Album despre George APOSTU (1934-1986)

http://artindex.ro/2012/05/16/apostu-gheorghe-george/
http://sculpture.ro/fisa.php?id=36

Zona „Apostu“
Autor: Maria Magdalena CRISAN - OBSERVATOR CULTURAL nr. 352-353 - 21 Decembrie 2006
Zona „Apostu“ scrie pe o pancarta din parcul aflat in spatele restaurantului „Doina“ de la Sosea, unde sint doua grupaje cu lucrari de sculptura. Tot de acolo aflam ca aceste lucrari sint ocrotite de lege si vom fi amendati daca le distrugem. Initiativa Primariei Sectorului l este laudabila, dar in acelasi timp total lipsita de minima informatie despre autor, despre opere si titlurile lor. Sint convinsa ca, pentru marea majoritate a celor care trec pe acolo, acest nume nu spune aproape nimic si tot atit de putin isi dau seama ca au in fata, intre altele, si una dintre cele mai importante lucrari ale sculptorului George Apostu, Tata si fiu, lucrare ce se gaseste intr-o alta varianta si in centrul orasului Grenoble.

Mi-am amintit de acest lucru, chiar daca nu am trecut de mai mult timp prin locul acela din parc. Dar in aceasta luna, mai precis la 20 decembrie, sculptorul George Apostu (1934-1987) ar fi implinit 72 de ani. Nu i-a fost dat sa-i atinga, ne-a parasit in urma cu aproape douazeci de ani, dar, asa cum scria Ionel Jianu in 1988: „George Apostu a avut, in scurta sa viata, o activitate prodigioasa… a realizat 40 de monumente si sculpturi in aer liber, a avut 13 expozitii personale, a luat parte la peste 70 de expozitii colective… A vinturat lumea, presarindu-si pretutindeni operele, in Canada, Norvegia, Danemarca, Finlanda, Japonia, Italia, Grecia, Spania, Anglia, SUA si mai ales Franta“.
Ma gindesc ca pentru opera unui artist care moare in plina putere creatoare si care a lasat generatiei sale, dar si celor care i-au urmat, un fel cu totul personal de a gindi tridimensionalitatea ar trebui sa facem mult mai mult. Dar la fel de important este ca tot ce facem sa fie in spiritul operei si al dimensiunii personalitatii sale artistice. Grupajul din parcul de la Sosea, asa cum este prezentat, are mai mult valoarea unui ansamblu decorativ, este lipsit de dimensiunea spirituala pe care opera lui George Apostu o are, iar faptul ca trecatorului nu i se ofera minima informatie biografica despre timpul in care a trait artistul si nici macar numele complet al acestuia este un fapt cu totul regretabil.

Nu trebuie totusi sa uitam extraordinara expozitie realizata in anul 2001 la sala Oficiului National de expozitii de la Teatrul National, de catre domnul Mihai Oroveanu. Acesta a fost un prilej de a fi prezentata publicului o buna parte din mostenirea lasata de sculptor, recuperind lucrarile care se mai aflau in tara. O expozitie comemorativa, ce jalona foarte bine etapele, originalitatea si forta creatoare a celui mai important reprezentant al sculpturii noastre de dupa Brancusi.
intre artisti, numele lui George Apostu a devenit o legenda, un reper, un fel de identitate culturala, pentru ca el a inteles esenta acestui spatiu, dar mai ales a avut vocatia universalitatii. Asa cum spunea Ionel Jianu, opera lui George Apostu este raspindita in lume, poate si in acest caz am pierdut multe dintre lucrurile care ar fi trebuit sa existe aici. Nu avem un monument semnat „George Apostu“, iar multe dintre lucrarile ramase nu sint in cea mai buna stare de conservare. Asadar, cu atit mai mult, aceasta initiativa a Primariei Sectorului 1 nu trebuie lasata la voia intimplarii. Expunerea unor opere de arta trebuie sa ajute publicul sa inteleaga dimensiunea personalitatii artistice, iar in acest caz, lucrurile lasa mult de dorit.

Sintem datori sa spunem citeva cuvinte, sa raspundem la o potentiala intrebare a cititorilor: cine a fost George Apostu?
Vom incepe prin a spune ca el a stiut sa-si gaseasca propria cale, sa-si defineasca identitatea artistica, avind instinctual si harul sculpturii. Apostu a practicat cioplirea directa a lemnului si a pietrei asemenea taranilor din cele mai vechi timpuri. El a inteles un material, asa cum este lemnul, ca pe un simbol al legaturii dintre pamint si cer, copacul fiind reperul viu asociat intotdeauna omului, ca semn al demnitatii si nobletei sale.
Asa se explica de ce omul a fost un element de referinta in creatia sa. Omul-trunchi, barbat sau femeie, este intotdeauna privit ca o veriga intr-un lant continuu al evolutiei. Ciclurile cele mai importante ale operei sale, prin care sculptorul a traversat drumul spre desavirsire, au in centru omul, pun in valoare un mod personal de a trece de la reperul direct la generalitatea simbolica. Spiralele lui Apostu isi urmeaza propriul destin, vibreaza cu bucurie in spatii necuprinse, aducind in ochii modernitatii muzica surda a inceputurilor.

Tata si fiu este un ciclu care a marcat opera sculptorului. O tema majora, asa cum este paternitatea, a fost interpretata de el in materialitati diferite, marturisind ca in douazeci de ani a facut peste o suta de variante, fara a considera problema incheiata. Acesta este ciclul in care apar elementele caracteristice sculpturii sale, o simbolistica apelind la reperele primare, cu o „scriitura“ in care definitii de felul clasic sau modern, ancestral sau contemporan isi pierd importanta in favoarea pregnantei cu care sculptorul stie sa puna in valoare conceptul. Din perspectiva limbajului plastic regasim aici citeva elemente esentiale ale artei sale, pe care le-am rezuma mai ales prin atractia pentru verticalitate, prin cunoasterea profunda a materialelor in care lucreaza, expresia lucrarilor sale inscriindu-se intotdeauna in structura lor specifica. Dar dintre acestea, lemnul este materialul de care el s-a apropiat cel mai mult, element primordial prin care opera sa este stapinita de un puternic sentiment al sacrului.

Ultimul ciclu semnificativ in opera lui George Apostu este cel al sculpturilor care infatiseaza un Christ rastignit. Acum putem interpreta acest lucru ca pe o premonitie a marii treceri de care era atit de aproape, un element dramatic ce apare in opera lui in ultima parte, inchizind acest cerc al vitalitatii prin care viul transcende, purtind semnul umanitatii. Lucrarile acestui ciclu sint majoritatea in lemn, unele pictate, cu pete rosii singerii, ramase in atelierul sculptorului de la Paris.
George Apostu s-a numarat si el printre marii nosti exilati fata de care sintem pe cale sa repetam greselile facute anterior. Ma intreb cit de interesate sint autoritatile din domeniul culturii in recuperarea operei sculptorului, in conservarea celei care se afla in tara, dar si de felul in care se poate face cunoscuta celor mai tineri memoria, opera lui. Mai ales pentru cei care l-au cunoscut, prezenta lui era covirsitoare, noteaza Nicolae Breban: „putini oameni au traversat o epoca atit de dura si confuza, cu demnitatea si curatenia instinctiva a inimii si daltei“. Asadar, locul in care prezentam lucrarile lui George Apostu ar trebui sa devina un spatiu cu un destin cultural. Asa cum il avem acum este greu de presupus acest lucru, dar celor interesati le semnalam o plimbare la Magura Buzaului sau pe faleza Dunarii la Galati, unde ii asteapta o Troita din piatra si o lucrare de dimensiuni monumentale, Tata si fiu din metal.