Album Expozitie retrospectiva SPIRU CHINTILA

Invitatie Expozitie SPIRU CHINTILA (1921-1985)

Galeria de arta ArtSociety va invita la vernisajul expozitiei retrospective „Un sfert de veac fara Spiru Chintila”.
In perioada 10 septembrie – 18 octombrie 2009, Galeria ArtSociety organizeaza o expozitie retrospectiva dedicata artistului Spiru Chintila (1921-1985).

Expozitia isi propune sa reconstituie parcursul diacronic al picturilor existente in colectia familiei, alaturându-le lucrari reprezentative aflate in patrimoniul muzeal sau in colectii private. Retrospectiva se va bucura astfel de colaborarea cu mai multe muzee, intre care Muzeul de Arta Constanta si Muzeul Municipiului Bucuresti si colectii private care au imprumutat galeriei ArtSociety, pe durata expozitiei, lucrari reprezentative de Spiru Chintila.
Dupa 25 de ani de la ultima retrospectiva Spiru Chintila, galeria ArtSociety isi propune sa ofere - printr-un numar impresionant de lucrari - o perspectiva noua asupra discursului plastic al artistului.
Numeroasele desene, acuarele si uleiuri semnate de maestrul Chintila, panorameaza generos traiectul semnificativului plastician roman prin civilizatia imaginii si provoaca la o noua punere in pagina.

Spiru Chintila s-a nascut la 14 septembrie 1921 la Bazargic, fostul judet Caliacra. A urmat cursurile Academiei libere de pictura din Bucuresti, lucrand intre 1945-1948 sub indrumarea lui Francisc Sirato, Camil Ressu, Alexandru Ciucurencu si arh. Horia Teodoru. A debutat la Salonul Oficial din 1947 si a participat de atunci la toate expozitiile de stat si municipale. Lucrarile sale au fost prezentate in numeroase expozitii personale si de colective, in tara si in afara ei, de la Paris pana in America de Sud si Asia centrala si de sud-est.
S-a apropiat, la inceputuri, de arta fauva, apoi de cea cubista, pentru ca, in final, sa fie considerat unul dintre cei mai autentici exponenti ai constructivismului in creatia romaneasca. Autor de compozitii, naturi statice, nuduri, portrete, Spiru Chintila a redat in numeroase lucrari dragostea sa pentru piesajele dobrogene. In afara de pictura de sevalet, artistul s-a remarcat si prin lucrari de tapiserie si arta decorativa.
Demersul curatorial are ca scop argumentarea prin intermediul unor opere semnificative, a legitimitatii pozitionarii lui Spiru Chintila intre cei mai importanti reprezentanti ai cubismului din istoria picturii romanesti.

Expozitia va fi vernisata joi, 10 septembrie 2009, ora 19:00, la sediul ArtSociety, din strada Logofat Luca Stroici, numarul 18, si va ramane deschisa pana in data de 18 octombrie 2009.

***

O generaţie, chiar două nu ştiu cine a fost Spiru Chintilă şi când spun cine a fost mă gândesc la opera sa, la cele peste 2000 de lucrări răspândite prin toate colţurile ţării şi nu numai. Cataloage nesemnificative rămase în urma sa şi, când mă gândesc că a fost fondatorul Fondului Plastic din România mă apucă tristeţea, o monografie făcută la apusul editurii Meridiane, la câteva luni înaintea evenimentelor de la 1989, câteva articole parcimonios risipite în presa vremii, cam atât ar alcătui identitatea lui Chintilă dacă n-ar fi opera! Peste 160 de desene, acuarele şi uleiuri au stat la baza alcătuirii actualei retrospective, ilustrând cu prisosinţă toate etapele parcurse de artist din 1945 și până-n 1983, anul ultimei retrospective înainte de a purcede pe căi necunoscute nouă. Am sărit întrucâtva o perioadă, să spunem 1950-62, tendenţios considerată de către unii comentatori ai operei lui Spiru Chintilă drept perioada realismului socialist, al cărui promotor de frunte ar fi fost. N-am căpătat, cred, destulă distanţă faţă de anii amintiţi pentru a ne putea pronunţa cu claritate şi discernământ, fără patimi şi ranchiuni ascunse, asupra îngheţului produs în cultura noastră. Cartea Magdei Cârneci, expoziţiile organizate de Mihai Oroveanu, Pavel Şuşară, Erwin Kessler… zecile de articole publicate, pentru a aminti câteva eşantioane importante în studiul asupra efectelor comunismului în cultura românească, sunt încă insuficiente pentru a trage concluziile necesare. Urmele lăsate de ideologia jdanovistă, platforma pe care am fost o vreme azvârliţi, sunt mult mai greu de judecat, dacă nu punem laolaltă toţi factorii care le-au provocat şi nu acţionăm cu calm şi spirit de fineţe. Deci exact aşa cum n-am fost trataţi la vremea respectivă şi nu fac deloc apel la pilda christică. Arta a suferit de aceeaşi mare dezorientare ca şi viaţa socială. Şi termenii sunt foarte blânzi.

M-am considerat o bună cunoscătoare a creaţiei lui Chintilă şi iată că, abia de curând, am dat cu ochii de câteva lucrări cu totul surprinzătoare, ce defineau o cu totul altă traiectorie a picturilor sale dacă n-ar fi venit momentul crucial al anilor ’47. Tot cubismul, în formula sa estompată, îi dădea târcoale, iar exemplul dascălului Şirato, de la Academia liberă Guguianu, mare admirator al lui Cézanne, avea să fie decisiv. Drumul până la „sferă, con şi cilindru” era pavat cu învăţăminte demne de urmat în strădania de „a constitui un tablou pe de-a întregul realizat, în care toate elementele constitutive să se unifice într-o aderenţă completă”. A crea din tablou „o unitate independentă de natură, totuşi, nu în afară de ea”, iată scopurile tânărului învăţăcel pe care le atinge în cele din urmă, realizând un stil “Chintilă”. Ştiu că pe mulţi, pentru care ierarhiile au fost demult stabilite şi, într-un fel, sunt imuabile, îi va deranja această exprimare. Mi se pare cea mai conformă cu adevărul. De acum încolo (anii ’62 să spunem) iluzia realităţii, brutală în substanţa ei materială, este oarecum distrusă. “Fanatismul constructorului” cum se pronunţa O.W. Cisek faţă de Şirato, învinge. Chintilă devine Chintilă.
Dacă recapitulăm, observăm că natura preponderent austeră l-a făcut să nu se consacre nudului, pe care a fredonat în tinereţe. Modele a avut începând cu Ressu, Şirato, Ciucurencu, Lucian Grigorescu… dar n-a rămas simplu emul ci a ştiut, a putut, să-şi depăşească limitele descoperindu-se pe el însuşi: Spiru Chintilă. Dobrogea, care pentru alţii devenise El Dorado-ul picturii, pentru el era consubstanţialitate sufletească, identitate geografică. Desenului senzual şi curbiliniu (anacleontic, ar spune profesorul meu venerat, Eugen Schileru) din tinereţe îi urmează formele ascuţite şi severe. Inteligenţa subjugă instinctul pentru că “salvarea le este promisă acelora care vor şti să coloreze apa pură a inteligenţei cu vinul senzualităţii regăsite.” (André Lhote, “Les invariants plastiques”). Căci ce este altceva cubismul decât înfiriparea unui nou clasicism?
Ce a rezultat în urma meticuloasei îmbinări a 2 curente, să zicem: cubism cu fovism? O formă potolită de modernism, aşa cum s-a întâmplat la noi cu mai toate teribilismele secolului XX, păstrând proporţiile şi dând Cezarului ce-i al Cezarului( lui Brâncuşi, Brauner de pildă). Neliniştea lucidă primează în cele din urmă. Se încearcă recuperarea ordinii prestabilite. Într-o oarecare măsură Chintilă a reuşit acest lucru şi retrospectiva pe care v-o propunem, după 25 de ani de absenţă, încearcă să vă facă să-l priviţi într-o lumină corectă, deci favorabilă.
Ruxandra Garofeanu
Director ArtSociety

***

O structură geometrică severă şi complexă

Complexitatea artistică a operei lui Spiru Chintilă are ca punct de plecare o analiză extrem de amănunţită a spaţiului în care este proiectată compoziţia. Artistul procedează la o descompunere sistematică a eşafodajului pe care se sprijină ansamblul imaginii, redate prin obiectivul pictorului. Există trimiteri concrete în direcţia formelor clar definite, ale structurilor primordiale din compoziţiile lui Ben Nicholson şi, în paralel, spre severitatea rayonismului din creaţia lui Lyonel Feiniger. Se întrevăd incontestabile referinţe la adresa unui limbaj post-cubist înţeles cu siguranţa de sine şi deplina libertate de exprimare, în sensul unui studiu foarte bine definit al redării unei imagini - fie ea o natură statică, un peisaj sau un nud - prin prisma unei analize geometrice a structurii compoziţionale, a întregului ansamblu compoziţional. Un dialog permanent al prezentării anti-anecdotice, aproape sobră şi foarte funcţională a imaginii, văzute prin obiectivul artistului, a lejerităţii dusă la marginea ludicului, a redării concrete a unei perspective conştient şi lucid falsificate, prin intermediul punctelor de fugă inversate, a transparenţelor elementelor compoziţionale, a interferenţelor planurilor picturale. Compoziţia câştigă în complexitate, în forţă, în greutate şi totuşi rămâne accesibilă.
Limbajul exprimării artistice devine interogativ şi investigator, provoacă un dialog direct la adresa exigenţei şi eleganţei compoziţionale, a anvergurii, în același timp discrete, a diversităţii cromatice. Adâncimea creaţiei artistului constă în a ascunde detalii, a transforma realitatea, a o reda prin lentila unei viziuni complicate, sofisticate, totul sprijinit pe schela unei estetici deosebit de exigente.

Matei Chintilă

***

Activitatea lui Spiru Chintilă în conducerea
Uniunii Artiştilor Plastici 

Deosebit de importantă pentru dezvoltarea artelor plastice pe plan naţional trebuie amintită în acest context activitatea administrativă a artistului Spiru Chintilă, în cadrul Uniunii Artiştilor Plastici şi al Fondului Plastic (instituţie ce aparține de UAP) din România. În a doua jumătate a anilor cincizeci, sub amprenta unui context istoric extrem de dificil, se pun bazele restructurării Uniunii Artiştilor Plastici. Presiunea politică funcționează cu putere asupra libertăţii de exprimare artistică pe plan cultural. În prima jumatăte a anilor şaizeci apar însă primele semne de diminuare a influenţei politice exercitată în direcţia instituţiilor culturale.

Spiru Chintilă, în calitate de secretar general al conducerii UAP și preşedinte al Fondului Plastic, reorganizează sistemul de funcţionare a UAP, şi îi dă acesteia autoritatea de care avea nevoie. Se construiesc, se cumpară sau se închiriază pe termen nelimitat un mare număr de ateliere de creaţie, se achiziţionează importante magazine cu vânzare, destinate desfacerii creaţiilor, mai ales din zona artelor decorative, ale membrilor UAP. Se organizează contracte pentru comenzi în zona artelor plastice şi monumentale, se deschid importante galerii şi spaţii expoziţionale. Se construieşte Combinatul Fondului Plastic şi se pun bazele unei colecţii extrem de vaste şi importante cu lucrări ale artiştilor plastici români. Membrii UAP beneficiază de un privilegiu extrem de rar într-o societate care impune constituţional fiecărui cetăţean obligativitatea unui loc de muncă: acela de artist liber-profesionist. Ideea principală susţinută activ de Spiru Chintilă, în cadrul restructurării UAP, a fost următoarea: orice artist trebuie sa deţină posibilitatea de a-şi câştiga existenţa prin creaţia sa artistică, fară a fi nevoit sa recurgă la alte surse de finanţare. Spre sfârşitul anilor şaizeci, Uniunea Artiştilor Plastici devine o instituţie culturală cu o conducere politică independentă, care se autobugetează după un sistem de economie de piaţă liberă, neplanificată şi care înscrie anual importante câştiguri.
Dar succesul nu este de lungă durată. Briza liberalizării pe scena culturală începe să se stingă. Spiru Chintilă sprijină şi susţine între timp artiştii plastici care cad în dizgraţia unei noi direcţii guvernamentale, devenită din nou foarte severă, în ceea ce priveşte politica faţă de cultură, faţă de artele plastice. În 1971 Spiru Chintila este destituit din toate funcţiile deţinute. Motivaţiile au un fundal politic şi personal. Artistul se retrage în atelierul său de creaţie. Va refuza în 1974 oferta Uniunii Artiştilor de a reveni la conducerea Consiliului acesteia. Se dedică definitiv creaţiei sale artistice pâna la stingerea din viaţă, în 1985.
Matei Chintilă

***