Ana Amelia Dinca despre „Stilul Brădean in desen”

Stilul Brădean în desen
1.Caracterul pictural al desenelor. Ordonarea conform viziunii personale a mijloacelor de expresie şi a elementelor de limbaj plastic au determinat apariţia stilului Brădean în desen în momentul când îmbinarea talentului cu buna cunoaştere a regulilor clasice şi a tradiţiei româneşti şi europene a domeniului, dar şi concomitent cu implicarea unei tente filosofice asupra aspectelor existenţiale evocate şi asupra corpului uman înţeles drept creaţie divină, s-au armonizat în desenul său devenit mai târziu, „izvorul şi substanţa picturii” .
Stilul Brădean nu înseamnă doar rigurozitatea firească a celui care îşi respectă arta, după cum nu este nici simpla scriitură în contextul unui crochiu, al unei schiţe sau al unui studiu, definite prin notaţiile corecte impuse de principiile academismului şi de preceptele moderne, şi acestea stricte în libertatea lor.
Particularitatea stilului Brădean este sinonimă cu caracterul pictural al desenului, cu valorile plastice conferite raportului dintre închis şi deschis, dintre plin şi gol, dintre albul hârtiei şi linia neagră a tuşului care la rândul ei cunoaşte diferite grade de diluţie rezultate din acţiunea artistului cu peniţa, cărbunele şi băţul de lemn, creând astfel o rafinată plasticitate a urmei lăsată de acestea. Prin folosirea pensulei însă efectele sunt conduse până în nucleul estetic al picturalităţii pentru că acest instrument îi permite artistului atât realizarea traseelor lineare, dar mai ales, dezvoltarea unor pete ample de tuş diluat în diferite intensităţi, de la laviul transparent la negrul intens, aceste treceri gradate formând o paletă de griuri rafinate care dau preţiozitate compoziţiilor gândite de Traian Brădean în aceeaşi concisă expresie plastică specifică viziunii sale. De aici a decurs măiestria care a dat particularitate stilului său rezultat din sistematizarea regulilor de reprezentare devenite la un moment dat proprii. Efectele obţinute cu instrumentele tradiţionale sau neconvenţionale de desenat, cu materiale diferite şi pe suportul bidimensional, nu au determinat decât o amplificare a expresivităţii rezultată din folosirea normelor legate de armonie, simetrie, echilibru, asimetrie, ritm, proporţie.
Forma este pusă în valoare nu numai prin contur, ci deopotrivă prin suprapunerile, juxtapunerile şi alăturările de griuri, prin tuşe şi haşuri, prin direcţionarea cu ştiinţă a modeleului efectelor lineare.
2.Dezinvoltura gestului grafic. O anumită categorie a desenelor lui Traian Brădean se caracterizează prin amplitudinea şi nervozitatea gestului grafic generate de mişcarea rezultată din modularea naturală a mâinii în diferite unghiuri alese de artist, ceea ce pune problema intensităţii de durată a traseelor lineare care sunt corelate între ele sau pot fixa suprafeţe cu ritmuri distincte obligând ochiul să urmeze diferiţi vectori ai mişcării care determină tensiuni în interiorul aceleiaşi forme.
Succesiunea pe orizontală şi verticală a segmentelor de dreaptă atrag după sine sugestia mişcării continue şi în acelaşi sens a instrumentului folosit, rezultând din acest demers suprafeţe cu haşuri care diferenţiază planurile, dar şi haşuri pe formă care, în funcţie de dimensiunea liniilor dau impresia unor structuri mai închise sau mai deschise, inducând astfel percepţia unor volume cu plasticitate alternativă.
Punctele între care liniile se desfăşoară sunt când apropiate, când depărtate în funcţie de confruntarea apărută între elementele aceluiaşi cadru. Unele desene par o scriere liberă şi agitată prin grafierea unor rotaţii de întinderi inegale. De aici apare dezordinea, asimetria în interiorul desenului unificat de celula formei despre care putem avea înşelătoarea impresie a jocului plastic întâmplător al artistului. Acesta de fapt controlează forma aducând ordine în dezordine.
3.Modelul de atelier. În calitatea sa de profesor la Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu, Traian Brădean desena alături de studenţi nuduri în atitudinea statică impusă de modelul aşezat pe postamentul atelierului de la facultate, căruia i-a imprimat expresia armoniei rezultată din proporţiile segmentelor corpului uman, unificate de traseele şi flexiunea curbelor. Idealul de frumuseţe este în acordul unei înţelegeri depline a formei de ansamblu, avâd în permanenţă în memorie canonul şi ştiinţa anatomiei artistice şi trecând dincolo de acestea prin echilibrarea aspectelor naturale ale fizicului, filtrate de structurile gândirii sale, care au prelucrat formele, idealizând trupul feminin.
Traian Brădean se înscrie în linia tipurilor europene de înţelegere artistică a corpului uman aflându-se în descendenţa lui Leonardo, Rafael, Michelangelo, Rembrandt, Durer, care i-au fost maeştri indirecţi, cu menţiunea că simplificarea tipului de construcţie este personală şi abordarea una strict spirituală, legată de cultura sa umanistă.
Într-o scrisoare din 1515 adresată lui Baldasare Castiglione, Rafael Sanzio menţiona faptul că în reprezentarea modelului „mă servesc de o anumită idee, care este în spiritul meu” relevând acel "designo interno" care se va finaliza în desenul exterior, ceea ce Traian Brădean conştientizează menţinând nudurile în perspectiva ştiinţei desenului supusă raţionalului, dar citim în acestea şi o parte de senzualitate a formelor pline, voluptoase, care definesc entitatea fizică feminină şi frumuseţea ei ca semn divin.
Nudurile de o elegantă alungire sau de o pronunţată soliditate volumetrică pun în lumină preţiozitatea expresiei plastice născută din linia viguroasă a tuşului devenită pe alocuri delicată sau aproape volatilă.
Acestea sunt reprezentate din unghiuri neaşteptate. În contraposto, din trei sferturi în raccourci-uri variate, din faţă sau din spate, stând pe scaun sau pe o suprafaţă plană, artistul căutând rezolvări formale în torsiunile corpului mărginit de contururi serpentinate, virtuos şi cu precizie notate. Pornind de la realitatea formală a modelului şi de la expresivitatea segmentelor anatomice, Traian Brădean concentrează plasticitatea pe concizia grafică specifică schiţelor şi crochiurilor, de multe ori abordarea impozantă a modelului amintindu-l pe Camil Ressu, înaintaşul său, de la care moştenise logica desenului, compoziţia arhitecturală, construcţia şi forma, dominate de rigurozitate, cultul pentru atelier şi gama principiilor care stau la baza conceptului de formă.
Şi dinspre Theodor Pallady se citeşte o configurare, mai ales a desenului viguros cu trasee puternice, tipul de perspective ale trunchiului uman și sinteza formelor. Traian Brădean a păstrat de la aceşti doi maeştri tipul de abordare dominat de rigorile logice ale proporţiei şi armoniei, ale dinamicii şi staticii compoziţionale peste care a intervenit uşurinţa execuţiei şi stilul său apărunte în urma perseverenţei şi exigenţelor personale.
Ana Amelia Dinca
Facebook 7 martie 2024