Album despre Lucia Dem. BALACESCU (1895-1979)
http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Lucia_Dem._B%C4%83l%C4%83cescu
http://artindex.ro/2012/05/16/demetriade-balacescu-lucia/
https://www.artmark.ro/stiri/?p=18738
http://ochiuldeveghe.over-blog.com/article-lucia-dem-b-l-cescu-in-noul-paradis-109459359.html
https://www.artline.ro/Lucia-Demetriade-Balacescu--Pictori-romani--23779-1-n.html
https://mvalentinaiancu.wordpress.com/tag/lucia-dem-balacescu/
https://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/doamnele-pictorite-2890159
https://www.askart.com/artist_related/Lucia_Demetriade_Balacescu/11220514/Lucia_Demetriade_Balacescu.aspx
https://www.youtube.com/watch?app=desktop&v=t1tOmHBbJxc&feature=emb_logo&fbclid=IwAR0UMg_qIfmAlnxAsZVSxjPKxT51cOArIEZXUv8pvMUG1QELKEBPK7TV7RQ&ab_channel=AGERPRES
***
Lucia Dem. Bălăcescu (22 ianuarie 1895, Bucureşti – 5 noiembrie 1979, Bucureşti). Pictoriţă, prozatoare.
Fiica comandorului Petre Demetriade, a studiat, în particular cu pictorii Gh. Petraşcu şi Eustaţiu Stoenescu, apoi la Institutul „Buser” din Elveţia (1913), Şcoala de Belle Arte din Bucureşti (1915), Academia „Ranson” (1921) şi Academia „Julian” (1921) din Paris, cu marii artişti Ipolit Strâmbulescu, Dimitrie Serafim, Pedro Coreja D`Arnja, Othon Friesz sau Fritz Gilsi.
Expune în ţară, în 1919, cu sprijinul Olgăi Greceanu şi Ninei Arbore, în cadrul Asociaţiei Femeilor Pictore şi Sculptore, organizează o expoziţie personală, în 1926, în care prezintă peisaje, naturi statice şi nuduri, în guaşă, pastel şi acuarelă, urmată de altele în ţară şi străinătate. În 1929 obţine medalia de bronz la Expoziţia Internaţională de la Barcelona. Din anii ’50 va folosi, în cea mai mare parte, tehnica uleiului.
Alături de pictura pe pânză, Lucia Dem. Bălăcescu face şi ilustraţie de carte: Cartea cu jucarii şi Ce-ai cu mine, vântule? de Tudor Arghezi (1931), pentru care obţine un premiu la Praga (1938), Corigent la limba română de Ion Minulescu, Un port la răsărit de Radu Tudoran, peste 200 de ilustraţii la Decameronul de G. Boccaccio şi la mai multe poezii traduse din Ch. Baudelaire, pentru care a primit Premiul Academiei Române, în 1939.
Printre cele mai importante opere ale sale se numără Şeherezada (1937 – 57), Scuar bucureştean, Curiozitate, Casă veche din Bucureşti, Mangalia.
Debutează ca publicistă în ziarul „Timpul”, în 1937. Colaborează cu „Le Moment", „Bis”, „Vremea”, „Astra”, unde publică cronică plastică, articole despre teme de cultură sau impresii de călătorie. Va publica În noul Paradis (1942) o cronică în care înfierează comunismul, şi o lucrare de memorialistică, Destăinuiri antiliterare (1979), ambele ilustrate cu desene sugestive.
Pentru contribuţia sa la arta românească şi pentru promovarea acesteia în afara ţării, Lucia Dem. Bălăcescu a primit, în 1974, premiul „Ioan Andreescu” al Academiei Române.
„Există un stil Lucia Dem. Bălăcescu pe care artista l-a încetăţenit în domeniul plasticii româneşti, delimitat de neclintitele borne ale temperamentului său, stabilind o zonă proprie, ce face parte dintr-o istorie a noastră, care urcă dintr-un strat nealterat al spiritualităţii, la interferenţa artei româneşti cu cea europeană” (Dragoş Morărescu şi Petre Oprea).
Bibliografie: George Marcu (coord.), Enciclopedia personalităţilor feminine din România, Editura Meronia, Bucureşti, 2012.
***
Expoziție Lucia Dem. Bălăcescu la Muzeul Bucureștiului
A treia expoziţie din ciclul "Vindecări miraculoase" este dedicată pictoriţei Lucia Dem. Bălăcescu, de la a cărei naştere se împlinesc 120 de ani, iar lucrarea referenţială – redată circuitului expoziţional prin procesul de "tămăduire" a restaurării – este de astă dată "Peisaj bucureştean". Acesteia i se adaugă pe simeză alte cinci picturi din colecţia Pinacotecii bucureştene. Expoziția va putea fi vizitată până pe 31 mai, la Palatul Șuțu.
Lucia Dem. Bălăcescu a urmat cursurile Şcolii de Arte Frumoase din Bucureşti între 1913 şi 1918 iar apoi, până în 1922, s-a specializat la Paris în diverse academii particulare care promovau arta de factură modernistă. Revenită în ţară, s-a alăturat "Asociaţiei femeilor pictore" precum şi grupărilor de la "Contimporanul" şi "Arta nouă", care promovau o estetică îndrăzneaţă, opusă tradiţionalismului.
În acest context artista şi-a precizat stilul şi tematica ce o vor consacra pe scena modernismului românesc, când, de altfel, abordează mai temeinic tehnicile de apă. Realizează în guaşă şi acuarelă lucrări cu subiect (parodic) istoric, într-o manieră comică şi naivă totodată, care o vor impune în expoziţiile de atunci: „O nuntă-n 1930”, boieri tăifăsuind într-un interior vechi, personaje închipuite în costume de la 1880 etc., alcătuiesc un univers fabulos, relatat savuros, pe care nu-l va mai părăsi, indiferent de motivul, genul ori tehnica abordate. Acest filon tematic narativ, redat într-un colorit viu şi spontan, răspundea fanteziei sale debordante, hrănită cu lecturi şi poveşti de familie, dar şi gustului său pentru mucalit şi (auto)ironie.
Pe parcursul vieţii, artista a deschis mai multe expoziţii personale, a participat la numeroase expoziţii de grup, – între care figurează cele de la Salonul oficial – atât în ţară cât şi în străinătate. S-a remarcat, în egală măsură, în ilustraţia de carte, printre cele mai cunoscute volume pe care le-a înfrumuseţat numărându-se Cartea cu jucării şi Ce-ai cu mine, vântule, de Tudor Arghezi, Corigent la limba română, de Ion Minulescu, Un port la Răsărit, de Radu Tudoran şi Decameronul lui Boccaccio. Pentru ilustraţiile la poeziile lui Baudelaire, a primit premiul Academiei Române în 1939.
A debutat în publicistică la ziarul Timpul, în 1937, şi a colaborat apoi cu cronică plastică, articole culturale sau impresii de călătorie la: Le Moment, Bis, Vremea şi Astra. Ne-au mai rămas de la ea două semnificative volume de memorii: primul, intitulat În noul Paradis (1942), descrie experienţa traumatizantă a ocupării Basarabiei de către sovietici, pe când artista se afla internată în sanatoriul de la Bugaz, de lângă Cetatea Albă; cel de-al doilea, Destăinuiri literare (1979), desfăşoară o retrospectivă mult mai detaşată asupra întregii sale existenţe.
În timpul comunismului nu şi-a schimbat semnificativ stilul, ci mai degrabă tehnica – majoritatea operelor sale fiind acum realizate în ulei – însă a răspuns rigorilor realismului socialist prin subiecte acomodate momentului: Căpitan Costache (călăul poporului, 1848), Şiretenia lui Hangerli, Lumea veche şi cea nouă 1848 etc. A figurat printre expozanţii Grupului plastic al pictorilor şi sculptorilor din U.S.A.Z., Flacăra (1948), Expoziţiei femeilor democrate (1949), Expoziţiei regionale de pictură şi ai Expoziţiei anuale de grafică (1957) etc.
După 1966 mai ales, a revenit la temele care au consacrat-o în perioada interbelică şi a redat pe pânză, cu verva şi gustul pentru exotism de odinioară, portrete, scene cu personaje, scene de interior, naturi statice etc. În 1974 a primit premiul Ion Andreescu al Academiei R.S.R.
S-a stins din viaţă la 5 noiembrie 1979.
|
Data: 22.11.2017
Dimensiune: 31 obiecte
|