DIMITRIE BEREA - articol de Vasile Parizescu in revista CASA LUX pag. 146

Atunci! Cine este “pictorul uitat” Dimitrie Berea?
Voit sau nevoit, prejudecati infantile, incultura, invidie si rautate degradeaza si distrug marile valori romanesti, pe care lumea intreaga le admira.
*
Eram furios pe Carmen Popescu, incadratoarea unora dintre tablourile cumparate pentru colectie (magazinul ei de rame fiind amplasat in restul unor case bombardate in timpul razboiului, aflate pe str.Cobalcescu). Lucram cu ea deoarece locuiam foarte aproape in aceea vreme, pe bd. Dinicu Golescu colt cu Str. Stefan Furtuna. Furia mea se datora faptului ca intotdeauna isi ducea cu vorba clientii, iar eu eram dornic sa vad tabloul cumparat asezat la locul lui. Nu lucre ea ramele, ci Gheorghe Apostol, care ulterior a devenit incadratorul official al tablourilor pictate de mine. Ma amanase de cateva ori. Ajunsesem in seara zilei de 31 decembrie 1969 si eram invitati la familia Camelia si Zerlin Dimofte. Am sunat-o pe Carmen la telefon de cateva ori, somand-o ca, daca nu-mi aduce tabloul in seara aceea voi lua cele mai severe masuri (pe care, drept sa spun, nu le stiam nici eu si nici sotia, care ma indemna sa o las in pace mai ales ca era seara de Anul Nou, iar noi trebuia sa plecam). Cert este ca s-a speriat si ca pe la orele 23:00 cineva suna la usa. Cine? Carmen Popescu! Adusese inramat tabloul “Natura moarta cu flori” pictat de Dimitrie Berea. Tabloul era foarte frumos. Avusese rama alba ornamentata, asa cum obisnuia Berea sa-si incadreze tablourile. Eu o schimbasem cu o bagheta aurie vernisata pentru a avea o patina, lata, cu nervure de tipul “ramie spaniole”, la care am rugat-o sa monteze si un paspartu. Desi imi spusese cat ma costa rama cand am facut comanda (95 lei), mi-a cerut 350 lei, cheltuieli pentru taxiuri (fusese la domnul Apostol chiar in seara aceea, il obligase sa-I termine rama , tinuse taxiul la poarta lui su apoi a venit la mine). Era ora 23:30. I-am dat banii solicitati, nu fara a fi atentionat de sotie ca ii luasem de la o alta destinatie. Era tarziu, iar gazda unde eram invitati statea in Floreasca. Eu aduceam pick-up-ul (cumparat din Polonia) cu discuri, deci eram pion important la petrecere. Am gonit cu masina si am ajuns cand se ciocneau paharele de miezul noptii. Toata povestea a fost descrisa “ornamentata” de sotia mea, incat unul din comeseni (si prieteni) a spus: “Mai sa fie care om are o pasarica, numai tu ai o colivie”. De altfel, “dictonul” a fost intetit de prieteni dupa aparitia Legii 63/1974, cand toate bunurile apartineau poporului, iar eu mai cumparam in continuare arta. De ce cumparasem tabloul de Berea? Doar cativa colectionari auzisera de el, printre care si K.Zambaccian, care il avea in colectie. Nu se cunostea mai nimic despre pictor, despre valoarea lui. Achizitionasem tabloul pentru ca imi placea, dar si pentru faptul ca mentorul meu, Dimitrie Hogea, insista chiar ca Berea , desi nu e cunoscut in tara, in exterior este considerat un artist apreciat. Si pentru a-si intari cele spuse mi-a propus sa ma duca la cumnatul lui Berea. Dupa aproape doua luni am facut o vizita cumnatului pictorului (sora acestuia, Georgeta, era casatorita cu artistul), care mi-a aratat si alte tablouri din perioade mai apropiate, admirand calitatile lor picturale. In plus mi-a aratat doua cataloage pe care nu le cunosteam si anume: “Expozitia Berea, 24 ianuarie- 14 februarie 1943, Caminul Artei, Galeriile Kretzulescu” si “Berea at De Young Museum, San Francisco 1965”. Pe acesta din urma sora sa (sotia lui Berea) scrisese: “La multi ani si toate cele bune iti doresc cu ocazia zilei tale de nastere! 19 octombrie 1966, Georgeta”.