972 – Courtrai/Belgia;
1974 – Haga/Olanda;
1975 – Gaeta/Italia;
1976, 1985 – Galeria Simeza, București;
1981 – Galeria Căminul Artei, București;
1985 – Galeria de Artă, Bacău;
1986 – Muzeul Partidului, București;
1988 – Barcelona/Spania;
1994, 1997 – Galeria Etaj 3/4 de la Teatrul Național, București;
2000 – Galeria Dalles, București;
2004 – Galeria Simeza, București;
2008 – Galeria Simeza, București.
2013 - Expozitie Centrul Cultural Palatele Brancovenesti Mogosoaia
2016 - Muzeul Național al Țăranului Român
2019 - Expozitie Muzeul National al Literaturii Romane

Expoziții de grup
1964 – „13“ Sala Kalinderu, București;
1970 – Gravură, Galeria Simeza, București;
1970 – „Portretul“, Galeria Orizont, București;
1975 – Gravură, Galeria Orizont, București;
1981, 1982, 1990 – Grupul 9 + 1, Sala Dalles, București;
1982 – Desen, Lugoj;
1985 – Expoziții cu tema „Știință și Artă“, Institutul de Arhitectură București;
1993 – Bistrița Năsăud;
1994 – UNESCO, București;
1995 – Ziua Mondială a Culturii, București;
2000, 2005 - Grupul 56,5 Galeria Simeza București;
2005 – Grupul 8 Art+, Muzeul Literaturii, București;
2005 – Grupul 8 Art+, Galeria de Artă, Bistrița;
2006 – Grupul 8 Art+, Galeria de Artă, Cluj;
2007 – Grupul 8 Art+, Muzeul de Artă, Constanța;
2007 – Grupul 8 Art+, Galeria de Artă, Alba Iulia;
2007 – Grupul 8 Art+, Paris, Bruxelles, Madrid, Lisabona;
2007 – Grupul 8 Art+, Patras, Grecia;
2009 - Expoziție „Ciubotaru & Mavrodin” Biblioteca Academiei Române
2012 - Expozitie "Pictura 10+1 Lepsa 2011" Galeria Simeza 
2017 - Expozitie „Abstractia ca proces" Galeria de Arta Focsani 

Expoziții internaționale, Bienale și Trienale
1966 –Stuttgart/Germania, Praga/R. Cehă;
1967 – Tokyo/Japonia, Geneva/Elveția, Montevideo/Uruguay;
1969 – Tel Aviv/Israel, Torino/Italia;
1970 – Roma/Italia, Groningen/Germania;
1971 – Düsseldorf/ Germania;
1973 – Belgrad/Iugoslavia, Bochum/Germania;
1975 – Tokyo/ Japonia;
1977 – Madrid/Spania
1979 – Stockholm/Suedia;
1969 – Bienala de gravură Ljublijana/Iugoslavia;
1971 – Bienala de grafică Capri/Italia;
1976 – Bienala de grafică Rijeka/Jugoslavia;
1979 – Bienala de la Cagnes-sur-Mer/Franța;
1986 – Bienala de la Sao Paolo/Brazilia;
1992 – Bienala de la Ankara/Turcia;
1993 – Trienala de tapiserie Tournai/Belgia
2012 - Romanian Arts in Koreea 
2014 - Simpozionului International de Pictura Orheiul Vechi (R. Moldova)

Lucrări de artă decorativă și ambientală
Intre 1969-1979 – realizarea tapiseriei (174 mp) de la Teatrul Național București, în colaborare cu Șerban Gabrea.
2007 – Parcul Kiseleff, București;
2008 – Plante Urbane, Otopeni;
2008 – Sfântul Gheorghe (sculptură), Năieni, județul Buzău;
2009 – Turnul de Fildeș, Academia Română

Premii
1966 – Premiul Uniunii Artiștilor Plastici pentru artă monumentală;
1969 – Premiul pentru decorarea Teatrului Național, București;
1971 – Premiul CSCA ex-aequo;
1986 – Premiul Uniunii Artiștilor Plastici pentru pictură;
1999 – Premiul Academiei Române;
2000 – Premiul Uniunii Artiștilor Plastici pentru pictură;
2004 – Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor;
2004 – Nominalizat pentru Premiul Prometeus;
2007 – Premiul pentru Excelență acordat de UAP Grupului 8 Art+;
2008 – Premiul pentru Arte Vizuale acordat de Ministerul Culturii Grupului 8 Art+.
2009 – Premiul Omnia pentru Arte Vizuale acordat de Fundația Prometeus.
2010 - Premiul Theodor Pallady Pentru cartea de artă Albumului Florin Ciubotaru, Editura I.C.R.
2011 - Premiul pentru Arte Vizuale acordat de revista Flacăra
2014 - Premiul pentru picto-proiect acordat de Uniunea Artistilor Plastici

Mărturisire:
„Fără un sistem de referință nu obții decât efectul local. Cu, aparent aceleași elemente poți crea o realitate paralelă, o iluzie convingătoare, eliberată de tenacitatea timpului. Obsesia principală este a transferului dintr-o realitate în alta Prefer imaginea eliberată de modelul său, în plus, adaog consistența imaterială a himerelor în care realul să apară și să nu fie”.
Florin Ciubotaru (Mărturisire Albumul Florin Ciubotaru, p.210, Ed. Institutului Cultural Roman, 2009)

Aprecieri
De cate ori mă aflu dinaintea unei lucrări de Florin Ciubotaru îi recunosc amprenta, dar sunt, totuși, luat prin surprindere. Marea lui reușită e dozajul inteligent dintre fidelitatea față de sine și incapacitatea de a se repeta. Soliditate și prospețime- iată o combinație care se potrivește mai curând arborilor : trunchi viguros și reînnoire ciclică. Pictura lui Ciubo are farmecul spontan al creșterii vegetale: te odihnește, te bine-dispune, te provoacă. Chiar când e gravă, când plonjează în inconfortabil și insolit, rămâne tonică, o perpetuă sursă de jovialitate. Am să îmbătrânesc bucurându-mă de istețimea artistică, de grația fiecărei expoziții. Cu Ciubo nu te poți plictisi. Sub naturalețea fiecărei compoziții, se simte febra unei delectabile aventuri.
Andrei Plesu (Ateliere de artiști din București, Florin Ciubotaru, vol 1, p.41, Editura Noimediaprint, 2008)

Lucrările ce compun expoziția lui Florin Ciubotaru, ca și munca sa din ultima vreme, repun o veche problemă a celor ce fac artă, o problemă născută de mult în climatul iscat de Renaștere: unde te oprești pe drumul de la obiect la reprezentarea sa, de la figurarea naturii la configurarea actului „arta” sau straturile limită, raportul subiect-obiect, arta scop în sine sau mijloc de devenire spirituală; cu răspunsul mereu schimbător ce-l dă fiecare operă și fiecare artist (cu sau fără voia sa) se repune proaspăt problema rostului spiritual al artei, menirea și limitele sale. Florin Ciubotaru, în „formula” momentului său actual, provoacă întrebări ce ating zona morală a existenței: cât e bine, cât e drept, cât e frumos să inventăm și să ne bucurăm de șansa de a crede că creăm, care poate fi nivelul benefic ce-l poate atinge libera imaginare în cadrul complex al muncii care se numește artă, cât de mare poate fi libertatea ce ne-o acordăm în fiecare moment al existenței noastre!... Felul în care răspundem, prin ceea ce facem, celor de mai sus definește soliditatea, firescul și viabilitatea propunerilor noastre… În bucuria lecturii desenelor lui Florin Ciubotaru găsim una dintre justificările lor de existență: încercarea de a nu nega.
Horea Bernea (Gând la deschiderea unei expoziții, martie 1981, text reprodus în Albumul Florin Ciubotaru, p.9, Editura Institutului Cultural Român, 2009)

“Pictez pentru a mă ivi”, poate spune Florin Ciubotaru parafrazându-l pe Paul Klee. Creator mobil, prolific, tinzând pe spirale de sens, asumate, trăite, la a dezbate menirea întru reprezentare a picturii, „Ciubo” nu a visat vreodată “Opera de artă totală”, ci unda- cuantă a Fragmentului revelator. Iată o depoziție din 1981 : Refuz gestul disperat și efortul de tip eroic, îndeletnicire care se depărtează de cordial și uman. Orice imixtiune în codul imaginii plastice de tip orgolios este eliminată, cunoașterea artistică fiind lipsită de vanitatea cunoașterii absolute”.
Aurelia Mocanu (Eliberarea fragmentelor, Ziarul de Duminică, iunie 2006, text reprodus și în Albumul Florin Ciubotaru, p.216, Editura Institutului Cultural Român, 2009)

(…) La Dalles, dupa expoziția lui Vladimir Setran, s-a deschis acum cea a lui Florin Ciubotaru, un pictor autentic, subtil, a cărui atitudine ludică provoacă imaginarul. Arta lui Florin Ciubotaru ilustrează mutațiile fundamentale petrecute în sensibilitatea contemporană, avidă de mari deschideri conceptuale și stilistice, cultivând, complementar parcă, concretețea și vagul, figurația, sensul și abstracțiunea pură. Pictorul expune rar, pentru că nu produce tablouri și nu-și promovează, diplomatic, cariera. Lucrează și, la un moment dat, sațietatea, depășirea unei etape reclama confesiunea publică. De unde senzația unei cordiale indiferențe cu sine și cu ceilalți. De unde poate și lipsa de crispare a picturii, absența oricărei inclinații demonstrative. Artistul pare un adolescent, curios și amuzat, care nu a pierdut gustul jocului, deși a atins vârste profesorale. Exista în pictura lui degajată, supusă hazardului, clipe fericite și subtexte grave! Florin Ciubotaru caută motivații ale spectacolului vizual incontinent și veșnic înnoitor. Imaginea se dezvoltă surprinzator, din teme precise: o stea sau o cruce, un ou, o elipsă, un zero, cifra cu substanță și mărime pentru pictor, torsuri. Dintr –un anume punct de plecare începe aventura divagației, care-l fascinează. De la un detaliu real, plonjează în nesfârșire și în ispita metamorfozelor în lanț. În fixarea care refuză fixarea mi se pare a consta „mecanismul“ artei sale poetice articulate din seductive paradoxuri. Se cuvine a face o constatare, în lipsa de consecințe, în interpretarea picturii lui Florin Ciubotaru. Motivele care declanșează pictura sunt modele mentale, nu sunt roade ale observației, consecințe ale „determinării” realiste, ci mai degrabă ale arheologiei realismului. E vorba de semne plastice cu înțelesuri deopotrivă concrete și abstracte. Pe scurt, par scheme care se însuflețesc prin dezvoltări concrete, foșnitoare, fără o identitate precisă. Aceste scheme înfrunzesc, ca acel zero, geometrie pură, din care transpar iarba, vegetația arborescentă; întreaga lui artă se naște din balansul dintre imaginea unei idei, de regula neeroice, nepretențioase, nesofisticate, și dinamica ei imprevizibilă la nivelul soluțiilor plastice, a scriiturii plastice, de o impresionantă naturalețe și bogăție. Pictorul modern nepeisagist se lasă cotropit în forme surprinzătoare de amintirea peisagismului. De fapt, a unei naturi atotcuprinzătoare, evidenta și ascunsă, la proporții vaste, aflată într-o irepresibilă expansiune. (…)
C. Radu Constantinescu (Ziarul de Duminică iunie 2000, text reprodus în Album Florin Ciubotaru, p.214 Editura Institutului Cultural Român, 2009)

Bibliografie

-Album Florin Ciubotaru, Editura Institutului Cultural Roman, 2009
-Florin Ciubotaru , Ateliere de artiști din Bucuresti, vol 1, Editura Noimediaprint;
-Florin Ciubotaru, Dicționarul de Artă Modernă și Contemporană, Editura Univers Enciclopedic, autor Constantin Prut, 2002;
-Albumul Colecției Muzeului de Artă Comparată din Sângeorz-Bai, Florin Ciubotaru, p.21, Ed. M.A.C.S.B., prefață de Pavel Șușară, 2005;
-ARTELE VIZUALE DUPA ’90 / "Un Arcimboldo ne-anecdotic", de Aurelia Mocanu, Ziarul de duminica, 4 August 2009;
-Aurelia Mocanu și Pavel Șușară în dialog despre Florin Ciubotaru de Pavel Șușară, România literara, nr 31, 2004
-Catalogul expoziției Ciubotaru & Mavrodin (sala Theodor Pallady, Biblioteca Academiei Române), sub patronajul Academiei Române, Fildas Art, Masterprint, 66 pag. 2009;
-Catalogul expoziției Abstract, Florin Ciubotaru, p.7, Galeriile de Artă Focșani, 2010;

telefon: 0766735552

***

Portretul artistului la senectute (şi dincolo de ea)
Andrei PLEŞU - Dilema veche, nr. 482, 9-15 mai 2013
https://dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/portretul-artistului-la-senectute-si-dincolo-de-ea?fbclid=IwAR2WqfFvdBpVbWKP4yL0462w0vEN1i8Rmxw1LkMdEB_RuhGgE3vlYnGEXjE

Am încetat, de peste 20 de ani, să practic meseria pentru care am fost şcolit: critica de artă. Ajunsesem la concluzia că scrisul despre imagine, ca şi cel despre muzică nu pot adăuga nimic esenţial la discursul artistic propriu-zis. E o simplă dexteritate, mai mult sau mai puţin inspirată, pendulînd între gesticulaţie amabilă, frazeologie plată şi acompaniament baroc. Înţeleg, desigur, că pictorul sau muzicianul au nevoie de ecou public, de semnalare avizată, dar, la un moment dat, am socotit că mi-am făcut datoria şi că am dreptul să mă ocup de propriile proiecte, atîtea cîte sînt. Datorez, însă, enorm contactului cu atelierele artiştilor plastici şi cu artiştii înşişi. Formaţia şi biografia mea sînt de negîndit fără acest contact, în care am avut mai mult de primit decît de dat.

Din cînd în cînd, totuşi, provocat de împrejurări inevitabile, de inerţii sociale sau de vechi prietenii, intru în cîte o expoziţie, oarecum stingherit de distanţa care s-a aşezat, între timp, între mine şi meseria tinereţilor mele. Evit, însă, dacă se poate, să recidivez: să scriu, să comentez, să redevin „cronicar“. De data asta, ca şi – acum vreo lună – în cazul lui Vladimir Şetran, m-am lăsat ispitit. Am văzut, în sălile Palatului Mogoşoaia, o sumedenie de lucrări adunate laolaltă de Florin Ciubotaru. Ne ştim de aproape 40 de ani. Şi am fost surprins să constat ce experienţă întremătoare pot provoca bătrîneţile noastre reunite... Avem aceleaşi întrebări, aceleaşi oboseli, dar şi aceeaşi formă de încăpăţînare, aceeaşi foame de expresie, acelaşi delir al comunicării.
În textul său de catalog, Florin Ciubotaru reformulează, fără să ştie, propriile mele perplexităţi şi îmi justifică decizia de a abandona profesiunea de critic de artă. Ne întîlnim în aceeaşi melancolie, în acelaşi „portret de generaţie“: bîntuiţi de „blocaje vechi“, de „un trecut care te ajunge din urmă“, sub numele de „forţa împrejurărilor“, de tema zădărniciei, a amăgirilor de tot soiul şi a umorului („Dacă rîzi cu lacrimi, nu mai ai lacrimi pentru plîns.“). Dar nu ne putem abţine să tot încercăm, „să învîrtim comutatorul“, să cedăm cîte unei „subite însufleţiri“. Nu mai suportăm coreografia vernisajelor, manevrele lor festive, clişeele amabile (cu „felicitări ca la nunţi şi botezuri“). Vrem să regăsim libertatea respiraţiei autentice, bucuria de a crea, confortul incomod al creativităţii.

Am citit selecţia de lucrări, oferită, la Mogoşoaia, de Florin Ciubotaru, ca pe un rezumat al vremurilor pe care le-am trăit şi ca pe o tatonare a unui viitor posibil: experimente la limita dintre informal şi geometric, dintre abundenţa realului şi asceza ideii, dintre aprofundare şi invenţie. Atmosfera generală e tonică, dar fără exces de „stabilitate“. O anumită nelinişte a multiplului, în care savoarea detaliului riscă să ducă la explozie, cînd nu se adună sub coerenţa unor forme compacte, liniştitoare, dă ansamblului aspectul unei sărbători „periculoase“. Dar iată-mă recăzut în vacuitatea cronicii plastice...

Noutatea radicală a expoziţiei constă într-o tehnică a expunerii care refuză solemnitatea inevitabil decorativă a aşezării lucrărilor pe perete, de-a lungul unei monotone simeze. Ceea ce vedem sînt aglutinări de imagini montate, în mijlocul sălilor, pe stative variabile. Sînt obiecte tridimensionale cărora trebuie să le dai ocol, „instalaţii“ imprevizibile, eliberate de orice pompă muzeală. Picturalitatea e constrînsă la volumetrie, statica lineară a discursului e înlocuită prin improvizaţie dinamică.

Constantin Noica pretindea că apogeul creativităţii coincide cu vîrstele tîrzii. Nu l-am crezut. Dar Florin Ciubotaru îl confirmă: e mai viu şi mai proaspăt ca niciodată. Am plecat de la expoziţia lui cu un reconfortant sentiment de securitate interioară şi curaj. E păcat – dar asta e altă problemă – că asemenea spectacole se petrec undeva în afara oraşului. Parcul aşezămîntului brâncovenesc e superb (stricat, totuşi, de construcţiile nesimţite de peste lac), dar accesul public în incinta lui e limitat, sporadic, accidental. Imaginile sînt condamnate, astfel, la o singurătate pe care nu o merită.