DIMITRIE BEREA - articol de Vasile Parizescu in revista CASA LUX pag. 147

Rasfoind albumul am ramas surprins de calitatea si actualitatea picturii lui Berea. Nu-mi parea rau ca am achizitionat tabloul (destul de scump la aceea data, 3500 lei, pentru un artist total necunoscut. De ce oare?!). Am intalnit rare ori cateva lucrari, mai ales desene acuarele, pentru care propietarii lor imi cereau preturi 4.500 lei, valori enorme pentru un artist la aceea data, asa cum spusesem, nestiut de unii si uitat de altii.
Si, in fond, cine sa-l stie cand despre el nimeni nu vorbea, iar plecarea sa definitiva din tara a fost in anul 1946? Informatiile care se difuzau in tara erau, mai cu seama, cele oficiale. Cine indraznea sa scrie – daca afla!- o cronica despre un transfug? Cine indraznea prin 1956 – 1960 sa scrie despre Brancusi, caruia i se refuzase donatia testamentara (1956)? Tocmai in aceea perioada a “realismului socialist”, care a fost un “blestem”pentru arta romaneasca, al carui obiect in principal era sa-i ingroape definitiv pe creatorii ei, din care o parte valorosi, ca si “consacratii” periaodei interbelice, admisi “volens – nolens” de “onorata conducere de partid si de stat”, obligate fiind de faptul ca in toate marile colectii donate statului ori in muzee se aflau lucrarile lor pe simeze. Chiar daca nu corespundeau criteriilor sovietice, parerii servililor cronicari sau creatorii de la noi, ce admiteau noul curent in naivismul lor, lipsit de caracter si care se bateau cu pumnul in piept pentru desfiintarea unor pictori sau sculptori valorosi, dar care nu se inscrieau – spuneau ei – noilor vederi. Aceasta explica de ce Th.Pallady, D.Ghiata. Gh. Vanatoru, Lucia Dem. Balacescu, Lucia Cosmescu, I.Tuculescu si multi altii erau scosi dupa expozitia “Flacara” din anul 1948 din sindicatul sau uniunea scriitoriceasca, pictoriceasca sau muzicologica ce se crease, fara a avea drept a expune, a fi trecuti pe vreun catalog sau monografie etc. Parca si acum o vad pe doamna Aurelia Vasiliu Ghiata, aflata impreuna cu mie pe o bancheta de la una din ferestrele salii Dalles, blestemandu-I, cu dreapta ura, pe cei care ii scosese sotul din sindicatul sau uniunea amintita. Ne gaseam amandoi la una din marile retrospective organizate cu surle si trambite pentru un “adulat” al acelei vremi, la care vorbea – evident – cunoscutul critic de arta Dan Haulica. De respectivul pictor astazi nici nu se mai vorbeste ca ar fi existat (de data aceasta pe drept), iar prin colectiile de arta adevarate sa dai cu tunul si nu il gasesti. Poate pe la casele oficialilor de atunci (ramase si acum) sau, in cel mai bun caz, in podul casei unde au locuit, ori in depozitele mari ale statului, continand miile de tablouri cumparate cu bani grei in perioada 1950 – 1989, “adevarat uitate:. Si, apropos de uitate! In cea de- a doua jumatate a anului 2003, pblicistul, scriitorul si critical de arta – un adevarat scormonitor si cautator de “briliante colorate” – Tudor Octavian, colectionar pasionat, a scris o reusita monografie a “Pictorilor romani uitati”. O adevarata capodopera atat scriitoriceasca, cat si ca tiparitura. Piramida artistic imaginara, formata din varf (cu Patrascu, Pallady, Tonitza, Ghiata, Sirato etc.) si o “oarecare” baza, pare, in mod firesc, macar teoretic, sa se umple putin si inca nu complet, intrucat scriitorul ar trebui sa mai scoata cateva editii pe asa-zisi pictori “uitati”, despre care de-a lungul timpului am discutat in numeroase ocazii dedicate artei. Si acum am o lista cu cateva sute de nume ale caror tablouri le-am gasit in cei 45 de ani de colectionat. In prestigiosul sau album apare o reproducere a unui frumos portret pictat de Dimitrie Berea, apartinand colectionarului Stefan Marculescu. Faptul ca aveam un tablou de D.Berea m-a determinat sa strang date despre el raspunzand totodata si intrebarii: cine este pictorul Dimitri Berea? Acestea este in viata! Nici nu te gandesti la valurile de intamplari ce vin una dupa alta si care te duc spre ceva neasteptat. Dupa anul 1989 i-am scris verisoarei mele aflate la New York, unde stiam ca locuiesc sotia lui Dimitrie Berea, sa caute prin galeriile tablouri ale artistului, eventual date despre el. In 1990 se inscrie in Societatea Colectionarilor de Arta din Romania Nicolae Cristoveanu, bacauan de origine, ca si Dimitrie Berea, si care imi povesteste ca a fost prieten si chiar coleg de liceu cu el si cu mai varstnicul George Zlotescu. M-am inteles cu dansul ca atat fiul sau care se afla in SUA, cat si verisoara mea sa ne trimita orice informative priviitoare la pictor. Despre Dimitrie Berea s-a scris in revista Pro Arte in anul 1992, iar despre George Zlotescu, amicul sau mai mare, in aceeasi revista, ceva mai tarziu, in 1998, an in care Societatea Colectionarilor de Arta din Romania, cu sprijinul financiar al Casei de Economii si Consemnatiuni si cu participarea unor muzee si colectionarilor inimosi (Camelia Stanescu Ursuleanu, Cornelia Petreanu, Eugenia Petreanu, Muzeul de Istorie si Arta al Municipiului Bucuresti, Blibioteca Academiei Romane), precum si cu pasiunea muzeografei Angela Scarlat, a organizat la Muzeul Judetean de Arta Bacau retrospectiva unui talentat artist pe nedrept uitat, cuprins si el in albumul “Pictori romani uitati” – George Zlotescu. La aceasta retrospectiva au participat criticii de arta Ruxandra Garofeanu, Mircea Deac si Octavian Barbosa.
Nascut in Bacau, la 2 noiembrie 1908, intr-o familie bogata, tatal fiind avocat, iar mama pictorita, Dimitrie Berea urmeaza scoala primara si apoi liceul Ferdinand I din acelasi oras. Intre 1927 si 1932 este student la Academia de Arhitectura si in paralel, impreuna cu profesorul lui, Teodorescu – Sion, fondeaza la Bucuresti una din primele academii de pictura “neconformista” (expresia le apartine) sub denumirea “Ileana”. In anul 1932 expune pentru prima data la expozitia anuala a Academiei de Arhitectura. In 1934, la Salonul Oficial, obtine “Premiul Bucurestiului”, dar organizeaza si prima expozitie a unui singur pictor tanar la Internationala din 1938 primeste Premiul Romei, cu diploma semnata de Mussolini (tabloul premiat se afla in colectia Victoria si Vasile Parizescu; vezi revista Casa Lux nr. 2/ 2004, pag. 108).
Anul 1939 ii aduce sansa de a o cunoaste pe directoarea Muzeului Impresionistilor, la Paris, “Muza” acestora, cum era denumita doamna Marie Fontaine –Desgardins si careia, ulterior, in anul 1946 cand pleaca definitiv din tara (dupa ce face portretul sotiei ambasadorului sovietic la Bucuresti), ii dedica prima expozitie postbelica deschisa la Galeriile Allard. Cu aceasta ocazie ii cunoaste pe Matisse, Van Dongen, Andre Lhote si , mai presus de orice, pe Abelc Bonnard, adevaratul sau maestru, cu care va expune in numeroase expozitii in urmatorii ani.
Este invitat la Roma, in 1940, la expozitia ce se va deschide cu ocazia inaugurarii Galeriei de Arte Frumoase (astazi Galeria Nationala de Arta Moderna), de catre regele Vittorio Emmanuelle III. Apoi are expozitii la Milano (1942), Palazzo Lanncelloto, Academia di Rumania (inaugurate tot de regele Vittorio Emmanuelle III). Primeste in acelasi an Diploma Academiei de Arte Frumoase din Roma pentru fiecare din cele cinci ramuri ale artelor studiate pe baza bursei statului Italian.
In anul 1943 se intoarce in tara impreuna cu sotia sa, candidand cu succes la conducerea Muzeului Aman. Pregateste ultima expozitie in tara, pe care o deschide in 1944 la Galeriile Kretzulescu. Din 1946, aflat la Paris, circuland in toata Europa, in plina refacere dupa distrugatorul razboi, cunoscut déjà de numerosi galeristi din diferite tari, deschide mai multe expozitiice se succed aproape annual si care ii aduc o recunoastere binemeritata. Cum era si firesc, in anul 1947 are expozitii in Elvetia (tara neutra in timpul razboiului), la Galeriile Athennee din Geneva, cu un catalog prefatat de Maximilien Gauthier, apoi la Chichio Haller’s din Zurich, prezentarea fiind facuta de Waldemar Deonna, directorul general al muzeelor din Geneva. Cu aceasta ocazia ii intalneste pe scriitorii Leon – Paul Fargue, Lucien Fabre, Alain, Bedel si Gerard Bauer, carora le face portretele ce vor fi expuse in urmatoarele expozitii. Astfel, in 1948, la Galeriile Bemheim – Jeune, in cadrul expozitie “Visages de Paris” expune portretul poetului L.P. Frague. In acelasi an organizeaza expozitia “Pisage din Montmartre” la Galeria Lamark.